ICCJ. Decizia nr. 2638/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2638/2012
Dosar nr. 14737/301/2012/a2
Şedinţa publică din 3 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, având pe rol spre soluţionare dosarul având ca obiect soluţionarea recursului declarat de inculpatul G.A. împotriva sentinţei penale nr.610 din 09 iulie 2012 pronunţată de Judecătoria sector 3 în Dosarul nr. 14737/301/2012 a amânat judecarea cauzei la data de 25 septembrie 2012 şi în baza disp. art. 3002 raportat la art.160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a constatat temeinicia şi legalitatea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul G.A., măsură pe care a menţinut-o.
Pentru a dispune astfel, examinând actele şi lucrările dosarului instanţa de ultim control judiciar, în esenţă, a constatat că există indicii de temeinicie care să susţină presupunerea rezonabilă în sensul prevederilor art. 143 C. proc. pen. că inculpatul a săvârşit faptele pentru care a fost cercetat, trimis în judecată şi condamnat de prima instanţă, chiar dacă operează în continuare prezumţia de nevinovăţie, potrivit art. 5 C. proc. pen. reţinându-se existenţa temeiurilor legale ca inculpatul să fie judecat în stare de arest preventiv.
În considerentele aceleiaşi încheieri s-a mai relevat de către instanţa de recurs că lăsarea în libertate a inculpatului G.A. ar creea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate, măsura arestării preventive luată faţă de inculpat cu respectarea disp. art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. fiind justificată iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina acestuia este mai mare de 4 ani închisoare, considerând totodată ca fiind îndeplinită şi condiţia referitoare la existenţa unor probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
S-a mai menţionat că recurentul inculpat G.A. este recidivist.
Faţă de împrejurarea că inculpatul G.A. a fost condamnat de prima instanţă - Judecătoria sector 3 - prin sentinţa penală nr. 610 din 09 iulie 2012 la o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca instanţă de ultim control judiciar, a constatat că au fost îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, care, prevăd că dreptul persoanei la libertate şi siguranţă nu este încălcat, în situaţia în care o persoană era deţinută legal pe baza condamnării pronunţată de către un tribunal competent.
Astfel, s-a apreciat de către instanţa de recurs că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a recurentului inculpat subzistau şi la acest moment şi impuneau menţinerea în continuare a stării de arest a acestuia la judecarea cauzei în recurs în condiţiile art.3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., raportat la împrejurările şi modalitatea concretă în care a acţionat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de viol.
Împotriva încheierii din 24 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul G.A. a declarat recurs.
Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat dosarul, fixându-se termen de judecată la 03 septembrie 2012.
La termenul fixat, Înalta Curte, din oficiu, potrivit disp. art. 302 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 38515 alin. (1) lit. a) teza a II-a cu referire la art. 141 alin. (1) C. proc. pen. a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de inculpatul G.A.
Înalta Curte examinând actele şi lucrările dosarului a apreciat în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. şi la dispoziţiile legale sus-menţionate că recursul inculpatului este inadmisibil pentru următoarele considerente.
Prin sentinţa penală nr. 610 din 09 iulie 2012 Judecătoria sector 3 Bucureşti a dispus condamnarea inculpatului G.A. la o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 197 alin. (1), art. 189 alin. (1), (2), art. 86 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 18 alin. (2), art. 279 alin. (1) C. pen.
Dispoziţiile art. 38515 C. proc. pen. enumeră strict şi limitativ hotărârile ce pot fi atacate o singură dată cu recurs menţionând la alin. (2) că încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau decizia recurată cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
De asemenea, în disp. art. 141 alin. (1) C. proc. pen. legiuitorul menţionează care este calea de atac împotriva încheierii pronunţată de instanţă în cursul judecăţii privind măsurile preventive „încheierea dată în primă instanţă şi în apel prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii arestării preventive, precum şi împotriva încheierii prin care se dispune menţinerea arestării preventive poate fi atacată separat cu recurs de procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă.
Încheierea prin care prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.
Or în speţa dedusă judecăţii se constată că încheierea pronunţată la 24 august 2012 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, este una definitivă, prin care instanţa de recurs, verificând din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive este una definitivă.
Sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la recurs exercitându-se numai în condiţiile expres prevăzute de lege aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penal constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, şi din acest motiv apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de cele mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 141 alin. (1) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul inculpatului G.A.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul G.A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 24 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 14737/301/2012/a2 (2471/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2637/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2652/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
