ICCJ. Decizia nr. 3083/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 25 septembrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată cererea liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata T.A.
S-au reținut, în esență, următoarele:
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, curtea de apel a apreciat că cererea de liberare provizorie formulată de către inculpata T.A. este nefondată.
Din analiza prevederilor art. 160 C. proc. pen., rezultă că liberarea sub control judiciar se poate acorda de instanță în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul celor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.
Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave, luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate, nu va săvârși și alte infracțiuni.
Acordarea liberării sub control judiciar nu este un drept absolut și nici formal al inculpatului, fapt ce rezultă din dispozițiile art. 1601alin. (1) C. proc. pen., care precizează că aceasta poate fi acordată de către instanță, ceea ce implică dreptul de apreciere al judecătorului asupra cererii în raport cu probele administrate în cauză; în același sens dispozițiile art. 1606alin. (2) C. proc. pen. fac distincție între condițiile formale prevăzute de lege referitoare la cererea de liberare sub control judiciar, iar, pe de altă parte, temeinicia acesteia. Analiza în cazul cererii de liberare sub control judiciar are în vedere îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de disp. art. 1602și 1606 C. proc. pen., ceea ce înseamnă că temeinicia acesteia se referă la alte aspecte, rezultate din probatoriul administrat în cauză, precum și din verificarea îndeplinirii condiției prevăzute de art. 136 alin. (2) C. proc. pen.
în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se constată că instanța europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar sau pe cauțiune: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit - 19 iunie 2001; cauza Smirnova contra Rusiei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei - 10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei - 27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei - 10 noiembrie 1969 și Letellier contra Franței - 26 iunie 1991).
în privința temeiniciei cererii formulate, curtea de apel a reținut că din coroborarea textului art. 1602raportat la art. 1606C. proc. pen. reiese caracterul facultativ al acordării liberării sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul dintre cazurile de împiedicare a acordării liberării. Cu toate acestea, instanța nu ar putea uza în mod discreționar de această facultate, întrucât ar încălca în mod flagrant dispozițiile art. 5 alin. (5) C. proc. pen., art. 23 alin. (10) din Constituția României și art. 5 parag. 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, astfel încât, cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare sub control judiciar, trebuie pornit de la una dintre premisele esențiale ale liberării, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. într-adevăr, dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanța ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaipunându-se, prin ipoteză, problema liberării sub control judiciar. Logic, această premisă conduce la concluzia că, pentru a refuza liberarea pe considerente de netemeinicie, instanța trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere, îndeobște, la luarea măsurii arestării preventive, care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, sub control judiciar, nu este totuși oportună. Interpretând sistematic dispozițiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, instanța a considerat că astfel de temeiuri pot privi aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât cele avute în vedere de art. 1602rap. la art. 1606C. proc. pen., din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, aspecte legate de pericolul social concret al faptelor pentru care inculpata este judecată, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări, acestea să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului, astfel încât liberarea inculpatei, chiar sub control judiciar, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și de neîncredere în actul de justiție.
S-a reținut că probele administrate până la acest moment procesual creează o puternică prezumție că inculpata, în calitatea sa de magistrat judecător la Judecătoria Focșani, prin folosirea de această funcție, a pretins de la o persoană care avea un interes direct într-o cauză civilă, sume de bani și alte foloase pentru sine sau pentru alți magistrați judecători asupra cărora a lăsat impresia că ar avea influență, în vederea soluționării favorabile a cauzei civile menționate.
în atare situație, curtea de apel a apreciat că faptele reținute în sarcina inculpatei sunt deosebit de grave raportat la modalitatea de desfășurare a activității infracționale, la calitatea acesteia de judecător în care se prezumă că a fost comisă, la scopul urmărit și natura relațiilor sociale cărora Ie-a adus atingere.
Prin prisma celor relevate mai sus, instanța a reținut că în speță există împrejurări care justifică aprecierea că cererea inculpatei este nefondată. Astfel, la acest moment procesual, a constatat că punerea în libertate sub control judiciar a inculpatei nu este oportună, buna desfășurare a procesului penal putând fi compromisă prin faptul că instanța se află în faza cercetării judecătorești care încă nu este finalizată. în acest sens, s-au reținut atât declarațiile date de către inculpată, în cursul urmăririi penale, conform cărora aceasta nu a recunoscut implicarea sa în activitatea infracțională, cât și aspecte legate de pericolul social concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a acesteia, care rezultă din calitatea, modul și împrejurările în care se presupune că faptele pentru care este judecată, au fost săvârșite.
Curtea de apel a constatat că raportat la natura infracțiunilor de corupție presupus a fi comise de inculpată, care aduc atingere relațiilor ce vizează înfăptuirea justiției și încrederea publică în organele judiciare, lăsarea sa în libertate, chiar și sub control judiciar, ar constitui o stare de pericol pentru ordinea publică și ar induce o stare de temere și de neîncredere a cetățenilor, în general, și a celor implicați în cauză, în special, în înfăptuirea corectă a actului de justiție, iar, pe de altă parte, ar putea zădărnici aflarea adevărului prin posibilitatea de a influența probele ce urmează a mai fi administrate în cauză.
S-a reținut că temerea ca inculpata să încerce să altereze aflarea adevărului rezultă din datele dosarului care relevă împrejurarea că inculpata a preconstituit unele înscrisuri în scopul acoperirii activității infracționale sau ștergerii urmelor acesteia.
în concluzie, având în vedere pericolul social concret al faptelor presupus a fi comise de inculpata T.A., de impactul negativ produs asupra ordinii sociale, curtea de apel a apreciat că în această fază a procesului penal și ținând cont de poziția nesinceră avută de inculpată și a împrejurării că formal, cererea acesteia îndeplinește condițiile legale, se impune judecarea sa, în continuare, în stare de arest.
Atâta timp cât sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., instanța sesizată cu cererea de liberare provizorie nu o poate acorda, întrucât lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol pentru ordinea publică. în acest caz, s-a apreciat că sunt excluse garanțiile de ordin personal, iar cele prevăzute de textul de lege, respectiv art. 1602rap. la art. 1606C. proc. pen, nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a celui arestat.
în schimb, după o anumită durată a arestării, dacă se constată o diluare a pericolului concret pentru ordinea publică și garanțiile oferite de cel arestat sunt suficiente, liberarea poate fi acordată potrivit reglementării prevăzute de Codul de procedură penală, cât și cele din art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Ori, în acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpatei este prezent și actual, întrucât, odată cu punerea acesteia în libertate s-ar crea falsa impresie că înalți funcționari ai statului asupra cărora planează suspiciunea de a fi comis infracțiuni de corupție ar periclita înfăptuirea actului de justiție, deoarece inculpata din speță ar putea zădărnici aflarea adevărului prin influențarea probelor ce urmează a mai fi administrate, punând la îndoială capacitatea de ripostă a organelor de urmărire penală și ale instanței de judecată, de a nu fi fermi în reprimarea unor asemenea activități ilicite.
în raport cu aceste considerente, cererea inculpatei de liberare provizorie sub control judiciar a fost respinsă, ca nefondată.
împotriva încheierii sus-menționate, inculpata T.A. a declarat recurs, solicitând, prin apărătorul ales, casarea încheierii atacate și, rejudecând, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
în motivarea orală a recursului, apărătorul recurentei-inculpate a criticat încheierea atacată, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie, respectiv că hotărârea este nemotivată și este dată cu nesocotirea dispozițiilor art. 1602C. proc. pen., care reglementează materia liberării provizorii și a Deciziei pronunțată în recursul în interesul legii nr. XVII din 17 octombrie 2011.
înalta Curte, analizând recursul declarat de inculpată, constată că încheierea atacată este legală, temeinică și corespunzător motivată cu privire la netemeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Analizând recursul inculpatei, prin prisma condițiilor prevăzute de art. 1602alin. (1) și (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanță a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatei, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpata este cercetată nu depășește limita maximă de 18 ani închisoare.
Potrivit art. 1602alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
în ce privește această a doua condiție prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar și oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatei, stadiul procesului și complexitatea cauzei, înalta Curte constată următoarele:
Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracțiunii pentru care inculpata este cercetată, starea de sănătate, vârsta, precum și alte situații privind persoana inculpatei, se constată că din actele și lucrările dosarului rezultă indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpata ar săvârși sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul în cauză.
în aprecierea acestui criteriu, înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc fapta presupus comisă de inculpată (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptei, în calitate de magistrat judecător, care pot induce cetățenilor ideea că în instanțe există persoane oricând coruptibile, fiind de natură a știrbi grav încrederea în sistemul judiciar), cât și la cele care privesc persoana inculpatei, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie a acesteia.
în ce privește datele sale personale, se constată, într-adevăr, că inculpata - magistrat judecător, având o familie - beneficiază de circumstanțe favorabile, însă acestea nu pot fi valorificate în mod singular.
Examinarea gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatei nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului rezultă că, în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptei reținute în sarcina inculpatei, reflectat de modalitatea în care se presupune că a săvârșit-o (a pretins bani și a angrenat și alți magistrați, pentru a pronunța soluții favorabile în cauze civile și a preconstituit înscrisuri pentru a acoperi faptele de corupție) și de calitatea inculpatei, lăsarea acesteia în libertate nu se impune în acest moment procesual. în acest sens, se constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea inculpatei în libertate nu s-a diminuat, atâta timp cât aceasta avea, la momentul săvârșirii presupusei fapte, calitatea de judecător, de participant la actul de justiție, căreia i-a adus o gravă atingere, întrucât comportamentul infracțional reținut în sarcina sa alterează imaginea întregului sistem judiciar și a persoanelor chemate să îl înfăptuiască.
Drept urmare, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege care ar conduce la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cursul procesului penal, în condițiile art. 1602alin. (1) și (2) C. proc. pen., și nici sub aspectul oportunității cererea nu este întemeiată, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen.
în raport de toate aceste aspecte, se constată că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a inculpatei T.A. nu poate fi atins în cauză prin punerea acesteia în libertate provizorie, care nu se justifică în funcție de stadiul procesual actual al cauzei și necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal.
Față de considerentele expuse, înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpata T.A. împotriva încheierii din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în dosar, cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3135/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3080/2012. Penal → |
|---|
