ICCJ. Decizia nr. 3244/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 219 din 25 mai 2012 Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul dispozițiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca fiind tardiv introdusă, plângerea formulată de petentul B.N. împotriva ordonanței din data de 28 februarie 2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constatat că petentul a formulat plângere penală împotriva intimaților A.M. și D.D. Prin ordonanța nr. GG din 28 februarie 2012 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul A.M. și disjungerea cauzei privind pe intimatul D.D., în vederea continuării cercetărilor.
împotriva acestei ordonanțe, în termen legal, petentul a formulat plângere, la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, plângere ce a fost respinsă prin rezoluția nr. 729/II-2/2012 din data de 16 martie 2012, rezoluție comunicată petentului la data de 23 martie 2012.
Urmare a acestei soluții, petentul a formulat mai multe sesizări la D.G.P.M.B. la data de 9 aprilie 2012, iar apoi la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, la datele de 14 mai 2012 și 8 mai 2012, iar la data de 11 mai 2011 pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, s-a înregistrat cererea petentului de "reluare a anchetei".
împotriva acestei hotărâri petentul B.N. a declarat recurs.
Recursul este inadmisibil.
Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută de art. 2781C. proc. pen.
în acest sens, potrivit art. 2781alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, este definitivă.
Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în disp. art. XXIV.
în privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește cu claritate drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.
Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.
în consecință, constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 25 mai 2012, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul sentinței atacate.
în această situație, întrucât petentul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, înalta Curte a respins ca inadmisibil recursul cu care a fost învestită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligându-l totodată pe petent la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3164/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3274/2012. Penal → |
|---|
