ICCJ. Decizia nr. 2814/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2814/2012

Dosar nr. 1011/314/2012

Şedinţa publică din 13 septembrie 2012

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 397 din 23 aprilie 2012, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul B.P. împotriva sentinţei penale nr. 148 din 07 martie 2012 a Judecătoriei Suceava, pronunţată în dosarul nr. 1011/314/2012.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava sub nr. 1011/314/2012 la dat de 20 iunie 2012, petentul B.P. a formulat cerere de îndreptare eroare materială strecurată în conţinutul deciziei penale nr. 397 din 23 aprilie 2012 a Curţii de Apel Suceava pronunţată în dosarul nr. 1011/314/2012.

Prin sentinţa penală nr. 148 din 07 martie 2012 a Judecătoriei Suceava, pronunţată în dosarul nr. 11/314/2012, în baza art. 403 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 509 din 07 septembrie 2011 a Judecătoriei Suceava, formulată de revizuentul B.P., fiind obligat să plătească statului suma de 50 iei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele: Prin Rezoluţia nr. 199/P/2010 din 25 august 2010 a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitorul Ş.A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare posesie, faptă prevăzută de art. 220 C. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că, fapta reclamată nu există.

Împotriva soluţiei a formulat plângere persoana vătămată l.L., motivând că soluţia este netemeinică şi nelegală. Prin rezoluţia nr. 259/11/2/2010 din data de 19 octombrie 2010 a fost respinsă plângerea formulată de către l.L. şi menţinută Rezoluţia nr. 199/P/2010 din 25 august 2010, întrucât din analiza dosarului rezultă că soluţia dată este corectă.

Împotriva măsurilor dispuse de procuror au formulat plângere la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc potrivit art. 278¹ C. proc. pen., petenta l. L., arătând că Ş.A. a săvârşit infracţiunea de tulburarea de posesie. Întrucât i-a ocupat în mod abuziv terenul care este proprietatea sa aşa cum rezultă din certificatul tabular şi din adeverinţa eliberată de Primăria Vama. Petenta arată că în mod eronat Parchetul a reţinut faptul că ar fi vândut acest teren intimatului, prin act sub semnătură privată, deoarece pentru „aşa zisa vânzare” nu au fost perfectate acte autentice şi mai mult decât atât nu era singura moştenitoare a soţului său pentru a efectua această înstrăinare. Petenta arată că a introdus acţiune în revendicare ce formează obiectul dosarului civil nr. 2856/206/2009 al Judecătoriei C-lung Moldovenesc pentru acest teren, dar că pentru a fost admisă o astfel de acţiune este necesară intervenţia şi a celorlalţi proprietari. Faptul că intimatul a ocupat aceasta suprafaţă de teren în mod abuziv, faptul că a îngrădit-o fără a avea titlu de proprietate în mod valabil, consideră petenta că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „tulburare de posesie” în sarcina intimatului.

A fost dispusă ataşarea dosarului nr. 199/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

Prima instanţă, analizând probele administrate în dosarul de urmărire penală, constatând că plângerea formulata este nefondată, a respins-o, conform art. 278¹ alin. (8) lit. a) C. proc. pen., pentru următoarele motive:

l.L., împreună cu soţul său au deţinut suprafaţa de 5370 mp teren situat în comuna Vama, la locul numit L.F. După decesul soţului său în anul 1992, petenta, împreună cu fiul său l.G. au vândut din cei 5370 mp teren, suprafaţa de 1300 mp lui Ş.A., acesta având teren proprietate învecinat cu cel cumpărat. În urma acestei vânzări, intimatul Ş.A. a fost trecut cu acest teren în rolul agricol. În anul 2009, l.L. l-a acţionat în judecată pe intimat pentru revendicare, acţiune ce a format obiectul dosarului nr. 1908/206/2009 în care, la termenul din data de 02 noiembrie 2009 a renunţat la judecată. În cadrul acestui dosar, prin precizările depuse petenta recunoaşte că a vândut suprafaţa de 13 ari prin înscris sub semnătură privată, arătând că va ataca acest act pe cale separată. Din declaraţiile martorilor audiaţi în dosarul de urmărire penală (propuşi de către reclamantă), respectiv B.F.C. şi L.G. rezultă că Ş.A. nu a pătruns niciodată pe suprafaţa de 4070 mp teren, ba mai mult, chiar petenta a dat acest teren în urmă cu 14 ani, nepotului său să îl lucreze, iar în urmă cu 2 ani petenta şi-a întocmit documentaţia pentru acel teren ca să poată primi subvenţie agricolă.

În condiţiile în care, în faţa organelor de urmărire penală, atât intimatul cât şi petenta, au susţinut că deţin, fiecare, suprafeţele de teren cu privire la care pretind un drept de proprietate, reiese ca întreg conflictul intervenit, si care vizează legalitatea sau nu a convenţiei de înstrăinare sub semnătură privată are, în realitate, un caracter civil. El poate fi soluţionat pe alte cai procesuale, înaintea instanţelor civile, pentru lămurirea atât a amplasamentelor terenurilor, cât si a liniei despărţitoare dintre ele, precum şi pentru lămurirea titlului de proprietate al fiecăreia dintre părţi asupra suprafeţei de teren f de 5370 mp, respectiv asupra părţii de 1300 mp din suprafaţa de 5370 mp.

Aşa fiind, plângerea a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva sentinţei sus-menţionate, a declarat recurs petenta l.L., arătând, prin apărătorul ales, că singurul motiv de nemulţumire este acela că instanţa de fond, prevalându-se de modificările procedurii penale, a pronunţat o hotărâre irevocabilă, instituţie care nu se regăseşte în procedura penală şi mai mult decât atât a lipsit partea de dreptul la apărare.

La termenul de judecată din data de 31 ianuarie 2011, instanţa, din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii recursului, reţinând că alineatul 10 al art. 278¹ C. proc. pen., astfel după cum a fost modificat prin art. XVIII PCT. 39 din Legea nr. 202/2010, prevede că „Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă."

Totodată, prin decizia nr. 17/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a decis că „Cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în temeiul art. 278¹ alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen., este inadmisibilă."

Având în vedere că prima instanţă a respins plângerea împotriva rezoluţiei procurorului formulată de petenta I.L., ca nefondată, soluţie pronunţată în conformitate cu dispozițiile art. 278¹ alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Curtea a constatat că hotărârea atacată este definitivă, nefiind atacabilă cu apel sau recurs, în cauză fiind dată, deci, excepţia inadmisibilităţii recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 28 iunie 2012, pronunţată în dosarul nr. 1011/314/2012, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a reţinut următoarele:

Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 1011/314/2012 la data de 20 iunie 2012, calificată de către acesta drept contestaţie la executare, petentul B.P. a solicitat să se anuleze decizia nr. 397 din 23 aprilie 2012 a Curţii de Apel Suceava şi repunerea cauzei pe rol pentru îndreptarea erorilor arătate de către acesta în conţinutul deciziei. Astfel, în motivarea cererii sale petentul a arătat, în esenţă, că nu s-a judecat cu numitul Ş.A., nu ştie cine este acesta iar paginile 2 şi 3 din conţinutul deciziei instanţei de recurs este eronat, referindu-se la alte persoane şi alte infracţiuni decât cele din litigiul în care petentul a fost parte.

Instanţa a procedat la calificarea cererii drept cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul deciziei penale nr. 397 din data de 23 aprilie 2012 pronunţată de Curte de Apel Suceava în dosar nr. 1011/314/2012, la care petentul face referire şi în care a avut calitatea de recurent - revizuient.

Analizând cererea formulată, instanţa constată că aceasta este întemeiată. Prin decizia penală nr. 397 din data de 23 aprilie 2012 a Curţii de Apel Suceava s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul B.P. împotriva sentinţei penale nr. 148 din 07 martie 2012 a Judecătoriei Suceava, pronunţată în dosarul nr. 1011/314/2012, acesta fiind obligat la plata către stat a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs.

Din toate actele dosarului reiese faptul că judecata s-a purtat între numiţii B. P., în calitate de revizuient, şi numiţii V.E. şi l.T., în calitate de intimaţi. Actele existente la dosarul cauzei - minuta, partea introductivă a deciziei, parţial expunerea (considerentele) şi dispozitivul deciziei, atestă în mod cert care au fost părţile implicate în cauză, soluţia pronunţată de către instanţa de recurs şi, parţial, considerentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei. Aşadar, având în vedere faptul că doar în considerentele deciziei menţionate au fost trecute din eroare, cu ocazia tehnoredactării, considerentele unei alte decizi, identificată de Curte pe baza referatului întocmit la 28 iunie 2012 şi a înscrisurilor ataşate la dosar ca fiind decizia penală nr. 86 din 31 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, instanţa constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 195 C. proc. pen., referitoare la îndreptarea erorilor materiale.

Instanţa a dispus îndreptarea erorii materiale de tehnoredactare din considerentele deciziei penale nr. 397 din 23 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 1011/314/2012, începând cu alin. (4) până la alin. (14) inclusiv şi dispoziţiile din considerentele reprezentând motivarea instanţei de recurs referitoare la numele şi calitatea părţii şi respectiv sentinţa penală recurată, prezentate în alineatele 15-20, în sensul că în loc de:

„Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Rezoluţia nr. 199/P/2010 din 25 august 2010 a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitorul Ş.A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, faptă prevăzută de art. 220 C. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că, fapta reclamată nu există.

Împotriva măsurilor dispuse de procuror au formulat plângere la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc potrivit art. 278¹ C. proc. pen., petenta l.L., arătând că Ş.A. a săvârşit infracţiunea de tulburarea de posesie întrucât i-a ocupat în mod abuziv terenul care este proprietatea sa aşa cum rezultă din certificatul tabular şi din adeverinţa eliberată de Primăria Vama. Petenta arată că în mod eronat Parchetul a reţinut faptul că ar fi vândut acest teren intimatului, prin act sub semnătură privată, deoarece pentru „aşa zisa vânzare” nu au fost perfectate acte autentice şi mai mult decât atât nu era singura moştenitoare a soţului său pentru a efectua această înstrăinare. Petenta arată că a introdus acţiune în revendicare ce formează obiectul dosarului civil nr. 2856/206/2009 al Judecătoriei C-lung Moldovenesc pentru acest teren, dar că pentru a fost admisă o astfel de acţiune este necesară intervenţia şi a celorlalţi proprietari. Faptul că intimatul a ocupat această suprafaţă de teren în mod abuziv, faptul că a îngrădit-o fără a avea titlu de proprietate în mod valabil, consideră petenta că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „tulburare de posesie” în sarcina intimatului.

A fost dispusă ataşarea dosarului nr. 199/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

Prima instanţă, analizând probele administrate în dosarul de urmărire penală, constatând că plângerea formulată este nefondată, a respins-o, conform art. 278¹ alin. (8) lit. a) C. proc. pen., pentru următoarele motive:

În condiţiile în care, în faţa organelor de urmărire penală, atât intimatul cât si petenta, au susţinut că deţin, fiecare, suprafeţele de teren cu privire la care pretind un drept de proprietate, reiese ca întreg conflictul intervenit, si care vizează legalitatea sau nu a convenţiei de înstrăinare sub semnătură privată are, în realitate, un caracter civil. El poate fi soluţionat pe alte cai procesuale, înaintea instanţelor civile, pentru lămurirea atât a amplasamentelor terenurilor, cât si a liniei despărţitoare dintre ele, precum şi pentru lămurirea titlului de proprietate al fiecăreia dintre părţi asupra suprafeţei de teren de 5370 mp, respectiv asupra părţii de 1300 mp din suprafaţa de 5370 mp. Aşa fiind, plângerea a fost respinsă ca nefondată.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta l.L. a fost obligată să plătească statului suma 100 lei cheltuieli judiciare.

La termenul de judecată din data de 31 ianuarie 2011, instanţa, din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii recursului.”

S-a dispus a se trece aşa cum era corect, respectiv:

„La data de 3 februarie 2012, împreună cu concluziile sale de respingere, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a sesizat Judecătoria Suceava cu privire la cererea de revizuire formulată de revizuentul B.P. a Sentinţei penale nr. 509 din 07 septembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul penal nr. 2490/314/2011.

Urmare a verificărilor efectuate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 509 din 07 septembrie 2011 a Judecătoriei Suceava instanţa a respins plângerea formulată potrivit art. 278¹ C. proc. pen., de petentul B.P. împotriva Rezoluţiei din 17 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pronunţată în dosarul 4218/P/2009, confirmată prin Rezoluţia nr. 1195/11/1/2010 din 26 ianuarie 2011 a Prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, intimaţi fiind V.E. şi l.T., şi s-au menţinut actele atacate ca fiind legale şi temeinice. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă motivat de faptul că nu pot fi supuse revizuirii hotărârile pronunţate într-o cauză având ca obiect plângerea împotriva actelor procurorului, formulate în temeiul art. 278¹ C. proc. pen., întrucât, în raport cu prevederile art. 393 şi art. 394 C. proc. pen., numai hotărârile judecătoreşti definitive prin care a fost rezolvat fondul cauzei printr-o soluţie de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal pot fi atacate pe această cale extraordinară de atac, astfel încât hotărârile pronunţate în procedura reglementată de dispoziţiile art. 278¹ C. proc. pen., nu îndeplinesc această condiţie.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire instanţa a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală definitivă nr. 509 din 7 septembrie 2011, Judecătoria Suceava a respins, ca nefondată, plângerea formulată potrivit art. 278¹ C. proc. pen., de petentul B.P. împotriva Rezoluţiei din 17 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pronunţată în dosarul 4218/P/2009, confirmată prin Rezoluţia nr. 1195/11/1/2010 din 26 ianuarie 2011 a Prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, intimaţi fiind V.E. şi l.T., fiind menţinute actele atacate ca legale şi temeinice.

Potrivit Deciziei nr. XVII/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei pronunţată în soluţionarea unui Recurs în interesul legii s-a stabilit că „cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţată în temeiul art. 278¹ alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen., este inadmisibilă”.

Având în vedere că revizuentul a solicitat revizuirea unei hotărâri definitive pronunţate în temeiul art. 278¹ alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen., instanţa a respins, ca inadmisibilă ,cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 509 din 07 septembrie 2011 a Judecătoriei Suceava, formulată de revizuentul B.P.

Raportat la această soluţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen, revizuientul a fost obligat să plătească statului suma de 50 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate în proces.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs revizuientul B.P., criticând- o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

La termenul de judecată din data de 23 aprilie 2012, instanţa, din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii recursului, iar cu privire la numele, calitatea părţii şi numărul de sentinţă recurată prezentate în considerentele finale, în alineatele 15 - 20, s-a dispus a se trece „revizuientul B.P.” în loc de „petenta l.L.” şi „sentinţa penală nr. 148 din 07 martie 2012 a Judecătoriei Suceava” în loc de „sentinţa penală nr. 330 din 13 decembrie 2010 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc”, şi va menţine celelalte considerentele ce au stat la baza soluţiei adoptată în recurs. Pentru aceste motive s-a dispus:

Admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale formulată de petentul B. P.

În baza art. 195 C. proc. pen., s-a dispus îndreptarea erorii materiale de tehnoredactare din considerentele deciziei penale nr. 397 din 23 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 1011/314/2012, începând cu alin. (4) până la alin. (14) inclusiv şi dispoziţiile din considerentele reprezentând motivarea instanţei de recurs referitoare la numele şi calitatea părţii şi respectiv sentinţa penală recurată, prezentate în alin. (15) – (20), în sensul că în loc de:

„Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele: Prin Rezoluţia nr. 199/P/2010 din 25 august 2010 a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitorul Ş.A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, faptă prevăzută de art. 220 C. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că, fapta reclamată nu există.

Împotriva măsurilor dispuse de procuror au formulat plângere la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc potrivit art. 278¹ C. proc. pen., petenta l.L., arătând că Ş.A. a săvârşit infracţiunea de tulburarea de posesie, întrucât i-a ocupat în mod abuziv terenul care este proprietatea sa aşa cum rezultă din certificatul tabular şi din adeverinţa eliberată de Primăria Vama. Petenta arată că în mod eronat Parchetul a reţinut faptul că ar fi vândut acest teren intimatului, prin act sub semnătură privată, deoarece pentru „aşa zisa vânzare” nu au fost perfectate acte autentice şi mai mult decât atât nu era singura moştenitoare a soţului său pentru a efectua această înstrăinare. Petenta arată că a introdus acţiune în revendicare ce formează obiectul dosarului civil nr. 2856/206/2009 al Judecătoriei C-lung Moldovenesc pentru acest teren, dar că pentru a fost admisă o astfel de acţiune este necesară intervenţia şi a celorlalţi proprietari. Faptul că intimatul a ocupat această suprafaţă de teren în mod abuziv, faptul că a îngrădit-o fără a avea titlu de proprietate în mod valabil, consideră petenta că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „tulburare de posesie” în sarcina intimatului.

A fost dispusă ataşarea dosarului nr. 199/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

H.L., împreună cu soţul său au deţinut suprafaţa de 5370 mp teren situat în comuna Vama, la locul numit L.F. După decesul soţului său în anul 1992, petenta, împreună cu fiul său H.G. au vândut din cei 5370 mp teren, suprafaţa de 1300 mp lui Ş.A., acesta având teren proprietate învecinat cu cel cumpărat. în urma acestei vânzări, intimatul Ş.A. a fost trecut cu acest teren în rolul agricol. În anul 2009, H.L. l-a acţionat în judecată pe intimat pentru revendicare, acţiune ce a format obiectul dosarului nr. 1908/206/2009 în care, la termenul din data de 02 noiembrie 2009 a renunţat la judecată. În cadrul acestui dosar, prin precizările depuse petenta recunoaşte că a vândut suprafaţa de 13 ari prin înscris sub semnătură privată, arătând că va ataca acest act pe cale separată. Din declaraţiile martorilor audiaţi în dosarul de urmărire penală (propuşi de către reclamantă), respectiv B.F.C. şi L.G. rezultă că Ş.A. nu a pătruns niciodată pe suprafaţa de 4070 mp teren, ba mai mult, chiar petenta a dat acest teren în urmă cu 14 ani, nepotului său să îl lucreze, iar în urmă cu 2 ani petenta şi-a întocmit documentaţia pentru acel teren ca să poată primi subvenţie agricolă.

Aşa fiind, plângerea a fost respinsă ca nefondată.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta H.L. a fost obligată să plătească statului suma 100 lei cheltuieli judiciare.

Împotriva sentinţei sus-menţionate, a declarat recurs petenta H.L., arătând, prin apărătorul ales, că singurul motiv de nemulţumire este acela că instanţa de fond, prevalându-se de modificările procedurii penale, a pronunţat o hotărâre irevocabilă, instituţie care nu se regăseşte în procedura penală şi mai mult decât atât a lipsit partea de dreptul la apărare.

La termenul de judecată din data de 31 ianuarie 2011, instanţa, din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii recursului.

S-a trecut aşa cum era corect, respectiv:

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire instanţa a reţinut următoarele:

Având în vedere că revizuentul a solicitat revizuirea unei hotărâri definitive pronunţate în temeiul art. 278¹ alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen., instanţa a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 509 din 07 septembrie 2011 a Judecătoriei Suceava, formulată de revizuentul B.P.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs revizuientul B.P., criticând- o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

La termenul de judecată din data de 23 aprilie 2012, instanţa, din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii recursului, iar cu privire la numele, calitatea părţii şi numărul de sentinţă recurată prezentate în considerentele finale, în alineatele 15-20, se va trece „revizuientul B.P.” în loc de „petenta M.L.” şi „sentinţa penală nr. 148 din 07 martie 2012 a Judecătoriei Suceava” în loc de „sentinţa penală nr. 330 din 13 decembrie 2010 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc”, şi menţine celelalte considerentele ce au stat la baza soluţiei adoptată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 28 iunie 2012. Încheierea de şedinţă expusă anterior a fost pronunţată cu opinia separată a domnului judecător B.I., în sensul că:

Prin cererea adresată acestei instanţe la data de 14 iunie 2012, petentul B.P. a arătat că decizia nr. 397 din 23 aprilie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori este total eronată.

În motivarea cererii, petentul a arătat, în esenţă, că el nu s-a judecat cu Ş. A., iar menţiunile de la paginile 2 şi 3 sunt eronate, întrucât s-a judecat cu V. E. şi l.T. pentru depunere de mărturie mincinoasă, nicidecum cu Ş. A. pentru Legea nr. 18.

În consecinţă, petentul a solicitat să i se înmâneze corect ceea ce a solicitat. Analizând cererea formulată de către petentul B.P., ce a fost calificată ca fiind una de îndreptare a erorii materiale strecurată în considerentele deciziei penale nr. 397din 23 aprilie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 1011/314/2012, apreciez că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 195 alin. (1) C. proc. pen., îndreptarea erorilor materiale, „Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuşi organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu.”

Apreciez, însă, că noţiunea de greşeală materială are înţelesul de eroare materială vizibilă, iar pe calea prevăzută de art. 195 C. proc. pen., nu se poate obţine motivarea hotărârii, ori completarea motivării. În acest sens a decis şi instanţa supremă (decizia nr. 8267 din 06 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de casaţie şi justiţie, pronunţată în dosarul nr. 5861/2007).

Astfel, obligaţia judecătorului de a arăta în cadrul hotărârii motivele care au format convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată este stabilită de art. 356 C. proc. pen.

De asemenea, conform jurisprudenţei C.E.D.O., dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din C.E.D.O. presupune inclusiv motivarea hotărârilor.

Legiuitorul nu prevede însă posibilitatea substituirii sau a completării motivării hotărârii judecătoreşti de către completul care a pronunţat-o în situaţia în care părţile nu sunt de acord cu motivarea iniţială.

Prin urmare, întrucât petentul B.P. a solicitat, de fapt, substituirea motivării deciziei penale nr. 397 din 23 aprilie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 1011/314/2012, ceea ce dispoziţiile legale nu permit, constatând că solicitarea petentului nu se circumscrie dispoziţiilor art. 195 C. proc. pen., apreciez că se impunea respingerea, ca nefondată, a cererii de îndreptare a erorii materiale.

Împotriva deciziei nr. 397 din 23 aprilie 2012, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, aşa cum a fost îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din data de 28 iunie 2012, pronunţată în dosarul nr. 1011/314/2012, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs revizuientul B. criticând, prin motivele depuse în scris iniţial, hotărârea pronunţată de instanţa de recurs în sensul că în baza art. 42 alin. (3) şi art. 27 alin. (3) C. proc. pen., instanţa trebuia să decline competenţa de soluţionare a recursului la Tribunalul Suceava. De asemenea, a susţinut recurentul revizuient că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la art. 267³ alin. (3) din Tratatul de funcţionare al Uniunii Europene în sensul că hotărârea a fost definitivă.

În continuare a arătat că declară recurs şi împotriva tuturor încheierilor de şedinţă. Ulterior, prin motivele ample depuse la dosarul cauzei recurentul revizuient a susţinut, în esenţă, că înţelege să critice hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Suceava întrucât sunt indicii temeinice că martorul V.E. a dat declaraţii mincinoase, făcând totodată trimitere şi la declaraţiile martorilor O.C. şi B.D. care cunosc împrejurările în care s-au desfăşurat lucrurile susţinând în concluzie că înţelege să se judece cu numitul V.E.

Examinând decizia penală atacată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 393 şi art. 394 C. proc. pen., prevăd caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită recunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea şi cu prevederile legale.

Din aceleaşi dispoziţii rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita pe cei condamnaţi pe nedrept.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea priveşte exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. şi numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus enunţate, se impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condiţiile legii.

Instanţa de recurs, respectiv Curtea de Apel Suceava, dincolo de împrejurarea că hotărârea prin care a fost soluţionată calea de atac a recursului formulat de recurentul B.P., este definitivă, recurs care, de altfel a fost respins, ca inadmisibil, fiind formulat împotriva unei hotărâri având ca obiect o plângere formulată în condiţiile art. 278¹ C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele instanţe au procedat corect atunci când au apreciat că cererea de revizuire formulată de reviziuient este inadmisibilă şi că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire reglementate de art. 394 C. proc. pen., invocând decizia nr. XVII/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în pronunţarea unui recurs în interesul legii prin care s-a reţinut că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţată în temeiul dispoziţiilor art. 278¹ alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen., este inadmisibilă.

Cu privire la critica recurentului revizuient în sensul că înţelege să declare recurs împotriva încheierilor pronunţate în cauză, Înalta Curte constată că această critică este neîntemeiată având în vedere că toate aceste încheieri au fost pronunţate într-o cauză inadmisibilă în raport cu obiectul cauzei, respectiv art. 278¹ C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. , Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul B.P. împotriva deciziei penale nr. 397 din 23 aprilie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul B.P. împotriva deciziei penale nr. 397 din 23 aprilie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3543/2012. Penal. Traficul de persoane (Legea...		ICCJ. Decizia nr. 3122/2012. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2814/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs