ICCJ. Decizia nr. 293/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 293/2012

Dosar nr. 4700/109/2008

Şedinţa publică din 31 ianuarie 2012

Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, B.F.R. şi ANAF Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş împotriva Deciziei penale nr. 54/A din 29 aprilie 2011 a Curţii de Apel Piteşti constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 72 din 24 februarie 2010, Tribunalul Argeş, în baza art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpată pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A condamnat pe inculpata B.F.R., fără antecedente penale la:

- 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74, art. 76 C. pen.;

- 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74, 76 C. pen.

În baza art. 33, 34 şi 35 C. pen. a contopit pedepsele şi a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale aplicate inculpatei.

În baza art. 86² C. pen. a fixat termen de încercare de 7 ani.

A dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpata să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³ alin. (1) C. pen., iar cu privire la cea prevăzută la lit. a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş potrivit programului ce va fi stabilit de acest serviciu.

A atras atenţia inculpatei asupra art. 86⁴ C. pen. A respins acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, cu sediul în Piteşti, şi cererile părţii civile de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei şi a popririi asigurătorii asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu inculpatei.

În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., art. 998 şi art. 1000 C. civ., a obligat inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente SC "N.C.R." SRL, cu sediul în comuna Bradu sat Geamăna judeţul Argeş, prin administrator judiciar D.I., domiciliat în Curtea de Argeş la:

- 423.480,72 RON despăgubiri civile către partea civilă SC "D.I.E." SRL, cu sediul în Bucureşti;

- 363.515,18 RON despăgubiri civile către partea civilă N.I.L. (pentru partea vătămată SC "F.S." SRL), cu sediul în Bucureşti;

- 22.305,72 RON despăgubiri civile către partea civilă SC "RB P." SRL, cu sediul în Arad;

- 16.449,33 RON despăgubiri civile plus dobânda legală până la achitarea debitului către partea civilă SC "D." SRL, cu sediul în Râmicu Vâlcea.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 a dispus trimiterea la data rămânerii definitive a unei copii de pe dispozitivul hotărârii judecătoreşti la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului pentru a se face menţiunile corespunzătoare în Registrul Comerţului.

În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului, a dispus ca în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă să se trimită la registrul comerţului Argeş o copie legalizată de pe hotărârea judecătorească pentru efectuarea înregistrărilor în Registrul Comerţului.

În baza art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a obligat inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente, prin administrator judiciar, la 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 50 RON onorariu avocat oficiu, conform Împuternicirii avocaţiale nr. 261 din 16 ianuarie 2009, avocat oficiu G.E.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut din actele şi lucrările dosarului: Nota de constatare nr. 5453/AG din 19 noiembrie 2007 a Gărzii Financiare Argeş, situaţiile livrărilor efectuate către cele 4 părţi vătămate şi SC E. SRL Alba Iulia, copiile facturilor fiscale, situaţiile aprovizionărilor efectuate de la SC D.I.E. SRL, extrase de cont, balanţă analitică clienţi, extrase cont bancar, declaraţia şi cazierul inculpatei, declaraţia martorului S.M., raportul de expertiză contabilă întocmit de expert contabil S.Gh., copie Sentinţa civilă nr. 3829 din 27 mai 1996 pronunţată de Judecătoria Sibiu în Dosar nr. 10423/R/1995 şi copii acte medicale privind pe minorul B.C., fiul inculpatei, care este handicapat şi necesită însoţitor, tribunalul reţine că inculpata B.F.R. a fost administrator la partea responsabilă civilmente SC "N.C.R." SRL Bradu, care în prezent se află în procedură de reorganizare judiciară, în cauză fiind numit lichidator D.I.

În calitatea de administrator al societăţii nu a înregistrat în evidenţa contabilă factura fiscală nr. 28 din 30 aprilie 2007 în baza căreia s-a aprovizionat de la partea civilă SC F.S. SRL cu produse de carne în valoare totală de 25.560,92 RON din care TVA în sumă de 4.400,48 RON şi factura fiscală nr. 5589497 din 19 mai 2007 în baza căreia partea responsabilă civilmente a livrat către SC E. SRL Alba Iulia produse de carne în valoare totală de 37.783,98 RON din care TVA 6.032,73 RON, iar neînregistrarea în evidenţa contabilă a celor două facturi a determinat, având în vedere indicatorii financiari şi decontul TVA depus la 30 iunie 2007 (TVA de recuperat 64.442 RON şi pierdere fiscală 59.009 RON) o majorare a TVA de recuperat cu suma de 1.632,25 RON (6.032,73 - 4.400,48 RON), precum şi o creştere a pierderii înregistrate de societate cu suma de 8.590,81 RON reprezentând diferenţa dintre valorile fără TVA a celor două facturi, respectiv 31.751,25 RON - 23.160,44 RON.

S-a reţinut de asemenea că în aceeaşi calitate de administrator a părţii responsabile civilmente, inculpata a acţionat cu intenţia de a induce în eroare pe furnizorii părţile vătămate SC D.I.E. SRL, SC F.S. SRL, SC RB P. SRL şi SC D. SRL cu ocazia încheierii şi executării contractelor comerciale de aprovizionare bunuri. Deoarece partea responsabilă civilmente nu avea disponibil în cont anterior emiterii filelor CEC şi era în interdicţie bancară de a emite CEC-uri, inculpata, cunoscând această stare de fapt, a stabilit o modalitate de plată pe care ştia că nu o poate onora, intenţia acesteia fiind de a înşela partenerii de afaceri cu scopul de a obţine un folos material injust, reţine instanţa de fond. Probele administrate au condus la concluzia că au fost comise acte de inducere în eroare a patru societăţi comerciale.

I. Astfel, cu privire la SC D.I.E. SRL, cu sediul în Bucureşti s-a reţinut de către Tribunal că în perioada aprilie 2007 - iunie 2007, B.F.R., în calitate de administrator al SC N.C.R. SRL s-a aprovizionat cu produsele pulpă de porc, cotlet porc fără os, ceafă porc, muşchi file, tacâm pui fără aripi, pulpe pui, cotlet porc dezosat, ficat pui, spate pui fără os, carne porc lucru, oase ceafă, inimă porc. Aprovizionarea este probată cu facturile fiscale: seria "X" din 15 mai 2007 pentru suma de 26.180 RON, seria "X" nr. din 18 mai 2007 pentru suma de 34.241,72 RON; seria SERIA "Y" din 26 aprilie 2007 pentru suma de 35.866,6 RON; seria "X" din 7 mai 2007 pentru suma de 15.796,52 RON; seria "X" din 11 mai 2007 pentru suma de 27.720,78 RON; seria "X" din 9 mai 2007 pentru suma de 28.851,19 RON; seria "X" din 15 mai 2007 pentru suma de 16.281,04 RON; seria "X" din 19 mai 2007 pentru suma de 29.901,95 RON; seria "X" din 30 aprilie 2007 pentru suma de 30.039,69 RON; seria "X" din 14 aprilie 2007 pentru suma de 22.045,62 RON; seria "X" din 8 iunie 2007 pentru suma de 40.490,57 RON; seria "X" din 4 mai 2007 pentru suma de 28.646,09 RON.

Pentru plata cantităţilor aprovizionate B.F.R. - administrator al SC N.C.R. SRL a emis următoarele file CEC:

- BK 326 000 43903, emisă la data de 30 iunie 2007 pentru suma de 26.180 RON, introdusă la plată la data de 06 iulie 2007 la BC S.I.B.R. SA - Sucursala Piteşti, fila CEC refuzată la plată pe motiv că societatea emitentă se află în interdicţie bancară, lipsă totală disponibil.

- BK 326 000 43910 emisă la data de 5 iulie 2007, pentru suma 34.241,72 RON, introdusă la plată la data de 6 iulie 2007 la BC S.I.B.R. SA - Sucursala Piteşti, filă CEC refuzată la plată pe motiv că societatea emitentă se află în interdicţie bancară, lipsă totală disponibil

- BK 326 000 43101 emisă la data de 01 iulie 2007, pentru suma de 35.866,60 RON, introdusă la plată la data de 18 iunie 2007 la BC S.I.B.R. SA - Sucursala Piteşti, filă CEC refuzată la plată pe motiv că societatea emitentă are lipsă total disponibil.

- BK 326 000 43718 emisă la data de 16 iunie 2007, pentru suma 15.796,52 RON, introdusă la plată la data de 6 iulie 2007 la BC S.I.B.R. SA - Sucursala Piteşti, filă CEC refuzată la plată pe motiv că societatea emitentă are lipsă totală de disponibil şi se află în interdicţie bancară.

- BK 326 000 60058 emisă la data de 7 iulie 2007, pentru suma 17.370,37 RON, introdusă la plată la data de 10 iulie 2007 la BC S.I.B.R. SA - Sucursala Piteşti, filă CEC refuzată la plată motiv că societatea emitentă este în interdicţie bancară, lipsă totală disponibil.

- BK 326 000 43723 emisă la data de 25 iunie 2007, pentru suma 27.720,72 RON, introdusă la plată la data de 6 iulie 2007 la BC S.I.B.R. SA - Sucursala Piteşti, filă CEC refuzată la plată pe motiv că societatea emitentă are lipsă total disponibil, client aflat în interdicţie bancară,

- BK 326 000 43719 emisă la data de 20 iunie 2007, pentru suma 28.851,19 RON, introdusă la plată la data de 6 iulie 2007 la BC S.I.B.R. SA - Sucursala Piteşti, filă CEC refuzată la plată pe motiv că societatea emitentă are lipsă totală disponibil, client aflat în interdicţie bancară,

- BK 326 000 43902 emisă la data de 29 iunie 2007, pentru suma 16.281,04 RON, introdusă la plată la data de 6 iulie 2007 la BC S.I.B.R. SA - Sucursala Piteşti, filă CEC refuzată la plată pe motiv că societatea emitentă are lipsă totală disponibil, client aflat în interdicţie bancară,

- BK 326 000 43347 emisă la data de 29 mai 2007, pentru suma de 29.901,95 RON, introdusă la plată la data de 14 iunie 2007 la BC S.I.B.R. SA - Sucursala Piteşti, filă CEC refuzată la plată pe motiv că societatea emitentă are lipsă total disponibil.

- BK 326 000 43706 emisă la data de 6 iunie 2007, pentru suma de 30.039,69 RON, introdusă la plată la data de 22 iunie 2007 la BC S.I.B.R. SA - Sucursala Piteşti, filă CEC refuzată la plată pe motiv că societatea emitentă are lipsă total disponibil

- BE 326 000 60061 emisă la data de 9 iulie 2007, pentru suma de 22.045,62 RON, introdusă la plată la data de 12 iulie 2007 la BC S.I.B.R. SA - Sucursala Piteşti, filă CEC refuzată la plată pe motiv că societatea emitentă are lipsă totală disponibil, client aflat în interdicţie bancară

- BE 326 000 60065 emisă la data de 10 iulie 2007, pentru suma de 40.490,57 RON, introdusă la plată la data de 12 iulie 2007 la BC S.I.B.R. SA - Sucursala Piteşti, filă CEC refuzată la plată pe motiv că societatea emitentă are lipsă totală disponibil, client aflat în interdicţie bancară

- BK 326 000 43717 emisă la data de 10 iunie 2007, pentru suma de 28.646,09 RON, introdusă la plată la data de 6 iulie 2007 la BC S.I.B.R. SA - Sucursala Piteşti, filă CEC refuzată la plată pe motiv că societatea emitentă are lipsă totală disponibil.

- BE 326 000 60055 emisă la data de 6 iulie 2007, pentru suma de 24.153,43 RON, introdusă la plată la data de 10 iulie 2007 la BC S.I.B.R. SA - Sucursala Piteşti, filă CEC refuzată la plată pe motiv că societatea emitentă are lipsă totală disponibil, client aflat în interdicţie bancară.

- Bilet la ordin emis la data de 29 iunie 2007 pentru suma de 447.880,72 RON, introdus la plată la data de 2 iulie 2007 la BC S.I.B.R. SA, Sucursala Piteşti, bilet la ordin refuzat la plată pe motiv că societatea emitentă are lipsă totală disponibil.

II. Cu privire la SC F.S. SRL Bucureşti, sector 2 se reţine că în cursul lunii mai 2007, B.F.R., în calitate de administrator al SC N.C.R. SRL a achiziţionat, cu produsele: CPL 70/30, cotlet porc, cotlet porc fără os, ficat porc, rinichi porc, slănină porc tare, CPL 80/120, pulpă porc, ceafă porc, pulpă porc 4 D, cotlet porc cu os.

Livrarea produselor este probată cu următoarele facturi fiscale: nr. 40 din 7 mai 2007 pentru suma de 27.012,55 RON; nr. 41 din 8 mai 2007 pentru suma de 28.379,35 RON; nr. 48 din 15 mai 2007 pentru suma de 61.032,07 RON; nr. 50 din 17 mai 2007 pentru suma de 16.643,26 RON; nr. 52 din 18 mai 2007 pentru suma de 9.263,92 RON; nr. 54 din 18 mai 2007 pentru suma de 5.381,23 RON; nr. 56 din 22 mai 2007 pentru suma de 38.499,75 RON; nr. 58 din 23 mai 2007 pentru suma de 19.843,75 RON; nr. 67 din 29 mai 2007 pentru suma de 54.837,22 RON; nr. 61 din 24 mai 2007 pentru suma de 21.121,91 RON; nr. 68 din 29 mai 2007 pentru suma de 33.100,17 RON.

În vederea stingerii obligaţiilor B.F.R. a emis următoarele file CEC:

- BK 326 000 43716 emisă la data de 9 iunie 2007, pentru suma de 27.012,55 RON, introdusă la plată la data de 14 iunie 2007 la BC S.I.B.R. SA - Sucursala Piteşti, filă CEC refuzată la plată pe moi că societatea emitentă are lipsă totală disponibil.

- BK 326 000 43715 emisă la data de 10 iunie 2007, pentru suma 28.379,35 RON, introdusă la plată la data de 15 iunie 2007 la BC S.I.B.R. SA - Sucursala Piteşti, filă CEC refuzată la plată pe motiv că societatea emitentă are lipsă totală disponibil.

- BK 326 000 43901 emisă la data de 17 iunie 2007, pentru suma 61.032,07 RON, introdusă la plată la data de 20 iunie 2007 la BC S.I.B.R. SA - Sucursala Piteşti, filă CEC refuzată la plată pe motiv că societatea emitentă are lipsă totală disponibil, trăgător aflat în interdicţie bancară.

- BK 326 000 43904 emisă la data de 19 iunie 2007, pentru suma de 16.643,26 RON, introdusă la plată la data de 22 iunie 2007 la BC S.I.B.R. SA - Sucursala Piteşti, filă CEC refuzată la plată pe motiv că societatea emitentă are lipsă totală disponibil, trăgător aflat în interdicţie bancară.

- BK 326 000 43907 emisă la data de 20 iunie 2007, pentru suma de 9.263,92 RON, introdusă la plată la data de 25 iunie 2007 la BC S.I.B.R. SA - Sucursala Piteşti, filă CEC refuzată la plată pe motiv că societatea emitentă are lipsă totală disponibil, trăgător aflat în interdicţie bancară.

- BK 326 000 43909 emisă la data de 22 iunie 2007, pentru suma de 53.781,23 RON, introdusă la plată la data de 27 iunie 2007 la BC S.I.B.R. SA - Sucursala Piteşti, filă CEC refuzată la plată pe motiv că societatea emitentă are lipsă totală disponibil, trăgător aflat în interdicţie bancară.

- BK 326 000 43913 emisă la data de 25 iunie 2007, pentru suma de 38.499,75 RON, introdusă la plată la data de 29 iunie 2007 la BC S.I.B.R. SA - Sucursala Piteşti, filă CEC refuzată la plată pe motiv că societatea emitentă are lipsă totală disponibil, trăgător aflat în interdicţie bancară, CEC-ul aparţine unui set retras din circulaţie.

- BK 326 000 43914 emisă la data de 26 iunie 2007, pentru suma de 19.843,75 RON, introdusă la plată la data de 29 iunie 2007 la BC S.I.B.R. SA - Sucursala Piteşti, filă CEC refuzată la plată pe motiv că societatea emitentă are lipsă totală disponibil, client aflat în interdicţie bancară, CEC-ul aparţine unui set retras din circulaţie.

- BK 326 000 43916 emisă la data de 27 iunie 2007, pentru suma de 54.837,22 RON, introdusă la plată la data de 3 iulie 2007 la BC S.I.B.R. SA - Sucursala Piteşti, filă CEC refuzată la plată pe motiv că societatea emitentă are lipsă totală disponibil, client aflat în interdicţie bancară, CEC-ul aparţine unui set retras din circulaţie.

- BE 326 000 60051 emisă la data de 29 iunie 2007, pentru suma de 1.121,91 RON, introdusă la plată la data de 5 iulie 2007 la BC S.I.B.R. SA - Sucursala Piteşti, filă CEC refuzată la plată pe motiv că societatea emitentă are lipsă totală disponibil, client aflat în interdicţie bancară, CEC-ul aparţine unui set retras din circulaţie.

- BK 326 000 43917 emisă la data de 1 iulie 2007, pentru suma de 33.100,17 RON, introdusă la plată la data de 5 iulie 2007 la BC S.I.B.R. SA - Sucursala Piteşti, filă CEC refuzată la plată pe motiv că societatea emitentă are lipsă totală disponibil, client aflat în interdicţie, bancară, CEC-ul aparţine unui set retras din circulaţie.

III. Cu privire la SC D. SRL Râmnicu Vâlcea se reţine că în perioada 8 iunie 2007 - 21 iunie 2007, B.F.R., în calitate de administrator al SC N.C.R. SRL, a achiziţionat de la SC D. SRL porc tranşat (pulpă, piept în stare refrigerată, carcasă porc opărit rom. în stare refrigerată).

Livrarea produselor este probată cu următoarele facturi: factura seria VL DIA nr. 1026441 din 08 iunie 2007, pentru suma de 3.487,32 RON; factura seria VL DIA nr. 1026971 din 12 iunie 2007, pentru suma de 3.475,85 RON; factura seria VL DIA nr. 1027651 din 16 iunie 2007, pentru suma de 4.666,04 RON; factura seria VL DIA nr. 1029147 din 21 iunie 2007, pentru suma de 4.820,12 RON.

În vederea stingerii obligaţiilor financiare, B.F.R. a emis file CEC şi bilete la ordin, după cum urmează:

- fila CEC BE 326 000 60064, emisă la data de 18 iunie 2007, pentru suma de 3.487,33 RON - introdusă la data de 20 iunie 2007 la BC S.I.B.R. SA, Sucursala Piteşti, refuzată la plată pe motiv că societatea emitentă are lipsă totală disponibil, trăgător aflat în interdicţie bancară;

- bilet la ordin emis la data de 22 iunie 2007 şi scadent la data 27 iunie 2007, pentru suma de 3.487,32 RON, refuzat la plată pe motiv societatea emitentă are lipsă totală disponibil.

- bilet la ordin emis la data de 22 iunie 2007 şi scadent la data 30 iunie 2007, pentru suma de 3.475,85 RON, refuzat la plată pe motiv societatea emitentă are lipsă totală disponibil.

- bilet la ordin emis la data de 22 iunie 2007 şi scadent la data de 5 iulie 2007, pentru suma de 4.666,04 RON, refuzat la plată pe motiv că societatea are lipsă totală disponibil.

- bilet la ordin emis la data de 22 iunie 2007 şi scadent la data de 12 iulie 2007 pentru suma de 4.820,12 RON, refuzat la plată pe motiv că societatea are lipsă totală disponibil.

IV. Cu privire la SC RB P. SRL Arad, se reţine că la data de 01 iunie 2007, B.F.R., în calitate de administrator al SC N.C.R. SRL a achiziţionat, următoarele produse: carcasă de porc, limbă porc, inimă porc, ficat porc, rinichi porc + vită.

Livrarea produselor este probată cu factura fiscală nr. 1842 din 01 iunie 2007 pentru suma de 22.305,72 RON.

Pentru stingerea obligaţiei, B.F.R. a emis fila CEC BE 32600060056 din data de 26 iunie 2007 pentru suma de 22.305,72 RON, introdusă la plată la data de 03 iulie 2007 la BC S.I.B.R. SA Sucursala Piteşti, fila CEC refuzată la plată pe motiv că societatea emitentă are lipsă totală disponibil, client aflat în interdicţie bancară, CEC-ul aparţine unui set retras din circulaţie.

Faţă de considerentele prezentate anterior, tribunalul a reţinut că inculpata B.F.R. a acţionat cu intenţia de a induce în eroare furnizorii, fiind evident că societatea al cărei administrator era, nu avea disponibil în cont anterior emiterii filelor CEC, precum şi aptul că societatea era în interdicţie bancară de a emite CEC-uri, cunoştea acest fapt, stabilind o modalitate de plată pe care ştia că nu o poate onora, intenţia sa fiind aceea de a înşela partenerii de afaceri, cu scopul de a obţine un folos material injust.

S-a notat că, în drept, fapta inculpatei B.F.R., care în calitate de administrator al părţii responsabile civilmente SC "N.C.R." SRL Bradu, nu a înregistrat în evidenţa contabilă factura fiscală nr. 28 din 30 aprilie 2007 în baza căreia s-a aprovizionat de la partea civilă SC F.S. SRL cu produse de carne în valoare totală de 25.560,92 RON din care TVA în sumă de 4.400,48 RON şi factura fiscală nr. 5589497 din 19 mai 2007 în baza căreia partea responsabilă civilmente a livrat către SC E. SRL Alba Iulia produse de carne în valoare totală de 37.783,98 RON din care TVA 6.032,73 RON, iar neînregistrarea în evidenţa contabilă a celor două facturi a determinat, având în vedere indicatorii financiari şi decontul TVA depus la 30 iunie 2007 (TVA de recuperat 64.442 RON şi pierdere fiscală 59.009 RON) o majorare a TVA de recuperat cu suma de 1.632,25 RON (6.032,73 - 4.400,48 RON), precum şi o creştere a pierderii înregistrate de societate cu suma de 8.590,81 RON reprezentând diferenţa dintre valorile fără TVA a celor două facturi, respectiv 31.751,25 RON - 23.160,44 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi nu ale infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiunilor fiscale: (.) b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile, ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; c) evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;

În speţă, infracţiunea de evaziune fiscală a fost săvârşită în condiţiile reglementate de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, respectiv prin omisiunea de a înregistra în evidenţa contabilă cele două facturi fiscale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, fără a se face evidenţierea în actele contabile sau alte documente a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.

S-a constatat de către Tribunal că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive sub aspectul laturii obiective ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., astfel încât s-a dispus achitarea inculpatei în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Totodată s-a dispus condamnarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Potrivit rechizitoriului şi raportului de expertiză contabilă, în raport cu pierderile înregistrate nu s-a calculat impozit pe profit şi TVA de plată sau alt prejudiciu părţii civile Statul Român prin ANAF, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş. S-a reţinut că la data de 31 august 2007 când partea responsabilă civilmente a înregistrat pierderi, iar conform Codului fiscal pe anul 2007, societatea nu datorează impozit pe profit şi ca urmare s-a considerat că debitul şi majorările stabilite de către organele de control ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Argeş nu sunt reale.

De asemenea, s-a arătat de prima instanţă că, raportul de expertiză reţine, comparând prejudiciul stabilit de organele de control financiar în sumă de 147.877 RON cu TVA de recuperat în sumă de 24.267,5 RON, că prejudiciul stabilit de organele fiscale este nereal, firma având de fapt pierderi.

În această situaţie, tribunalul a respins acţiunea civilă formulată de Statul Român prin Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş şi cererile părţii civile de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei şi a popririi asigurătorii asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu inculpatei, deoarece prin fapta inculpatei nu s-a creat un prejudiciu părţii civile.

S-a notat că, în drept, fapta inculpatei, care în aceeaşi calitate de administrator a părţii responsabile civilmente, a acţionat cu intenţia de a induce în eroare pe furnizorii părţile vătămate SC D.I.E. SRL, SC F.S. SRL, SC RB P. SRL şi SC D. SRL cu ocazia încheierii şi executării contractelor comerciale de aprovizionare bunuri, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Conform art. 215 alin. (1) C. pen., inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoasă sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 la 12 ani. Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile respective, se sancţionează cu aceeaşi pedeapsă.

Dispoziţiile art. 215 alin. (4) C. pen. prevăd că emiterea unui CEC asupra unei instituţii de credit sau a unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage după emitere provizia în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul obţinerii unui avantaj material, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului CEC-ului, se sancţionează cu închisoarea de la 3 la 15 ani.

În sensul art. 215 alin. (5) C. pen., înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi.

Conform art. 146 C. pen., prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 200.000 RON adusă unei alte persoane juridice sau fizice.

Potrivit raportului de expertiză contabilă, în momentul emiterii CEC-urilor nu exista în contul părţii responsabile civilmente disponibilul necesar, iar prejudiciul cauzat celor patru părţi civile este cel stabilit prin actul de sesizare al instanţei, reprezentând de altfel sumele cu care părţile vătămate s-au constituit părţi civile.

S-a mai reţinut că a fost achitată părţii civile SC D.I.E. SRL Bucureşti suma de 24.000 RON, sumă care a fost luată în calcul atât de partea civilă cât şi de procuror prin actul de sesizare al instanţei.

S-a notat astfel că prejudiciul cauzat părţilor civile este mai mare de 200.000 RON, precum şi faptul că nu s-au achitat vreo altă sumă decât cea arătată prin rechizitoriu şi reţinută de raportul de expertiză contabilă.

Pentru că, din probele administrate în cauză, a rezultat că reprezentanţii părţilor civile nu aveau cunoştinţă de faptul că partea responsabilă civilmente nu avea disponibilul necesar în conturi sau în bani cash la data înmânării CEC-urilor, s-a dispus condamnarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi obligarea acesteia, în solidar cu partea responsabilă civilmente prin administrator D.I., la plata despăgubirilor civile către cele patru părţi vătămate, constituite părţi civile.

Împotriva Sentinţei penale nr. 72 din 24 februarie 2010 a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş motivat de faptul că este greşită încadrarea juridică dată faptelor, instanţa neobservând că fapta pentru care s-a dispus o singură condamnare îmbracă elementele constitutive a două infracţiuni, fiind astfel obligată instanţa să pronunţe două soluţii: una de condamnare şi alta de achitare schimbând încadrarea juridică a faptelor.

Motivele de apel susţin că soluţia corectă de achitare a inculpatului este cea prevăzută de art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a solicitat reindividualizarea pedepsei dispusă faţă de inculpată prin hotărârea apelată în sensul majorării pedepsei, în raport de limitele pedepsei prevăzute a art. 76 alin. (2) C. pen., care impun la o astfel de modificare şi privitor la modalitatea de executare a pedepsei.

Împotriva hotărârii a declarat apel şi inculpata, criticile sale vizând achitarea, întrucât nu a avut intenţia de a înşela partea civilă.

În subsidiar, apelanta-inculpată a solicitat reindividualizarea pedepsei dispusă faţă de acesta prin hotărârea apelată în sensul reducerii sau casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare pentru omisiunea de a schimba încadrarea juridică a faptelor potrivit susţinerilor în recurs formulate de procuror.

În apelul declarat, Statul Român a solicitat obligarea inculpatei la despăgubiri constând în debit şi în majorările de întârziere faţă de paguba adusă prin săvârşirea infracţiunii de evaziune.

Examinând apelurile declarate prin prisma criticilor invocate cât şi din oficiu sub toate aspectele potrivit art. 378 C. proc. pen., Curtea de Apel a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, împotriva Sentinţei penale nr. 72 din 24 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Argeş - secţie penală, în Dosarul nr. 4700/109/2008.

A casat, în parte, sentinţa atacată, numai cu privire la latura penală a cauzei.

Rejudecând, a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată în condiţiile art. 86¹ C. pen. în pedepsele componente de 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor dintr-o singură infracţiune prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinută în actul de sesizare, în două infracţiuni, şi anume infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), respectiv art. 9 alin. (1) lit. c), ambele din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpata B.F.R. la 6 luni închisoare.

În baza art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpata B.F.R. pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la 3 ani şi 6 luni închisoare. în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a recontopit pedepsele stabilite de 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 3 ani. A respins ca nefondate, apelurile declarate de inculpata B.F.R. şi de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, împotriva aceleiaşi sentinţe.

A obligat-o pe inculpată la 3.100 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 100 RON, reprezentând onorariul parţial al avocatului din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

A menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei atacate. În baza art. 199 alin. (3) C. proc. pen., a dispus scutirea de la plata amenzii de 500 RON, aplicată avocatului T.I., prin Încheierea din 24 martie 2011.

Pentru a pronunţa această decizie Curtea de Apel a reţinut că inculpata B.F.R. a fost cercetată şi condamnată, în primă instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în modalitatea emiterii unor CEC-uri fără acoperire asupra unor persoane juridice (SC D.I.E. SRL, SC F.S. SRL, SC RB P. SRL şi SC D. SRL de la care se aprovizionase cu marfă, cauzându-le acestora un prejudiciu de peste 200.000 RON, din care doar o parte a fost recuperată.

Din probele administrate în cauză, rezultă că deşi la data emiterii filelor CEC, inculpata nu avea disponibil în bancă, iar acest lucru îl cunoştea, ea a înaintat părţilor vătămate, constituite părţi civile, filele respective completate pentru sumele ce reprezentau contravaloarea produselor achiziţionate. Acţionând astfel, ea a indus în eroare cu bună ştiinţă părţile vătămate asupra bonităţii sale, iar ulterior situaţia sa insolvabilă a fost cunoscută de acestea, în mod oficial, ca urmare a refuzării la bancă a filelor CEC emise, cu menţiunea: interdicţia bancară" incidentele de plată fiind înregistrate la Centrala Incidentelor Bancare.

În această situaţie nu s-a putut reţine că inculpata a acţionat în necunoştinţă de cauză, deci fără intenţia de a prejudicia părţile vătămate, cu atât mai mult cu cât lipsa de disponibil în contul bancar al societăţii sale a fost urmată la scurt timp de interdicţia impusă de bancă şi nicidecum de o alimentare a contului pentru plata facturilor la care se angajase evident prin filele CEC emise.

Din ansamblul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut, în plus, că relaţia economică dintre SC N.C.R. SRL, patronată de inculpată şi SC E. SRL a fost una atipică, neîncadrându-se în limitele unei relaţii comerciale normale bazate pe principii economice de rentabilitate şi profit, fapt ce demonstrează activităţile comerciale lipsite ale inculpatei B.F.R.

Prin urmare, toate produsele livrate de SC N.C.R. SRL către SC E. SRL au fost vândute la preţuri cu 30 - 40% sub preţul la care aceste mărfuri au fost aprovizionate.

Curtea a observat că livrările către această societate nu pot fi determinate de cauze economice obiective, cum încearcă să-şi construiască apărarea inculpata, respectiv nu au corespuns din punct de vedere al calităţii - ceea ce este şi mai grav - în condiţiile în care, spre exemplu peste 80% din cantitatea de cotlet aprovizionată la un preţ mediu de 13 RON/kg a fost vândută către SC E. SRL la preţul de 7,5 RON/kg (pierdere de peste 40%).

Instanţa de apel a reţinut şi că infracţiunea de evaziune fiscală constă în faptul că B.F.R., în calitate de administrator al societăţii, nu a înregistrat în evidenţa contabilă factura fiscală nr. 28 din 30 aprilie 2009 în baza căreia s-a aprovizionat de la SC F.S. SRL, cu produse de carne în valoare totală de 27560,92 RON, din care TVA în sumă de 4.400,48 RON. Inculpata recunoaşte că factura nu a fost înregistrată, dar susţine că vânzarea produselor aprovizionate în baza acesteia a fost înregistrată în contabilitate.

De asemenea, probele au confirmat că SC N.C.R. SRL nu a înregistrat în evidenţa contabilă nici factura nr. 5589497 din 19 mai 2007 în baza căreia societatea a livrat către SC E. SRL cotlet porc în valoare totală de 37.783,98 RON din care TVA 6.032,73 RON, aşa cum rezultă din nota de constatare încheiată la 29 noiembrie 2007 şi expertiza contabilă efectuată în cauză.

Având în vedere că la 30 iunie 2002 (data depunerii ultimului decont de TVA şi a indicatorilor financiari), SC N.C.R. SRL a raportat atât TVA de recuperat, în sumă de 64.442 RON, cât şi pierderea fiscală de 59.009, conform Legii nr. 571/2003 modificată, neînregistrarea de către societate a celor două facturi fiscale (una de aprovizionare şi una de vânzare) a determinat o majorare a TVA de recuperat cu suma de 1.632 RON (6.032,73 - 4.400,48 RON), precum şi o creştere a pierderii înregistrate de societate cu suma de 8.590,81 RON (diferenţa dintre valorile fără TVA ale celor două facturi), partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice s-a constituit parte civilă cu suma constând în prejudiciul creat, Acest prejudiciu nu este real, reţine instanţa de apel, întrucât aşa cum judicios a motivat prima instanţă, în perioada reclamată, firma inculpatei înregistra pierderi şi deci nu putea datora impozit pe profit.

Referitor la încadrarea juridică a faptelor, curtea a reţinut că infracţiunea de evaziune fiscală a fost săvârşită în condiţiile reglementate de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi nu în cele prevăzute art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005, respectiv prin omisiunea de a înregistra în evidenţa contabilă a două facturi fiscale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Cum schimbarea de încadrare juridică a faptelor se impunea faţă de modalitatea în care au fost descrise şi înserate în rechizitoriu, Curtea de Apel a procedat în consecinţă în cadrul acestei proceduri, sancţiunea unei astfel de omisiuni fiind nulitatea relativă care este supusă confirmării, neimpunându-se soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare. Dată fiind semnificaţia deosebită şi impactul public pe care săvârşirea unor astfel de infracţiuni le are în societate şi având în vedere art. 76 alin. (2) C. pen., care prevăd unele limite de pedepse, s-a constatat că nu se pot valorifica în favoarea inculpatei dispoziţiile art. 86¹ C. pen., referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, întrucât una din infracţiunile comise este cea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Totodată, prin faptele sale inculpata a lezat profund autoritatea şi credibilitatea relaţiilor comerciale existente între societăţile comerciale, iar, ca urmare a atitudinii sale profesionale societăţile comerciale, suspectate de fapte economice grave, evaziune fiscală şi înşelăciune pot funcţiona în continuare, aducând prejudicii mari bugetului de stat.

Cinstea, corectitudinea şi moralitatea administratorului unei societăţi comerciale în exercitarea activităţilor comerciale, reţine Curtea de Apel, sunt condiţii sine qua non nu numai pentru prestigiul şi autoritatea acestei societăţi private, ci şi pentru existenţa, echilibrul şi forţa societăţii în sine.

Curtea de Apel a conchis că o pedeapsă cu închisoarea cu executarea în regim de detenţie, orientată sub minimul special prevăzut de lege, este suficientă în realizarea scopului pedepsei prevăzut în art. 52 C. pen. Modalitatea privativă de libertate, apreciază Curtea de Apel, îşi va putea atinge finalitatea, în baza art. 76 alin. (2) C. pen., prin reinserţia socială pozitivă a acesteia, fiind necesar ca funcţia educativă a pedepsei proporţional stabilită şi, în raport de circumstanţele personale ale inculpatei, reţinute de tribunal, să se asigure îndreptarea atitudinii inculpatei faţă de comiterea de infracţiuni.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, partea civilă Statul Roman prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş şi inculpata B.F.R.

În recursul declarat de Ministerul Public, se critică decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti potrivit art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. Pedeapsa aplicată inculpatei este considerată netemeinică şi nelegală, nelegală sub aspectul aplicării pedepsei complementare alături de pedeapsa rezultantă şi netemeinică, raportat reţinerea în favoarea inculpatei de circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b) C. pen.

Pedeapsa complementară este prevăzută în cazul infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave iar instanţa trebuia să aplice pedeapsa complementară pe lângă pedeapsa principală. Sub aspectul temeiniciei, raportat la prejudiciul cauzat şi la atitudinea inculpatei, în mod greşit au fost reţinute în favoarea acesteia circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b) C. pen. Instanţa de fond şi apel nu au motivat menţinerea acestor circumstanţe în condiţiile în care inculpata nu a recuperat decât o mică parte din prejudiciul cauzat prin faptele sale astfel că pedeapsa aplicată nu reflectă gradul de pericol social al infracţiunilor pentru care s-a decis condamnarea sa. în consecinţă s-a cerut casarea în parte a deciziei penale şi a sentinţei penale pronunţate în cauză şi aplicare unei pedepse cu închisoarea fără reţinerea circumstanţelor atenuante.

În recursul declarat de Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se critică decizia cu privire la incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen., respectiv hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii ori acesta nu se înţelege, precum şi în ceea ce priveşte art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. gravă eroare de fapt cu privire la respingerea pretenţiilor civile.

În motivul de recurs scris s-a cerut să se constate că motivarea instanţei de fond este superficială şi că în mod greşit nu au fost acordate despăgubiri.

În ce priveşte recursul declarat de inculpată, sunt invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 10, 12, 14, 17 şi 18 C. proc. pen.

Apărătorul recurentei a arătat că a depus o expertiză extrajudiciară prin care a dorit să demonstreze cu raportare la prevederile art. 215 alin. (4) C. pen. că la momentul înmânării filelor CEC doar semnate şi ştampilate de inculpată, care a coincis cu momentul primirii mărfurilor de la părţile civile, inculpata avea atât disponibilul necesar acest fapt rezultă din cuprinsul expertizei efectuate la instanţa de fond, dar şi prin expertiza extrajudiciară s-a dovedit că inculpata avea provizia necesară. Mărfurile luate de la furnizor au fost vândute şi inculpata avea de recuperat creanţe mai mari decât debitul avut faţă de părţile civile.

În recurs se consideră că ar mai trebui dovedită şi modalitatea desfăşurării operaţiunilor comerciale între inculpată şi cele patru părţi civile constituite în cauză şi anterior intrării în incidenţă bancară cu câteva luni, perioadă în care relaţiile comerciale au decurs fără nici un incident, plata făcându-se la două luni de la data primirii mărfurilor, aşa după cum conveniseră de comun acord părţile.

În motivele de recurs se afirmă că inculpata recunoaşte că a emis cec-urile, le-a semnat şi ştampilat însă acestea erau introduse la plată când inculpata anunţa părţile civile că există necesarul în cont pentru a fi onorate plăţile. S-a apreciat că o expertiză completă ar putea stabili şi această modalitate de lucru acceptată de părţi.

În acest sens, s-a apreciat de către apărare că o soluţie corectă ar fi casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei instanţei de fond în vederea efectuării unei expertize contabile complete sub toate aspectele arătate anterior.

În cazul în care se apreciază că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, s-a solicitat admiterea recursului potrivit cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 12, 18, 17, 14 C. proc. pen.

S-a arătat că în ce priveşte infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) din C. pen. nu sunt întrunite elementele constitutive sub aspectul laturii subiective, neexistând probe că după intrarea în incidenţă bancară inculpata a mai desfăşurat operaţiuni economice.

După trei luni de zile de la începerea activităţii comerciale, perioadă în care derulase operaţiuni normale în valoare de peste 10 miliarde ROL, au început primele probleme financiare ale inculpatei determinate de faptul că şi aceasta avea de recuperat, la rândul ei, sume de bani. Pentru că se întârziase cu o plată una din părţile civile a introdus un CEC în alb la bancă.

În recurs s-a mai arătat că cec-urile pentru care se reţine în mod nereal că au fost emise şi semnate de inculpată fără a avea disponibilul în bancă, au fost emise de inculpată şi înmânate părţilor civile în urmă cu două luni şi nu au fost datate. După data de 14 iunie 2007, beneficiarii acestor file CEC, părţile civile, le-au datat şi le-au introdus la plată. Acest amănunt este esenţial întrucât regulamentul bancar obligă pe cei intraţi în incidenţă bancară, ca la o zi două după ivirea acestei situaţii, să depună în bancă carnetele de CEC.

Din acest punct de vedere se apreciază că acele cec-uri ar fi fost falsificate, dar nu de către inculpată.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. s-a arătat în motivele de recurs, făcându-se referire la o decizie a Înaltei Curţi, că în măsura în care beneficiarii CEC-urilor cad la înţelegere cu emitenţii, cunoscând că acele cec-uri nu sunt instrumente de plată pentru ziua înmânării lor, ci pentru o dată ulterioară fapta nu constituie infracţiunea de înşelăciune, ci infracţiunea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 53/1934.

Apărătorul inculpatei a precizat că atât expertiza efectuată la instanţa de fond cât şi cea extrajudiciară stabilesc, prin situaţiile prezentate, momentul primirii mărfurilor şi emiterii cec-urilor în alb şi momentul efectuării plăţii. De aceea a solicitat şi stabilirea aspectului legat de modalitatea de derulare a operaţiunilor economice în perioada anterioară incidenţei bancare. Nu se poate vorbi despre emiterea de CEC-uri fără acoperire întrucât ele fuseseră emise cu două luni înainte de introducerea lor la plată. Aceste cec-uri au fost datate de beneficiari şi nu de inculpată.

Referitor la infracţiunea de evaziune fiscală s-a arătat că din probele existente rezultă lipsa de intenţie a inculpatei de a urmări înregistrarea celor două facturi.

În perioada ce face obiectul cercetării, se precizează în motivele de recurs, cifra de afaceri depăşea suma de 20 miliarde ROL. S-au primit sute de facturi şi s-au emis multe facturi. Din aceste sute de înscrisuri contabile de evidenţă primară, două se reţine că nu ar fi fost înregistrate. Este vorba despre o factură de primire marfă şi una de vânzare marfă, dar care au valori aproximativ egale, diferenţa fiind de 10.000 ROL.

În recursul inculpatei se afirmă că aceste sume - aşa cum se arată şi prin expertiza efectuată la fond, nu afectau impozitul pe profit, iar TVA-ul, pentru o astfel de neînregistrare eronată şi nu cu intenţie, era mic în comparaţie cu sumele, mult mai mari, pe care inculpata trebuia să le primească de la finanţe. Astfel că şi pentru infracţiunea de evaziune fiscală s-a solicitat achitarea inculpatei.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., s-a solicitat să se ţină cont de poziţia sinceră a inculpatei şi de faptul că recunoaşterea faptelor nu înseamnă neapărat recunoaşterea vinovăţiei sau că aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. trebuie să ducă la soluţionarea cauzei cu o condamnare.

Inculpata nu are antecedente penale, are un copil minor cu un handicap din naştere şi care necesită operaţie urgentă, fiind programat în acest sens la data de 31 ianuarie 2012 la Spitalul Grigore Alexandrescu şi trebuie să aibă însoţitor. Şi soţul este grav bolnav. Toate aceste greutăţi însoţite şi de pierderea casei, au făcut ca inculpata să aibă afecţiuni psihice ducând la internarea acesteia într-o instituţie de specialitate.

În consecinţă, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate, menţinerea circumstanţelor atenuate astfel ca modalitatea de executare a pedepsei închisorii de 3 ani să fie posibilă în modalitatea prevăzută de art. 86¹ C. pen.

Conform art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., analizând recursurile declarate în cauză de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, partea civilă ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş şi B.F.R. împotriva Deciziei penale nr. 54 din 29 aprilie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, Înalta Curte găseşte fondate criticile pentru cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 14 şi 17² C. proc. pen.

Criticile care au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 9, 10, 12, 17, 18 C. proc. pen., sunt nefondate.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., comiterea unei grave erori de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare procesului, cazul de casare este nefondat.

Prin eroare de fapt se înţelege o greşită examinare a probelor administrate în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existenţa unei împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă rezultă contrariul. O eroare gravă de fapt trebuie să decurgă din probele administrate care se află la dosar şi faptele reţinute de instanţa de fond, şi nu dintr-o omisiune în administrarea unei probe concludente şi utile (caz de casare care se examinează în cadrul art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen.).

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curtea constată că în cauză nu rezultă o gravă eroare de fapt. Cazul de casare a fost invocat atât de inculpată, cu privire la greşita sa condamnare pentru unele dintre infracţiuni, de evaziune fiscală şi de înşelăciune, cât şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care a invocat greşita achitare pentru una dintre infracţiunile de evaziune fiscală, respectiv modul de soluţionare a laturii civile.

Recurenta inculpată invocă în realitate, în cadrul acestui caz de casare lipsa de rol activ a instanţelor, care nu au admis o nouă expertiză în cauză, critică ce se analizează conform art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen.

Instanţa de recurs apreciază că nu există o stabilire greşită a situaţiei de fapt, nu au fost ignorate probe şi nici nu s-a acordat încredere excesivă unor probe.

Referitor la expertizele efectuate în cauză, cea dispusă în cadrul procesului şi cea extrajudiciară, se afirmă că probează pe de o parte o existenţa disponibilului de bani la momentul emiterii facturilor către furnizori, iar pe de altă parte faptul că CEC-urile nu au fost datate de către inculpată, astfel încât nu poate exista intenţia acesteia de inducere în eroare a celor patru furnizori.

Instanţa de recurs constată instanţa de fond şi cea de apel au dat o interpretare obiectivă probatorului cauzei şi au stabilit o stare de fapt corectă. Vinovăţia inculpatei rezultă din înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală, respectiv facturile de achiziţionare de bunuri după data de instituire a interdicţiei bancare şi emiterea de CEC-uri în consecinţă, inclusiv CEC-uri din seturi retrase din circulaţie. Data de achiziţionare a bunurilor, la 16 iunie 2007 şi la 21 iunie 2007, acte materiale în dauna SC D. SRL, după emiterea primei somaţii, la 14 iunie 2007, privind interdicţia bancară şi emiterea cecurilor subsecvente după data somaţiei, deşi inculpata, ca administrator de firmă cunoştea semnificaţia somaţiei, probează cunoaşterea de către inculpată a imposibilităţii de plată prin intermediul filelor CEC emise, respectiv anticiparea producerii unui prejudiciu în dauna furnizorului de servicii şi acceptarea acestor consecinţe. Apărarea inculpatei în sensul că instanţele nu au luat în considerare faptul că putea să facă acele plăţi, bazată pe existenţa disponibilului bancar şi pe modul în care se desfăşurau relaţiile comerciale dintre recurentă şi furnizorii săi, a fost în mod corect înlăturată pe baza probelor de la dosar. Nu a existat o gravă eroare de fapt, având în vedere că în mod corect instanţele au constatat înlăturată prezumţia de bună-credinţă în desfăşurarea relaţiilor comerciale dat fiind faptul că în două cazuri, aşa cum arată factura din 16 iunie 2007 şi factura din 21 iunie 2007, bunurile au fost achiziţionate după 14 iunie 2006, data interdicţiei bancare, fiind emise file CEC în baza cărora nu se putea face o plată. Instanţa a coroborat conduita inculpatei cu privire la aceste două acte materiale cu faptul că aceasta cunoştea, conform propriei declaraţii, dificultăţile financiare prin care trecea firma şi care făcea, aşa cum s-a întâmplat, să nu poată fi plătit preţul produselor achiziţionate. Prezentarea ca adevărat a faptului că se putea plăti preţul produselor cumpărate de la cele patru societăţi comerciale, fără ca firma inculpatei să aibă disponibil bancar şi emiterea de cecuri cunoscând că nu există, la data emiterii lor, bani în conturile societăţii proprii, fără a proba modalitatea în care urma să plătească sumele de bani datorate ca preţ au fost corect interpretate de instanţa de fond şi cea de apel ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune. În şase cazuri au fost emise CEC-uri din seturi retrase din circulaţie, filele CEC din 25 iunie 2007, 26 iunie 2007, 27 iunie 2007, 29 iunie 2007, 4 iulie 2007, 26 iunie 2007. Deşi inculpata s-a apărat arătând că cecurile au fost introduse de firmele părţi civile la plată fără a avea acordul său, apărarea nu a produs probe în sprijinul afirmaţiei anterioare, de exemplu file cec având serii succesive cu cele care formează acuzarea şi care au fost emise în perioada de timp în care inculpata pretinde că le-a emis anterior interdicţiei bancare. Plângerile formulate de părţile civile, furnizorii firmei la care inculpata era administrator au confirmat acuzaţia formulată de Parchet infirmând apărarea inculpatei.

Data de emitere a filelor cec a fost contestată de către inculpată, care a precizat că nu îi aparţine, invocând de asemenea grava eroare de fapt. Înalta Curte constată că nici cu privire la această apărare nu s-a indicat nicio probă în sprijinul afirmaţiilor recurentei (de exemplu, o expertiză a scrisului care să arate că aparţine unei alte persoane, sau indicarea firmelor pentru care s-au emis filele CEC anterioare şi posterioare celor care fac obiectul acuzaţiei), astfel încât să se dovedească perioada, anterioară interdicţiei bancare, în care se afirmă că au fost emise cecurile respective sau faptul că inculpata nu a cunoscut data depunerii în bancă.

În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, instanţa de recurs constată că, emiterea unor cecuri fără acoperire a fost dovedită în cauză prin aceea că inculpata a cunoscut la data semnării cecurilor respective lipsa disponibilului în bancă pentru acoperirea întregii sume. Apărarea inculpatei în sensul că nu este real că ar fi emis cecurile fără a avea disponibil în bancă a fost înlăturată corect, având în vedere faptul că toate cele patru firme prin reprezentanţii lor au indicat că au dorit acoperirea sumelor pe care le aveau de primit conform înţelegerii avute cu inculpata precum şi de faptul că o parte a produselor au fost achiziţionate după 14 iunie 2007, data interdicţiei bancare, fiind emise CEC-uri şi pentru plata acestora, ca în precedent. De altfel, chiar în motivele de recurs se afirmă de către apărare că cecurile aveau un conţinut nereal. Inculpata însăşi a arătat faptul că ea cunoştea la momentul emiterii CEC-urilor dificultăţile financiare, anticipând astfel posibilitatea ca sumele datorate să nu fie plătite. De asemenea, în mod corect a fost înlăturată apărarea inculpatei ţinând de faptul că între părţi, respectiv între societăţile comerciale, erau relaţii de încredere reciprocă generate de raporturile contractuale anterioare. Astfel, în declaraţia dată la 7 septembrie 2010 în faţa Curţii de Apel Piteşti, inculpata B.F.R. a arătat că îşi menţine toate declaraţiile date până în prezent şi că nu a achitat nicio sumă de bani către D., deoarece nu a avut încredere în partea civilă SC D.I. că îi va elibera chitanţe, având în vedere sumele pe care aceasta i le datora.

La data emiterii filelor CEC inculpata se afla în interdicţie bancară de a emite CEC-uri, astfel încât în mod corect instanţa de fond şi cea de apel au stabilit existenţa vinovăţiei sub forma intenţiei.

Interdicţia de a emite cecuri a fost comunicată inculpatei de către băncile la care aceasta îşi avea contul. La dosarul de urmărire penală au fost depuse somaţiile nr. 1 din 14 iunie 2007, nr. 2 din 14 iunie 2007, nr. 3 din 14 iunie 2007, nr. 4 din 15 iunie 2007 şi nr. 5 din 18 iunie 2007, nr. 6 din 19 iunie 2007, nr. 12 din 25 iunie 2007, nr. 13 din 27 iunie 2007, nr. 14 din 29 iunie 2007, nr. 15 din 29 iunie 2007, nr. 16 din 29 iunie 2007, nr. 17 din 29 iunie 2007, nr. 18 din 3 iulie 2007, nr. 19 din 3 iulie 2007, nr. 23 din 6 iulie 2007, nr. 24 din 6 iulie 2007, nr. 25 din 6 iulie 2007, nr. 27 din 10 iulie 2007, nr. 28 din 12 iulie 2007, nr. 30 din 13 iulie 2007, nr. 31 din 17 iulie 2007, nr. 32 din 17 iulie 2007, nr. 33 din 17 iulie 2007, nr. 34 din 17 iulie 2007, nr. 35 din 17 iulie 2007. Somaţiile au fost comunicate firmei al cărei administrator era inculpata, astfel încât, având în vedere perioada lungă de timp în care acestea au fost emise 14 iunie 2007 - 17 iulie 2007 instanţa de recurs constată că interpretarea dată de instanţa de fond şi cea de apel cu privire la probe este corectă. În mod just s-a considerat că probele conduc la concluzia existenţei vinovăţiei inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune având în vedere modul defectuos în care s-au întocmit atât documentele contabile (constatat de către Garda Financiară), cât şi modul defectuos în care s-au emis CEC-urile în cauză, şi care au condus la producerea de prejudicii în patrimoniul firmelor cu care inculpata a avut relaţii comerciale.

Înalta Curte constată că probele au fost administrate corect şi au condus la stabilirea unei situaţii de fapt conformă cu adevărul şi în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, prin condamnarea pentru o faptă şi achitarea pentru cealaltă. Astfel, actele dosarului au indicat faptul că inculpata nu a înregistrat în contabilitate factură fiscală nr. 28 din 30 aprilie 2007 în baza căreia s-a aprovizionat de la SC F.S. SRL, factură fiscală nr. 5589497 din 19 mai 2007. În mod corect s-a constatat de către instanţa de fond şi cea de apel existenţa infracţiunii de evaziune fiscală, prin omisiunea de a înregistra în evidenţa contabilă cele două facturi. Totodată, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond şi cea de apel au constatat că în cauză nu există evidenţierea în acte contabile sau în alte documente legale a unor operaţiuni fictive. în ceea ce priveşte grava eroare de fapt invocată de Ministerul Finanţelor la soluţionarea laturii civile, instanţa de recurs constată din motivele scrise de recurs că este vorba despre cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., care va fi examinat ulterior.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., acesta vizează situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre pentru altă infracţiune decât cea pentru care a fost trimisă în judecată inculpata.

Cazul de casare nu are legătură cu modul în care a fost dezvoltată critica de către apărare. Instanţa de recurs apreciază că în cauză recurenta a invocat în realitate cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., deoarece a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune în cea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 53/1934, astfel încât urmează să examineze hotărârea în baza acestui caz de casare.

Curtea apreciază că s-a dat o corectă încadrare juridică faptelor de care inculpata este acuzată.

CEC-ul este un instrument de plată, nu şi un instrument de credit. La momentul emiterii sale, pentru a asigura o plată în mod valabil, trebuie să existe disponibil în cont. Conform declaraţiilor inculpatei, cunoştea faptul că nu avea banii necesari în cont, astfel încât emiterea unui instrument de plată fără ca toate sumele datorate să poată fi plătite întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, astfel cum au stabilit instanţele de fond şi apel. Nu a putut fi dovedită certitudinea intrării în cont a unor sume de bani care să facă posibilă plata banilor datoraţi, nici în prezent, la cinci ani de la data faptelor, inculpata neplătind integral sumele datorate părţilor civile. De asemenea, instanţa de recurs constată că inculpata a utilizat şi bilete la ordin, un instrument de plată şi de credit, astfel încât nu se poate afirma că în calitatea sa de administrator al unei societăţi comerciale nu a cunoscut diferenţa de consecinţe juridice dintre cec şi biletul la ordin.

Situaţia de fapt pe care îşi întemeiază inculpata cazul de casare, existenţa unor înţelegeri cu furnizorii privind introducerea cecurilor în bancă doar la momentul la care recurenta va avea disponibil în cont nu a fost probată, părţile civile arătând o situaţie contrară prin plângerile declarate în cauză, iar inculpata subliniind în declaraţia dată în faţa instanţei de fond lipsa de încredere faţă de una dintre părţile civile SC D. SRL.

Nu se poate dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune în cea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 53/1934 întrucât, aşa cum rezultă din declaraţiile părţilor vătămate, acestea nu au ştiut că inculpata nu avea disponibil în cont la momentul emiterii filelor CEC. Împrejurarea a fost cunoscută doar când filele CEC au fost refuzate la plată. Faţă de susţinerea apărării că la momentul emiterii filelor CEC inculpata urma să-şi alimenteze contul, instanţa constată că dispoziţiile art. 215 alin. (4) din C. pen. încriminează tocmai emiterea filelor CEC fără a avea disponibilul în cont la acel moment. Cecul este un instrument de plata astfel că este necesar să existe deja disponibilul în cont la data emiterii lui. Ulterior, inculpata a fost pusă în interdicţie bancară, iar creditele pe care le avea de recuperat de la alte societăţi comerciale nu au fost folosite pentru alimentarea conturilor, astfel că părţile civile nu au putut să-şi mai recupereze prejudiciul, nici în prezent.

În raport de valoarea prejudiciului, în mod corect s-a stabilit că acesta se încadrează în noţiunea de consecinţe deosebit de grave. A fost avut în vedere cuantumul prejudiciului în data consumării infracţiunii.

În mod corect s-a constatat că omisiunea înregistrării în contabilitate a două facturi fiscale întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen., invocat de Ministerul Finanţelor Publice, respective hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii ori acesta nu se înţelege, Înalta Curte constantă că acesta este nefondat.

În motivul de recurs scris s-a cerut să se constate de către instanţa de recurs că motivarea instanţei de fond este superficială.

Înalta Curte constată că atât motivarea instanţei de fond cât şi cea a instanţei de recurs sunt în conformitate cu dispoziţiile legale, inclusiv în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei. Caracterul netemeinic al soluţionării laturii civile urmează să fie evaluat în baza cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. pe conform partea civilă nu l-a invocat în drept dar pe care l-a descris în motivele scrise de recurs.

De altfel, critica formulată de partea civilă în baza art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen. are în vedere faptul că instanţa se bazează în mod preferenţial în stabilirea concluziilor doar pe unele dintre probe, ceea ce nu se încadrează în cazul de casare invocat în motivele scrise de recurs. Modul de administrare a probelor a fost corect realizat de către instanţele de fond şi cele de apel, partea civilă având posibilitatea să formuleze obiecţiuni la raportul de expertiză.

Ambele instanţe au dat aceeaşi soluţie cu privire la vinovăţia inculpatei, respectiv latura civilă şi au apreciat la fel probele administrate.

Contrar celor afirmate în motivele de recurs, sentinţa şi decizia recurate nu sunt discreţionare. Dimpotrivă acestea sunt întemeiate pe motivări raţionale, iar soluţia de achitare pentru una dintre infracţiunile de evaziune fiscală este conformă cu legea.

Hotărârile ambelor instanţe cuprind în considerente descrierea faptelor reţinute în sarcina inculpatei, gradul de vinovăţie analiza probelor care au servit la soluţionarea laturii civile şi a celei penale precum şi analiza susţinerilor apărării (în cazul instanţei de fond), respectiv temeiurile de fapt şi de drept care au condus la respingerea apelului (decizia din apel).

De altfel, recurenta parte civilă, deşi afirmă că hotărârile sunt nemotivate face ample referiri în motivele de recurs la susţinerile din considerentele instanţelor care au condus la respingerea pretenţiilor sale.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate sau cu privire la cereri esenţiale pentru recurentă de natură să garanteze drepturile sale şi să influenţeze soluţia procesului, invocat oral de către apărare, cazul de casare este nefondat.

Instanţa de recurs observă că pentru a fi incident acest caz de casare trebuie să existe o omisiune cu privire la examinarea unor probe administrate sau cu privire la cereri formulate de părţi. Pentru a fi incident cazul de casare mai trebuie ca omisiunea instanţei de a se pronunţa să se refere la o cerere esenţială, care i-ar fi apărat interesele legitime în soluţionare a cauzei.

Recurenta a fost nemulţumită de respingerea unei probe. Respingerea mijlocului de probă a avut în vedere faptul că la dosar fusese deja depusă o expertiză ale cărei obiective reflectau solicitările apărării. Nemulţumirea apărării cu privire la concluziile unei expertize anterioare nu se încadrează în critica formulată în baza cazului de casare invocat anterior.

Curtea constată că probele au fost administrate în condiţii de contradictorialitate, în şedinţă publică, iar instanţele au motivat admiterea sau respingerea probelor. Nu există o discrepanţă între probele apărării şi acuzării, astfel încât cazul de casare este nefondat.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., Înalta Curte constată că în cauză, deşi au fost pronunţate hotărâri de condamnare pentru fiecare dintre infracţiunile de evaziune fiscală şi înşelăciune, nu a fost aplicată o pedeapsă complementară alăturat pedepsei principale pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, instanţa stabilind o pedeapsă rezultantă care a inclus şi pedeapsa complementară. Conform art. 35 C. pen., pedeapsa complementară se aplică alături de pedeapsa închisorii rezultantă doar dacă pentru una dintre infracţiunile concurente s-a stabilit şi o pedeapsă complementară. Înalta Curte găseşte critica formulată de către Ministerul Public ca fiind fondată.

Faţă de cuantumul pedepsei închisorii stabilită de către instanţa de fond pentru infracţiunea de înşelăciune, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că atât folosirea calităţii de administrator în săvârşirea faptei, cât şi modalitatea în care a aceasta a acţionat, atrag nedemnitatea dreptului de a fi aleasă în autorităţi publice sau funcţii elective publice, dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a mai fi administrator în societăţi comerciale.

În ceea ce priveşte modul de soluţionare a laturii civile invocat de către partea civilă ANAF, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că urmare a Notei nr. 5453/AG din 20 noiembrie 2007 a Gărzii Financiare Secţia Argeş, a fost efectuată inspecţia fiscală parţială privind impozitul pe profit şi TVA întocmindu-se Raportul de inspecţie fiscală nr. 6/35/58934 din 28 februarie 2008 şi Decizia de impunere nr. 139 din 28 februarie 2008, acte necontestate în contenciosul administrativ.

Omisiunea înregistrării celor două facturi, pentru care instanţa de fond a condamnat-o pe inculpată, a determinat, având în vedere indicatorii financiari şi decontul TVA un prejudiciu Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Argeş. Chiar dacă expertiza contabilă a arătat că societatea gestionată de inculpată a înregistrat pierderi, acestea nu sunt de natură să conducă la respingerea acţiunii civile având în vedere că omisiunea înregistrării facturilor a determinat o creştere a TVA-ului de recuperat. Pierderile pe care societatea le-a înregistrat sunt artificial create de către inculpată printr-o majorarea nelegală a TVA-ului de recuperat prin neînregistrarea facturilor.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază critica formulată de către inculpată ca fiind fondată, iar criticile formulate de Ministerul Public neîntemeiate.

Astfel, în motivele de casare inculpata a solicitat menţinerea modalităţii de individualizare a executării pedepsei prin suspendare sub supraveghere.

Ministerul Public a cerut în motivele scrise de recurs înlăturarea circumstanţelor atenuante.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că în cauză conduita inculpatei, atât înainte cât şi după săvârşirea faptelor, a fost conformă cu legea.

Reţinerea circumstanţelor atenuante a decurs din achitarea parţială a prejudiciului, recunoaşterea faptelor la urmărire penală, precum şi din faptul că anterior datei faptelor de care este acuzată, aceasta a respectat normele legale. în mod corect instanţa de fond a apreciat că, faţă de perioada de timp în care au fost comise faptele, din acoperirea parţială a prejudiciului şi din faptul că inculpata are un copil care suferă de un handicap şi care îi este încredinţat acesteia prin Hotărârea de divorţ nr. 3829 din 27 mai 1996, inculpata fiind şi în prezent însoţitorul celui în cauză, scopul educativ al pedepsei poate fi atins şi fără executare prin privarea de libertate. Critica instanţei de apel în sensul că pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave legea nu permite suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este nefondată, deoarece nu există niciun impediment legal pentru a fi dispus acest mod de individualizare a executării pedepsei, dacă circumstanţele cauzei permit ca instanţa să aprecieze că scopul educativ al pedepsie poate fi atins fără executare prin privare de libertate.

Găsind fondate cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17² cu privire la pedepsele complementare şi modul de soluţionare a laturii civile prin sentinţă şi decizie, precum şi cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, partea civilă ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş şi inculpata B.F.R. împotriva Deciziei 54 din 29 aprilie 2011 a Curţii de Apel Piteşti.

Va casa Decizia penală 54 din 29 aprilie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, şi, în parte, sentinţa penală nr. 72 din 24 februarie 2010 a Tribunalului Argeş şi, rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor dintr-o singură infracţiune prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinută în actul de sesizare, în două infracţiuni, şi anume infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), respectiv art. 9 alin. (1) lit. c), ambele din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., va achita pe inculpata B.F.R. pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. cu va condamna pe inculpata B.F.R. la 6 luni închisoare.

În baza art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. va condamna pe aceeaşi inculpată la 3 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen. va aplica pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., va contopi pedepsele şi va aplica inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. va interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

În temeiul art. 86¹ C. pen. va suspenda executarea sub supraveghere a pedepsei principale, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, în conformitate cu art. 86² C. pen.

În temeiul art. 86³ C. pen., va impune inculpatei ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş potrivit programului ce va fi stabilit de acest serviciu;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

Va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. va suspenda executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. va obliga inculpata B.F.R. la plata sumei de 323.006 RON către partea civilă ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, cu majorările de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea sumei datorate.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, partea civilă ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş şi inculpata B.F.R. împotriva Deciziei 54 din 29 aprilie 2011 a Curţii de Apel Piteşti.

Casează Decizia penală 54 din 29 aprilie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, şi, în parte, Sentinţa penală nr. 72 din 24 februarie 2010 a Tribunalului Argeş şi, rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor dintr-o singură infracţiune prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen., reţinută în actul de sesizare, în două infracţiuni, şi anume infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), respectiv art. 9 alin. (1) lit. c), ambele din Legea nr. 241/2005 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpata B.F.R. pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. condamnă pe inculpata B.F.R. la 6 luni închisoare.

În baza art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi b C. pen. condamnă pe aceeaşi inculpată la 3 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen. aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., contopeşte pedepsele şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

În temeiul art. 86¹ C. pen. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, în conformitate cu art. 86² C. pen.

În temeiul art. 86³ C. pen. impune inculpatei ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş potrivit programului ce va fi stabilit de acest serviciu,

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. obligă inculpata B.F.R. la plata sumei de 323.006 RON către partea civilă ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, cu majorările de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea sumei datorate.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 4148/2012. Penal. Infracţiuni la alte legi...		ICCJ. Decizia nr. 4150/2012. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 290/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2901/2012. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 291/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 294/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 303/2012. Penal. Infractiuni la legea contabilităţii (Legea nr.82/1991). Recurs