ICCJ. Decizia nr. 3194/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3194/2012
Dosar nr. 5445/101/2011
Şedinţa publică din 8 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 4 din 11 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi in dosarul nr. 5445/101/2011, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.T. la 4 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat; în baza art. 65 alin. (2) C. pen., art. 66 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe timp de 2 ani, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripţia executării pedepsei.
În baza art. 86l C. pen., art. 862 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 6 ani, format din pedeapsa aplicată, de 4 ani şi un termen de 2 ani.
În baza art. 863 alin. (1) şi (2) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
In temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 864 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, precum şi în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere prevăzute de lege şi stabilite de instanţă.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii, iar conform art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea corpului delict, un topor - lungime coadă 83 cm, lungime lamă 12 cm, lăţime lamă 12 cm muchie 5 ori 3 cm, aflat în custodia grefei instanţei (procesul-verbal de la fila 3 dosar fond).
S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Tr. Severin şi a fost obligat inculpatul M.T. să plătească acestei părţi civile suma de 1068 lei, actualizată cu indicele inflaţiei, până la stingerea debitului, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ale părţii vătămate C.I.
S-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de către partea civilă C.I. şi a fost obligat inculpatul să-i achite acestuia suma de 3 000 lei daune morale.
S-a respins cererea privind acordarea despăgubirilor materiale.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul M.T. să achite statului 1 000 lei cheltuieli judiciare, din care, suma de 500 lei reprezentând cheltuielile efectuate m cursul urmăririi penale şi 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, T.V., conform delegaţiei nr. 2280 din 24 august 2011, onorariu avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 926/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată - în stare de libertate - a inculpatului M.T., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., constând în fapt în aceea că, în seara de 28 august 2010, în jurul orei 20.00, inculpatul M.T. se întorcea cu vitele de la păşunat împreună cu martora G.E., precum şi cu martora minoră C.M. (nepoata părţii vătămate C.I.).
Inculpatul avea asupra sa un topor pe care ii folosise m izlaz şi s-a îndreptat cu animalele către o fântână situată către mijlocul satului pentru a le adăpa.
Partea vătămată C.I., având în mână un ciomag, s-a îndreptat spre locuinţa fratelui său, C.C., unde a stat puţin, după poartă, uitându-se pe drum, urmărind pe cineva.
După ce inculpatul, împreună cu G.E. şi C.M., au adăpat animalele, în timp ce se întorceau spre casă, în drum, a ieşit din curtea locuinţei fratelui său, partea vătămată C.I., având asupra sa ciomagul şi s-a îndreptat către inculpat, cerându-i să lase jos toporul, inculpatul replicându-i că va lăsa toporul dacă partea vătămată nu-1 loveşte cu ciomagul. Astfel, ca urmare a acestor discuţii, în timp ce se aflau în drumul public, între inculpatul M.T. şi partea vătămată C.I. s-a iscat un conflict în urma căruia partea vătămată a fost lovită de inculpat, cu toporul, în zona hemitoracelui stâng.
Din certificatul medico-legal nr. 670 din 13 septembrie 2010 al Serviciului de Medicină Legală Mehedinţi a rezultat că numitul C.I. figurează înregistrat la UPU Strehaia la nr. 3935 din 28 august 2010, ora 20.45 cu diagnostic „traumatism hemitorace stâng faţă posterioară, plagă tăiată profundă cu interesare osoasă prin tăiere, hemoragie apreciabilă cu şoc hipovolemic.";
În acelaşi act medico-legal se mai arată că leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor-despicător (leziunile de la punctul a) şi lovire cu sau de corpuri dure (leziunea de la punctul b), leziuni ce pot data din 28 august 2010, necesitând pentru vindecare 17 - 18 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii şi fiind de natură a-i pune în primejdie viaţa.
Această stare de fapt a rezultat din ansamblul probelor administrate în cauză, în ambele faze procesuale - urmărire penală şi cercetare judecătorească - respectiv: plângerea şi declaraţiile părţii vătămate; procesul verbal de cercetare la faţa locului; certificat medico-legal nr. 670 din 13 septembrie 2010 al S.M.L Mehedinţi; declaraţiile martorilor D.G.R., G.E., M.E., C.C., C.M., M.N. şi C.F., coroborate şi cu declaraţii învinuit/inculpat şi cu şi planşe foto.
Astfel, prima instanţă a constatat că, în drept, fapta inculpatului M.T., săvârşită în condiţiile mai sus descrise, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., pentru care a fost condamnat, iar la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv: gradul de pericol social al faptei comise, dat de limitele de pedeapsă prevăzute de lege - de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni şi interzicerea unor drepturi -, faptul că inculpatul a avut o atitudine procesuală nesinceră, dar şi împrejurările în care s-a comis fapta - pe fondul unor neînţelegeri mai vechi existente între părţi (cei doi declarând reciproc ca martori, în unele dosare penale, unul împotriva celuilalt - ex. dosarul nr. 395/313/2010 al Judecătoriei Strehaia) partea vătămată, înarmată cu un ciomag, fiind aceea care a ieşit în calea inculpatului (pe care, de altfel, 1-a şi urmărit - aşa cum arată martora D.G.), lipsa antecedentelor penale.
Tot la individualizarea pedepsei s-au avut în vedere şi cele consemnate în referatul de evaluare existent dosar, respectiv faptul că inculpatul este o persoană în vârstă de 65 de ani, se bucură de suport necondiţionat din partea soţiei, are o imagine bună în comunitate şi o conduită generală bună.
Având în vedere aceste criterii de individualizare, prima instanţă a apreciat că aplicarea unei pedepse sub limita minimă prevăzută de lege, în cuantum de 4 ani închisoare, cu reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. - respectiv conduita bună înainte de comiterea faptei, dată de lipsa antecedentelor penale, vârsta înaintată a inculpatului, relaţiile tensionate preexistente între părţi şi atitudinea părţii vătămate care. înarmat cu un ciomag, a ieşit în calea inculpatului - va fi de natură a duce la reeducarea acestuia.
Întrucât pentru infracţiunea dedusă judecăţii aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este obligatorie, în baza art. 65 alin. (2) C. pen. şi art. 66 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe timp de 2 ani, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripţia executării pedepsei.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare, în raport de criteriile menţionate anterior, instanţa de fond a apreciat că scopul preventiv-educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie, prin aplicarea art. 861 C. pen., art. 862 C. pen., iar conform art. 863 alin. (1) şi (2) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună unora dintre măsurile de supraveghere.
Referitor la acţiunea civilă, instanţa de fond a constatat, în esenţă, că este incident în speţă art. 313 din Legea nr. 95/2006, admiţându-se acţiunea civilă şi fiind obligat inculpatul M.T. să plătească unităţii medicale spitaliceşti constituită parte civilă suma de 1068 lei, actualizată cu indicele inflaţiei, până la stingerea debitului.
De asemenea, s-a reţinut că şi partea vătămată C.I. s-a constituit parte civilă cu suma totală de 10 000 lei, din care 5 000 lei despăgubiri materiale şi 5 000 lei daune morale. în ceea ce priveşte despăgubirile materiale, deşi i s-a pus în vedere acestei părţi - conform încheierii din 21 septembrie 2011 - să propună probe în dovedirea pretenţiilor sale, s-a reţinut că aceasta nu s-a conformat şi nu a făcut dovada - cu acte sau martori - existenţei şi întinderii pagubelor materiale, astfel că acest capăt de cerere nu a putut fi admis de instanţa de fond, iar sub aspectul daunele morale, s-a ţinut seama şi de Recomandările Consiliului Europei din 1969, de la Londra, care subliniază, între altele, că principiul reparaţiei daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei.
Îîn speţă - aşa cum a rezultat din actele medico-legale de la dosar şi din adresele Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Tr. Severin - s-a constatat că partea vătămată C.I. a fost internat o perioadă de 5 zile, din data de 29 august 2010 până la 03 septembrie 2010, la Secţia Chirurgie Generală, suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare 17-18 zile de îngrijiri medicale, leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie şi, pe cale de consecinţă, s-a apreciat de către instanţa de fond că suma de 3 000 lei cu titlul de daune morale va fi suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral creat părţii vătămate, întinderea acestor daune fiind stabilită în raport cu gravitatea vătămărilor produse şi cu intensitatea suferinţelor cauzate, dar ţinând seama şi de contribuţia părţii vătămate în declanşarea conflictului.
Împotriva acestei hotărâri a promovat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, invocând critici de nelegalitate, sub aspectul omisiunii aplicării art. 7 din Legea nr. 76/2008, incident cauzei după natura infracţiunii judecate şi de netemeinicie, solicitând aplicarea unei pedepse majorate prin înlăturarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. şi schimbarea regimului de executare în regim privativ de libertate, corespunzător pericolului concret ridicat.
Prin decizia penală nr. 139 din 19 aprilie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a admis apelul declarat de Parchetul de pe Lângă Tribunalul Mehedinţi împotriva sentinţei penale nr. 4 din 11 ianuarie 2012, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia penală, în dosarul nr. 5445/101/2011, privind pe intimatul inculpat M.T. A desfiinţat, în parte, sentinţa, pe latură penală şi a înlăturat aplicarea art. 86l - 864 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen.. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de date Genetice Judiciare.
Curtea de apel a reţinut că inculpatul M.T. a fost trimis în judecată pentru comiterea unei tentative de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., săvârşită la data de 18 august 2010, constând în fapta de a fi aplicat cu partea tăietoare a toporului o lovitură părţii vătămate C.I., în zona toracică, în acest fel producându-i leziuni care i-au periclitat viaţa şi au necesitat circa 18 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
S-a constatat că prima instanţă, examinând probele din cauză în mod obiectiv, faţă de relaţiile de rudenie dintre partea vătămată C.I. şi martorii C.C., C.M. şi D.G., reţinând aspectele declarate de aceştia numai în măsura în care s-au coroborat cu restul probelor, a stabilit că inculpatul este autorul infracţiunii pentru care este judecat, că a acţionat cu vinovăţie şi răspunde penal.
S-a reţinut că apărările inculpatului - care a negat săvârşirea actelor de violenţă asupra părţii vătămate, prin folosirea toporului. motivând că nu-şi explică localizarea leziunilor acestei părţi şi modalitatea de producere - au fost justificat înlăturate de către tribunal, în condiţiile în care raportul de constatare medico-legală menţionează expres că producerea leziunilor a avut loc prin „lovire cu un corp tăietor-despicător";, iar toporul corp delict a fost recunoscut de inculpat ca aparţinându-i.
În aceste condiţii, s-a apreciat că prima instanţă a reţinut corect vinovăţia inculpatului sub forma intenţiei directe, procedând la condamnarea sa.
În ceea ce priveşte însă individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, prin stabilirea modalităţii de executare cu suspendare sub supraveghere, conform art. 861 C. pen., s-a apreciat că aceasta este ineficientă din perspectiva realizării scopului preventiv-educativ al pedepsei.
Astfel, reţinându-se că inculpatul este judecat pentru o infracţiune contra vieţii, partea vătămată supravieţuind numai ca urmare a intervenţiei medicale de urgenţă de care a beneficiat şi că a avut o atitudine oscilantă în cursul procesului, negând agresarea părţii vătămate şi susţinând că a fost atacat de aceasta - apărare care nu s-a confirmat prin probele testimoniale administrate - s-a apreciat că aplicarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei este nejustificată.
În acest sens, s-a reţinut că infracţiunile de gravitate extremă, cum sunt acelea contra vieţii, impun aplicarea unor sancţiuni care să fie de natură a conduce la asigurarea siguranţei în comunitatea respectivă, în vederea îndeplinirii atât a funcţiei punitive, cât şi a funcţiei de prevenţie generală şi specială pe care trebuie să le îndeplinească pedeapsa.
În privinţa criticilor referitoare la aplicarea de circumstanţe atenuante, s-a constatat că tribunalul a dat eficienţă datelor pozitive de ordin personal, demonstrate de inculpat (care este integrat social, bine caracterizat în comunitate, fără antecedente penale, în vârstă de 66 de ani), precum şi datelor reţinute la stabilirea situaţiei de fapt constând în aceea că partea vătămată, fiind înarmată cu un ciomag, a ieşit în calea inculpatului, dar fără a exista propriu-zis un atac, respectiv agresarea inculpatului, astfel că este corectă reţinerea prevederilor art. 74 alin. (2) C. pen.
S-a reţinut, de asemenea, că apelul declarat de parchet este fondat şi în ceea ce priveşte omisiunea aplicării art. 7 din Legea nr. 76/2008, sub aspectul obligării inculpatului să se supună la prelevare de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, deoarece infracţiunea reţinută în cauză este una contra vieţii, comisă cu intenţie, iar pe fondul relaţiilor conflictuale vechi dintre părţi şi familiile lor, există o presupunere rezonabilă privind riscul comiterii altor infracţiuni.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.T., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate, casarea deciziei penale atacate şi menţinerea sentinţei primei instanţe ca fiind legală şi temeinică, criticile fiind circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 38511 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul M.T. a săvârşit infracţiunea pentru care a fost condamnat, respectiv tentativă de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că, la data de 18 august 2010, a aplicat cu partea tăietoare a toporului o lovitură părţii vătămate C.I., în zona toracică, in acest fel producându-i leziuni care i-au periclitat viaţa şi au necesitat circa 18 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de recurentul inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei de către instanţa de apel, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Se reţine că pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de constrângere a infractorului, ci şi un mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa aplicându-se, totodată, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
În prezenta cauză, Înalta Curte reţine că, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii, având în vedere împrejurările comiterii faptei, precum şi circumstanţelor personale ale inculpatului.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte reţine că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, ca mijloc de individualizare judiciară a pedepsei, poate fi acordată de către instanţă dacă se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim privativ de libertate, ori în speţă, faţă de natura faptei comise şi de modul concret de săvârşire, inculpatul acţionând în circumstanţele anterior menţionate, dovedeşte un comportament ce nu permite presupunerea că aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere ar fi suficientă pentru a se realiza reeducarea sa şi prevenirea comiterii de noi infracţiuni.
În speţă, se constată că circumstanţele personale ale inculpatului au fost corect evaluate de instanţa de prim control judiciar cu prilejul stabilirii modalităţii de executare a pedepsei, în mod corect apreciindu-se că nu se impune suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, ţinând seama de gradul de pericol concret al faptei, dar şi pentru preîntâmpinarea unor noi situaţii cu risc criminogen, având în vedere relaţiile de duşmănie dintre inculpat şi partea vătămată.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, este aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.
În lumina acestor consideraţii, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistand nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.T. împotriva deciziei penale nr. 139 din 19 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3193/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3195/2012. Penal → |
|---|
