ICCJ. Decizia nr. 3195/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3195/2012
Dosar nr. 1246/89/2011
Şedinţa publică din 8 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 22 din 01 februarie 2012, Tribunalul Vaslui a condamnat pe inculpatul M.S.C. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei principale, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A luat act că partea vătămată D.M. a renunţat la pretenţiile civile cu care s-a constituit parte civilă pe parcursul procesului penal.
A admis acţiunile civile formulate de Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu"; Iaşi şi de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui.
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată prin O.U.G. 72/2006, a obligat pe inculpatul M.S.C., în solidar cu părţile responsabile civilmente M.C. şi M.M., să plătească Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu"; Iaşi suma de 5.878,89 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, iar Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui suma de 1.075,80 lei reprezentând cheltuieli de transport.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat o bâtă înregistrată la poziţia 75/2011 din Registrul de Corpuri delicte al instanţei.
În baza art. 191 alin. (3) C. proc. pen., a obligat pe inculpat, în solidar cu părţile responsabile civilmente M.C. şi M.M., la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 650 lei, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu - av. B.M. şi suma de 198 lei, reprezentând contravaloarea expertizelor medicale, urmând a se avansa din fondul Ministerul Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în data de 27 iulie 2010, partea vătămată D.M. a fost la muncă împreună cu martorul M.C.G., iar la întoarcere, s-au oprit într-un bar pentru a bea bere, unde s-au întâlnit cu B.A. şi cu P.G.L., care venise cu căruţa. Au băut împreună bere, iar în jurul orelor 17.00 s-au hotărât să plece acasă.
Între timp, inculpatul M.S.C. a fost împreună cu P.A.F., în cursul dimineţii, cu căruţa, pentru a colecta fier vechi, iar după-amiază au lăsat căruţa şi au mers într-un bar pentru a bea bere. De aici, au plecat pe jos către un alt bar, unde vinde martorul P.L.
S-a reţinut că partea vătămată şi prietenii săi, după ce au băut berea, s-au hotărât să plece acasă, astfel încât au ieşit cu toţii în drum şi s-au urcat în căruţa lui P.G.L. în timp ce se deplasau cu căruţa, au trecut pe lângă inculpat şi martorul P.A.F., care mergeau pe jos.
În momentul în care P.G.L. a ajuns cu căruţa în dreptul lor, inculpatul M.S.C. s-a urcat în coşul căruţei şi a mers câţiva metri. P.G.L. i-a spus să se dea jos din căruţă, dar inculpatul a refuzat. Atunci, martorul a oprit căruţa, s-a dat jos, a luat scândura pe care stătea şi s-a dus la inculpat, moment în care şi acesta a sărit din căruţă. Au început să se îmbrâncească, iar P.G.L. a încercat să-1 lovească pe inculpat cu scândura. în acest moment, a sărit din căruţă şi partea vătămată D.M., care a intervenit între ei să nu se bată, i-a luat lui P.G.L. scândura din mână şi 1-a împins să urce în căruţă.
Au urcat în căruţă şi au mai mers circa 200 metri, pană în dreptul unui bar, unde vindea numitul P.L. Aici au coborât din căruţă D.M., M.C.G. şi B.A., P.G.L. continuându-şi drumul spre casă cu căruţa.
Partea vătămată a intrat în bar împreună cu M.C.G., iar aici s-au întâlnit şi cu martorul M.J. Şi-au luat cu toţii cate o bere şi au jucat la aparatele electronice.
Între timp, au ajuns în bar şi inculpatul M.S.C. împreună cu martorul P.A.F.. Cei doi şi-au comandat câte o bere, au consumat-o şi au plecat fiecare către casa sa. Cât timp au stat în bar, nu a existat niciun conflict între partea vătămată şi inculpat.
După ce a plecat din bar, inculpatul s-a întâlnit pe drum cu vărul său, C.L.N., care era cu maşina, au mers împreună şi au băut o cafea, după care s-au dus pe un şes să vadă de nişte cai, iar la final, s-au hotărât să meargă în barul unde vindea P.L. pentru a bea un suc. Era în jurul orelor 23.00.
Pentru că era ora târzie, martorul P.L., care vindea la bar, le-a spus părţii vătămate şi prietenilor săi să iasă afară pentru că vrea să închidă.
Partea vătămată D.M. şi martorii M.J. şi M.C.G. şi-au luat câte o bere şi au ieşit în drum, în faţa barului, unde au consumat băuturile şi stăteau de vorbă.
În acest timp, se îndreptau către bar şi inculpatul împreună cu vărul său, C.L.N. Pe drum, acesta a fost sunat la telefon de către o prietenă, astfel încât a oprit maşina pe partea dreaptă, la distanţă scurtă de bar, pentru a putea vorbi la telefon. C.L.N. s-a dat jos din maşină, a traversat strada pe partea cealaltă, pentru a putea vorbi la telefon fără a-i putea fi auzită conversaţia.
Atunci, inculpatul a luat din portiera maşinii o bâtă din lemn confecţionată dintr-un picior de masă, a coborât din maşină ţinând bâta la spate, s-a dus direct la partea vătămată şi i-a aplicat o lovitură cu bâta în cap, fără a-i spune ceva în prealabil, partea vătămată căzând la pământ în stare de inconştienţă. Inculpatul a fugit apoi acasă.
Martorii M.J. şi M.C.G. au încercat să resusciteze pe partea vătămată şi au strigat la martorul P.L. să aducă apă. Acesta a adus apă, a udat partea vătămată, după care a sunat la apelul de urgenţă „112";.
Până să vină ambulanţa, partea vătămată şi-a revenit şi a refuzat să meargă la spital, însă, a doua zi, a fost transportat de urgenţă la Iaşi la spital, unde a fost operată.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală nr. 282/E din 2010 întocmit de Serviciul Medico-Legal Judeţean Vaslui, partea vătămată D.M. a prezentat leziuni traumatice de tipul hematomului extradural fronto-temporal stâng, pentru care a fost necesară intervenţia chirurgicală de evacuare, hemoragiei subarahnoidiene, fracturii liniare fronto-temporale stângi, fracturi ale pereţilor anteriori şi postero-lateral al sinusului maxilar stâng, unghiului supero-extern al orbitei stângi, la nivelul marii aripi sfenoidale stângi, apexului orbitar stâng, precum şi la nivelul temporal şi frontal în stânga, cu aspect liniar, hemosinus maxilar stâng, hemoragiei subconjunctivale şi hematomului palpebral. S-a reţinut că leziunile s-au putut produce prin lovire cu mijloace contondente, cu şi de obiecte contondente, cel mai probabil prin lovire activă cu corp dur, posibil bâtă, aplicată pe planul superior lateral stânga al extremităţii cefalice a părţii vătămate, putând data din 27 iulie 2010 şi necesitând 65-70 zile îngrijiri medicale de la data producerii.
Constatând că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., prima instanţă i-a aplicat o pedeapsă la individualizarea căreia a avut în vedere conduita sinceră a inculpatului pe tot timpul procesului penal, lipsa antecedentelor penale, pericolul concret al faptei comise, împrejurările în care a fost comisă fapta, vârsta inculpatului la data comiterii infracţiunii, urmarea produsă, precum şi urmările care se putea produce.
Împotriva sentinţei penale anterior menţionate a declarat apel inculpatul M.S.C., care nu a fost motivat, însă, în cadrul dezbaterilor, apărătorul inculpatului a solicitat reducerea pedepsei şi suspendarea condiţionată a executării acesteia.
Prin decizia penală nr. 84 din 26 aprilie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.S.C. împotriva sentinţei penale nr. 139 din 06 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Vaslui, sentinţă care a fost menţinută.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 350 lei cheltuieli judiciare către stat, urmând ca onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Curtea de apel a reţinut că prima instanţă a administrat legal şi a apreciat temeinic toate probele necesare aflării adevărului cu privire la faptă şi la persoana inculpatului M.S.C., stabilind corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen.
Totodată, s-a constatat că, pentru această infracţiune, prima instanţă a aplicat o pedeapsă individualizată judiciar în acord cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), făcând mai întâi aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., apoi dând eficienţă dispoziţiilor art. 109 şi art. 21 alin. (2) C. pen.
Având în vedere împrejurările concrete în care inculpatul a acţionat, gradul de pericol social şi urmarea produsă, curtea de apel a apreciat că pedeapsa aplicată de prima instanţă este necesară pentru formarea unei noi atitudini a inculpatului faţă de valorile sociale ocrotite de legea penală şi nu constituie un tratament sancţionator aspru.
S-a reţinut, de asemenea, că elementele favorabile inculpatului, referitoare la atitudinea procesuală, au fost valorificate suficient de prima instanţă, iar conduita bună a inculpatului în cursul procesului penal nu justifică aplicarea unei pedepse atât de indulgente în raport de gravitatea faptei săvârşite, în plus, aplicarea unei pedepse care să îşi atingă scopul trebuind să se raporteze la interesul general ocrotit de legiuitor şi care are prioritate faţă de circumstanţele personale ale inculpatului.
Tot astfel, s-a reţinut şi că operaţiunea de individualizare judiciară a executării pedepsei rezultante corespunde gravităţii faptei săvârşite de inculpat, gravitate ce se evidenţiază prin consecinţele acesteia şi modul de derulare a evenimentelor, doar un regim sancţionator privativ de libertate fiind de natură să realizeze constrângerea şi reeducarea inculpatului.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.S.C., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate şi reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, prin acordarea unei eficiente sporite circumstanţelor atenuante, precum şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., criticile fiind circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Totodată, a solicitat să fie înlăturată pedeapsa complementară, inculpatul fiind minor la data săvârşirii faptei.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este fondat numai în ceea ce priveşte greşita aplicare a pedepsei complementare, celelalte critici formulate nefiind întemeiate.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa şi pentru care a fost condamnat, respectiv infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., inculpatul recunoscând, de altfel, comiterea faptei, beneficiind de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Astfel fiind, au fost reţinute în favoarea inculpatului dispoziţiile privind beneficiul reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, instanţa de fond aplicându-i o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului se încadrează în limitele prevăzute de lege, modalitatea de executare a acesteia fiind, de asemenea, corect stabilită.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de recurentul inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia.
Individualizarea judiciară a pedepsei nu se face în mod arbitrar de către instanţa de judecată, ci ţinând cont de normele prevăzute în Codul penal, care stabileşte anumite criterii de individualizare expres reglementate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), printre acestea enumerându-se şi personalitatea inculpatului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. în literatura juridică s-a precizat că acest criteriu de individualizare a pedepsei priveşte un complex de date referitoare la situaţia sau calitatea infractorului (capacitatea psihofizică, vârsta, ocupaţia, nivel cultural, antecedente penale, conduita după săvârşirea faptei), criteriu care reflectă cerinţa ca sancţiunea penală, ca reacţie împotriva răului pricinuit prin săvârşirea unei infracţiuni, să fie proporţională cu particularităţile făptuitorului împotriva căruia se aplică, fundamentându-se prin urmare ideea de personalizare a pedepsei, adică a fixării pedepsei concrete în raport cu particularităţile persoanei infractorului amplu cunoscute.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Se reţine că pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de constrângere a infractorului, ci şi un mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa aplicându-se, totodată, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
În prezenta cauză, Înalta Curte reţine că, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii, având în vedere împrejurările comiterii faptei, precum şi circumstanţelor personale ale inculpatului.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte reţine, mai întâi, că solicitarea formulată de recurentul inculpat, prin apărător, de aplicare a dispoziţiilor art. 81 C. pen., nu poate fi primită, faţă de împrejurarea că acesta era minor la data comiterii faptei, putându-se solicita, eventual, aplicarea dispoziţiilor art. 110 C. pen.
Se reţine, totodată, că suspendarea condiţionată a executării pedepsei, ca mijloc de individualizare judiciară a pedepsei, poate fi acordată de către instanţă dacă se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim privativ de libertate, ori în speţă, faţă de natura faptei comise şi de modul concret de săvârşire, inculpatul acţionând în circumstanţele anterior menţionate, dovedeşte un comportament ce nu permite presupunerea că aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării ar fi suficientă pentru a se realiza reeducarea sa şi prevenirea comiterii de noi infracţiuni.
În speţă, datele oferite de referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui, din care rezultă că recurentul inculpat a abandonat şcoala, că nu are o calificare profesională, consumă alcool şi are un intelect liminar - dar şi lipsa antecedenţei penale, au fost corect evaluate de instanţe cu prilejul stabilirii modalităţii de executare a pedepsei, respectiv aceea în regim privativ de libertate.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, este aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.
În lumina acestor consideraţii, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca nefiind întemeiate, circumstanţele reale ale comiterii faptei şi cele personale ale inculpatului nefiind de natură a atrage adoptarea unei soluţii de reducere a pedepsei şi de schimbare a modalităţii de executare a acesteia.
Înalta Curte constată, însă, că recursul declarat de inculpatul M.S.C. este fondat, în ceea ce priveşte greşita aplicare a pedepsei complementare, urmând a casa decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa pronunţată de prima instanţă, pentru motivele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 109 alin. (3) C. pen., pedepsele complementare nu se aplică minorului. Cum la data săvârşirii faptei, inculpatul M.S.C. era minor, rezultă că în mod greşit Fa fost aplicată acestuia pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Fată de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 3851 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 84 din 26 aprilie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va casa, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 139 din 6 iulie 2011 a Tribunalului Vaslui, numai în ceea ce priveşte greşita aplicare a pedepsei complementare, care urmează a fi înlăturată.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.S.C. împotriva deciziei penale nr. 84 din 26 aprilie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 139 din 6 iulie 2011 a Tribunalului Vaslui, numai în ceea ce priveşte greşita aplicare a pedepsei complementare, pe care o înlătură.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3194/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3198/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
