ICCJ. Decizia nr. 3259/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3259/2012
Dosar nr. 4698/86/2012
Şedinţa publică din 11 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 102 din 29 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Suceava, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) teza ultimă C. pen. ca nefondată.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) şi 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.S., la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive aplicate în prezenta cauză, de la data de 19 martie 2012 la zi.
În baza art. 1349, 1357 din Legea nr. 287/2009 şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 392,8 RON către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava, contravaloarea serviciilor medicale de urgenţă prespitalicească acordate părţii vătămate H.M.
În baza art. 1349, 1357 din Legea nr. 287/2009 şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, inculpatul a mai fost obligat la plata sumei de 2.199,9 RON către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare acordate părţii vătămate H.M.
În baza art. 347 raportat la art. 3201 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus disjungerea acţiunii civile a părţii civile H.M.
Instanţa de fond a reţinut că situaţia de fapt prezentată în rechizitoriu este pe deplin dovedită.
Astfel, s-a reţinut că inculpatul M.S. se afla într-o relaţie conflictuală cu partea vătămată H.M., ca urmare a unui incident din data de 26 decembrie 2011 în care acesta fusese agresat de partea vătămată şi de către alte persoane care se aflau împreună cu aceasta din urmă.
În dimineaţa zilei de 19 martie 2011, inculpatul împreună cu tatăl său se deplasau în centrul mun. Câmpulung Moldovenesc tocmai pentru a se întâlni cu un avocat, context în care s-au întâlnit cu partea vătămată, care consumase toată noaptea băuturi alcoolice şi fusese chiar amendată contravenţional ca urmare a comportamentului adoptat.
În cadrul discuţiei dintre cele două părţi, partea vătămată se afla în mod evident sub influenţa băuturilor alcoolice şi nu se putea discuta cu aceasta (aşa cum rezultă din declaraţia martorului S.G. - care a încercat să o îndepărteze pe partea vătămată de la locul incidentului, constatând angrenarea într-o discuţie contradictorie).
Din declaraţiile martorilor care au asistat parţial la conflict, şi din vizionarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, s-a reţinut că partea vătămată nu s-a comportat agresiv faţă de inculpat şi nu a acţionat prin vreo modalitate aptă a produce inculpatului o stare de puternică tulburare sau emoţie, aşa cum este aceasta reglementată de art. 73 lit. b) C. pen.
În acest sens, martorul S. a declarat că cei doi doar discutau contradictoriu (fără a avea cunoştinţă de modul în care incidentul a continuat), iar inculpatul şi tatăl acestuia au negat prin declaraţiile iniţiale existenţa vreunui incident de natură violentă. Declaraţiile ulterioare ale inculpatului sunt de asemenea contradictorii, acesta susţinând întâi că partea vătămată a ridicat mâinile răstindu-se la tatăl său, iar apoi că ar fi acţionat în legitimă apărare fiind anterior împins de către H.M.
În consecinţă, faţă de susţinerile contradictorii ale inculpatului şi lipsa oricărui suport probator faţă de vreuna dintre variantele susţinute, instanţa de fond nu a putut reţine cererea privind incidenţa în cauză a circumstanţei atenuante legale a provocării.
Astfel, s-a apreciat că nu poate avea semnificaţia juridică a acestei circumstanţe atenuante nici existenţa stării anterioare de conflict dintre părţi, întrucât, pentru incidenţa art. 73 lit. b) C. pen. se cere ca victima să dovedească o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoţie, încât să nu fie în stare să se abţină de la o ripostă prin săvârşirea de infracţiuni.
Instanţa de fond a reţinut că, pe fondul acestei dispute verbale, inculpatul a agresat-o pe partea vătămată cu o violenţă deosebită, aplicându-i un număr de 8 lovituri cu un cuţit tip briceag, unele dintre acestea fiind îndreptate în zona gâtului, a urechii stângi sau a spatelui. De asemenea, inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată pe o distanţă de mai mulţi zeci de metri în centrul oraşului Câmpulung Moldovenesc şi a încetat agresiunea doar ca urmare a refugierii părţii vătămate în incinta unei case de schimb valutar şi intervenţiei martorilor G.I. şi T.R.
În aceste condiţii, cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă a fost respinsă.
Instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului M.S., care la data de 19 martie 2012, orele 08:30, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, într-un loc public şi având asupra sa un obiect tăietor-înţepător apt de a produce moartea (un cuţit tip briceag), cu intenţie, a exercitat acte de violenţe repetate (8) şi de mare intensitate asupra victimei H.M., din comuna M.S., judeţul Suceava, lovind-o pe aceasta la nivelul corpului, cauzându-i leziuni grave ce au pus în primejdie viaţa victimei şi care au necesitat pentru vindecare un număr de 35 - 40 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinând că urmare a aplicării art. 20 C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., limitele de pedeapsă se situează între 5 ani şi 8 ani şi 4 luni închisoare. De asemenea, au fost avute în vedere şi circumstanţele săvârşirii faptei (şi care imprimă acesteia un caracter grav), respectiv numărul mare de lovituri aplicate, persistenţa inculpatului în agresiunea exercitată şi împrejurarea că aceasta a avut loc pe străzile unui oraş.
Totodată, însă, s-a reţinut existenţa unui conflict anterior între părţi în cadrul căruia inculpatul a fost victimă, precum şi faptul că acesta este cunoscut ca o persoană liniştită, harnică, care îşi ajută părinţii în gospodărie. S-a apreciat că aceste din urmă date, relevate de raportul de anchetă socială, au valoarea circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., care a fost reţinută în favoarea inculpatului, cu consecinţa coborârii pedepsei aplicate sub limita minimă prevăzută de lege.
Reţinând atât circumstanţa atenuantă legală, cât şi circumstanţele reale ale cauzei şi art. 76 alin. (2) C. pen., instanţa de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu executare efectivă - având în vedere gravitatea faptei şi valoarea socială pusă în pericol prin infracţiunea săvârşită.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul M.S., pentru motivele prezentate oral de apărătorul său ales cu ocazia dezbaterilor şi cuprinse în considerentele deciziei recurate.
Prin Decizia penală nr. 79 din 18 iulie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.S. împotriva Sentinţei penale nr. 102 din 29 mai 2012 a Tribunalului Suceava.
Pentru a decide astfel, s-a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond a stabilit starea de fapt în concordanţă cu materialul probator administrat în cauză pe întreg parcursul procesului penal, că încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. a) C. pen., că în mod just s-au aplicat dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., la cererea inculpatului, care a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în rechizitoriu şi care a solicitat ca judecarea cauzei să se facă doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei încadrări juridice date faptei comise şi al individualizării pedepsei aplicate acestuia.
A solicitat schimbarea încadrării juridice date faptei din infracţiunea de tentativă la omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă, susţinând că a recunoscut pe tot parcursul procesului penal că a lovit-o pe partea vătămată H.M., însă ca urmare a împrejurării că a fost provocat de trei ori, de partea vătămată, fiind bătut de aceasta din urmă şi de prietenii acesteia, apreciază incidente dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., dispoziţii legale pe care instanţa de apel nu le-a reţinut.
A mai solicitat reducerea pedepsei aplicate, susţinând că scopul pedepsei poate fi atins şi prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus.
A invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi rejudecând să se dispună schimbarea încadrării juridice date faptei comise din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. şi aplicarea unei pedepse într-un cuantum individualizat în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Recursul este nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate de inculpatul-recurent şi a dispoziţiilor art. 3859 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică urmând a o menţine ca atare.
Critica formulată de inculpatul M.S. referitoare la eroarea gravă de fapt comisă de instanţă care a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare circumscrise cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. este neîntemeiată.
Sub aspectul laturii penale a cauzei, singura vizată de recursul inculpatului, instanţa de fond şi instanţa de prim control judiciar au reţinut o stare de fapt conformă cu materialul probator judicios analizat şi coroborat în cauză.
Starea de fapt reţinută de instanţe a fost recunoscută şi însuşită de inculpatul M.S. care, de altfel s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. alin. (7) C. proc. pen.
În considerentele hotărârii atacate este descrisă starea de fapt conturată de probatoriul administrat, şi anume: proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto aferente, 3 CD-uri conţinând înregistrări video, certificat medico-legal din 20 martie 2012 emis de S.M.L. Suceava, declaraţii parte vătămată H.M., declaraţii martori, xerocopii acte Dosar penal nr. 1691/P/2011, declaraţii inculpat M.S., toate coroborate cu declaraţia inculpatului dată în condiţiile art. 3201 alin. (3) C. proc. pen. şi cu referatul de anchetă socială privind situaţia acestuia.
În aceste condiţii, în mod corect a reţinut prima instanţă că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., întrucât inculpatul-apelant M.S. a recunoscut în mod expres în faţa primei instanţe săvârşirea faptei reţinute în rechizitoriu şi a solicitat ca judecarea cauzei să se facă doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Raportat la situaţia de fapt reţinută s-a stabilit corect încadrarea juridică legală a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, respectiv infracţiunea de tentativă de omor calificat, faptă prev. şi ped. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 alin. (1), C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Criticile recurentului-inculpatul M.S., în sensul că în mod greşit prima instanţă şi apoi instanţa de apel i-au respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor calificat pentru care a fost trimis în judecată, în infracţiunea de vătămare corporală gravă (art. 182 alin. (2) C. pen.), sunt nefondate.
În mod corect s-a apreciat că intenţia inculpatului M.S. a fost aceea de a suprima viaţa părţii vătămate, şi nu de a-i vătăma integritatea corporală.
Acest aspect este relevat de numărul mare de lovituri aplicate părţii vătămate de către inculpat (respectiv 8), de faptul că inculpatul a urmărit cu insistenţă victima o distanţa mare pentru a o agresa, de relaţiile conflictuale preexistente între părţi, de intensitatea ridicată a loviturilor aplicate (care rezultă din rănile provocate şi constatate medico-legal), de zonele vitale ale corpului părţii vătămate spre care au fost îndreptate loviturile (gât, spate, coapsă), precum şi de obiectul cu care au fost aplicate aceste lovituri (cuţit de tip briceag). Toate acestea indică, în mod evident, că inculpatul a prevăzut şi urmărit moartea părţii vătămate H.M.
Tot astfel, critica inculpatului privind refuzul instanţelor de a reţine în favoarea sa circumstanţa atenuantă legală a provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., este neîntemeiată.
Sub acest aspect, în mod corect s-a reţinut că din probatoriul administrat nu rezultă că inculpatul M.S. a acţionat sub imperiul unor stări de puternică tulburare sau emoţie cauzate de partea vătămată H.M., stare care să fi generat reacţia infracţională a acestuia.
Din declaraţiile martorilor care au asistat la incident şi din imaginile surprinse de camerele de supraveghere din apropierea locului faptei nu rezultă că partea vătămată H.M. s-a manifestat faţă de inculpatul M.S. astfel încât să-i provoace acestuia o puternică tulburare sau emoţie, căreia să nu-i poată rezista. Starea conflictuală preexistentă invocată de inculpat nu poate contribui la provocare în sensul reglementat de art. 73 lit. b) C. pen.
Pentru a se reţine circumstanţa atenuantă a provocării, nu este suficient ca persoana vătămată să aibă o comportare injurioasă sau ameninţătoare.
Pentru incidenţa art. 73 lit. b) C. pen. se cere ca victima să dovedească o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoţie, încât să nu fie în stare să se abţină de la o ripostă prin săvârşirea de infracţiuni.
Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat; pentru existenţa unei puternice tulburări sau emoţii se presupune, de regulă, ca faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificaţie.
Existenţa stării de puternică tulburare, la care se referă textul invocat de recurent, trebuie verificată în raport cu momentul în care inculpatul a săvârşit fapta.
Or, în speţă, susţinerea inculpatului în sensul că partea vătămată, prin comportamentul său, i-a creat o puternică tulburare care a fost de natură să riposteze în forma deja recunoscută de inculpat, nu justifică aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
Manifestarea părţii vătămate, aşa cum a fost relevată în precedent, nu era de natură să inducă inculpatului o puternică tulburare sau emoţie care să-i înlăture posibilitatea de autocontrol cu atât mai mult cu cât s-a dovedit că starea conflictuală existentă între păţi era anterioară momentului invocat de inculpat, astfel că nici această împrejurare nu poate constitui o provocare în sensul art. 73 lit. b) C. pen.
Referitor la critica vizând cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine:
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Astfel:
- "conduita bună", în sensul art. 74 alin. (1) lit a) C. pen., nu se reduce în mod exclusiv la absenţa antecedentelor penale;
- "stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită", în sensul art. 74 alin (1) lit. b) C. pen., în raport cu specificul infracţiunilor, nu se regăseşte în prezenta cauză;
- "atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor", în sensul art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., nu se reduce la recunoaşterea săvârşirii infracţiunii, pe fondul existenţei, la dispoziţia organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârşirea faptelor. De altfel, aşa cum s-a arătat, în cursul judecăţii în primă instanţă conduita procesuală a inculpaţilor - constând în recunoaşterea faptelor - a primit deja eficienţa juridică constând în reducerea limitelor de pedeapsă.
În ceea ce priveşte sancţiunea aplicată inculpatului M.S., Înalta Curte constată că aceasta a fost în mod just individualizată, în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Având în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în norma de incriminare reduse cu o treime, conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., împrejurarea că inculpatul a avut o bună conduită anterior săvârşirii infracţiunii (reţinută ca circumstanţă atenuantă judiciară conform art. 74 lit. a) C. pen. în favoarea inculpatului), gradul de pericol social al faptei săvârşite, precum şi de persoana inculpatului M.S., Înalta Curte constată că în mod judicios ambele instanţe au apreciat că aplicarea unei pedepse principale în cuantum de 4 ani închisoare (cu executarea sa în regim de detenţie) este în măsură să răspundă cerinţelor de sancţionare, coerciţie şi reeducare prev. de art. 52 C. pen.
Împrejurările şi circumstanţele favorabile invocate de inculpat, şi anume faptul că este tânăr, conduita bună anterior săvârşirii faptei, existenţa unei situaţii conflictuale preexistente între părţi provocate de partea vătămată, au fost pe deplin valorificate atunci când prima instanţă şi implicit cea de prim control judiciar a ales să reţină în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă judiciară, prev. de art. 74 lit. a) C. pen., iar în temeiul art. 76 alin. (2) C. pen., coborând pedeapsa sub minimul special prevăzut de norma de incriminare. În condiţiile arătate se apreciază că nu se mai impune a li se da o relevanţă mai mare.
Înalta Curte apreciază, de asemenea, neîntemeiată cererea inculpatului de a se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, aplicată conform art. 81 C. pen., întrucât nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 81 alin. (1) lit. a) C. pen., aceea că pedeapsa aplicată este de cel mult 3 ani închisoare sau amendă, scopul pedepsei aplicate fiind atins prin executarea acesteia în condiţiile art. 57 C. pen.
Pentru toate considerentele arătate, văzând dispoziţiile art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.S. împotriva Deciziei penale nr. 79 din 18 iulie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pe care o va menţine ca legală şi temeinică.
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a dispune obligarea recurentului-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.S. împotriva Deciziei penale nr. 79 din 18 iulie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, de la 19 martie 2012 la 11 octombrie 2012.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3470/2012. Penal. Infractiuni la legea privind... | ICCJ. Decizia nr. 3254/2012. Penal → |
|---|
