ICCJ. Decizia nr. 3470/2012. Penal. Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3470/2012
Dosar nr. 5254/30/2010
Şedinţa publică din 25 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Tribunalul Timiş, secţia penală, în baza Sentinţei penale nr. 43 din 3 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 5254/30/2010, a dispus condamnarea inculpatului P.F., cetăţenia română, căsătorit, fără copii, stagiul militar nesatisfăcut, inginer la SC C.E.I. SRL Timişoara, la: 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de realizare şi distribuire de mărfuri-pirat în scop comercial.
În baza art. 1396 alin. (5) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 3201 C. proc. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat acelaşi inculpat la 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de promovare de mărfuri-pirat prin orice mijloc şi în orice mod.
În baza art. 1399 din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 3201 C. proc. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat acelaşi inculpat la 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., art. 82 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale, precum şi suspendarea executării pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. şi art. 84 C. pen., în sensul că neîndeplinirea obligaţiilor civile sau săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea anterioară.
În baza art. 118 lit. e) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 600 RON dobândită din săvârşirea infracţiunilor.
În baza art. 118 alin. (1) lit. a) C. pen., a confiscat următoarele bunuri: 82 CD-uri şi DVD-uri ridicate de la inculpat, menţionate în raportul de expertiză.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a confiscat 3 hard-diskuri marca M.D. capacitate 80 GB, marca S. capacitate 160 GB, şi marca W.D. capacitate 160 GB.
În baza art. 169 C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpat a celor 8 buc. CD-uri şi DVD, menţionate în raportul de expertiză de la fila 165 şi urm. dos. inst., tabel 1, punct B.3.a şi B.5.b, precum şi 3 hard-diskuri marca M.F. capacitate 40 GB, marca Q.F., 40 GB şi marca Q.F., toate defecte, ce nu au putut fi accesate.
În baza art. 19 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobate prin H.G. nr. 731/2007, discurile optice confiscate (de tip CD şi DVD), precum şi cele trei hard-diskuri confiscate, vor fi depuse la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în vederea distrugerii.
În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 998, 999 din vechiul C. civ., cu referire la art. 6 alin. (2) din noul C. civ. şi art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, a obligat inculpatul la plata sumei de 6.600 euro, în RON la data executării, daune materiale către partea civilă Societatea Română de Radiodifuziune, cu sediul în Bucureşti, 9.038 euro, în RON la data executării, daune materiale către partea civilă M.C., prin reprezentant P.M.D., cu sediul în Bucureşti, sector 1, 12.375 euro, în RON la data executării, daune materiale către partea civilă A.I., prin reprezentant P.M.D., cu sediul în Bucureşti, sector 1, 2.449 euro, în RON la data executării, daune materiale către partea civilă A.S.I., prin reprezentant P.M.D., cu sediul în Bucureşti, sector 1.
A respins, în rest, cererile aceloraşi părţi civile privind acordarea unor daune morale.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la 2.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa a fost sesizată prin Rechizitoriul Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş nr. 393/P/2007 consecutiv căruia potrivit art. 300 C. pen. s-a şi învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului P.F. pentru săvârşirea infracţiunii de realizare în scopul distribuirii de mărfuri pirat, deţinerea ori distribuirea de mărfuri pirat în scop comercial, promovarea de mărfuri pirat prin orice mijloace, inclusiv prin utilizarea anunţurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare şi reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor de calculator, infracţiune prev. de art. 1396 alin. (1) lit. a), alin. (2), (3) din Legea nr. 8/1996, modif., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 1396 alin. (5) din Legea nr. 8/1996, modif. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 1396 din Legea nr. 8/1996 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Actul de inculpare a reţinut în esenţă că inculpatul a realizat, în scopul distribuirii, mărfuri pirat, faptele fiind comise în scopuri comerciale.
Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu disp. art. 345 alin. (2) C. proc. pen., în condiţiile judecăţii în cazul recunoaşterii de către inculpat a vinovăţiei, potrivit procedurii simplificate reglementate de art. 3201 C. proc. pen., instanţa fondului a constatat că din probele administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care inculpatul le-a cunoscut şi însuşit, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, confirmându-se astfel existenţa faptelor ilicite deduse judecăţii şi vinovăţia penală a autorului acestora, sens în care a reţinut următoarele:
În cursul anilor 2006 - 2007, inculpatul P.F. a realizat, la domiciliu, pe calculatorul său personal, în mod ilegal, discuri optice (CD-uri şi DVD-uri) cu muzică, poveşti şi programe pentru calculator prin descărcare de pe internet, pe care le-a expediat după utilizarea anunţurilor publicitare pe internet, sub formă de colete poştale în ţară, în diferite oraşe, la clienţii interesaţi, de la care a încasat sume de bani cu plata ramburs.
La data de 5 iulie 2008, organele de poliţie au efectuat o percheziţie la domiciliul inculpatului, descoperind un număr total de 90 discuri optice şi 6 hard-diskuri, din care 2 încorporate în sistemul de calcul personal al inculpatului, iar 4 sub biroul unde era amplasat sistemul de calcul, care au fost ridicate în vederea expertizării de către O.R.D.A. Bucureşti.
Potrivit Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 6 mai 2008, dar şi Raportului de expertiză din 21 aprilie 2011, ambele întocmite de O.R.D.A., a rezultat că un număr de 57 DVD-uri, din care 54 sunt videograme pirat, iar 3 sunt produse soft, un număr de 25 bucăţi CD-uri din care 11 sunt videograme pirat, iar 14 sunt produse soft, conţinând programe de calculator fără licenţe, iar un număr de 8 de bucăţi CD-uri şi DVD-uri sunt defecte. Aceleaşi raporturi au stabilit că hard-diskurile marca marca M.D., capacitate 80 GB, , marca S., capacitate 160 GB, şi marca W.D., capacitate 160 GB, conţin programe pentru calculator, fără licenţe, instalate neautorizat, în vreme ce 3 hard-diskuri marca M.F., capacitate 40 GB, marca Q.F., 40 GB, şi marca Q.F. sunt defecte şi nu pot fi accesate.
Examinând probele existente la dosar, instanţa de fond a constatat că faptele inculpatului P.F. de a realiza mărfuri pirat, pe care ulterior le-a promovat prin intermediul site-ului AA.as.ro, urmată de distribuirea acestora prin intermediul unor colete poştale, trimise pe numele clienţilor interesaţi care puteau consulta lista produselor pe site-ul amintit, cu plata ramburs a acestora, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 1396 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (3) şi art. 1396 alin. (5) din Legea nr. 8/1996.
De asemenea, fapta inculpatului de a reproduce pe calculatorul său personal mai multe programe de calculator, prin instalarea şi stocarea acestora, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 1399 din Legea nr. 8/1996.
În acest sens, instanţa a avut în vedere procesul-verbal de sesizare din oficiu din care rezultă că existau informaţii legate de faptul că pe adresa www.AA.as.ro se comercializează CD-uri şi DVD-uri piratate pe care erau înregistrate poveşti din literatura română şi străină, comanda făcându-se la adresa de e-mail "BB@gmail" cu plata ramburs prin poştă, coletele fiind livrate din Timişoara Oficiul Poştal nr. 1, căsuţa poştală nr. CC.
La adresa de e-mail indicată era explicată modalitatea prin care puteau fi făcute comenzile, cât şi plata pachetelor solicitate din ofertă, cu menţiunea că oferta era făcută de "casa P.".
În urma verificărilor întreprinse, s-a stabilit că la data de 10 iulie 2006, numita D.G. din Bucureşti a efectuat la adresa de e-mail de mai sus o comandă de CD-uri ce conţineau poveşti din literatura română şi străină contra sumei de 35 RON, verificările întreprinse stabilind că plata coletului expediat în data de 12 iulie 2006 de la căsuţa poştală nr. CC înregistrată pe numele "Casa P." către destinatar s-a făcut în data de 18 iulie 2006 prin mandatul ramburs-poştal de către sus-numita D.G. către învinuitul P.F. la adresa sa din Timişoara.
În acest context, organele de urmărire penală s-au adresat Direcţiei Regionale de Poştă Timişoara, solicitând lista coletelor prezentate de inculpat pe numele "casa P.", datele de legitimare a destinatarilor coletelor, precum şi datele mandatelor poştale prin care a fost lichidat rambursul la coletele prezentate care rezultă din Adresa nr. 290/9408 din 21 ianuarie 2008.
Avându-se în vedere această situaţie, au fost identificaţi martorii I.D. şi R.C., care au relevat cum au făcut comenzile de achiziţie de produse pirat de la inculpat şi cum au plătit preţul lor.
De asemenea, din Adresa nr. 290/8901 din 14 septembrie 2007 a rezultat faptul că în perioada septembrie 2004 - mai 2007, inculpatul a avut închiriată căsuţă poştală cu nr. CC la Oficiul Poştal Timişoara nr. 1.
Aşa cum a rezultat din procesul-verbal de percheziţie domiciliară existent la dosarul de urmărire penală, la locuinţa inculpatului a fost descoperit un număr de 90 de discuri ce păreau a fi pirat, nepurtând niciun fel de hologramă, precum şi 6 hard-diskuri.
Hard-diskurile şi discurile optice ridicate de la inculpat au fost supuse expertizării. Potrivit Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 19 iunie 2007, dar şi Raportului de expertiză din 21 aprilie 2011, întocmit în faza de cercetare judecătorească, ambele întocmite de O.R.D.A. Bucureşti, din cele 90 de discuri ridicate de la inculpat, 65 de bucăţi reprezintă videograme tip DVD şi CD care sunt produse pirat şi conţin 201 opere audiovizuale, 17 de bucăţi reprezintă produse soft tip CD şi DVD care sunt produse pirat şi conţin 20 de programe de calculator fără licenţă, iar pe 3 hard-diskuri cu capacitatea de 160 GB, respectiv câte 180 GB, a fost identificat un număr de 23 programe de calculator pentru instalarea cărora este necesară autorizarea titularilor de drepturi, fără ca inculpatul să prezinte o asemenea licenţă.
Instanţa a reţinut că inculpatul a recunoscut săvârşirea acestor fapte, poziţia sa fiind constantă pe durata întregului proces penal. El a menţionat că a realizat activitatea sa infracţională în perioada septembrie 2006 - mai 2007, veniturile cheltuindu-le în interes personal, preţul încasat per colet fiind între 35 - 55 RON, iar câştigul net fiind de 600 RON. În privinţa reproducerii programelor fără licenţă, inculpatul a arătat că a realizat-o fie prin descărcare de pe net, fie prin achiziţionarea unor CD/DVD-uri de la persoane necunoscute şi copierea lor pe hardurile sistemului de calcul pe care-l folosea la desfăşurarea activităţilor ilicite, respectiv la realizarea CD-urilor şi DVD-urilor cu poveşti prin copiere în vederea vânzării lor contra cost.
În acest context, având în vedere şi prevederile art. 1396 alin. (8) din Legea nr. 8/1996, care definesc noţiunea de "mărfuri pirat", arătând că prin aceasta se înţeleg toate copiile, indiferent de suport, realizate fără consimţământul titularului de drepturi sau al persoanei legal autorizate de acesta şi care sunt executate, direct ori indirect, total sau parţial, de pe un produs purtător de drepturi de autor sau de drepturi conexe ori de pe ambalajele sau copertele acestora, instanţa a apreciat că în prezenta cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 1396 alin. (1) lit. a), alin. (2), alin. (3), alin. (5) din Legea nr. 8/1996, toate discurile optice realizate de către inculpat şi deţinute la locuinţa sa în scopul distribuirii reprezentând mărfuri pirat.
De asemenea, ţinând seama de probele deja analizate mai sus, luând în considerare şi dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 8/1996 din care rezultă că prin reproducerea, în sensul legii, se înţelege realizarea, integrală sau parţială, a uneia ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloc şi sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum şi stocarea permanentă ori temporară a acesteia cu mijloace electronice, instanţa a constatat că fapta inculpatului P.F., de a reproduce, prin copiere, instalare şi stocare, mai multe programe pentru calculator, fără consimţământul sau autorizarea titularilor drepturilor recunoscute de Legea nr. 8/1996, realizează, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 1399 din Legea nr. 8/1996.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă. El a avut reprezentarea faptului că pentru stocarea, instalarea, utilizarea şi distribuirea produselor respective este necesară o licenţă sau autorizarea titularilor drepturilor de autor, în lipsa acestora fiind încălcate drepturile amintite şi cauzând o pagubă patrimoniului titularilor acestor drepturi şi chiar dacă este posibil să nu fi urmărit producerea acestui rezultat prin săvârşirea faptelor, cu siguranţă a acceptat posibilitatea producerii sale.
Luând în considerare condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate, respectiv unitatea de subiect activ, unitatea de rezoluţie infracţională şi pluralitatea de acte de executare, instanţa a reţinut în sarcina inculpatului şi aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), apreciind că inculpatul, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale care a fost suficient de determinată şi s-a păstrat pe parcursul desfăşurării întregii activităţi infracţionale, a reprodus, copiat, deţinut, promovat şi distribuit, în mod repetat, mărfuri pirat, fiecare dintre aceste acţiuni realizând conţinutul legal al infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Pentru aceste considerente, instanţa a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare, la individualizarea judiciară a sancţiunilor ţinând seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
S-a arătat că faptele inculpatului prezintă un ridicat grad de pericol social, prin actele sale acesta aducând o atingere importantă relaţiilor sociale referitoare la ocrotirea drepturilor de proprietate intelectuală şi drepturilor conexe acestora.
La stabilirea pedepselor, instanţa a avut în vedere şi persoana inculpatului, constatând că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, aflându-se la prima abatere de acest gen, în acelaşi timp el recunoscând, în totalitate, săvârşirea faptelor, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, îşi câştigă existenţa prin muncă şi este cunoscut ca fiind o persoană cu o conduită corectă în cadrul societăţii, astfel cum reiese din înscrisurile depuse în circumstanţiere la dosar.
Totodată, instanţa a mai reţinut că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor din rechizitoriu, dând o declaraţie în acest sens în faţa instanţei la data de 24 noiembrie 2010, deci cu o zi înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor. Văzând şi normele tranzitorii cuprinse în O.U.G. nr. 121/2011, cu privire la cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanţă începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 când dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen cu procedura completă imediat după intrarea în vigoare a ordonanţei, instanţa a apreciat că în speţa de faţă se impune reţinerea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., prin aplicarea legii penale mai favorabile prevăzute de art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), inculpatul exprimându-şi dorinţa în acest sens la ultimul termen de judecată.
În consecinţă, în vederea atingerii scopului pedepsei aşa cum acesta este stabilit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., instanţa a apreciat ca fiind suficientă aplicarea unor sancţiuni egale cu minimul special, redus cu o treime, respectiv 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 1396 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (3) din Legea nr. 8/1996, 4 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 1396 alin. (5) din Legea nr. 8/1996 şi 8 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996.
Faptele fiind comise în concurs real de infracţiuni, în temeiul art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., instanţa i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, aceasta urmând să fie pedeapsa rezultantă.
Cu privire la aplicarea pedepsei accesorii, instanţa a reţinut că aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen., trebuie realizată în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în cauzele Hirst c. Regatului Unit şi Sabou şi Pârcălab c. României, cât şi în lumina Deciziei nr. XXIV/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, care a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) - c) nu se face de drept, ci instanţa trebuie să aprecieze în concret, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 71 alin. (3) C. pen. şi la principiul constituţional al proporţionalităţii.
Astfel, instanţa a făcut şi aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. referitoare la pedeapsa accesorie, urmând să-i fie interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei. Instanţa a apreciat că interzicerea dreptului electoral de a fi ales, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat este justificată în privinţa inculpatului întrucât acesta, atâta timp cât nu a fost în măsură să aprecieze valoarea unuia din drepturile fundamentale prin care se exprimă personalitatea umană, respectiv dreptul la viaţă al oricărei persoane, îl face nedemn de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi nu poate fi compatibilă cu ocuparea unei funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
Având în vedere conduita bună a inculpatului anterior săvârşirii faptelor şi constatând că şi celelalte condiţii prevăzute de art. 81 C. pen. sunt îndeplinite, instanţa a considerat că scopul preventiv al pedepsei şi reeducarea inculpatului poate avea loc şi fără executarea pedepsei, prezenta hotărâre de condamnare reprezentând un avertisment pentru inculpat şi chiar fără privarea sa de libertate, iar numitul P.F. nu va mai săvârşi fapte prevăzute de legea penală, motiv pentru care a dispus suspendarea condiţionată a executării pe o perioadă de 4 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile prevăzute de art. 82 C. pen.
Suspendând executarea pedepselor principale, instanţa a dispus în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. şi suspendarea pedepselor accesorii.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., instanţa i-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 83 C. pen. şi art. 84 C. pen., în sensul că neîndeplinirea obligaţiilor civile sau săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea anterioară.
În baza art. 118 lit. e) C. pen., instanţa a confiscat de la inculpat suma de 600 RON, dobândită din săvârşirea infracţiunilor.
În baza art. 118 alin. (1) lit. a) C. pen., instanţa a mai confiscat următoarele bunuri: 82 CD-uri şi DVD-uri ridicate de la inculpat, menţionate în raportul de expertiză de la fila 165 şi urm. dos. inst.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., instanţa a confiscat 3 hard-diskuri marca M.D., capacitate 80 GB, marca S., capacitate 160 GB, şi marca W.D., capacitate 160 GB.
În baza art. 169 C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpat a celor 8 buc. CD-uri şi DVD, menţionate în raportul de expertiză de la fila 165 şi urm. dos. inst., tabel 1, punct B.3.a şi B.5.b, precum şi 3 hard-diskuri marca M.F., capacitate 40, marca Q.F., 40 GB, şi marca Q.F., toate defecte, ce nu au putut fi accesate.
În baza art. 19 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobate prin H.G. nr. 731/2007, discurile optice confiscate (de tip CD şi DVD), precum şi cele trei hard-diskuri confiscate, s-a stabilit a fi depuse la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în vederea distrugerii.
În ceea ce priveşte latura civilă a procesului penal, instanţa a reţinut că părţile vătămate M.C., A.I., A.S.I., toate reprezentate pe teritoriul României de Societatea civilă de avocatură M.G. & M.P. din Bucureşti, precum şi Societatea Română de Radiodifuziune s-au constituit părţi civile în cauză.
Potrivit dispoziţiilor art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, titularii drepturilor de autor pot pretinde instanţelor de judecată acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat, urmând ca la stabilirea despăgubirilor instanţa să ia în considerare criterii cum ar fi consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 998, 999 C. civ. din vechiul C. civ., cu referire la art. 6 alin. (2) din noul C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe cel din vina căruia s-a ocazionat a-l repara.
Faţă de aceste dispoziţii legale şi în condiţiile în care, în privinţa acestor infracţiuni, la aprecierea despăgubirilor instanţa a avut în vedere în special consecinţele economice negative constând în beneficiul nerealizat de către părţile civile, instanţa apreciind că într-adevăr, prin faptele sale ilicite de a deţine, oferi, reproduce şi distribui mărfuri pirat, sens în care a şi asigurat promovarea acestora pe internet, inculpatul P.F. a cauzat prejudicii patrimoniilor părţilor civile, prejudicii care se impune a fi reparate, motiv pentru care, în temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., instanţa a dispus obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile aşa cum au fost ele precizate, după depunerea raportului de expertiză la dosar de către O.R.D.A., în ceea ce priveşte daunele materiale solicitate.
Susţinerile inculpatului potrivit cărora pretenţiile civile sunt exagerate nu au putut fi acceptate. Părţile civile au evidenţiat modul de calcul al prejudiciului, sumele indicate reprezentând preţul de achiziţie sau de licenţiere a fiecărui program pentru calculator sau operă în parte. De altfel, inculpatul a menţionat, în declaraţia dată în faţa instanţei, că îşi asumă răspunderea pentru prejudiciul cauzat şi dovedit, iar instanţa nu poate omite faptul că în cazul acestor infracţiuni trebuie luate în considerare efectele negative suportate de părţile civile ca urmare a distribuirii unor mărfuri pirat, la preţuri situate mult sub limita preţului normal de distribuţie.
În ceea ce priveşte solicitările tuturor părţilor civile de acordare a unor daune morale-deficit de imagine, instanţa a apreciat că în prezenta cauză nu există niciun element care să justifice acordarea acestora, părţile civile neprezentând nicio dovadă din care să rezulte faptul că acţiunile inculpatului ar fi putut determina producerea unor efecte cu caracter nepatrimonial în persoana părţilor civile, motiv pentru care acestea au fost respinse.
2. Împotriva sentinţei penale evocate au formulat apel în termen legal inculpatul P.F. şi partea vătămată Societatea Română de Radiodifuziune.
Inculpatul P.F. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi în rejudecare pe latură penală să se reţină în sarcina sa doar infracţiunea prevăzută de art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 de distribuire de mărfuri pirat, precum şi modificarea pedepsei. A arătat că deşi în tot cursul urmăririi penale a recunoscut săvârşirea laturii obiective a infracţiunilor de folosire fără drept a unor programe pentru care era necesară licenţierea, a recunoscut că a pus la dispoziţia altor persoane mărfuri pirat, a recunoscut că a promovat aceste mărfuri prin intermediul unui site WEB, de asemenea a înţeles să arate modalitatea în care a realizat infracţiunile, chiar şi aşa, conform dispoziţiilor art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, instanţa de fond era obligată să se asigure că probele sunt suficiente sau să administreze probele necesare pentru pronunţarea sentinţei.
Pe latură civilă în principal a solicitat respingerea cererilor de despăgubire a părţilor civile ca nefiind dovedite, apreciind că faţă de prezentarea modului în care s-a realizat expertiza şi având în vedere dispoziţiile legale cu privire la culegerea, păstrarea probelor şi efectuarea unei expertize asupra acestora, reţinerea de către instanţă drept probă a acestei expertize este ilegală. În cazul în care instanţa va considera că nu se impune anularea întregii expertize, a solicitat în subsidiar reconsiderarea pretenţiilor în sensul reducerii acestora până la un cuantum care să aibă acoperirea legală.
Partea vătămată-apelantă Societatea Română de Radiodifuziune - Bucureşti a criticat sentinţa sub aspectul respingerii daunelor morale solicitate, apreciind că inculpatul a încălcat mai multe dispoziţii ale legislaţiei drepturilor de autor, punând în pericol grav imaginea instituţiei, întemeindu-şi apelul pe dispoziţiile art. 361 şi urm. C. proc. pen.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma criticilor aduse acesteia în motivele de apel, precum şi din oficiu, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, instanţa de apel a constatat că apelurile declarate de inculpatul P.F. şi partea vătămată Societatea Română de Radiodifuziune - Bucureşti sunt nefondate.
Materialul probator administrat în cauză, respectiv: declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor, Raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 6 mai 2008, Raport de expertiză din 21 aprilie 2011 şi răspuns la obiecţiuni, toate emise de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, procuri speciale, proces-verbal de constatare infracţiuni pe linia drepturilor de autor şi drepturilor conexe, planşe foto, procesul-verbal de sesizare din oficiu, buletine expediţie, listă anunţ poveşti, Adresa Poşta Română nr. 292/475 din 23 ianuarie 2007, chitanţa din 18 iulie 2006, convorbiri e-mail, mandate lichidare ramburs, adresa Poşta Română, proces-verbal de percheziţie domiciliară, precum şi orice alte înscrisuri, a confirmat existenţa infracţiunilor reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare, respectiv realizarea în scopul distribuirii de mărfuri pirat, deţinerea ori distribuirea de mărfuri pirat în scop comercial, promovarea de mărfuri pirat prin orice mijloace, inclusiv prin utilizarea anunţurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare şi reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor de calculator, toate în formă continuată, prev. de art. 1396 alin. (1) lit. a), alin. (2), (3) din Legea nr. 8/1996 modif., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 1396 alin. (5) din Legea nr. 8/1996 modif., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi 1399 din Legea nr. 8/1996, modif., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a mai reţinut că sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie directă, acesta având reprezentarea faptului că acţiunile săvârşite constând în realizarea în scopul distribuirii, de mărfuri pirat, deţinerea ori distribuirea de mărfuri pirat în scop comercial, promovarea de mărfuri pirat prin orice mijloace, inclusiv prin utilizarea anunţurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare şi reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor de calculator, toate în formă continuată, s-a făcut în scopul obţinerii pentru el de foloase materiale.
Instanţa de prim control judiciar a apreciat că starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale şi administrate direct în faţa instanţei, coroborate cu declaraţiile inculpatului care a recunoscut săvârşirea acestor fapte, poziţia sa fiind constantă pe durata întregului proces penal.
S-a arătat că cererile formulate de inculpat, de înlăturarea anumitor mijloace de probă, respectiv a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, precum şi a expertizei judiciare, motivat de faptul că ar fi fost obţinute în mod ilegal şi nu pot fi folosite în cadrul procesului penal, sunt nefondate.
Astfel, s-a reţinut că inculpatul a solicitat la prima instanţă aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. instituţie nou introdusă în Codul de procedură penală prin Legea nr. 202 din 25 octombrie 2010, privitoare la judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, operabilă numai până la pronunţarea unei hotărâri definitive.
Potrivit art. 320 1 C. proc. pen., până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată, or în cauză nu se poate pune problema că raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, precum şi expertiza judiciară, probele administrate în faza de urmărire penală ar fi fost obţinute în mod ilegal şi nu pot fi folosite în cadrul procesului penal, inculpatul fiind de acord ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le-a cunoscut şi le-a însuşit, fără alte obiecţiuni.
În ce priveşte cuantumul pedepselor şi modalitatea de executare, instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond a făcut o corectă individualizare judiciară a acestora raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere a faptelor, aspecte care au fost complet şi judicios evaluate, pedepsele fiind orientate spre minimul special prevăzut de lege. S-a ţinut cont totodată şi de poziţia procesuală în faţa organelor judiciare, dar şi de prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. întrucât inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor şi a fost de acord cu soluţionarea cauzei pe baza probelor de la urmărirea penală.
Potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul acesteia fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte, iar pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităţilor fiecărui individ şi raţională, să fie adecvată şi proporţională cu gravitatea faptelor comise.
În consecinţă, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza Deciziei penale nr. 94/A din 14 mai 2012, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul P.F. şi partea vătămată Societatea Română de Radiodifuziune - Bucureşti, împotriva Sentinţei penale nr. 43 din 3 februarie 2012, pronunţată de Tribunalului Timiş, în Dosar nr. 5254/30/2010.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
3. Împotriva acestei decizii a formulat în termen legal recurs inculpatul P.F., aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând casarea hotărârii instanţei de prim control judiciar şi a hotărârii fondului, atât pe latură civilă, cât şi pe latură penală, în sensul reîncadrării juridice a faptelor săvârşite.
Un prim caz de casare invocat de către recurentul-inculpat a fost acela prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârea este contrară legii sau s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Se susţine că raportat la cerinţele cu caracter de generalitate ale respectării principiului de drept procesual consfinţit în art. 2 - 8 C. proc. pen., chiar şi în situaţia pronunţării unei hotărâri judecătoreşti urmare a aplicării prevederilor stimulatoare ale art. 3201 C. proc. pen., precum în speţa de faţă, instanţa de judecată, indiferent de gradul ei, avea obligaţia de a respecta legalitatea administrării şi aprecierii probelor.
Cu toate că inculpatul, prin apărătorul ales, a solicitat în faţa ambelor instanţe cenzurarea unor aspecte şi practici în obţinerea, utilizarea şi aprecierea probelor, nu s-a procedat la o analiză a respectării exigenţelor legale în materie, pronunţându-se hotărârea, în opinia apărării, prin utilizarea unor probe viciate, ori chiar în lipsa unor probe, ceea ce reprezintă o încălcare flagrantă a legii.
Se susţine de apărare că instanţele au făcut o greşită aplicare a legii, atât în ceea ce priveşte obligarea inculpatului la plata de despăgubiri civile, acestea nefiind probate sub aspectul cuantumului, cât şi cu privire la latura penală a cauzei, condamnând pe inculpat, deşi probele din dosar nu au fost regulat şi legal realizate, cu excepţia recunoaşterii inculpatului şi a declaraţiilor martorilor.
Se mai invocă aspectul respingerii de către instanţă, în mod nejustificat, a obiecţiunilor formulate asupra expertizei realizate în cauză.
În viziunea apărării inculpatului, pronunţarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului întemeiată pe o serie de probe lovite de nulitate, făcând abstracţie de prezumţia de nevinovăţie, luând de bună declaraţia de recunoaştere a faptelor, reprezintă o gravă eroare judiciară.
Un al doilea pilon argumentativ privitor la greşita aplicare a legii îl reprezintă soluţionarea laturii civile a cauzei, învederându-se că disp. art. 998 - 999 C. civ. au fost în mod esenţial ignorate de ambele instanţe de judecată, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile existenţei faptei ilicite, a prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi existenţa vinovăţiei.
Şi în ipoteza în care s-ar prezuma existenţa faptei ilicite şi a vinovăţiei se arată că în cauză prejudiciul nu a fost stabilit în mod cert, inculpatul contestând sumele solicitate de partea civilă, sub aspectul că nu există o dovadă a cuantumului acestora.
O altă critică avansată de recurentul-inculpat a constituit o nemotivare a soluţiei, în contextul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 9 din C. proc. pen.
În acest sens, se pretinde că deşi părţile civile nu şi-au dovedit pretenţiile în mod real, în condiţiile impuse de lege, instanţa fondului a admis cererile, fără însă a prezenta o argumentare probatorie şi logică, ci bazându-se doar pe aserţiunile părţilor civile.
Hotărârile instanţelor au format obiectul nemulţumirilor recurentului-inculpat şi din perspectiva omisiunii de a se pronunţa asupra unor solicitări ale inculpatului. În concret, apărarea învederează că, deşi a solicitat în nenumărate rânduri instanţei fondului să constate nulitatea absolută atât a expertizei realizate în faţa Tribunalului Timiş, cât şi a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică realizat de organele de cercetare penală, instanţa a reţinut în ansamblul probator al cauzei aceste probe, încălcând dreptul inculpatului, în împrejurarea în care raportul de expertiză fusese întocmit fără respectarea principiilor esenţiale de drept penal, iar constatarea tehnico-ştiinţifică din 6 mai 2008 nu respectă minimele cerinţe de legalitate prevăzute de lege.
În fine, se mai arată în cuprinsul motivelor de recurs că deşi inculpatul a învederat instanţei de judecată că principiul in dubio pro reo ar trebui cu atât mai mult aplicat cu cât prin raportul de expertiză realizat, expertul a precitat expresis verbis: "nu se poate stabili cu certitudine dacă copiile multiple ale aceluiaşi program sunt diferite sau nu şi implicit dacă se impune acordarea de despăgubiri pentru o singură licenţă sau mai multe" - instanţa nu a avut în vedere aceste aspecte.
Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, a criticilor aduse în planul legalităţii şi temeiniciei în conformitate cu prevederile art. 3859 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:
Evaluarea criticilor ce afectează nemotivarea hotărârii recurate, prin prisma prevederilor art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., analiză prioritară ce se impune în raport cu celelalte cazuri de casare pretins a fi incidente în cauză, determină concluzia că soluţia dispusă a fost corespunzător motivată, înlăturând orice aspect discreţionar în realizarea justiţiei şi oferind în mod real părţilor din proces posibilitatea de a-şi forma convingerea cu privire la soluţia dispusă.
De altfel, analizând criticile aşa cum au fost prezentate de către recurentul-inculpat prin apărătorul său, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că deşi se invocă drept caz de casare nemotivarea hotărârii, nemulţumirea priveşte nerespectarea principiului in dubio pro reo, în obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile şi pe de altă parte, maniera în care instanţa fondului a motivat rezolvarea acţiunii civile în cauză.
Şi criticile avansate cu privire la omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la unele cereri formulate de inculpat ori asupra unor probe administrate de natură a garanta dreptul ori a influenţa soluţia procesului sunt lipsite de fundament în contextul în care solicitările inculpatului au fost respinse în mod motivat.
Se impune precizarea că şi de această dată, recurentul-inculpat, deşi invocă incidenţa art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., aduce în fapt critici ample modului de obţinere a probelor şi susţine încălcarea unor principii esenţiale din dreptul penal, astfel cum precizează în cuprinsul motivelor de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, anume legalitatea şi oficialitatea procesului penal, garantarea dreptului la apărare, rolul activ al organelor de urmărire penală şi a instanţei de judecată, dar şi principiul in dubio pro reo.
În fine, criticile avansate cu referire la greşita aplicare a legii în soluţionarea acţiunii civile exercitate în cauză, dar şi vizând încadrarea juridică a faptelor inculpatului, nu pot fi primite în virtutea următoarelor considerente:
În prezenta cauză, instanţa fondului a reţinut că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor aşa cum acestea au fost stabilite prin actul de trimitere în judecată, dând declaraţii în acest sens în faţa judecătorului la data de 24 noiembrie 2010, deci cu o zi înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor. În împrejurarea în care operau normele tranzitorii cuprinse în O.U.G. nr. 121/2011, cu privire la cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească în primă instanţă debutase anterior intrării în vigoare a legii evocate, instanţa fondului în mod corect, având în vedere conduita procesuală manifestată în mod neechivoc de către inculpat, a aplicat la primul termen cu procedura completă, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. vizând judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, inculpatul beneficiind, potrivit voinţei sale exprimate şi cu ocazia dezbaterilor, de dispoziţiile de favoarea ale art. 3201 C. proc. pen.
Prin urmare, în speţa de faţă, judecata a avut la bază o pledoarie de vinovăţie şi a fost în mod corespunzător aplicată de judecătorul fondului, în contextul în care cerinţele legii erau satisfăcute.
Astfel, pentru a se putea pronunţa cu privire la vinovăţia inculpatului în temeiul dispoziţiilor tranzitorii, s-a avut în vedere că actul de sesizare a instanţei a fost legal întocmit, instanţa fiind competentă şi legal sesizată, inculpatul neinvocând vreo nelegalitate care să fi atras nulitatea absolută a urmăririi penale, ci dimpotrivă, declarând personal că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza urmăririi penale.
Dintr-o asemenea perspectivă a derulării judecăţii în faţa instanţei fondului, criticile vizând nelegala obţinere a probelor, utilizarea şi aprecierea eronată a acestora pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti apar ca lipsite de fundament şi nu pot constitui obiect al cenzurii instanţei de recurs, excedând în concret aspectelor pe care recurentul-inculpat le-ar putea invoca în această cale de atac, în raport cu procedura abreviată reglementată în art. 3201 C. proc. pen. ce a fost aplicată inculpatului chiar şi în împrejurarea incidenţei dispoziţiilor tranzitorii, efectele recunoaşterii vinovăţiei fiind aceleaşi.
Susţinerea recurentului-inculpat potrivit căreia procedeul instanţei de a lua de bună declaraţia de recunoaştere a inculpatului şi a pronunţa o hotărâre de condamnare, întemeiată pe probe lovite de nulitate, făcând abstracţie de prezumţia de vinovăţie, ar echivala cu o gravă eroare judiciară este lipsită de orice argument juridic, în condiţiile în care manifestarea expresă de voinţă a inculpatului a fost tocmai în sensul de a beneficia de dispoziţiile de favoare ale art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Argumentele de aceeaşi natură au fost prezentate de recurentul-inculpat în sprijinul susţinerii greşitei aplicări a legii în soluţionarea acţiunii civile, invocându-se aspectul inexistenţei unui prejudiciu cert, dar şi a legăturii de cauzalitate între faptele comise de inculpat şi pretinsul prejudiciu, precum şi nelegala obţinere a probelor şi nelegala lor administrare.
Contrar celor învederate de recurentul-inculpat în cuprinsul motivelor de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, efectuând propriul examen asupra modalităţii în care instanţele au rezolvat acţiunea civilă adiacentă, constată că s-a făcut o corectă aplicare a normelor ce reglementează răspunderea civilă, inculpatul fiind obligat la plata despăgubirilor către partea civilă, în raport cu materialul probator administrat, cu concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, evidenţiind adecvat modul de calcul al prejudiciului, în sensul preţului de achiziţie sau de licenţiere a fiecărui program pentru calculator sau operă în mod distinct.
De altfel, un aspect ce nu poate fi trecut cu vederea este acela că inculpatul în declaraţia dată în faţa instanţei fondului în împrejurarea invocării procedurii simplificate reglementate în art. 3201 C. proc. pen., recunoscând vinovăţia şi-a asumat, totodată, răspunderea pentru prejudiciul cauzat şi dovedit, aşa cum actul de inculpare l-a constatat.
Într-o asemenea împrejurare revenirea inculpatului asupra conduitei procesuale manifestate nu poate fi acceptată, raţiunile invocate cu privire la nelegalitatea obţinerii probelor - constatare tehnico-ştiinţifică, expertiză judiciară - fiind nefondate, atâta timp cât inculpatul a fost de acord, într-o manieră neechivocă, ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate la urmărirea penală, pe care le-a cunoscut şi le-a însuşit, fără alte obiecţiuni.
În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.F. împotriva Deciziei penale nr. 94/A din 14 mai 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.F. împotriva Deciziei penale nr. 94/A din 14 mai 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 250 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3442/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3259/2012. Penal → |
|---|
