ICCJ. Decizia nr. 3040/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3040/2012
Dosar nr. 2808/87/2009
Şedinţa publică din 26 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 86 din 20 iulie 2010, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 74 lit. c) C. pen. şi 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul V.G.D., la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 290 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 9 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în cea mai grea, urmând să execute pedeapsa de 5(cinci) ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. pe durata pedepsei principale.
În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. au fost admise acţiunile civile exercitate în cauză de părţile civile S.C.D.A. Teleorman şi SC C.C.I. SRL Alexandria.
În baza art. 998 şi art. 999 C. civ. a fost obligat inculpatul să plătească 74.596,15 lei către S.C.D.A. Teleorman şi 250.000 lei către SC C.I. SRL Alexandria, cu titlu de despăgubiri civile.
A fost respinsă cererea formulată de S.C.D.A. Teleorman de instituire a măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului.
A fost admisă cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului M.S. şi, în baza art. 199 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus scutirea acestuia de amenda de 2.000 lei aplicată prin încheierea de şedinţă din 22 iunie 2010.
A fost obligat inculpatul să plătească statului 2.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, sub aspectul situaţiei de fapt, următoarele:
Inculpatul V.G.D., în calitate de administrator al SC A.I. SRL Craiova s-a deplasat în data de 16 octombrie 2006 la S.C.D.A. Teleorman, cu sediul în Drăgăneşti Vlaşca pentru a cumpăra grâu de sămânţă.
La acea dată între părţi a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 16 octombrie 2006 prin care se atestă că inculpatul a cumpărat cantitatea de 140.000 kg. grâu sămânţă, în valoare de 104.958 lei. Potrivit clauzei contractuale privitoare la plata produsului în contract, părţile au convenit ca o parte din valoarea grâului să fie achitată cu bonuri valorice pentru producători agricoli, iar diferenţa cu ordin de plată până cel mai târziu 25 noiembrie 2006.
La 16 octombrie 2006, partea civilă SC DA Teleorman a facturat cantitatea de 27.160 kg. grâu sămânţă pentru cumpărătorul indicat de inculpat, respectiv SC O.G. SRL Craiova (f. 22, vol. I) şi pentru această cantitate plata s-a făcut cu bonuri valorice pentru producători agricoli.
Pentru restul cantităţii de grâu, respectiv 112.840 kg, partea civilă a emis factura fiscală din 29 noiembrie 2006, cumpărător fiind firma inculpatului SC A.I. SRL Craiova, în valoare de 84.596,15 lei, plata urmând să se facă la termenele prevăzute în contract, respectiv 31 octombrie şi respectiv 25 noiembrie 2006 (f. 20, vol. I).
Inculpatul, pentru a inspira încredere părţii civile şi a înlătura orice bănuială cu privire la seriozitatea contractului încheiat la 16 octombrie 2006 a emis două file CEC în alb având seriile BB, lăsându-le garanţie ştiind că pentru valorificarea lor nu exista provizia necesară până la termenul convenit.
La termenul scadent din 31 octombrie 2006, inculpatul nu a achitat prima tranşă, aşa cum era stipulat în contract.
Din declaraţia martorului R.M. reiese că inculpatul a fost contactat telefonic cu privire la acest aspect şi a cerut o nouă amânare până în ianuarie 2007. La insistenţele părţii civile, inculpatul a mai achitat 10.000 lei. Din declaraţia acestui martor reiese că la ultima discuţie purtată cu inculpatul, i-a spus că va completa una din filele CEC lăsate în alb şi o va introduce spre decontare şi inculpatul i-a spus că nu este nevoie pentru că va plăti fără să precizeze data şi fără să-i spună că SC A.I. SRL din luna decembrie 2006 este în interdicţie bancară.
La 18 ianuarie 2007, partea civilă a introdus la bancă spre decontare una din filele CEC lăsate în alb de inculpat, pentru suma de 30.000 lei, însă a fost refuzată plata cu menţiunea că SC A.I. SRL se află în interdicţie bancară, iar instrumentul de plată aparţine unui set de instrumente care a fost retras din circulaţie.
Şi cea de-a doua filă CEC lăsată în alb de inculpat completată la 1 februarie 2007 introdusă spre decontare a fost refuzată de bancă cu aceeaşi motivare.
În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul la 18 octombrie 2006 în calitate de administrator la SC A.I. SRL Craiova a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 10 din aceeaşi dată cu SC C.I. SRL Alexandria pentru cantitatea de 110 tone îngrăşăminte chimice.
Potrivit prevederilor din contract la acea dată a fost facturată cantitatea de 14.464 kg. îngrăşăminte chimice în valoare în valoare de 20.250 lei pentru SC O.G. SRL Craiova achitată cu bonuri valorice pentru producătorii agricoli (f. 46-47, vol. I).
Reprezentantul părţii civile SC C.I. SRL a refuzat contractarea cu plata la termen a diferenţei de 133.750,34 lei pentru că nu mai derulase afaceri cu firma inculpatului, însă acesta din urmă pentru a-l induce în eroare să încheie contractul în această modalitate l-a invitat la Craiova pentru a-i arăta mai multe bunuri mobile şi imobile ce aparţin societăţii sale pentru a-i inspira încredere.
Din declaraţiile martorilor S.D. şi N.I. a rezultat că aceştia s-au deplasat în localitatea Maglavit, unde inculpatul le-a prezentat o fermă agricolă, ce avea suprafeţe întinse de culturi şi chiar o staţie P., spunând că acestea aparţin SC A.I. SRL.
Fiind înlăturată orice bănuială privitoare la bonitatea societăţii, părţile au perfectat contractul şi au convenit ca diferenţa rămasă neachitată să fie plătită în două tranşe la 20 noiembrie şi 20 decembrie 2006.
Ca şi în cazul S.C.D.A. Teleorman, inculpatul a lăsat administratorului SC C.C.I. SRL, o filă CEC seria BB în alb şi un bilet la ordin fără protest completat la toate rubricile, scadent la 12 decembrie 2006.
La data scadentă, 20 noiembrie 2006, inculpatul nu a efectuat plata şi contactat telefonic de reprezentantul SC C.I. SRL i-a spus că nu va achita nici o sumă de bani deoarece îngrăşămintele chimice cumpărare au fost expirate, dând o declaraţie de refuz la plată a filei CEC pentru acest motiv.
La 20 decembrie 2006, inculpatul nu şi-a respectat obligaţia de plată nici a celei de-a doua tranşe, motiv pentru care reprezentantul SC C.I. SRL a introdus la plată biletul la ordin avalizat în nume personal de inculpat, însă a fost refuzat la plată cu menţiunea lipsă disponibil în cont şi lipsă mandat al semnatarului.
Ulterior şi fila CEC lăsată garanţie a fost introdusă la plată, dar şi aceasta ca şi în cazul filelor CEC introduse la plată de S.C.D.A. Teleorman a fost refuzată cu menţiunea „lipsă totală de disponibil în cont, trăgător aflat în interdicţie bancară”, iar fila CEC aparţine unui set de instrumente care a fost retras din circulaţie (f. 52-54, vol. I).
Pentru a justifica refuzul achitării contravalorii îngrăşămintelor chimice invocând faptul că acestea erau expirate, inculpatul a solicitat Tribunalului Dolj printr-o acţiune în constatare să constate că nu datorează diferenţa de bani în sumă de 133.750,34 RON deoarece cantitatea de 44.000 tone nu corespunde din punct de vedere calitativ şi cantitativ şi a fost nevoit să o distrugă (f. 148, vol. I).
În realitate, această cantitate de îngrăşăminte a fost vândută martorului Cercelaru Ion care a plătit preţul inculpatului (f.76 vol. I şi 156 vol. II).
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul V.G.D., care a criticat-o solicitând, în principal, achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen. sau, dacă se va trece peste această apărare, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., faptei lipsindu-i vinovăţia ca element constitutiv. În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prev. de art. 84 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 59/1934 şi reducerea pedepsei cu schimbarea modalităţii de executare. Pentru infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Instanţa de apel a apreciat ca nefondate solicitările inculpatului de achitare sau schimbare a încadrării juridice, probele administrate dovedind că inculpatul a comis infracţiunea de înşelăciune, întrucât a urmărit inducerea în eroare a părţilor civile şi pricinuirea de pagube acestora.
Pentru infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. s-a reţinut că susţinerile inculpatului că avea dreptul să semneze biletul la ordin nu înlătură caracterul penal al faptei din moment ce acesta nu fusese mandatat să semneze în nume personal.
Referitor la individualizarea pedepsei, s-a constatat că pentru infracţiunea de înşelăciune aceasta a fost justă, acordându-se semnificaţia cuvenită prevederilor art. 74 lit. c) C. pen.
S-a reţinut însă că această circumstanţă trebuia reţinută şi pentru infracţiunea prev. de art. 290 C. pen., având un caracter personal, referindu-se la prezentarea inculpatului în faţa autorităţilor.
Nu s-a apreciat justificată solicitarea inculpatului, de schimbare a modalităţii de executare.
În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin decizia penală nr. 95/ A din 29 martie 2011, a admis apelul declarat de inculpatul V.G.D. împotriva sentinţei penale nr. 86/ F din 20 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor astfel:
- pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 din C. pen.;
- pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen.
În baza art. 290 din C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a condamnat pe inculpatul V.G.D. la pedeapsa de o lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. a contopit pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 din C. pen. cu pedeapsa de o lună închisoare stabilită prin prezenta, urmând ca inculpatul V.G.D. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina sa.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul V.G.D., care a reiterat criticile formulate în apel, solicitând, în principal, achitarea în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât nu a comis o faptă de natură penală sau, în subsidiar, achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu a existat intenţia de a înşela. Într-o apărare subsecventă a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 84 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 59/1934 şi reducerea pedepsei cu schimbarea modalităţii de executare prin aplicarea art. 81 sau art. 861 C. pen. În drept, a indicat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, analizând decizia penală recurată, atât prin prisma criticilor formulate de recurent, cât şi în conformitate cu disp. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Deşi inculpatul a invocat, formal, doar cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că în cauză criticile formulate vizează şi cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 12 şi 17 C. proc. pen.
Astfel, într-o primă critică, se susţine că fapta inculpatului nu ar fi de natură penală, fiind vorba de un litigiu comercial între părţi, solicitându-se achitarea în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen., critică ce se circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Inculpatul se apără motivând că filele CEC au fost emise pentru a garanta plata sumelor de bani datorate ca urmare a încheierii contractelor de vânzare - cumpărare din 16 octombrie 2006 cu S.C.D.A. Teleorman şi din 18 octombrie 2006 cu SC C.C.I. SRL, aşa încât fapta sa nu e penală ci reprezintă nerespectarea unei obligaţii contractuale.
Este adevărat că, potrivit clauzelor contractuale, plata preţului, în ambele situaţii, urma să se facă la termen, prin ordin de plată, însă, pentru a crea aparenţa că îşi va îndeplini aceste obligaţii, inculpatul a emis cele 3 file CEC fără a comunica părţilor civile că nu are provizia necesară pentru valorificarea lor.
Chiar martorii propuşi în apărare de inculpat, N.I., S.E. şi R.M. au declarat că, deşi filele CEC au fost înmânate ca o garanţie, beneficiarii acestora nu au cunoscut nici un moment că inculpatul nu are disponibil necesar în cont.
În acelaşi context probatoriu nu poate fi primită nici solicitarea inculpatului de a fi achitat în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât faptei îi lipseşte elementul constitutiv al laturii subiective, respectiv intenţia de a înşela (caz de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.).
Astfel, anterior încheierii contractelor de vânzare cumpărare, inculpatul a fost prezentat administratorilor societăţilor beneficiare ale filelor cec ca fiind o persoană serioasă, fapt ce a condus la iniţierea unor activităţi comerciale cu acesta. Aceste aspecte rezultă din declaraţiile martorilor R.M. şi reprezentantul legal al părţii civile SC C.C.I. SRL, S.D.
Pentru a-l determina pe S.D., administrator al SC C.C.I. SRL, să accepte plata la termen a preţului, pentru a-l asigura de bonitatea societăţii sale şi de faptul că va achita sumele datorate, inculpatul l-a condus pe acesta în localitatea Maglavit, unde i-a arătat că deţine o fermă, suprafeţe întinse de culturi şi o staţie P., deşi, în realitate, nu îi aparţineau.
Totodată, cu prilejul încheierii ambelor contracte inculpatul a achitat o parte din produsele cumpărate, cu bonuri valorice, împrejurare de natură a determina părţile vătămate să aibă încredere că, în continuare, inculpatul va avea o conduită asemănătoare.
Deşi inculpatul a creat aparenţa că îşi va îndeplini obligaţiile contractuale, din extrasul de cont al titularului SC A.I. SRL pentru perioada 01 octombrie 2006 - 30 ianuarie 2007 rezultă că nici la data emiterii cecurilor dar nici la datele când a stabilit termenele de plată, inculpatul nu a avut în contul societăţii sumele de bani datorate.
Prin urmare, toate împrejurările anterior menţionate au fost de natură a induce în eroare părţile civile şi a le determina să ia dispoziţii patrimoniale păgubitoare, în sensul de a încheia contractele de vânzare cumpărarea cu societatea administrată de inculpat, contracte pe care, dacă ar fi cunoscut situaţia financiară reală a acestuia, nu le-ar fi perfectat.
Aşadar, inculpatul a acţionat cu intenţie directă ce caracterizează infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (4) C. pen.
Nici solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 84 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 59/1934, nu este fondată (caz de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.).
Potrivit art. 84 din Legea nr. 59 din 1934 asupra cecului, „se va pedepsi cu amendă de la 5.000 - 100.000 lei şi închisoare de la 6 luni până la 1 an, afară de cazul când faptul constituie un delict sancţionat cu o pedeapsă mai mare, în care caz se aplică această pedeapsă:
1. Oricine emite un cec fără a fi avut autorizarea trasului;
2.Oricine emite un cec fără a avea la tras disponibil suficient, sau după ce a tras cecul şi mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel, în total sau în parte de disponibilul avut;
3. Oricine emite un cec cu dată falsă sau căruia îi lipseşte unul din elementele esenţiale cerute de alin. (1), (2), (3) şi (5) ale art. 1 şi art. 11;
4. Oricine emite un cec contrar dispoziţiei ultimului alineat al art. 6.
Prin decizia nr. IX din 24 octombrie 2006 pronunţată, în recurs în interesul legii, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, s-a decis că dacă beneficiarul cecului are cunoştinţă la momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
Or, în mod evident, aşa cum s-a reţinut anterior, părţile civile nu au cunoscut la momentul emiterii cecurilor că nu există disponibilul necesar acoperirii acestora la tras, astfel că fapta inculpatului nu constituie infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
În ceea ce priveşte schimbarea de încadrare juridică din infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. în art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934, Curtea constată că instanţa de fond nu a fost sesizată cu fapte care ar putea atrage reţinerea infracţiunii prev. de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934.
Astfel, obiectul judecăţii a fost limitat la faptele descrise în actul de sesizare, or, procurorul nu a sesizat instanţa de fond cu săvârşirea vreunei fapte în modalitatea incriminată în art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934.
Prin rechizitoriu s-a menţionat că inculpatul a emis cele trei file cec în alb, acestea fiind completate ulterior de părţile civile cu suma de plată, ceea ce nu echivalează cu o descriere suficientă, aptă de a conduce la reţinerea infracţiunii prev. de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934.
Prin urmare, cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. în art. 84 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 59/1934 este neîntemeiată.
Totodată, Curtea apreciază că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., reţinută în sarcina apelantului-inculpat, în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi al aplicării art. 33 lit. a) C. pen., faţă de împrejurarea că modalitatea similară de operare şi intervalul scurt de timp dintre cele două acte materiale (de doar două zile) conduc la concluzia că a existat o rezoluţie infracţională unică, inculpatul având reprezentarea globală a întregii activităţi infracţionale.
În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în mod evident, fapta inculpatului de a semna în nume personal un bilet la ordin în condiţiile în care nu era mandatat pentru aceasta şi încredinţarea înscrisului numitului S.D. spre folosire, în vederea producerii de consecinţe juridice, constituie infracţiune. Susţinerile inculpatului în sensul că avea dreptul să semneze biletul la ordin nu înlătură caracterul penal al faptei din moment ce acesta, nu fusese mandatat să semneze în nume personal.
Motivul de recurs ce vizează individualizarea pedepsei (art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.) este, de asemenea, neîntemeiat.
Instanţele au dat semnificaţia cuvenită circumstanţelor personale ale inculpatului, reţinând aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. şi coborând pedepsele aplicate acestuia mult sub minimul prevăzut de textele incriminatoare, astfel că o nouă reducere nu se mai justifică, ceea ce exclude, de plano, aplicarea art. 81 sau art. 861 C. pen.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Onorariul parţial cuvenit avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.G.D. împotriva deciziei penale nr. 95/ A din 29 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 550 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3277/2012. Penal. Revocarea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 3025/2012. Penal → |
|---|
