ICCJ. Decizia nr. 2655/2012. Penal. Infracţiuni la alte legi speciale. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2655/2012
Dosar nr. 7665/30/2011
Şedinţa publică din 04 septembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor dosarului, constă următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 496 din 05 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 7665/30/2011, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 413/2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 3360/30/2008, formulată de condamnaţii S.G., S.A. şi B.T.C., iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi condamnaţii la plata sumei de 200 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea introdusă şi înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara la data de 12 octombrie 2011, condamnaţii S.G., S.A.T. şi B.C. au solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 413/PI din 08 iulie 2009 a Tribunalului Timiş.
În motivarea cererii, condamnaţii, prin apărător ales au arătat că nu sunt vinovaţi de săvârşirea faptelor pentru care au fost condamnaţi, iar acuzarea s-a bazat exclusiv pe declaraţiile părţilor civile şi pe unele aprecieri total subiective ale organelor de judecată, aprecieri lipsite de orice temei legal şi suport probatoriu.
După efectuarea actelor de cercetare prealabilă, prin adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara din data de 31 octombrie 2011, cererea de revizuire, împreună cu referatul organelor de urmărire penală cu propunerea de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă, a fost înaintată Tribunalului Timiş spre soluţionare, cauza fiind înregistrată la Tribunalul Timiş sub nr. 7665/30/2011 la data de 03 noiembrie 2011.
S-a mai reţinut că prin sentinţa penală nr. 413/PI din 08 iulie 2009 a Tribunalului Timiş pronunţată în Dosarul nr. 3360/30/2008, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4547/R din 21 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpaţii S.G., S.A. şi B.T.C. au fost condamnaţi la pedeapsa rezultantă de câte 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 7 din Legea nr. 39/2003, iar S.G. şi pentru infracţiunea prev. de art. 23 din Legea nr. 656/2002.
S-a reţinut că, fiind vorba de o cale extraordinară de atac, situaţiile în care poate fi exercitată revizuirea sunt limitativ şi expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Având în vedere faptul că motivele invocate de către condamnaţi în sprijinul cererii formulate nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de revizuire reglementate de legiuitor, în temeiul art. 403 C. proc. pen., prima instanţă a respins cererea de revizuire formulată de către condamnaţii S.G., S.A.T. şi B.C., ca inadmisibilă.
Prima instanţă a constatat că în prezenta cauză condamnaţii nu au invocat existenţa unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute la data soluţionării cauzei, conform cerinţelor art. 394 C. proc. pen., aceştia invocând doar faptul că sunt nevinovaţi şi că aspectele reţinute în sarcina lor nu sunt reale, fapt ce nu poate conduce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare, atâta timp cât toate probele administrate în cauză confirmă învinuirea şi vinovăţia numiţilor S.G., S.A.T. şi B.C., sub acest aspect situaţia rămânând neschimbată.
De asemenea, s-a reţinut că rolul revizuirii nu este acela de a proceda, conform nemulţumirilor condamnatului, la o rejudecare a cauzei şi la o reinterpretare a probelor administrate. Scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a înlătura anumite erori de fapt evidente, erori datorate anumitor aspecte necunoscute în momentul soluţionării fondului. Or, s-a constatat că în prezenta cauză nu este îndeplinită această cerinţă.
Prima instanţă a mai reţinut că în cuprinsul cererii de revizuire, condamnaţii au solicitat audierea a doi martori, însă s-a observat faptul că aceste probe puteau fi solicitate încă din momentul soluţionării fondului întrucât existenţa acestor persoane era cunoscută la acel moment. Mai mult, inculpaţii nu indică ce anume aspecte necunoscute de instanţă cunosc aceşti martori, exprimându-se la modul general că aceştia pot proba nevinovăţia lor, iar pe calea unei cereri de revizuire nu este posibilă o prelungire a probatoriului care a stat la baza hotărârii de condamnare definitivă, aspect la care tind condamnaţii.
Prin urmare, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 394 C. proc. pen., instanţa de fond a respins cererea de revizuire formulată de condamnaţii S.G., S.A.T. şi B.C. ca inadmisibilă, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., aceştia au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva sentinţei penale nr. 496/PI din 05 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 7665/30/2011 au declarat apel, în termen legal, revizuenţii condamnaţi S.G., S.A. şi B.T.C., criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
Prin decizia penală nr. 44/A din 08 martie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de condamnaţii S.G., S.A.T. şi B.T.C. împotriva sentinţei penale nr. 496/PI din 05 decembrie 2011 a Tribunalului Timiş.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi condamnaţii la câte 100 RON cheltuieli judiciare faţă de stat. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate prin prisma motivelor de apel formulate de revizuenţi, precum şi din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că aceasta este temeinică şi legală pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel a reţinut că aplicarea dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. presupune ca după rămânerea definitivă a hotărârii să se fi descoperit fapte sau împrejurări necunoscute de instanţă, şi anume faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă a unor fapte şi împrejurări cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei. Chiar dacă necunoaşterea acestor fapte sau împrejurări trebuie înţeleasă în sens mai larg, este inadmisibil ca prin promovarea unei cereri de revizuire să se obţină practic o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute şi verificate de instanţele ordinare.
S-a mai reţinut că legea se referă deci la situaţii de fapt noi, în sensul că, din diverse motive, ele au rămas necunoscute instanţei de fond şi nu la mijloace de probă, ca mod de completare a dovezilor pe împrejurări deja avute în vedere şi verificate.
S-a reţinut că în speţă împrejurările de fapt invocate de condamnaţi au fost verificate de instanţele de fond, din considerentele sentinţei penale nr. 413/PI din 08 iulie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 3360/30/2008, rezultând că revizuenţii au invocat pe parcursul procesului nevinovăţia lor, respectiv că nu au fost implicaţi în activităţile imputate de organul de urmărire penală.
Analizând declaraţiile autentificate depuse de revizuenţi în faţa instanţei de apel, respectiv ale numiţilor C.R., F.G.D., C.C., S.E.G., S.O., F.A., instanţa a constatat că nu se indică aspecte în legătură cu părţile vătămate din cauză, nu indică date concrete, ci aspecte generale sau care îi vizează exclusiv pe aceştia şi situaţia lor, astfel că nu pot fi calificate ca aducând fapte noi în legătură cu acuzaţia adusă revizuenţilor. Ca atare, în mod corect cererea de revizuire ca fost respinsă ca inadmisibilă de Tribunalul Timiş.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs revizuienţii condamnaţii S.G., S.A.T. şi B.T.C., solicitând admiterea acestora, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de fond, întrucât cererea de revizuire, care se întemeiază pe cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. este admisibilă în principiu, impunându-se audierea unor martori ale căror declaraţii autentificate sunt ataşate la dosar care au cunoştinţă de împrejurarea că revizuienţii sunt nevinovaţi şi nu au săvârşit faptele pentru care s-a dispus condamnarea lor.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 3857 C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Pentru a se conferi activităţii de înfăptuire a justiţiei un caracter de stabilitate, legiuitorul a prevăzut că hotărârile judecătoreşti definitive sunt executorii şi au autoritate de lucru judecat, în sensul că nu se permite declanşarea unei noi judecăţi cu privire la aceeaşi faptă şi aceeaşi persoană, dacă acestea au făcut obiectul unei judecăţi pentru care s-a pronunţat o hotărâre definitivă. Deşi în virtutea autorităţii de lucru judecat, hotărârea judecătorească penală este considerată ca o expresie a adevărului, în anumite situaţii, chiar hotărârile judecătoreşti rămase definitive sunt nelegale şi netemeinice, motiv pentru care în C. proc. pen. au fost reglementate căile extraordinare de atac, ca remedii procesuale menite a repara erorile pe care le conţin hotărârile judecătoreşti penale rămase definitive.
În această categorie de remedii procesuale se încadrează şi revizuirea, cale de atac extraordinară, prin care pot fi atacate hotărârile judecătoreşti definitive care conţin grave erori de fapt, urmărindu-se o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Din analiza dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. rezultă că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiţionată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Sintagma „fapte sau împrejurări noi” prev. în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., semnifică probele propriu-zise, adică elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit pe calea de atac a revizuirii. Constituie „fapte sau împrejurări noi” orice întâmplare, situaţie, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la netemeinicia hotărârii pronunţate.
Pentru existenta acestui caz de revizuire este absolut necesar ca „fapte sau împrejurări să fie noi, necunoscute de instanţa de judecată”. Numai existenţa unor astfel de fapte sau împrejurări noi poate să conducă la constatarea unei erori de fapt şi la netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză. Este prevăzută această condiţie pentru a preîntâmpina acele situaţii în care s-ar cere analizarea soluţiei adoptate doar pe baza materialului probator existent la dosar, ceea ce practic ar transforma calea de atac a revizuirii dintr-o cale de atac extraordinară într-o cale ordinară de atac şi ar lungi astfel un ciclu procesual în mod nejustificat. S-ar încălca astfel principiul autorităţii de lucru judecat care prevede că nu se poate realiza o nouă judecată cu privire la aceeaşi faptă şi aceeaşi persoană dacă acestea au mai făcut obiectul unei judecăţi pentru care exista o hotărâre definitivă.
Numai astfel se poate da activităţii de înfăptuire a justiţiei un caracter de stabilitate.
Pentru a fi îndeplinită cea de-a doua condiţie arătată mai sus, este necesar ca faptele şi împrejurările noi necunoscute de instanţa de judecată să conducă la o soluţie diametral opusă decât cea adoptată în cauză, respectiv la achitarea revizuienţilor.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că în cererea de revizuire, condamnaţii au solicitat audierea a doi martori, probă pe care aceştia puteau să o solicitate la soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât existenţa acestor persoane era cunoscută la acel moment.
Totodată, se constată că în declaraţiile autentificate ale numiţilor C.R., F.G.D., C.C., S.E.G., S.O., F.A. ataşate la dosarul instanţei de apel, aceştia nu au indicat aspecte în legătură cu părţile vătămate din cauză, nu indică date concrete, ci aspecte generale sau care vizează situaţia lor personală, astfel că nu pot fi calificate ca aducând fapte noi în legătură cu faptele pentru care revizuenţii au fost condamnaţi.
De asemenea, se reţine că revizuienţii nu au indicat în concret aspectele care ar fi fost necunoscute de instanţă la momentul soluţionării pe fond a cauzei, şi ce împrejurări noi cunosc aceşti martori, exprimându-se la modul general că aceştia pot proba nevinovăţia lor.
Pe de altă parte, pe calea revizuirii nu se poate extinde probatoriul care a stat la baza hotărârii de condamnare definitivă şi nici nu pot fi reanalizate probele deja administrate şi verificate de instanţele anterioare, în căile de atac ordinare.
Aşa fiind, se constată că în mod justificat instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnaţi, soluţie care a fost menţinută şi de instanţa de prim control judiciar, care a respins, ca nefondate, apelurile formulate de revizuienţi.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de condamnaţii revizuenţi S.G., S.A.T. şi B.T.C. împotriva deciziei penale nr. 44/A din data de 08 martie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, vor fi respinse ca nefondate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii revizuenţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de condamnaţii revizuenţi S.G., S.A.T. şi B.T.C. împotriva deciziei penale nr. 44/A din data de 08 martie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenţii revizuenţi la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 04 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2650/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2661/2012. Penal → |
|---|
