ICCJ. Decizia nr. 2762/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 23/ F din 13 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosar, s-au dispus următoarele:
în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., inculpatul V.I.A., a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
în baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc.
în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., inculpatul V.I.A. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu.
Potrivit art. 76 alin. (3) C. pen., inculpatului nu i s-au aplicat pedepse complementare.
în baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele susmenționate, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.
în baza art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive, de la 15 aprilie 2011 la zi, iar în temeiul art. 350 C. proc. pen. a fost menținut starea de arest a inculpatului.
în baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantităților de: 6,90 g cannabis predată I.G.P.R. - D.C.S.J.E.O. în baza dovezii din 31 mai 2011; 1,19 g cannabis, 906,9 g cannabis, precum și 516,5 g ambalaje (cutie carton) cu urme de cannabis predate către I.G.P.R. - D.C.S.J.E.O. în baza dovezii din 31 mai 2011, cu obligația păstrării de contraprobe.
în baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 2.020 RON consemnată la Banca C. cu recipisa.
în baza art. 169 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpatul V.I.A. a unui telefon mobil marca S. cu cartela V., și a unui telefon cu cartela C., indisponibilizate la D.G.P.M.B. - S.C.J.S.E.O. cu dovada din 9 mai 2011.
în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
Totodată, în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli judiciare față de stat.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București au fost trimiși în judecată, în stare de arest, inculpații V.I.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., N.I.F. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 16 din Legea nr. 143/2000 și A.F.T. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că, la data de 11 aprilie 2011, inculpații V.I.A. și N.I.F. s-au deplasat în Olanda de unde au achiziționat ilicit cantitatea de 946,2 gr. cannabis pe care au expediat-o în România în vederea punerii în vânzare, pentru ca ulterior, la data de 15 aprilie 2011, inculpatul V. să fie surprins de organele de poliție în București, deținând susmenționata cantitate de droguri de risc (pe care tocmai o ridicase de la firma de transport prin intermediul căreia fusese expediată), dar și o altă cantitate mai mică, de 2,08 gr. cannabis, aceasta din urmă destinată consumului propriu.
în privința inculpatului A. s-a reținut că, la data de 15 aprilie 2011, în jurul orei 21:00, a vândut cantitatea de 106,16 gr. cannabis denunțătorului N.I.F., pentru suma de 2.600 RON.
Situația de fapt expusă în rechizitoriu a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă, administrate în cursul urmăririi penale: procese-verbale de constatare a infracțiunilor flagrante și planșe foto, rapoarte de constatare tehnico-științifică, procese-verbale de redarea convorbirilor/comunicărilor telefonice, înscrisuri provenind de la societatea de transport prin care au fost expediate drogurile în România, declarațiile martorilor C.V., C.L.G., D.I.M., P.G.V., B.C.N., O.T. și C.D., declarația învinuitului S.F.C. (scos ulterior de sub urmărire penală), precum și declarațiile de recunoaștere ale inculpaților A.F.T. și N.I., precum și declarațiile inculpatului V. care inițial a recunoscut acuzațiile formulate împotriva sa, ulterior revenind asupra acestei poziții.
Prin încheierea din data de 16 aprilie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, starea de arest fiind ulterior prelungită și menținută cu respectarea condițiilor prevăzute de legea procesual penală.
în faza de judecată, la termenul din 24 aprilie 2011, inculpații N. și A. au invocat beneficiul disp. art. 3201C. proc. pen., declarând că recunosc integral învinuirile aduse și că doresc ca judecata cauzei să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
întrucât inculpatul V. a învederat că nu înțelege să se prevaleze de dispoziția legală susmenționată, prima instanță, prin încheierea din 24 iunie 2011, a dispus disjungerea cauzei cu privire la inculpatul V.l.A., în acest mod - formându-se dosarul cauzei pendinte.
în dosarul inițial, prin sentința penală nr. 571 din 29 iunie 2011 a Tribunalului București, secția I penală, coinculpații N. și A. au fost condamnați la pedepse de 4 ani, respectiv 2 ani închisoare, cu executare în regim penitenciar.
în cauza pendinte, în cursul cercetării judecătorești, instanța a procedat la audierea inculpatului și a martorilor C.L.G., V.E., C.V., D.I.M., P.G.V., B.C.N. și O.T.
Totodată, au fost atașate relațiile soliciate de la SC A.T. - societatea de transport prin care drogurile au fost expediate în România, a fost efectuat un referat de evaluare cu privire la inculpat și s-au solicitat informații de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București cu privire la denunțul formulat de inculpatul V.l.A.
în urma analizei actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 11 aprilie 2011, inculpații V. și N. s-au deplasat cu o cursă W. de pe aeroportul București - Băneasa la Bruxelles, Belgia.
De pe teritoriul belgian, cei doi s-au deplasat în Olanda, în localitatea Heerlene, iar a doua zi au luat legătura cu doi cetățeni olandezi de la care au achiziționat, la prețul de 3.800 de euro, o cantitate de aproximativ 950 gr. cannabis.
După ce au împărțit drogurile în două pachete separate, aproximativ egale ca și cantitate, pe care le-au ambalat și împachetat cu bandă adezivă de culoare gri, inculpații au introdus pachetele într-o cutie de carton, lipită și aceasta cu bandă adezivă.
Deoarece inculpații nu doreau să expedieze coletul din Olanda (pentru a evita orice suspiciune, cunoscut fiind regimul mai relaxat de comercializare a drogurilor din acest stat), numitul V.l.A. s-a deplasat în Germania, în localitatea Aachen, aflată la mică distanță de granița olandeză, de unde, apelând la serviciile firmei SC A.T., a expediat coletul în țară, folosind un nume fals (A.B.), iar la rubrica "destinatar" menționând numele și datele de identificare ale unei cunoștințe, C.L.G., după ce îi ceruse acesteia telefonic datele personale.
Inculpatul a informat firma de transport că pachetul conține "haine" și a refuzat să completeze formularul pus la dispoziție de societatea de transport, rugându-l pe șoferul autocarului să facă acest lucru (declarația martorului C.V.).
După revenirea în țară, la data de 15 aprilie 2011, inculpatul V.l.A. a luat cartea de identitate a numitei C.L.G. (aceasta nu fusese de acord să îl însoțească la sediul firmei de transport, dar a acceptat să îi încredințeze actul de identitate), s-a prezentat la sediul A.T. din București, B-dul B.V. unde, datorită faptului că deținea cartea de identitate a destinatarului și cunoștea și codul de expediție al coletului, i-a fost predat pachetul pe care și-l expediase singur.
După ce inculpatul a introdus coletul în portbagajul autoturismului său, a fost reținut de organele de poliție, care au descoperit în interiorul cutiei cele două pachete de cannabis (în total 946,20 gr.), iar în portiera din stânga față trei pliculețe care conțineau în total 2,08 gr. cannabis, despre care inculpatul a declarat că era pentru consum propriu.
Natura substanței descoperite în autoturismul inculpatului a fost stabilită printr-o constatare tehnico-științifică ce a concluzionat că atât în cele trei pliculețe aflate în portieră, cât și în cele două pachete din cutia preluată de inculpat de la SC A.T. se afla cannabis.
La stabilirea acestei situații de fapt, instanța a avut în vedere, pe lângă declarația inculpatului N. și prima declarație a inculpatului V. (cea în care a recunoscut parțial comiterea infracțiunilor și a descris detaliat modul de operare), următoarele mijloace de probă: formularul de expediție al coletului trimis de inculpat din Germania, pe care era trecut ca și destinatar C.L.G., iar la numele expeditorului "A.B.", numărul de telefon fiind însă cel al inculpatului V.I. (0721.XXX.XXX, cu privire la care Tribunalul București a emis autorizație de interceptare a comunicărilor/convorbirilor, cartela cu acest număr fiind găsită asupra inculpatului); declarația martorului C.V., șoferul SC A.T. care a preluat coletul de la inculpat, acesta recunoscându-l pe V.I.A. ca fiind cel care i-a predat coletul, l-a rugat pe el să completeze formularul și s-a recomandat ca fiind "A.B."; declarația martorei C.L.G., care a arătat că la jumătatea lunii aprilie 2011 a fost sunată de inculpat din străinătate, care a rugat-o să îi spună adresa sa completă, pentru ca a-i expedia niște haine, iar la câteva zile după acel moment, inculpatul i-a cerut să vină cu el pentru a ridica pachetul, însă ea l-a refuzat, încredințându-i cartea de identitate; declarația martorului P.G.V., angajat al SC A.T., care l-a recunoscut pe inculpat ca fiind persoana căreia i-a predat coletul sosit din Germania, datorită faptului că acesta cunoștea numele destinatarului și codul de expediție al pachetului; declarația martorei D.I.M., care a asistat la preluarea coletului de către inculpat; procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante cu planșe foto, care consemnează activitățile inculpatului V. din data de 15 aprilie 2011 (prezentarea la sediul A.T., ridicarea coletului, etc.) și rezultatele controlului efectuat asupra autoturismului acestuia și raportul de constatare tehnico-științifică efectuat în cauză care a stabilit că substanța din cele trei pliculețe aflate în portiera autoturismului inculpatului și în cele două pachete din cutia preluată de acesta de la SC A.T. este cannabis.
Referitor la apărările inculpatului V., instanța a reținut că, la momentul intervenției organelor de poliție, acesta a arătat că nu știa ce se afla în coletul preluat, fiind doar rugat de inculpatul N. să meargă la sediul firmei de transport pentru a-l ridica; ulterior, inculpatul a recunoscut parțial săvârșirea faptelor, arătând că știa ce se află în coletul preluat și relatând în detaliu modul în care a acționat (la 15 aprilie 2011), pentru ca în final să revină asupra declarației de recunoaștere, negând comiterea celor două infracțiuni de trafic de droguri.
în acest sens, s-a reținut că, în cursul urmăririi penale, inculpatul a arătat mai întâi că nu a cunoscut scopul deplasării în Belgia, fiind doar rugat de inculpatul N. să expedieze din Germania un pachet către România, neștiind ce se afla în interiorul acestuia (la 09 mai 2011); ulterior (la 08 iunie 2011) a dezvoltat aceeași teză, arătând că în Belgia inculpatul N. a achiziționat un laptop pe care el nu l-a văzut, însă niciodată, și că, la solicitarea aceluiași N., s-a deplasat în Germania pentru a expedia coletul în care se afla laptop-ul respectiv. A mai arătat că a expediat coletul pe numele martorei C., deoarece nu știa când va reveni în tară.
Deopotrivă, inculpatul a arătat că prima declarație - din 15 aprilie 2011, a fost dată deoarece era "inhibat" de primul contact cu autoritățile judiciare.
în faza de judecată, inculpatul a continuat să detalieze varianta invocată în fața organelor de anchetă, anterior expusă, arătând că a plecat în Belgia împreună cu inculpatul N. pentru a cumpăra laptop-uri ieftine și a le revinde în România, el avansând atât costurile de transport, precum și cele aferente achiziționării acestor produse, deoarece îi datora lui N. 10.000 de euro.
Inculpatul a mai declarat că N. a fost cel care a cumpărat laptop-urile și le-a și ambalat, ulterior cerându-i să le expedieze din Germania, fără a-i spune motivul.
Totodată, a arătat că nu a participat nici la achiziția laptop-urilor și nici la ambalarea lor, precum și faptul că formularul de expediție a fost completat integral de angajatul firmei de transport, astfel încât nu are cunoștință despre motivul pentru care la rubrica expeditor a fost trecut "A.B.".
Deopotrivă, inculpatul a arătat că tot coinculparul N. a fost cel care i-a solicitat să ridice coletul la 15 aprilie 2011.
Instanța de fond a înlăturat apărările inculpatului constatând că acestea sunt neplauzibile și în contradicție cu toate probele administrate în cauză.
în acest sens, s-a reținut, în primul rând, faptul că inculpatul nu a putut să explice în mod credibil de ce, asistat de aceiași apărători aleși, a dat la 15 aprilie 2011 o declarație în care a descris extrem de amănunțit săvârșirea infracțiunilor (chiar dacă și la acel moment a încercat să își diminueze contribuția la săvârșirea acestora), pentru ca ulterior, invocând niște motive total necredibile ("inhibiția" în fața procurorului), să revină asupra acesteia.
S-a mai reținut că declarațiile inculpatului sunt contradictorii întrucât, la 09 mai 2011, inculpatul a arătat că nu știa ce se află în coletul expediat din Germania, pentru ca în fața instanței, la 04 august 2011, să descrie detaliat tot conținutul acestuia.
Totodată, s-a reținut că inculpatul nu a oferit nicio explicație cu privire la faptul că, deși a plecat în Belgia împreună cu coinculpatul N. pentru a cumpăra laptop-uri, iar N. a făcut acest lucru, nu a fost interesat de prețul, marca, specificațiile acestora și nici măcar dacă calculatoarele se aflau în stare de funcționare sau nu.
De asemenea, s-a reținut că susținerile inculpatului în sensul că a expediat coletul pe numele numitei C.L.G., întrucât nu știa când se va întoarce în țară sunt contrazise de probele administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate în data de 11 aprilie 2011 și declarație inculpatului V., din care rezultă că inculpatul rezervase biletele în regim dus-întors.
Deopotrivă neplauzibile au fost apreciate și susținerile inculpatului în sensul că el și N. au expediat coletul cu laptop-uri printr-o firmă de curierat deoarece "nu s-au gândit că l-ar putea lua în avion cu ei".
în ceea ce privește modalitatea de completare a formularului la sediul din Aachen al SC A.T., s-a apreciat că varianta inculpatului este de-a dreptul rizibilă, fiind de neconceput ca o persoană majoră, care expediază printr-o firmă de curierat bunuri în valoare de peste 2.000 de euro, să accepte ca pe formularul de trimitere să fie menționat ca expeditor o persoană inexistentă.
în același registru s-a reținut că, deși angajatul firmei de transport nu a fost preocupat de numele real al expeditorului, s-a arătat extrem de scrupulos cu privire la numărul de telefon al acestuia, care după cum s-a arătat, aparținea inculpatului V., toate afirmațiile inculpatului privind expediția coletului fiind combătute în totalitate de declarația martorului C.V.
S-a mai reținut că, deși inculpatul a încercat să acrediteze ideea că s-ar fi aflat într-o situație de subordonare față de coinculpatul N., din lecturarea proceselor-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice dintre cei doi a rezultat că aceștia se aflau pe poziții de egalitate, acționând ca două persoane aflate în relații foarte apropiate, inculpatul V. având o influență destul de mare asupra inculpatului N., prin prisma posibilităților materiale superioare.
Ca urmare, în raport de actele dosarului, instanța a apreciat că fapta inculpatului constând în introducerea în țară a cantității de 946,20 gr. cannabis (drog de risc, substanță menționată în Tabelul nr. III, anexă la Legea nr. 143/2000) realizează elementele constitutive ale infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, fapta aceluiași inculpat, de a deține în scopul punerii în vânzare aceeași cantitate de 946,20 gr. cannabis, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar fapta inculpatului V.A.I., de a deține cantitatea de 2,08 gr. cannabis în vederea consumului propriu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei, urmarea produsă, precum și datele personale ale inculpatului în sfera cărora lipsa antecedentelor penale și perspectivele reale de reintegrare în societate au fost circumscrise circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., apreciindu-se că scopul educativ preventiv al pedepsei aplicate poate fi realizat numai în condițiile privării de libertate a inculpatului.
Totodată, prima instanță a apreciat că în beneficiul inculpatului nu pot fi reținute disp. art. 16 din Legea nr. 143/2000, întrucât, deși inculpatul a făcut un denunț împotriva unor persoane implicate în traficul de droguri, înregistrat la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București, demersul nu a avut ca efect tragerea la răspundere penală a unor persoane care au comis infracțiuni legate de droguri.
Deopotrivă, în raport de gravitatea faptelor săvârșite, reflectată în cantitatea semnificativă de droguri introdusă în țară, caracterul organizat și elaborat al activității infracționale, dar și calitatea de consumator de droguri a inculpatului, oprima instanță a dispus menținerea stării de arest a inculpatului, conform art. 350 C. proc. pen.
în baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispune confiscarea cantităților de: 6,90 g cannabis predată I.G.P.R. - D.C.S.J.E.O. în baza dovezii din 31 mai 2011; 1,19 g cannabis, 906,9 g cannabis, precum și 516,5 g ambalaje (cutie carton) cu urme de cannabis predate către I.G.P.R. - D.C.S.J.E.O. în baza dovezii din 31 mai 2011, cu obligația păstrării de contraprobe.
Totodată, în baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, instanța a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 2.020 RON consemnată la Banca C. cu recipisă, reținându-se că, deși inculpatul a negat faptul că respectiva sumă ar fi provenit din vânzarea de droguri, nu a putut justifica proveniența sumei de bani găsite asupra sa, probele administrate în cauză dovedind, pe de o parte că, deși teoretic inculpatul avea un loc de muncă (la societatea comercială care aparține mătușii sale, fiind remunerat cu suma de 1.000 RON lunar), acesta nu lucra efectiv, astfel încât nu putea fi remunerat, iar pe de altă parte, că inculpatul mai comercializase în trecut droguri de risc.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul V.I.A. care a solicitat reducerea la 3 ani închisoare a pedepsei aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe durata unui termen de încercare de maxim de 8 ani, având în vedere modul concret de comitere a faptei de către apelantul inculpat care, contrar reținerilor instanței de fond, nu este unul elaborat, lipsa oricărui indiciu în sensul că inculpatul urma să vândă drogurile introduse în țară, atitudinea sinceră, precum și considerentele din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București.
De asemenea, inculpatul a solicitat înlăturarea dispoziției instanței de fond de confiscare a sumei de 2.020 RON, arătând că nu există nicio dovadă din care să rezulte că respectiva sumă provenea din vânzarea de droguri.
în apel a fost audiat inculpatul V.I.A. și au fost solicitate relații Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. cu privire la denunțul formulat de apelantul inculpat, ca răspuns fiind primită adresa din 05 aprilie 2012 prin care se comunica faptul că dosarul format urmare denunțului inculpatului nu a fost soluționat.
Prin decizia penală nr. 110 din 06 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a admis apelul declarat de inculpatul V.I.A., a fost desființată, în parte, sentința penală atacată, iar în rejudecare, s-a înlăturat dispoziția primei instanțe de aplicare a art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu consecința dispunerii restituirii către inculpat a sumei de 2.020 RON consemnată la Banca C. cu recipisă, în rest menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
Totodată, în baza art. 383 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, pentru ca, în temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), să se deducă din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul reținerii și arestării preventive de la data de 15 aprilie 2011 la zi.
în considerentele acestei decizii s-a reținut că instanța de fond a acordat semnificația cuvenită tuturor datelor relevate de întregul material probator administrat în cauză, stabilind corect situația de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului V.I.A.
De asemenea, s-a reținut că poziția procesuală a inculpatului V.I.A. care, inițial, în faza de urmărire penală, iar ulterior și în fața instanței de apel, a recunoscut parțial comiterea faptelor deduse judecății, negând însă intenția sa de a comercializa cannabisul introdus în țară cu precizarea că din cantitatea de 946,20 gr. cannabis cumpărată din Olanda și introdusă în țară urma să-i revină o cantitate mică pentru consumul propriu, este total nesinceră, din întregul material probator administrat rezultând cu certitudine că apelantul inculpat a deținut cantitatea de 946,20 gr. cannabis cu scopul de a o comercializa și nicidecum numai pentru a păstra o cantitate mică în vederea consumului propriu.
în acest sens, au fost avute în vedere modalitatea și împrejurările concrete ale săvârșirii faptelor deduse judecății, implicarea și contribuția efectivă a inculpatului V.I.A. la introducerea în țară a cantității de 946,20 gr. cannabis, astfel cum a fost reținută și descrisă de instanța de fond, inclusiv prin punerea la dispoziția a sumei de bani necesare cumpărării drogurilor, precum și declarațiile inculpatului N.I. din care rezultă în mod clar intenția apelantului inculpat de a vinde drogurile introduse în țară.
Deopotrivă, instanța de apel a apreciat ca fiind extrem de greu de acceptat și puțin plauzibil ca o persoană să pună la dispoziția altei persoane o sumă însemnată de bani - 3.800 euro, să se deplaseze într-o țară străină de unde să cumpere droguri într-o cantitate deloc neglijabilă, să meargă ulterior într-o altă țară unde se prezintă la o firmă de curierat sub o altă identitate, pentru ca la sosirea în țară să ridice de la firma de curierat cantitatea de droguri, deci să-și asume toate riscurile majore pe care le presupune o astfel de activitate numai pentru a obține o cantitate mică de droguri, cantitate pe care ar fi putut să o cumpere mult mai ușor în țară.
Ca urmare, în raport de aspectele anterior prezentate, instanța de apel a apreciat că pedepsele aplicate de instanța de fond, inclusiv cea stabilită pentru infracțiunea de trafic internațional de droguri de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 au fost corect individualizate, nejustificându-se reducerea cuantumului acestora și stabilirea unei alte modalități de executare, neprivative de libertate.
în acest sens s-a reținut că, deși inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, iar concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București îi sunt favorabile, în mod corect, la individualizarea pedepselor au fost avute în vedere, deopotrivă, natura și gravitatea deosebită a faptelor deduse judecății - trafic de droguri de risc și trafic internațional de droguri de risc, modalitatea și împrejurările concrete de comitere a acestora, astfel cum au fost reținute și descrise de prima instanță, implicarea și contribuția efectivă a apelantului inculpat, cantitatea însemnată de droguri traficată - 946,20 gr. cannabis, precum și atitudinea procesuală oscilantă a inculpatului care nu a dat dovadă de o totală sinceritate, încercând să minimalizeze contribuția și rolul său în comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
De asemenea, în evaluarea proporționalității pedepselor aplicate inculpatului cu gravitatea faptelor comise, instanța de apel s-a raportat și elementelor ținând de amploarea deosebită pe care a luat-o fenomenul infracțional privind traficul și consumul de droguri și consecințele extrem de negative ale acestor fapte asupra sănătății și vieții consumatorilor, evident ignorate de persoanele implicate în traficul de droguri, persoane care, pentru obținerea unor importante venituri bănești din această activitate, dau dovadă de o totală lipsă de apreciere și respect față de cele mai importante valori apărate de lege, respectiv sănătatea și viața semenilor lor.
Deopotrivă, s-a apreciat că instanța de fond a dat eficiența cuvenită dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., reducând generos pedepsele sub minimul special prevăzut de lege, mai ales în cazul infracțiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 la care minimul special este de 10 ani.
S-a mai reținut că și pedepsele accesorii au fost corect stabilite în raport de dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și Protocoalele Adiționale și jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului în materie (ex. cauzele Hirst c.Marii Britanii, Sabău și Pîrcălab c. României).
Totodată, deși a apreciat că în cauză se impunea și aplicarea pedepselor complementare prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în raport cu infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, constatând că este investită numai cu apelul inculpatului, instanța de control judiciar, dând prevalentă principiului non reformatio in pejus, nu a procedat la aplicarea susmenționatelor pedepse complementare.
Cu toate acestea, instanța de apel a apreciat că măsura confiscării de la inculpat a sumei de 2.020 RON consemnată la Banca C. cu recipisa; este netemeinică întrucât inculpatul V.I.A. a fost trimis în judecată și condamnat pentru deținerea cantității de 946,20 gr. cannabis, în scopul punerii în vânzare, acuzația nevizând comercializarea propriu-zisă de droguri, iar din actele dosarului nu rezultă cu certitudine faptul că respectiva sumă provenea din vânzarea de droguri.
Și împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul V.I.A., criticând hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și solicitând, în principal, reducerea la 3 ani a pedepsei aplicate pentru această, infracțiune și dispunerea executării pedepsei sub supraveghere sau la locul de muncă, sau, în subsidiar, reducerea pedepsei la sau sub limita menționată, cu precizarea că perioada de 17 luni de arest preventiv a fost suficientă pentru ca inculpatul să înțeleagă urmările faptei sale, iar scopul pedepsei, așa cum este consfințit de art. 52 C. pen., să fie realizat.
în argumentare, s-a invocat faptul că, deși datele personale favorabile ale inculpatului au fost corect valorificate prin reținerea acestora ca și circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., acestora nu li s-a acordat eficiența maximă prevăzută de lege, în raport și de celelalte elemente de circumstanțiere ale inculpatului.
în acest sens, apărarea a susținut că, în raport de circumstanțele atenuante reținute în favoarea inculpatului, profilul socio-moral deosebit al acestuia reliefat de concluziile extrem de favorabile ale referatului de evaluare și starea precară de sănătate a inculpatului - bolnav de hepatită B, care se depreciază progresiv în condițiile impuse de regimul penitenciar, constituie elemente de individualizare care justifică reducerea la 3 ani a pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea cea mai gravă și dispunerea executării acesteia sub supraveghere sau la locul de muncă - prin valorificarea acordului expres al societății la care inculpatul fusese angajat anterior săvârșirii faptei, depus la dosarul cauzei.
în recurs, la cererea apărării, instanța a solicitat relații de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București în legătură cu posibilitatea reținerii în favoarea inculpatului a beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/200.
Prin dresa din 10 septembrie 2012 a unității de parchet susmenționate, aflată la dosarul de recurs, s-a comunicat faptul că denunțurile formulate de inculpatul V.I.A. în temeiul art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu s-au materializat.
în acest context, examinând cauza prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, dar și a motivelor de recurs a căror examinare se ia întotdeauna din oficiu, conform dispozițiilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de inculpatul V.I.A. este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Instanța de fond și, ulterior, și instanța de apel, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat și argumente juridice pertinente, au reținut o corectă situație de fapt, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt prezentate în actul de inculpare și dispozițiilor legale care reglementează faptele deduse judecății.
Astfel, înalta Curte constată că situația de fapt reținută de instanțe - la data de 11 aprilie 2011, inculpatul V.I.A. împreună cu inculpatul N.I.F. s-au deplasat în Olanda de unde au achiziționat ilicit cantitatea de 946,2 gr. cannabis (drog de risc, substanță menționată în Tabelul nr. III, anexă la Legea nr. 143/2000) pe care au expediat-o în România în vederea punerii în vânzare, iar la data de 15 aprilie 2011, inculpatul V. a fost surprins de organele de poliție din București deținând susmenționata cantitate de droguri de risc (pe care tocmai o ridicase de la firma de transport prin intermediul căreia fusese expediată), dar și o altă cantitate mai mică, de 2,08 gr. cannabis, aceasta din urmă destinată consumului propriu - corespunde unei corecte și cuprinzătoare evaluări a probatoriului administrat în cauză și se circumscrie unei juste încadrări juridice în infracțiunile prevăzute de art. 3 alin. (1), art. 2 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, după cum, deopotrivă, circumstanțele personale favorabile ale inculpatului, evaluate prin prisma conduitei predelictuale a acestuia, au fost corect subscrise circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.
în acest context se constată că unica critică formulată de apărare în recurs, privind greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri și, pe cale incidentală, a pedepsei rezultante, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare, este neîntemeiată pentru următoarele argumente:
Operațiunea de individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului [inclusiv în ceea ce privește pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000] s-a făcut în considerarea dispozițiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanțele având în vedere natura și importanța valorii sociale ocrotite prin dispozițiile penale încălcate și gravitatea urmărilor, raportat la efectele consumului de droguri asupra sănătății populației, gradul ridicat de pericol social ce rezultă din modalitatea concretă de săvârșire a faptei și cantitatea de droguri introduse în țară, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului și conduita avută înainte și după săvârșirea faptelor.
în acest sens, făcând o corectă aplicare a principiului proporționalității sancțiunii cu natura și gradul de pericol al faptei săvârșite, instanțele au apreciat în mod just că aplicarea unor pedepse reduse mult sub limita minimă specială prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite de inculpat [cu 5 ani în ceea ce privește infracțiunea de trafic internațional de droguri prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000] și dispunerea executării pedepsei rezultante în regim penitenciar constituie expresia unei juste individualizări a pedepsei, apte să asigure realizarea scopului acesteia, așa cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
în afara criteriilor de individualizare judiciară anterior menționate, la stabilirea cuantumului pedepselor, instanțele au dat eficiență atât efectelor circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. reținută în favoarea inculpatului, dar și celorlalte date privind persoana inculpatului -posibilitatea reală de reinserție socio-profesională, vârsta acestuia, profilul socio-moral, starea de sănătate, dar și atitudinea procesuală oscilantă adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, care au fost adecvat valorificate, circumstanțele personale favorabile nejustificând o reducere mai mare a pedepsei, într-un cuantum care să permită suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante sau executarea pedepsei la locul de muncă.
Pentru considerentele ce preced, reținându-se că motivul de recurs invocat de inculpat este neîntemeiat și cum nu se constată existența unor motive susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) din pedeapsa rezultantă aplicată va fi dedusă perioada reținerii și arestării preventive de la 15 aprilie 2011 la 11 septembrie 2012.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, suma reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2877/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2782/2012. Penal → |
|---|
