ICCJ. Decizia nr. 2978/2012. Penal. Infracţiunea de spălare de bani (Legea 656/2002 art. 23). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2978/2012
Dosar nr. 70409/3/2011
Şedinţa publică din 24 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 827 din 30 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 403 pct. 3 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul.
A fost obligat petentul condamnat la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a constatat că, prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, petentul condamnat D.G. a solicitat revizuirea cauzei în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 705 din 13 iunie 2008 de către secţia I penală, a Tribunalului Bucureşti, întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.
În motivarea cererii, revizuentul a invocat faptul că, din materialul probator administrat în cauză, nu a rezultat că ar fi încercat să adere, să sprijine activitatea unui grup infracţional organizat.
De asemenea, a solicitat ca probe noi listele cu personalul desemnat să participe la instructajul lunar pe tema Legii nr. 656/2002, precum şi o serie de rapoarte transmise către O.N.P.C.S.B.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a efectuat acte de cercetare, finalizate cu întocmirea referatului nr. 1338/3/6/2011 şi a înaintat dosarul Tribunalului Bucureşti în considerarea disp. art. 399 C. proc. pen., cu menţiunea că cererea de revizuire este inadmisibilă, deoarece nu se indică vreun motiv care se circumscrie prevederilor art. 394 C. proc. pen., limitându-se la a face un comentariu asupra temeiniciei celor trei hotărâri judecătoreşti pronunţate în cauză.
Examinând cererea de revizuire în condiţiile art. 403 C. proc. pen., tribunalul a reţinut că dispoziţiile art. 394 C. proc. pen. prevăd cazurile de revizuire, iar motivele de revizuire invocate de petent nu se regăsesc printre cele prevăzute de aceste dispoziţii legale.
S-a reţinut că aşa-zisele noi probe expuse de revizuent în cerere au fost deja analizate în căile de atac, revizuentul nefăcând altceva decât să solicite extinderea nejustificată a probatoriului deja administrat, ceea ce este inadmisibil pe calea revizuirii.
Împotriva sentinţei penale menţionate a declarat apel revizuentul D.G., arătând că ancheta desfăşurată de procuror a fost superficială şi solicitând fie trimiterea cauzei la procuror, fie la instanţa de fond pentru ca aceasta să administreze probatoriile.
Prin Decizia penală nr. 40 din 16 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul apelant D.G. împotriva sentinţei penale nr. 827 din 30 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 70409/3/2011.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 700 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Examinând cererea formulată de condamnat şi dispoziţiile legale, instanţa de prim control judiciar a constatat că apelul nu este fondat, în mod corect prima instanţă respingând cererea de revizuire, ca inadmisibilă, în temeiul art. 403 raportat la art. 394 C. proc. pen.
A fost avut în vedere că revizuentul afirmă faptul că, datorită volumului mare de activitate şi a documentelor de la dosar, au rămas neobservate aspectele pe care apărarea a pus accent în momentul la care a fost audiat în faţa procurorului asupra cererii de revizuire.
S-a arătat că au fost audiate multe persoane în calitate de martori - în calitate de lucrători ai unităţii bancare - şi, faţă de declaraţiile acestora, nu s-a avut în vedere elementul legat de conduita şi de sarcina de serviciu a acestora şi a apelantului revizuent, legată de persoanele responsabile cu procedura de sesizare a O.N.P.C.S.B.. S-a mai arătat că din declaraţiile martorilor reiese că nici unul nu este întrebat cu privire la aceste proceduri, iar acest aspect este esenţial în cauză şi conduce în mod evident la schimbarea fundamentală a situaţiei de fapt.
De asemenea, s-a subliniat că dovezile scrise ce trebuiau să sosească de la O.N.P.C.S.B. nu au venit niciodată, iar declaraţiile martorilor, coroborate cu faptul că înscrisurile lipsesc de la dosar şi cu necesitatea lămuririi cauzei sub aceste aspecte, sunt suficient de importante pentru a duce la schimbarea situaţiei în proces şi la schimbarea hotărârii de condamnare pe acest aspect.
Curtea de apel a constatat că susţinerile condamnatului nu se înscriu printre împrejurările prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 394 C. proc. pen. şi nu pot conduce la o soluţie de achitare, potrivit aceluiaşi text de lege, în condiţiile în care apelantul face referire la situaţii şi apărări de fond, care ar fi putut fi invocate şi avute în vedere de instanţe la soluţionarea în fond a cauzei.
Analizând dosarul cauzei, instanţa de prim control judiciar a constatat că împotriva sentinţei penale de condamnare s-au exercitat căile de atac ordinare, prevăzute de lege, sentinţa rămânând definitivă prin Decizia penală nr. 2504 din 24 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că revizuentul a avut posibilitatea formulării tuturor apărărilor sale în faţa instanţelor de apel şi recurs.
S-a mai reţinut că revizuentul susţine că martorii nu au fost întrebaţi cu privire la aspecte esenţiale, iar la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri solicitate de la Oficiul Naţional pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor, or aceste aspecte nu pot constitui împrejurări noi, pe care instanţa de fond să nu le fi cunoscut la momentul soluţionării cauzei.
S-a avut în vedere că revizuirea unei hotărâri penale poate fi cerută când s-au descoperit fapte şi împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, prin textul invocat cerându-se ca faptele şi împrejurările să fie noi, iar nu mijloacele de probă. Totodată, s-a reţinut că este inadmisibil ca, pe calea extraordinară a revizuirii, să se obţină o reapreciere a probatoriului administrat ori o readministrare a acestuia, pentru fapte şi împrejurări deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza.
Cum revizuentul a susţinut că martorii audiaţi în fondul cauzei nu au fost audiaţi în mod complet şi nu au fost întrebaţi cu privire la aspecte esenţiale, s-a constatat că aceste aspecte nu constituie împrejurări noi, în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen., solicitându-se practic o readministrare a probatoriului, în condiţiile în care inculpatul a avut posibilitatea de a adresa orice fel de întrebare martorilor, cu prilejul audierii, cu atât mai mult cu cât a fost asistat de apărător ales în toate stadiile procesuale.
De asemenea, a fost avut în vedere că revizuentul solicită proba cu înscrisuri, referitoare la procedurile ce urmau a se efectua în cadrul băncii, însă şi această probă putea fi administrată în cursul judecăţii în fond, niciunul dintre înscrisurile la care face referire în cerere nefîind nou, ci existent la data judecăţii în primă instanţă, astfel că revizuentul avea posibilitatea de a solicita, prin apărătorul ales, administrarea acestei probe.
Astfel, s-a apreciat că tribunalul a constatat în mod corect că cererea formulată de condamnat este inadmisibilă, deoarece acesta a formulat exclusiv apărări specifice fondului cauzei, nefîind îndeplinite cerinţele art. 394 C. proc. pen.
În acest sens, s-a reţinut că motivele susţinute de apelant la data formulării cererii şi în cursul judecării acesteia nu fac parte dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., astfel că în mod corect prima instanţă a respins cererea ca inadmisibilă.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs revizuentul condamnat D.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea orală a recursului, s-a susţinut că cererea de revizuire este admisibilă în principiu, aceasta fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., făcăndu-se referire la o serie de înscrisuri, considerate ca având un rol important în dovedirea nevinovăţiei recurentului revizuent condamnat, dar şi la împrejurarea că martorii audiaţi nu au fost întrebaţi cu privire la aspecte esenţiale pentru lămurirea cauzei.
Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat, pentru considerentele care urmează.
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) S-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei:
b) Un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) Un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) Un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) Când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În speţa de faţă, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei, făcând referire la o serie de înscrisuri şi la împrejurarea că martorii nu au fost audiaţi cu privire la aspecte esenţiale, apreciind astfel că, printr-o reevaluare a acestor aspecte, s-ar putea demonstra nevinovăţia sa.
Verificând cererea de revizuire, instanţa de fond şi cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Din analiza textului legal menţionat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanţei în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probaţiunea.
Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenţei unei fapte probatorii cunoscută de instanţă la momentul judecăţii.
Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive este posibilă în anumite cazuri, expres şi limitativ prevăzute de lege, în speţă, condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existenţa unor împrejurări noi, necunoscute de către instanţă la soluţionarea cauzei, împrejurări care ar fi. în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.
În prezenta cauză, se constată că recurentul revizuent a urmărit, de fapt, o readministrare a probatoriului, având drept consecinţă pronunţarea unei soluţii de achitare, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanţelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii - care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza acestui temei - şi mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.
Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuentul nu face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanţe la momentul judecării cauzei.
Rezultă, aşadar, că susţinerile recurentului revizuent nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire fiind temeinică şi legală.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că, în cauză, nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de revizuentul condamnat, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat D.G. împotriva Deciziei penale nr. 40 din 16 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare de stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2975/2012. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 3004/2012. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
