ICCJ. Decizia nr. 3277/2012. Penal. Revocarea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3277 /2012
Dosar nr. 6432/1/2012
Şedinţa publică din 12 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 27 septembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 1132/45/2011, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis cererea formulată de inculpata D.D.
A revocat măsura obligării de a nu părăsi ţara dispusă faţă de inculpată prin încheierea din 23 decembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi.
A admis cererea formulată de inculpata SC „M.I.” SRL Bucureşti.
A ridicat măsura sechestrului asigurător dispusă asupra bunurilor mobile ale acestei societăţi prin Ordonanţa nr. 114/P/2010 şi aplicat prin Procesul-verbal nr. 114/P/2010 din 18 noiembrie 2011, până la concurenţa sumei de 6.126.481,98 RON.
A admis cererea formulată de partea vătămată U.M.F. „G.r.T. A.” Iaşi.
A dispus restituirea către partea vătămată a bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiei din data de 07 februarie 2011, consemnate în procesul-verbal respectiv, precum şi a documentelor originale ridicate de la această instituţie, după depunerea la dosar a copiilor sale, cu excepţia înscrisurilor pretins falsificate şi indicate în actul de sesizare al instanţei.
A pus în vedere persoanei vătămate obligaţia de a păstra respectivele bunuri şi înscrisuri ce au făcut obiectul restituirii, până la soluţionarea definitivă a cauzei.
A respins, ca nefondată, plângerea formulată de inculpatul V.D.A. împotriva Ordonanţei de instituire a popririi din data de 27 octombrie 2011.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
Cu privire la cererea formulată de inculpata D.D., Curtea a apreciat, în esenţă, că temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive a obligaţiei de a nu părăsi ţara faţă de inculpată au încetat şi nu există temeiuri noi care să impună menţinerea respectivei măsuri.
Cu privire la plângerea formulată de inculpatul V.D.A. împotriva ordonanţei de instituire a popririi din data de 27 octombrie 2011, Curtea a constatat această cerere ca neîntemeiată pentru următoarele motive:
S-a arătat că în cursul urmăririi penale, Ministerul Comunicaţiilor s-a constituit parte civilă cu suma de 852 RON, reprezentând prejudiciul pretins cauzat acestei părţi civile.
De asemenea, inculpatul este acuzat că ar fi primit, cu titlu de mită, suma de 2.000 RON.
Cum în speţa de faţă, banii pretins primiţi de inculpat cu titlu de mită nu au fost găsiţi, în temeiul art. 254 alin. (3) C. proc. pen., în cazul în care acesta va fi condamnat pentru respectiva infracţiune, va trebui obligat la plata sumei respective, motiv pentru care, pentru a fi garantat că va fi îndeplinită această obligaţie, s-a luat de către procuror prin ordonanţa atacată măsura asiguratorie a popririi, în conformitate cu dispoziţiile art. 167 C. proc. pen., până la concurenţa sumei de 2.852 RON (852 + 2.000).
Împotriva hotărârii mai sus menţionate au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Suceava şi inculpatul V.D.A..
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Suceava a apreciat că încheierea pronunţată de Curtea de Apel Suceava este netemeinică sub aspectul revocării măsurii obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpata D.D., solicitând admiterea recursului, casare încheierii atacate şi, în consecinţă, respingerea cererii de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara.
Inculpatul V.D.A., prin apărătorul său, invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 9 teza I şi pct. 171 C. proc. pen., a pus concluzii de admitere a recursului.
Referindu-se la primul caz de casare, apărătorul a susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia.
A arătat că Încheierea din 27 septembrie 2012 prin care instanţa de fond a respins ca nefondată plângerea împotriva ordonanţei de instituire a popririi formulate de inculpat nu conţine nici o motivare în fapt sau în drept, cu privire la soluţia pronunţată.
Pentru acest motiv de casare, apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii şi rejudecarea cererii inculpatului de către aceeaşi instanţă, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.
Invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., acelaşi apărător a arătat că prin modalitatea de soluţionare a plângerii formulată de inculpat împotriva ordonanţei de instituire a popririi emise la data de 27 octombrie 2011 în dosarul de urmărire penală nr. 114/P/2010, instanţa de fond a realizat o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 163 şi urm. C. proc. pen.
Pentru acest motiv apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, reţinerea cauzei spre rejudecare de către instanţa de recurs şi în urma rejudecării instanţa să dispună revocarea în parte a măsurii popririi în privinţa sumei de 2.000 RON, care a fost indisponibilizată în mod nelegal şi să se dispună restituirea acestei sume către inculpat.
Recursurile declarate în cauză sunt nefondate.
Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie/DNA Serviciul Teritorial Suceava, privind pe inculpata D.D.
Examinând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte, constată următoarele:
Inculpata D.D. a fost trimisă în judecată sub aspectul comiterii infracţiunilor de:
- abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 2481 C. pen. cu referire la art. 248 C. pen. şi aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.
- abuz în serviciu contra intereselor publice faptă prevăzute şi pedepsite de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 248 C. pen. şi aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.
- luare de mită faptă prevăzute şi pedepsite de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 254 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
- fals intelectual faptă prevăzute şi pedepsite de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 289 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Faţă de această inculpată s-a luat, în cursul urmăririi penale, măsura arestării preventive de către Curtea de Apel Iaşi, prin Încheierea penală nr. 12 din 18 octombrie 2011, măsură ce a fost revocată prin Decizia nr. 3790 din 26 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind dispusă măsura obligării de a nu părăsi ţara, prev. de art. 1451 C. proc. pen., pe o durată de 30 de zile. Măsura a fost prelungită de procuror prin ordonanţa emisă la data de 24 noiembrie 2011, pentru încă 30 de zile.
După învestirea instanţei, măsura obligării de a nu părăsi ţara a fost luată din nou faţă de inculpata D.D. prin Încheierea din 23 decembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi.
La luarea acestei măsuri, instanţa a reţinut, în esenţă, că restricţia la libertatea de mişcare corespunde cerinţelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, este o ingerinţă prevăzută de lege, urmărind un scop legitim şi fiind necesară într-o societate democratică. Sub acest ultim aspect, instanţa a reţinut că măsura este proporţională cu scopul urmărit, acela de a asigura buna desfăşurare a procesului penal.
Prin Încheierea din 27 septembrie 2012, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori printre altele, a admis cererea formulată de inculpata D.D., revocând măsura obligării de a nu părăsi ţara dispusă faţă de inculpată prin Încheierea din 23 decembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi.
În mod corect această instanţă a apreciat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive au încetat şi nu există temeiuri noi care să impună menţinerea respectivei măsuri.
Din actele şi lucrările dosarului nu rezultă date că inculpata s-ar fi sustras de la urmărirea penală sau de la judecată sau că aceasta ar fi încercat să influenţeze în vreun fel buna desfăşurare a procesului penal.
Dimpotrivă, se constată că inculpata a răspuns chemării organelor de urmărire penală, a transmis acestor organe toate actele solicitate, iar după sesizarea instanţei, s-a prezentat la termenele de judecată care au fost stabilite în cauză.
În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, măsurile preventive, inclusiv şi cea de faţă, trebuie să aibă un caracter excepţional, libertatea de mişcare fiind un drept de care orice persoană trebuie să se bucure, chiar şi aceea acuzată de comiterea unei infracţiuni, desigur cu limitările prevăzute atât de legislaţia internă cât şi de cea europeană.
În cazul măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, revocarea acesteia se examinează şi în raport cu art. 2 din Protocolul nr. 4 din actul adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care în parag. 2 şi 3, prevede că orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa, iar exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
La luarea acestei măsuri preventive faţă de inculpată s-a avut în vedere un anumit grad de pericol social şi o rezonanţă sporită în cadrul societăţii civile, susţinută de mass-media locală, însă prin trecerea unei perioade de timp rezonabile, acest pericol social s-a diminuat, impactul asupra conştiinţei generale s-a estompat, opinia publică fiind satisfăcută prin măsura preventivă dispusă şi faţă de inculpata D.D. Menţinerea acestei măsuri, dincolo de termenul rezonabil pe care Înalta Curte îl apreciază ca fiind atins, ar însemna nerespectarea valorilor unei societăţi democratice şi încălcarea flagrantă a principiilor consacrate de Convenţia Europene a Drepturilor Omului, precum şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Prima instanţă, în mod corect a avut în vedere şi principiul egalităţii de şanse şi tratament faţă de ceilalţi inculpaţi cu privire la care nu s-a luat o astfel de măsură dar şi circumstanţele personale ale inculpatei D.D., care este o persoană fără antecedente penale, are o bună reputaţie în societate, lucru datorat şi funcţiei pe care o ocupă, respectiv, aceea de Director General Administrativ la Universitatea de Medicină şi farmacie „ Gr. T. P.” Iaşi, funcţie care presupune şi deplasări în străinătate. Ori, corect s-a apreciat de instanţa de fond că menţinerea unei măsuri preventive ca aceea de faţă, prin care îi este restricţionat dreptul fundamental de liberă circulaţie, împiedică însăşi îndeplinirea îndatoririlor profesionale care îi incumbă din fişa postului, afectând în mod negativ şi interesele instituţiei respective.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul V.D.A..
Potrivit dispoziţiilor art. 163 alin. (1) C. proc. pen., „măsurile asiguratorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanţa de judecată şi constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii”.
„Măsurile asiguratorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a pagubei”, se stipulează la alineatul doi al aceluiaşi articol.
În speţă, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 248, 254, 289 C. pen., cu aplicarea Legii nr. 78/2000 privind infracţiunile de corupţie.
În cursul urmăririi penale, Ministerul Comunicaţiilor s-a constituit parte civilă cu suma de 852 RON, reprezentând prejudiciul pretins cauzat acestei părţi civile.
De asemenea, inculpatul este acuzat că ar fi primit, cu titlu de mită, suma de 2.000 RON.
Ori, potrivit dispoziţiilor art. 254 alin. (3) C. proc. pen., „Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani”.
Cum în speţa de faţă, banii pretins primiţi de inculpat cu titlu de mită nu au fost găsiţi, este evident că, în cazul în care acesta va fi condamnat pentru respectiva infracţiune, va trebui obligat la plata sumei respective, motiv pentru care, pentru a fi garantat că va fi îndeplinită această obligaţie, s-a luat de către procuror prin ordonanţa atacată măsura asiguratorie a popririi, în conformitate cu dispoziţiile art. 167 C. proc. pen., până la concurenţa sumei de 2.852 RON (852+2.000).
Petentul a mai solicitat să se constate că sumele pentru a căror recuperare a fost instituită poprirea au fost indisponibilizate integral la dispoziţia organelor de urmărire penală şi, pe cale de consecinţă, să se dispună deblocarea conturilor la toate instituţiile bancare la care are deschise conturi.
Înalta Curte apreciază că nu poate da curs unei astfel de cereri atâta timp cât petentul nu a făcut dovada că sumele poprite au fost consemnate de debitori la dispoziţia parchetului, cu predarea recipiselor, aşa cum se stipulează la art. 167 C. proc. pen.
Faţă de cele ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Suceava şi inculpatul V.D.A..
Văzând şi dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie/Direcţia Naţională Anticorupţie/Serviciul Teritorial Suceava şi inculpatul V.D.A. împotriva încheierii din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1132/45/2011.
Obligă recurentul inculpat V.D.A. la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată D.D., în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3351/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3040/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
