ICCJ. Decizia nr. 3035/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3035/2012
Dosar nr. 7100/2/2012
Şedinţa publică din 26 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 19 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 7100/2/2012 (2822/2012), a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul J.A.F.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a se hotărî astfel, s-au reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la 18 septembrie 2012, inculpatul J.A.F. a solicitat liberarea sa provizorie sub control judiciar, arătând că are calitatea de inculpat în Dosarul nr. 54/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, că îndeplineşte condiţiile prevăzute de legea de procedură penală, în sensul că a recunoscut faptele pentru care este cercetat şi nu există date din care să rezulte că ar putea împiedica aflarea adevărului.
Analizând dosarul cauzei, Curtea de apel a reţinut că, în ceea ce priveşte temeiurile de fapt care au determinat luarea măsurii arestării preventive în cauză, există probe şi indicii temeinice de natură a justifica presupunerea rezonabilă că inculpatul a participat la comiterea faptelor pentru care este în prezent cercetat, în cauză nefiind administrate probe care să infirme presupunerea iniţială.
Astfel, în condiţiile în care ancheta este în curs, aflându-se într-o fază incipientă, nefiind identificate şi audiate toate persoanele implicate, nu se poate stabili în concret în sarcina inculpatului obligaţia de a nu lua legătura cu acestea.
Nu în ultimul rând, în contextul în care există indicii cu privire la caracterul organizat al activităţii infracţionale, aspect ce implică raporturi de încredere şi susţinere statornice şi suficient de puternice, despre care se poate presupune în mod rezonabil că nu au încetat odată cu începerea urmăririi penale, cu atât mai mult cu cât şi martorii fac parte din anturajul lor, Curtea a apreciat că pentru buna desfăşurare a procesului penal, pentru asigurarea celerităţii soluţionării cauzei, se impune privarea de libertate. Mai mult, în contextul în care persoanele implicate în activitatea desfăşurată de inculpat sunt cercetate în stare de libertate (fiind avuţi în vedere inculpaţii I.L.F. şi P.E., ambii locuind în Bucureşti), iar din declaraţiile date de aceştia reiese în mod evident ascendentul moral al inculpatului asupra lor, s-a apreciat că există date din care ar rezulta că inculpatul ar putea în mod obiectiv să zădărnicească aflarea adevărului. De remarcat sub acest aspect că însuşi apărătorul inculpatului a susţinut cu ocazia concluziilor formulate oral la dezbaterea propunerii de luare a măsurii, că P.E. locuieşte în Bucureşti, ceea ce denotă că inculpatul are cunoştinţă de acest fapt, deşi în declaraţia dată în faţa instanţei a susţinut contrarul.
Este adevărat că în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare provizorii trebuie avute în vedere şi datele de ţin de circumstanţierea persoanei inculpatului. Este, de asemenea, adevărat că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, are un domiciliu stabil şi că urmează să devină tată, însă toate aceste elemente de fapt nu au aptitudinea de a convinge instanţa că inculpatul va manifesta un comportament procesual corect. Astfel, în aprecierea asupra persoanei inculpatului nu se poate face abstracţie de măsurile de precauţie extrem de elaborate la care a apelat pentru a păstra legătura cu persoanele implicate în activitatea grupului, relevant fiind în acest sens procesul-verbal de percheziţie domiciliară efectuată la biroul folosit de inculpat, din care rezultă că au fost identificate peste 100 de terminale telefonice, ceea ce denotă abilitatea acestuia de a găsi modalităţi de contact greu de reperat, ceea ce întemeiază presupunerea rezonabilă că şi în situaţia în care s-ar institui în sarcina sa obligaţia de a nu lua legătura cu celelalte persoane implicate, supravegherea respectării acestei obligaţii ar fi extrem de greu de realizat.
Faţă de aceste aspecte, s-a apreciat că nu este oportună lăsarea în libertate a inculpatului existând date din care rezultă că acesta ar putea deturna cursul cercetărilor prin influenţarea persoanelor neidentificate având legătură cu cauza sau a persoanelor implicate în mod direct în acţiunile sale şi care au dat declaraţii ce susţin acuzarea, iar obligaţiile ce ar putea fi instituite în sarcina sa nu oferă garanţii procesuale suficiente pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul J.A.F., solicitând casarea încheierii şi, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi punerea de îndată în libertate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul declarat atât în raport cu susţinerile orale ale apărătorului şi ale inculpatului, apreciază că acesta nu este fondat.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă, sau prin alte asemenea fapte.
Din textul de lege mai sus evocat rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar este o vocaţie pe care o are inculpatul şi nu o obligaţie a instanţei de a o dispune şi că aceasta nu poate fi acordată în situaţiile enunţate de textul de lege.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că dispoziţia instanţei de fond, de a respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar, este legală şi temenică.
În raport cu stipulaţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că acesta a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
În speţă, pericolul social potenţial se apreciază în raport cu comportamentul inculpatului, reacţia opiniei publice, rezonanţa faptelor comise, complexitate cauzei, numărul mare de inculpaţi, natura faptelor reţinute a fi fost săvârşite de inculpaţi.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, generată de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârşite faptele, care prezintă un grad ridicat de pericol social, inculpatul fiind trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală, faptă prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, şi constituire a unui grup infracţional organizat, faptă prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Toate aceste elemente, de necontestat, de altfel, nu pot constitui, cu caracter pertinent şi suficient, temeiuri în vederea eliminării, în urma examinării efectuate cu privire la întrunirea condiţiilor enunţate de art. 148 lit. f) C. proc. pen., a pericolului concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar genera la actualul moment procesual.
Datele personale favorabile inculpatului nu pot constitui, doar prin ele însele, motiv al cercetării acestuia în stare de libertate, în împrejurarea în care pericolul concret pentru ordinea publică este demonstrat, printre altele, de multitudinea actelor infracţionale. La acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar reprezenta, este actual, real şi precis fiind evidenţiat prin fapte, date şi indicii puternice.
Recursul declarat învederându-se, aşadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.A.F. împotriva încheierii din 19 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucuresti, secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 7100/2/2012 (2822/2012).
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3033/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3036/2012. Penal → |
|---|
