ICCJ. Decizia nr. 2901/2012. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2901/2012
Dosar nr. 512/42/2011
Şedinţa publică din 20 septembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 279 din 27 decembrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a dispus condamnarea la câte o pedeapsă rezultantă de 6 luni închisoare a inculpaţilor P.I. (6 luni închisoare pentru infracţiunea de falsul în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplicarea art. 320 C. proc. pen. şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de falsul privind identitatea prevăzută de art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.) şi G.M. (4 luni închisoare pentru infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 320 C. proc. pen. şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de falsul în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.), cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, precum şi a pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 181 alin. (1) C. pen. raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului H.P.V. pentru infracţiunile prevăzute de art. 289 C. pen. şi art. 246 C. pen., iar în baza art. 181 alin. (3) C. pen. i-a aplicat sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum 1.000 RON.
Conform art. 445 C. proc. pen. s-a anulat actul fals - procura autentificată din 21 aprilie 2010 de către B.N.P. - H.P.V.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 21 aprilie 2010, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul P.I., inculpatul G.M. s-a prezentat la B.N.P. - H.P.V. şi a solicitat secretarei, martora R.R.I., redactarea unei procuri cu tranzacţie pe numele C.I., sens în care i-a dat o copie după actul de identitate al acestei persoane şi o citaţie din care rezulta calitatea de parte în Dosarul nr. 457/259/2010 al Judecătoriei Mizil a respectivei persoane, procură prin care urma să fie împuternicit a-l reprezenta pe C.I. în dosarul anterior menţionat.
În momentul în care a fost strigat numitul C.I., a răspuns inculpatul P.I., care s-a prezentat sub această identitate în faţa notarului public- H.P.V. şi a consimţit să îl împuternicească pe inculpatul G.M. să îl reprezinte în dosarul civil, aflat pe rolul Judecătoriei Mizil. Inculpatul H.P.V., cu încălcarea dispoziţiilor art. 43 alin. (5) şi art. 50 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 36/1995, a procedat la autentificarea procurii, fără a stabili şi a verifica identitatea părţii în baza actului de identitate sau a unei legitimaţii oficiale prevăzută cu semnătură, ştampilă şi fotografie, consemnând astfel în încheierea de autentificare din 21 aprilie 2010, fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului. Profitând de faptul că notarul public nu i-a verificat identitatea inculpatul P.I. a semnat procura la rubrica „Mandant" în locul părţii vătămate C.I., înscris pe care l-a predat inculpatului G.M. care, cunoscând că este falsificat, l-a depus în Dosarul nr. 457/259/2010 la Judecătoria Mizil, la termenul din 22 aprilie 2010 când a declarat în mod necorespunzător adevărul că o reprezintă pe partea vătămată C.I., renunţând în numele acesteia la drepturile succesorale rezultate din moştenirea persoanei decedate P.G., instanţa luând act de renunţare prin Sentinţa civilă nr. 565 din 22 aprilie 2010.
Această situaţie de fapt a fost reţinută de instanţă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale (plângerea şi declaraţia persoanei vătămate C.I., procura autentificată prin încheierea din 21 aprilie 2010, declaraţiile inculpaţilor H.P.V., G.M. şi P.I., declaraţia martorei R.R.I., copia tranzacţiei din Dosarul civil nr. 457/259/2010 la Judecătoria Mizil, sentinţa civilă pronunţată în cauza), având în vedere că inculpaţii G.M. şi P.I. au solicitat să fie judecaţi conform procedurii simplificate a recunoaşterii de vinovăţie.
În drept, prima instanţa a apreciat că faptele comise de inculpatul P.I. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) art. 293 C.pen, ale inculpatului G.M. se circumscriu infracţiunilor prevăzute de art. 291 C. pen. şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
La stabilirea şi individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor G.M. şi P.I. au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă fixate de lege, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, persoana infractorilor care sunt la prima încălcare a legii penale şi au dat dovadă de sinceritate, împrejurări de natură a atenua răspunderea penală, motiv pentru care prima instanţă a apreciat că scopul preventiv educativ al pedepselor poate fi atins şi fără privarea de libertate, prin suspendarea condiţionată a executării acestora.
Cu privire la faptele de fals intelectual şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor reţinute în sarcina inculpatului H.P.V., instanţa de fond a considerat că nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
În acest context, s-a reţinut că din modul în care a acţionat inculpatul H.P.V., în calitate de notar, a rezultat că săvârşirea faptelor nu a fost pregătită, nefiind urmărit vreun scop anume sau satisfacerea unor interese personal, constatându-se, totodată, că inculpatul a acţionat cu neglijenţă, acceptând actul care i-a fost prezentat de secretară pentru autentificare, fără să dea atenţia cuvenită identificării persoanei care s-a prezentat pentru procură.
În plus, între inculpatul H.P.V. şi ceilalţi doi inculpaţi nu a existat vreo înţelegere în vederea obţinerii unui avantaj material de orice fel, acesta săvârşind faptele în împrejurări întâmplătoare.
Având în vedre condiţiile concrete ale comiterii faptelor, conduita inculpatului H.P.V., care este la primul conflict cu legea penală, fiind cunoscut ca o persoană cu o conduită ireproşabilă şi foarte bine pregătită profesional, precum şi faptul că partea vătămată C.I. nu a avut pretenţii materiale de la acesta, s-a apreciat că faptele reţinute în sarcina sa nu prezintă gradul de pericolul social cerut de lege pentru a fi infracţiuni.
Împotriva sentinţei penale au declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpatul G.M.
În motivarea recursului parchetul a arătat că în mod greşit prima instanţă a considerat că faptele comise de inculpatul H.P.V. nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunilor de fals intelectual şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în raport de circumstanţele reale ale comiterii acestora, de urmările care le-au produs asupra patrimoniului părţii vătămate şi atitudinea procesuală a inculpatului.
S-a criticat hotărârea primei instanţe şi sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaţilor G.M. şi P.I., care prin cuantumului lor nu asigură realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Inculpatul G.M. a solicitat redozarea pedepsei ce i-a fost aplicată în raport de circumstanţele personale şi consecinţele faptelor sale.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform dispoziţiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată ca fiind fondat recursul parchetului şi ca nefondat cel al inculpatului G.M. pentru următoarele considerente:
Din împrejurările de fapt corect reţinute de instanţa de fond, pe baza unei analize complete a probelor administrate în faza de urmărire penală, rezultă că faptele comise de inculpatul P.I. constau în aceea că s-a prezentat în faţa notarului public - H.P.V. sub o identitate falsă (C.I.), calitate în care a declarat în mod necorespunzător adevărului, că îl împuterniceşte pe inculpatul G.M. să-l reprezinte într-un dosar civil aflat pe rolul Judecătoriei Mizil, în care persoana vătămată C.I. figura ca parte, iar ale inculpatului G.M. în aceea că la termenul din 22 aprilie 2010 a depus în Dosarul nr. 457/259/2010 al Judecătoriei Mizil procura autentificată din 21 aprilie 2010, cunoscând că este falsă şi a declarat contrar realităţii că a fost împuternicit de C.I. să renunţe la drepturile succesorale ale acestuia.
Materialul probator administrat de organele de urmărire penală susţine în întregime acuzaţiile aduse celor doi inculpaţi, prima instanţă aplicând procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei, a reţinut în mod corect încadrarea juridică a faptelor (art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 293 C. pen. pentru inculpatul P.I.; art. 291 C. pen. şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) pentru inculpatul G.M.) şi circumstanţele de săvârşire.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor pentru inculpaţii G.M. şi P.I., Înalta Curte constată că, la stabilirea acestora prima instanţă a ţinut seama de criteriile generale reglementate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi a apreciat în egală măsură atât împrejurările în care s-a comis activitatea infracţională, cât şi datele care caracterizează persoana inculpaţilor.
A fost avută în vedere natura şi importanţa valorilor sociale ocrotite de lege şi puse în pericol prin acţiuni ilicite (încrederea publică pe care trebuie să o inspire declaraţiile făcute oficial, precum şi în adevărul privind identitatea), modul în care au acţionat inculpaţii (organizat, fiecare având atribuţii bine stabilite), caracterul şi gravitatea urmărilor ce s-au produs (instanţa civilă în baza procurii false şi a declaraţiilor necorespunzătoare realităţii a luat act de tranzacţie).
Pe de altă parte, a fost evaluată şi conduita inculpaţilor G.M. şi P.I. înainte şi după comiterea infracţiunii, reţinându-se că aceştia sunt la primul conflict cu legea penală, precum şi atitudinea sinceră, aceştia solicitând judecarea conform procedurii simplificate.
În contextul celor arătate, Înalta Curte apreciază că pedepsele aplicate celor doi inculpaţi au fost judicios proporţionalizate, iar datele invocate în favoarea acestora - lipsa antecedentelor penale şi atitudinea sinceră, constituind elemente ce au condus la stabilirea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege.
Ca urmare, nu există temeiuri care să justifice aplicarea unui tratament sancţionator mai sever inculpaţilor aşa cum a solicitat parchetul, dar nici unul mai blând pentru inculpatul G.M., pedepsele stabilite fiind suficiente pentru a asigura reeducarea celor doi inculpaţi şi realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Conform art. 356 C. proc. pen., hotărârea trebuie să arate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept care justifică soluţia adoptată pe latură penală şi pe latură civilă, iar motivarea trebuie să corespundă dispozitivului, astfel cum a fost întocmit în momentul pronunţării.
În speţă, între soluţia de achitare a inculpatului H.P.V. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi motivarea pe care se întemeiază soluţia, există neconcordanţe, situaţie în care sentinţa pronunţată este nelegală, deoarece nu se poate şti ce anume a stabilit prima instanţă sub aspectul formei de vinovăţie, element determinant în încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina acestuia.
Astfel, deşi s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen., instanţa reţine cu prilejul examinării criteriilor de stabilire în concret a gradului de pericol social că inculpatul a comis fapta reţinută în sarcina sa numai dintr-o neglijenţă, acceptând actul ce i-a fost dat de secretară spre autentificare, fără a da atenţia cuvenită identificării persoanei care a solicitat întocmirea procurii.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 246 C. pen., abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor se săvârşeşte numai cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă, după cum autorul infracţiunii, prevăzând urmarea faptei sale, doreşte sau acceptă producerea acestei urmări. Dacă fapta este săvârşită din culpă, ea nu constituie infracţiunea de abuz în serviciu, ci de neglijenţă în serviciu.
Ca atare, există contradicţie între dispozitiv şi expunerea hotărârii, întrucât nu se poate stabili infracţiunea de serviciu pentru care s-a dat soluţia de achitare, dată fiind motivarea instanţei.
În aceste condiţii se va trimite cauza spre rejudecare numai cu privire la inculpatul H.P.V., urmând ca instanţa de fond să examineze cauza şi din perspectiva formei de vinovăţie cu care a acţionat acest inculpat.
Pentru considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, casând, în parte, hotărârea atacată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru inculpatul H.P.V., a menţinerii celorlalte dispoziţii ale sentinţei şi a respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de inculpatul G.M.
Având în vedere că recurentul inculpatul G.M. este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva Sentinţei penale nr. 279 din 27 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează, în parte, sentinţa penală atacată, numai cu privire la inculpatul H.P.V. şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru acest inculpat.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Obligă recurentul inculpat G.M. la plata sumei de 475 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 75 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi H.P.V. şi P.I. în sumă de câte 300 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 20 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 728/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 762/2012. Penal → |
|---|
