ICCJ. Decizia nr. 3261/2012. Penal. Violul (art.197 C.p.). Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3261/2012
Dosar nr. 3277/116/2011
Şedinţa publică din 11 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 164 din data de 30 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, s-a dispus respingerea cererilor de achitare în baza art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., formulate de inculpaţii B.V. şi G.G.D., prin apărători.
S-au respins cererile de aplicare a art. 861 C. pen. formulate de inculpaţii P.M.M. şi G.G.D., prin apărători.
În baza art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi art. 3201 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul P.M.M. la 8 ani închisoare.
În baza art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 5 ani închisoare.
În baza art. 33 - 34 C. pen., acesta execută pedeapsa cea mai grea, respectiv 8 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a menţinut starea de arest şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din durata pedepsei pronunţate împotriva inculpatului P.M.M. perioada prevenţiei acestuia, de la 17 mai 2011 la zi.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.V., la 16 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 12 ani închisoare.
În baza art. 33 - 34 C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, respectiv 16 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a menţinut starea de arest şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei pronunţate împotriva inculpatului B.V. perioada prevenţiei de la 17 iunie 2011 la zi.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.G.D. la 16 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la 12 ani închisoare.
În baza art. 33 - 34 C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, respectiv 16 ani închisoare cu executare în detenţie şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei pronunţate perioada prevenţiei, de la 24 mai 2011 la 7 iunie 2011.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi 346 C. proc. pen., s-a admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Z.N.
Au fost obligaţi inculpaţii în solidar (inculpatul minor în solidar cu părţile responsabile civilmente P.A. şi P.V.) la plata sumei de 60.000 RON, reprezentând despăgubiri morale.
A fost obligat fiecare inculpat (inculpatul minor în solidar cu părţile responsabile civilmente) la câte 2.500 RON cheltuieli judiciare, din care 200 RON reprezintă onorariu apărător oficiu în faza de judecată pentru inculpatul B.V.
În considerentele sentinţei se arată că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi nr. 290/P/2011 din 20 iulie 2011 au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv inculpaţii:
1. P.M.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de viol prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. şi lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen.
2. B.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la viol prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. şi lipsire de libertate în mod nelegal, prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
A fost trimis în judecată în stare de libertate şi inculpatul G.G.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la viol prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen., lipsire de libertate în mod nelegal prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că în ziua de 4 mai 2011 în jurul orelor 12 - 12:30, cei trei inculpaţi s-au deplasat cu autoturismul inculpatului G.G.D. din Bucureşti în localitatea Fundulea, unde au răpit-o pe partea vătămată Z.N., minoră în vârstă de 14 ani, pe care au dus-o în municipiul Bucureşti într-un imobil de pe strada L. (locuinţa lui B.V.), unde prin constrângere fizică inculpatul minor P.M.M. a întreţinut raport sexual cu victima împotriva voinţei acesteia, lipsind-o de libertate, de acţiune de mişcare şi după consumarea raportului sexual.
În timpul urmăririi penale inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor şi au declarat constant că deplasarea la Bucureşti s-a efectuat cu acordul victimei, iar raportul sexual a fost întreţinut tot cu acordul minorei în vederea căsătoriei cu inculpatul P.M.M.
La primul termen de judecată cu procedura completă inculpatul minor P.M.M. a revenit asupra tuturor declaraţiilor sale anterioare şi a solicitat să fie judecat în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., declarând în faţa instanţei că recunoaşte săvârşirea infracţiunilor aşa cum au fost reţinute în actul de inculpare şi a solicitat totodată ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Instanţa a procedat la audierea inculpaţilor şi a martorilor C.E.A., P.S., R.A.Ş. şi B.V., declaraţiile acestora fiind ataşate la dosar.
Pentru partea vătămată minoră s-au depus la dosar acte, respectiv o caracterizare întocmită de diriginta sa de şcoală, copie după foaia matricolă şi 2 fotografii color în format A4 cu locul din care aceasta a fost răpită.
Pe baza actelor şi lucrărilor dosarului tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul P.M.M. a luat rezoluţia infracţională de a o răpi pe victima minoră Z.N. despre care cunoştea că este elevă la şcoala generală din Fundulea.
Acesta o cunoştea pe victimă întrucât a văzut-o de mai multe ori în Bucureşti în Piaţa Obor, unde părinţii acesteia au o tarabă pentru vânzare de produse în apropierea tarabei ce aparţine părinţilor săi.
Scopul răpirii victimei a fost cel de a întreţine un raport sexual cu aceasta şi în condiţiile în care constată că a fost virgină dorea să se însoare cu ea, după tradiţia etniei rome din care fac parte amândoi.
Pentru ducerea la îndeplinire a rezoluţiei infracţionale le-a cerut ajutorul inculpaţilor B.V., consătean cu inculpatul ce locuieşte în apropiere, şi G.G.D., pe care îl cunoştea tot din Piaţa Obor.
Pe inculpatul B.V. l-a cooptat pentru a-şi asigura protecţia, acesta fiind membru al clanului C., cunoscut ca deosebit de violent, iar inculpatul G.G.D. posedă autoturismul D.L. nr. B AAA AAA.
Întrucât cei doi inculpaţi au fost de acord, în ziua de 3 mai 2011, s-au deplasat cu autoturismul în oraşul Fundulea şi au parcat în apropierea şcolii la care inculpatul P.M.M. ştia că învaţă minora, pentru a-i vedea programul.
Autoturismul a fost observat de martorele C.E.A. şi R.A.Ş. datorită faptului că avea număr de Bucureşti, însă nu au dat importanţă.
În ziua următoare, 4 mai 2011, inculpatul P.M.M., având asupra sa o sacoşă în care se găsea o cămaşă de noapte, în jurul orelor 11:00 a plecat din nou cu cei doi inculpaţi cu autoturismul în oraşul Fundulea şi au parcat maşina lângă un magazin, unde observaseră că merge minora în pauza şcolară să-şi cumpere de mâncare.
După ce minora însoţită de colege a luat pauză şi au intrat în magazin, inculpatul B.V. a coborât din autoturism, a intrat în magazin şi profitând că minora se afla mai la distanţă de colege, în apropierea uşii de acces, a prins-o în braţe din spate şi a scos-o afară din magazin.
Minora a început să ţipe, însă inculpatul, fiind masiv şi puternic, a reuşit să o urce în autoturism pe bancheta din spate, unde a urcat şi el, victima fiind la mijloc între inculpatul P.M.M. şi B.V.
Inculpatul G.G.D., care se afla la volan, i-a transportat în municipiul Bucureşti, la locuinţa inculpatului B.V., unde inculpatul P.M.M. a dus victima într-un dormitor, apoi, pentru că minora a refuzat să întreţină raport sexual, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul în zona feţei, capului, umărului şi a braţului şi subscapular, toate pe partea stângă, apoi a întreţinut un raport sexual normal complet cu partea vătămată Z.N.
După consumarea raportului sexual inculpatul P.M.M. a ieşit din cameră şi apoi i-a adus şi pe ceilalţi inculpaţi să vadă că minora a fost virgină.
Victima Z.N. a fost lipsită de libertate şi după actul sexual până în jurul orelor 22:00, când la intervenţia rudelor care i-au adus la cunoştinţă inculpatului P.M.M. că este căutat de organele de poliţie, a fost de acord ca minora să fie luată de unchiul său P.S., care a încredinţat-o părinţilor în prezenţa organelor de poliţie.
Raportul de constatare medico-legală din 5 mai 2011 al S.M.L. Călăraşi a atestat că minora Z.N., de 14 ani, a fost examinată medico-legal şi la examenul obiectiv s-au constatat următoarele semne de violenţă: retroauricular stâng - echimoză violacee de 5/3 cm cu moderată tumefacţie subiacentă; regiunea palpebrală superioară ochi stâng - echimoză violacee de 0,6/0,3 cm; toracal anterior stâng - echimoză violacee de 2/1 cm; pe umărul stâng - excoriaţie de 4/0,6 cm, acoperită de depozit hematic; pe dorsul braţului stâng (1/3 proximala) - echimoză violacee de 2/1 cm; subscapular stâng - excoriaţie de 1,2/0,2 cm acoperită de depozit hematic.
La examenul genital s-a constatat himen inelar, semimembranos, lat de 0,7 cm prezentând o ruptură incompletă, recentă, cu marginile infiltrate hemoragic la poziţia 6 de pe cadranul convenţional.
S-a concluzionat că minora Z.N. a prezentat o deflorare incompletă recentă care poate data din 4 mai 2011 orele 13:30 - 14:00. Semnele de violenţă de pe corp au fost produse prin lovire şi zgâriere cu corp dur şi pot data din 4 mai 2011 orele 13:30 - 14:00. Necesită îngrijiri medicale 3 - 4 zile de la data producerii.
Din raportul de expertiză medico-legală examen din 22 iunie 2011 al I.N.M.L. Mina Minovici s-a concluzionat că analiza genetică a urmelor de spermă de pe chilotul victimei Z.N. a pus în evidenţă un profil genetic unic complet, aparţinând unei persoane de sex masculin.
Între caracterele genetice din profilul de referinţă a suspectului P.M.M. în cele evidenţiate în probă există o corespondenţă perfectă.
Audiată fiind de organele de poliţie la data de 10 iunie 2011, partea vătămată Z.N. a confirmat situaţia de fapt expusă, arătând că inculpatul P.M.M. a ameninţat-o şi cu un briceag, a lovit-o şi a întreţinut raportul sexual împotriva voinţei sale.
Inculpatul P.M.M., iniţial, pe tot parcursul urmăririi penale a fost nesincer, încercând să acrediteze ideea că minora a întreţinut raport sexual cu el din plăcere şi dorea să se căsătorească cu el, însă nu au fost de acord părinţii şi victimei i-a fost frică de ei.
Ulterior, în faţa instanţei de judecată a confirmat situaţia de fapt şi a recunoscut săvârşirea faptelor aşa cum au fost reţinute în actul de inculpare, inclusiv vinovăţia celorlalţi doi inculpaţi.
Inculpaţii B.V. şi G.G.D. nu au recunoscut săvârşirea infracţiunilor. Aceştia au confirmat că au luat-o pe minoră din oraşul Fundulea şi au dus-o la Bucureşti, unde a întreţinut raport sexual cu minora Z.N. numai inculpatul P.M.M., însă cu acordul părţii vătămate, care a mers de bunăvoie cu maşina.
Declaraţiile acestora au fost infirmate în primul rând de inculpatul P.M.M. care a recunoscut săvârşirea faptelor împreună cu ceilalţi doi inculpaţi, aşa cum s-a reţinut în actul de inculpare.
Martorele oculare D.C.E., R.A.Ş. şi C.A. au arătat că inculpatul B.V. a luat-o cu forţa, în braţe, pe partea vătămată minoră şi a urcat-o într-un autoturism L. cu nr. B AAA AAA, pe care îl văzuseră şi cu o zi înainte, în acelaşi loc.
Cele trei martore au confirmat că în autoturism se aflau 3 bărbaţi, iar partea vătămată a ţipat şi s-a împotrivit să fie urcată în maşină.
În cauză, organele de poliţie au audiat şi părţile responsabile civilmente P.V. şi P.A. şi aceştia au confirmat că şi-au dat seama că fiul lor a întreţinut raport sexual cu minora, împotriva voinţei acesteia pentru că după ce le-a confirmat că a luat-o pe fată, inculpatul P.M.M. a închis telefonul.
Martorul P.S. a confirmat faptul că minora a fost ţinută în locuinţa inculpatului B.V. de inculpatul P.M.M., până la orele 22:00, când la rugăminţile părţilor responsabile civilmente a mers şi a luat-o pe minoră şi apoi a încredinţat-o părinţilor la o staţie PECO de la ieşirea din Bucureşti.
În cauză a fost autorizată înregistrarea convorbirilor telefonice ale părinţilor victimei la cererea acestora. Din procesele-verbale de redare în formă scrisă a înregistrărilor a rezultat că rudele inculpaţilor au făcut presiuni şi au adresat ameninţări pentru denaturarea adevărului.
Procesul-verbal de conducere în teren şi planşa foto din 6 mai 2011 au atestat că victima Z.N. a condus organele de poliţie în Bucureşti la un imobil din strada L. în sectorul 2 (Colentina) şi a declarat că în acel imobil a fost dusă împotriva voinţei sale şi violată de inculpatul P.M.M.
Conform art. 482 C. proc. pen., în cauză a fost întocmit un raport de evaluare a inculpatului minor P.M.M. de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Călăraşi, care atestă că acesta a crescut în condiţii bune însă evoluţia comportamentală este condiţionată de modificarea modalităţii de gândire şi a stilului de viaţă.
Pe baza probelor existente în dosar, instanţa a constatat că fapta inculpaţilor de a o răpi, prin întrebuinţarea de violenţe pe minora Z.N. şi a-i îngrădi acesteia libertatea de mişcare în ziua de 4 mai 2011 între orele 12:00 - 22:00, a fost considerată a întruni elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod nelegal prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) pentru inculpatul minor şi art. 75 lit. c) C. proc., pentru inculpaţii majori.
Totodată, asigurarea transportului minorei cu maşina şi punerea la dispoziţia inculpatului P.M.M. a locuinţei, unde acesta a întreţinut un raport sexual normal complet cu victima Z.N. de 14 ani, a fost apreciată a întruni elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la viol prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap la art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. şi art. 75 lit. c) C. pen. pentru inculpaţii B.V. şi G.G.D., respectiv viol prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I cu aplic. art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) pentru inculpatul P.M.M.
Deoarece faptele au fost comise în condiţiile concursului real de infracţiuni, s-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunilor, s-a reţinut ca formă a vinovăţiei intenţia directă, chiar inculpatul P.M.M. recunoscând acest lucru, iar din coroborarea probelor a rezultat, fără niciun dubiu, că şi ceilalţi doi inculpaţi au acţionat cu aceeaşi formă de vinovăţie. Faptul că au urmărit victima cu o zi înainte, iar în momentul în care au pus în executare rezoluţia infracţională, au luat-o cu forţa pe minoră, care ţipa să fie lăsată acasă, a înlăturat apărările inculpaţilor B.V. şi G.G.D. care au încercat să acrediteze ideea că minora nu s-a opus, că mergea la munte cu ei.
În circumstanţierea inculpaţilor a rezultat că aceştia s-au sustras de la urmărirea penală, fiind prinşi pe rând de organele de poliţie, timp în care şi-au pregătit o versiune comună pentru a scăpa de rigorile legii.
În ceea ce priveşte cererile de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 rap la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., formulate de inculpaţii B.V. şi G.G.D., acestea au fost respinse, deoarece aceştia au acţionat cu intenţia directă de a o răpi pe victima minoră de la şcoală pentru inculpatul P.M.M., în vederea întreţinerii unui raport sexual.
Instanţa a respins şi cererea de aplicare a art. 861 C. pen. formulată de inculpaţii P.M.M. şi G.G.D. întrucât la individualizarea pedepselor s-a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite (agresiune fizică şi sexuală împotriva unui minor) şi de circumstanţele reale în care faptele au fost săvârşite (în loc public, victima fiind răpită dintre prietenele ei, răpitorul inculpat B.V. având un gabarit fizic de natură a şoca persoanele aflate de faţă), precum şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, care nu au recunoscut săvârşirea infracţiunilor, s-au sustras de la urmărirea penală, o perioadă fiind reţinuţi de organele de poliţie succesiv, faptul că şi-au pregătit o versiune comună pentru a denatura adevărul, presiunea şi ameninţările exercitate asupra familiei părţii vătămate.
Instanţa a considerat că reeducarea inculpaţilor nu se poate face decât prin executarea unei pedepse privative de libertate.
La dozarea pedepselor s-a avut în vedere în cazul inculpatului P.M.M. faptul că acesta a comis fapta în minorat (în prezent fiind major) şi beneficiază de prevederile art. 3201 C. proc. pen.
În cazul inculpaţilor majori, B.V. şi G.G.D., s-a avut în vedere că faţă de aceştia apar incidente prevederile art. 75 lit. c) C. pen. deoarece au săvârşit faptele împreună cu un minor.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
În raport de faptele comise şi încadrarea juridică, aplicarea pedepsei complementare a fost obligatorie în cazul inculpaţilor majori şi interzisă pentru fapte comise în minorat, alături de pedeapsa închisorii.
Pe latură civilă, faţă de natura despăgubirilor (daune morale) tribunalul a apreciat că suma de 60.000 RON solicitată faţă de toţi inculpaţii reprezintă o reparaţie echitabilă pentru trauma psihică a minorei, afectarea imaginii în colectivitate, urmând să poarte stigmatul violului întreaga viaţă, iar cazul fetelor de etnie romă cu atât mai mult, şi nu în ultimul rând suferinţelor fizice prin care a trecut (loviri repetate, ameninţare cu briceagul) la o vârstă atât de fragedă.
Pentru aceste motive, în baza art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. a fost admisă acţiunea civilă şi au fost obligaţi la despăgubiri inculpaţii în solidar, iar inculpatul minor în solidar cu părţile responsabile civilmente.
Împotriva Sentinţei penale nr. 164 din data de 30 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, au declarat apel inculpaţii B.V., P.M.M. şi G.G.D. şi partea civilă Z.N.
Inculpaţii B.V. şi P.M.M. au motivat apelul, criticând hotărârea instanţei de fond pentru netemeinicie, vizând cuantumul mare al pedepselor aplicate, solicitând instanţei de apel să se ţină cont de motivaţia faptelor săvârşite de către aceştia, şi anume dorinţa inc. P.M.M. ca să se căsătorească cu partea civilă Z.N., potrivit tradiţiei rome.
Inc. B.V. a solicitat, în faţa instanţei de apel aplicarea prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., acesta declarând că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu.
În motivele de apel formulate de inculpatul G.G.D., hotărârea instanţei de fond a fost apreciată ca netemeinică şi nelegală, pentru următoarele motive:
- sentinţa apelată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia dată, instanţa de fond făcând doar aprecieri generale privind infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului şi neanalizând probele care au servit ca temei la soluţionarea cauzei;
- greşita condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la viol, prin ignorarea declaraţiilor părţii vătămate;
- individualizarea greşită a sancţiunilor penale aplicate, instanţa de fond nefăcând constatări axate pe criterii de fapt, gradul de pericol social al faptei, persoana făptuitorului, împrejurări care agravează sau atenuează răspunderea penală.
Partea civilă Z.N. a solicitat, în cadrul motivelor de apel formulate, reaprecierea asupra pedepselor aplicate inculpaţilor, în sensul majorării cuantumului acestora, motivat de atitudinea acestora de nerecunoaştere a faptei, precum şi de circumstanţele reale ale săvârşirii acesteia.
În faţa instanţei de apel, la termenul din data de 28 februarie 2012, au fost audiaţi inculpaţii B.V. şi G.G.D., la termenul din data de 14 martie 2012 a fost audiată, în camera de consiliu, în prezenţa părinţilor şi a unui consilier de probaţiune, partea civilă minoră Z.N., iar la termenul din data de 24 aprilie 2012 au fost audiaţii părinţii - reprezentanţi legali ai părţii civile Z.N., numiţii Z.L. şi Z.V.
Prin Decizia penală nr. 128/A din 2 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca nefondat apelul formulat de către apelanta-parte civilă Z.N.
În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de apelanţii-inculpaţi P.M.M., B.V. şi G.G.D. împotriva Sentinţei penale nr. 164, pronunţată la data de 30 noiembrie 2011 de Tribunalul Călăraşi.
S-a desfiinţat, în parte, sentinţa atacată şi în fond, rejudecând:
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul G.G.D., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la viol şi lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 189 alin. (1) şi (2), cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen.
A redus cuantumul pedepsei aplicate inc. P.M.M., pentru săvârşirea infr. de viol, prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi art. 3201 C. proc. pen., de la 8 ani închisoare, la 4 ani închisoare.
A redus cuantumul pedepsei aplicate inc. P.M.M., pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic. art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi art. 3201 C. proc. pen., de la 5 ani închisoare, la 3 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., 34 lit. b) C. pen., a constatat că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente şi a aplicat inculpatului P.M.M. pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.
A condamnat pe inculpatul B.V. la 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la viol, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi 76 lit. a) C. pen.
A condamnat pe inculpatul B.V. la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi 76 lit. b) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen., s-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente şi a aplicat inculpatului B.V. pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
A înlăturat obligarea inculpatului G.G.D. la plata despăgubirilor civile către partea civilă Z.N.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
În temeiul art. 383 alin. (11) C. proc. pen., rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a apelanţilor-inculpaţi P.M.M. şi B.V.
În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului P.M.M., durata reţinerii şi arestării preventive, de la 17 mai 2011, la zi.
În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B.V., durata reţinerii şi arestării preventive, de la 17 iunie 2011, la zi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a constatat că inculpatul P.M.M. a recunoscut săvârşirea faptei, în mod corect fiindu-i aplicabile disp. art. 3201 C. proc. pen., iar raportat la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), a redus cuantumul pedepsei la 4 ani închisoare.
Inculpatul B.V., la 13 octombrie 2011 a învederat instanţei de fond că nu doreşte aplicarea disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., astfel încât nu i-au fost incidente aceste dispoziţii, iar în faza apelurilor a fost considerată tardivă formularea unei astfel de cereri.
De asemenea, vinovăţia inculpatului B. a fost considerată pe deplin dovedită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. teza I şi art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., apărările inculpatului privind lipsa laturii subiective au fost considerate lipsite de suport probator şi contrazise de probele administrate.
Instanţa de prim control judiciar a redus pedeapsa aplicată inculpatului la 8 ani închisoare, ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.
În privinţa inculpatului G.G.D. s-a constatat că acesta a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa, fără vinovăţie, din probele dosarului rezultând că nu a avut cunoştinţă de intenţiile celorlalţi inculpaţi, motiv pentru care s-a dispus achitarea acestuia.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, recurentul-intimat-inculpat B.V. şi partea civilă Z.N.
În motivele de recurs scrise şi susţinute oral de reprezentantul parchetului a fost criticată hotărârea instanţei de apel sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate inculpatului P.M.M. şi B.V. (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.), cât şi pentru greşita achitare a inculpatului G.G.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.).
Astfel s-a învederat faptul că pedepsele aplicate de către instanţa de apel nu reflectă gradul de pericol social al faptelor săvârşite şi nu corespund scopului preventiv prevăzut de art. 52 C. pen.
În ceea ce priveşte vinovăţia inculpatului G.G.D., în opinia parchetului, aceasta rezultă din probele administrate, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. şi art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.
În susţinerea vinovăţiei inculpatului sunt declaraţiile părţii vătămate Z.N., care se coroborează cu declaraţiile martorilor D.C., R.A. şi C.A., cât şi cu cele ale inculpaţilor P. şi B.
Recurenta-parte civilă Z.N. a criticat hotărârea instanţei de apel sub aspectul laturii penale, invocând aceleaşi motive de recurs ca ale Parchetului, solicitând majorarea cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor P. şi B., cât şi condamnarea inculpatului G.G.D., iar sub aspectul laturii civile, menţinerea hotărârii primei instanţe.
Inculpatul P.M.M. a solicitat reducerea cuantumului pedepsei, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Inculpatul B.V. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate, respectiv reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
La termenul de judecată din 11 octombrie 2012, inculpatul P.M.M. a solicitat să se ia act de declaraţia de retragere a recursului formulat.
Concluziile reprezentantului parchetului, ale apărătorului inculpatului, ale părţii civile, cât şi ultimul cuvânt al inculpaţilor au fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile declarate în cauză prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., le consideră nefondate pentru următoarele considerente:
1. Cu privire la recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi recurenta-parte civilă Z.N., Înalta Curte le consideră nefondate, motiv pentru care, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., le va respinge.
a) Critica întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., invocată în recursurile parchetului şi ale părţii civile, în sensul că s-a comis o gravă eroare de fapt prin achitarea inculpatului G.G.D. pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, respectiv viol sub forma complicităţii şi lipsire de libertate, este nefondată.
Instanţa prim control judiciar, în mod corect, a apreciat în urma analizării materialului probator administrat în cauză, că inculpatul G.G.D. a acţionat fără vinovăţie.
Încă din faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut faptul că i-a transportat pe partea vătămată şi inculpat, însă nu a cunoscut intenţiile celorlalţi doi inculpaţi de a o lipsi de libertate pe Z.N. sau de a întreţine relaţii sexuale cu aceasta de către inculpatul P.M.M., prin constrângere. În faza de cercetare judecătorească, inculpatul G. a avut aceeaşi poziţie procesuală, învederând că a avut convingerea că partea vătămată era de acord să fie furată pentru a se căsători în acest fel cu inculpatul P.
Cele învederate de către inculpatul G. sunt confirmate de către partea civilă Z.N., care a arătat că inculpatul nu a vorbit deloc cu ceilalţi doi inculpaţi, iar în momentul în care a ajuns la locuinţa inculpatului B., acesta i-ar fi spus şoferului că are de luat ceva, acesta având impresia că toţi vor merge la munte.
Relevantă în sensul nevinovăţiei inculpatului este declaraţia părţii vătămate dată la 10 iunie 2011, în care arată: "Menţionez că pe şoferul autoturismului nu-l văzusem niciodată, era pentru prima dată când îl vedeam, iar în drumul spre Bucureşti, acesta nu a vorbit deloc cu cei doi, respectiv P. şi B. Când m-a urcat B. în maşină l-am auzit pe şofer că le-a zis ceva, dar nu am înţeles prea bine, dar am auzit sigur că i-a întrebat "Ce faceţi măi?", dar a primit răspuns de la B. "Hai, dă-i drumul, mergi.".
(…) când am intrat în Bucureşti, B.V. i-a arătat drumul şoferului şi l-a îndrumat pentru a ajunge la domiciliul său (…)".
"Revin şi arăt faptul că B.V. i-a spus şoferului să oprească în dreptul locuinţei menţionate pentru că el are de luat ceva, şoferul avea impresia că vom merge la munte, eu, P. şi G. cu maşina lui."
De asemenea, conform declaraţiilor aceleiaşi părţi civile Z.N., coroborate cu cele ale martorilor P.S., inculpatul G. nu a fost prezent în imobil la momentul consumării violului şi nici ulterior.
Parchetul a arătat că inculpatul G. a cunoscut intenţia inculpatului P. de a răpi victima şi a întreţine relaţii sexuale cu aceasta, împotriva voinţei părţii vătămate, fapt ce ar rezulta din declaraţiile de recunoaştere a faptelor ale inculpaţilor P.M.M. şi B.V. Acest fapt ar fi confirmat de însuşi inculpatul G.G.D., care în declaraţia dată în faza de cercetare judecătorească, la 28 februarie 2012, a recunoscut la rândul său că "a fost de faţă la discuţia celor doi inculpaţi, în care P. spunea că vrea să aibă raport sexual cu partea vătămată pentru că vrea să o ia de nevastă". Înalta Curte constată că din probele dosarului rezultă că inculpatul G. a înţeles că partea vătămată era de acord să întreţină raport sexual cu inculpatul P., aspect pe care parchetul nu-l mai reţine, dar este dovedit de actele dosarului.
Astfel, din probele administrate în cauză nu au fost dovedite aspecte, care dincolo de orice dubiu, să conducă la concluzia că inculpatul cu intenţie a lipsit-o de libertate pe partea civilă Z.N., prin transportarea acesteia, împotriva voinţei sale, cu autoturismul la un imobil situat în Bucureşti şi înlesnind astfel săvârşirea infracţiunii de viol.
În cazul în care probele referitoare la vinovăţie nu sunt certe, sigure, complete, şi există îndoială cu privire la vinovăţia inculpatului, se aplică regula "in dubio pro reo", potrivit căreia orice îndoială operează în favoarea inculpatului, iar pe baza acesteia, soluţia ce se impune este achitarea.
În mod corect s-a dispus şi înlăturarea obligării inculpatului G. la plata despăgubirilor civile către partea civilă, ca urmare a soluţiei de achitare.
b) Critica întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., cu privire la majorarea cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor P.M.M. şi B.V., invocată de către parchet şi partea civilă Z.N., este nefondată.
Raportat la criteriile de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptei, modalitatea de săvârşire, circumstanţele personale favorabile ale inculpaţilor, Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins numai prin menţinerea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi de către instanţa de apel.
Individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât şi prin prisma nevoii de reeducare a făptuitorului.
În cazul infracţiunii de viol şi lipsire de libertate trebuie avute în vedere în egală măsură persoana infractorului, reintegrarea şi reeducarea sa socială, cât şi diminuarea fenomenului infracţional şi aşteptările societăţii faţă de mecanismul justiţiei penale pentru a realiza o proporţionalitate reală între cele două aspecte, pentru că nu ideea unor pedepse exemplare, cu efect intimidant este cea care dă valoare procesului în sine, ci aplicarea unor pedepse juste, echitabile atât pentru inculpat, cât şi pentru societate.
Gradul de pericol social al faptei săvârşite nu trebuie analizat în detrimentul celorlalte criterii de individualizare, iar simpla constatare a gradului de pericol social generic crescut al infracţiunii nu trebuie să reprezinte o motivare a mecanismului de individualizare judiciară a pedepsei ce urmează să fie aplicată, ci impune obligaţia analizării gradului de pericol social concret alături de analiza celorlalte criterii de individualizare.
Instanţa de prim control judiciar a ţinut seama de faptul că gravitatea concretă a faptelor este reglementată şi de modul şi scopul acesteia (în scopul căsătoriei), a modalităţii şi mijloacelor concrete de săvârşire, instanţa, fără a nega sau minimaliza gradul de pericol social concret al faptelor, nu a ignorat nici circumstanţele reale şi personale ale acestora, respectiv faptul că nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, au recunoscut faptele, în mod corect reţinându-le în favoare circumstanţe atenuante, motiv pentru care pedepsele aplicate, prin cuantum şi modalitate de executare, sunt juste şi de natură să fundamenteze proporţionalitatea între scopul reeducării inculpatului prin caracterul restrictiv al pedepsei aplicate şi aşteptările societăţii faţă de actul de justiţie realizat sub aspectul ordinii de drept încălcate.
Rolul prioritar al pedepsei este acţiunea de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, nu acela al represiunii, deoarece numai acţiunea de prevenire poate avea efecte benefice asupra resocializării viitoare pozitive a inculpatului.
Necesitatea aplicării unei pedepse şi evaluarea cuantumului acesteia trebuie să se înfăptuiască sub semnul fermităţii care, în acest domeniu, nu înseamnă aplicarea unei pedepse severe, ci a unui tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social al faptei şi persoanei făptuitorului, apt să-şi realizeze cu maximă eficienţă finalitatea educativ-preventivă.
Din economia textului art. 52 alin. (1) C. pen., în care se arată că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, rezultă că funcţia constrângerii nu este o funcţie a pedepselor, deoarece examenul realist al conţinutului pedepsei nu justifică încadrarea constrângerii printre funcţiile pedepsei, măsura de constrângere, în sensul acestui text, indică esenţa pedepsei, însuşirile sale, iar nu unul din mijloacele prin care se realizează scopul ei, întrucât constrângerea, ca esenţă a pedepsei, este însăşi pedeapsa.
Primul scop al oricărei pedepse este prevenţia specială, adică pedeapsa trebuie să-l împiedice pe condamnat să săvârşească din nou o infracţiune; la realizarea acestui scop pedeapsa contribuie prin mijlocirea ambelor sale funcţii: reeducarea şi intimidarea.
Intimidarea îşi produce efectele imediat, cât există şi durează teama de pedeapsă, în timp ce reeducarea îşi produce rezultatul în timp, după ce făptuitorul a fost supus unui anumit tratament, efectul preventiv fiind rezultatul unor modificări intervenite în conştiinţa subiectului şi are un caracter relativ statornic, durabil.
Funcţia de reeducare se realizează încă din momentul condamnării, moment în care făptuitorul, luând cunoştinţă de constrângerea la care va fi supus ca o consecinţă a infracţiunii, înţelege semnificaţia exigenţelor sociale şi necesitatea de a respecta normele de conduită în societate, de a avea o comportare onestă şi disciplinată.
Această funcţie de reeducare se exercită îndeosebi pe parcursul executării pedepselor, are în esenţă acelaşi rol şi aceeaşi funcţie, deoarece persoana căreia i-a fost aplicată se află în situaţia în care conştientizează natura şi rolul acestor sancţiuni menite să-i influenţeze pozitiv conştiinţa, caracterul şi deprinderile, să-l determine a respecta din convingere exigenţele vieţii în societate, fără a intra în conflict cu ceilalţi oameni sau cu societatea însăşi.
Cu privire la critica recurentei-părţi civile Z.N., care vizează latura civilă, în sensul menţinerii hotărârii primei instanţe, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel, ca urmare a soluţiei de achitare dispuse faţă de inculpatul G.G.D., a înlăturat în mod corect obligarea acestuia la despăgubiri civile, iar cuantumul daunelor morale stabilit de instanţa de fond şi menţinut de instanţa de control judiciar a fost just individualizată, neimpunându-se reformarea hotărârii sub acest aspect.
2. Cu privire la recursul inculpatului P.M.M., Înalta Curte, având în vedere declaraţia acestuia de retragere a căii de atac, dată la termenul de judecată din 11 octombrie 2012, conform art. 3854 raportat la art. 369 C. proc. pen., va lua act de această retragere a recursului.
3. Cu privire la recursul inculpatului B.V., întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte îl consideră nefondat, motiv pentru care, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge.
Inculpatul B.V. a solicitat reţinerea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi ca urmare reducerea cuantumului pedepsei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere declaraţia inculpatului dată la 13 octombrie 2011, înainte de începerea cercetării judecătoreşti când erau aplicabile dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., potrivit căreia nu doreşte să beneficieze de procedura simplificată, solicitarea ulterioară, după începerea cercetării judecătoreşti, face ca această procedură să nu-i fie aplicabilă.
Pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare aplicată inculpatului de către instanţa de apel este aptă atât prin modalitate, cât şi cuantum să asigure scopul prevăzut de art. 52 C. pen., neimpunându-se reducerea acesteia.
La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul ridicat de pericol social al celor două infracţiuni, modalitatea de săvârşire (inculpatul B. profitând de forţa deţinută a imobilizat-o pe partea civilă Z.N., înfrângându-i reacţiile de apărare şi a împins-o în maşină), urmările produse, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului (instanţa a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere că nu e cunoscut cu antecedente penale, are în întreţinere un copil minor).
A aplica inculpatului B.V. o pedeapsă într-un cuantum mai mic nu ar reprezenta decât o încurajare tacită a inculpatului, cât şi a altor persoane în săvârşirea de acest gen de infracţiuni, generând şi un sentiment de insecuritate datorat incapacităţii organelor judiciare de a riposta în mod ferm faţă de persoanele care săvârşesc acest gen de infracţiuni, acordându-le impresia că pot persista în încălcarea legii.
Resocializarea viitoare pozitivă a inculpatului nu se poate face decât în mediul penitenciar, fiind exclusă posibilitatea executării pedepsei fără privare de libertate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, recurentul-intimat-inculpat B.V. şi partea civilă Z.N. împotriva Deciziei penale nr. 128/A din 2 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Ia act de retragerea recursului formulat de recurentul-intimatul-inculpat P.M.M., împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.V. durata reţinerii şi arestării preventive de la 17 iunie 2011 la 11 octombrie 2012.
Obligă recurenţii-intimaţi-inculpaţi B.V. şi P.M.M. la plata sumei de câte 450 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta-parte civilă Z.N. la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat G.G.D., în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2850/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 3270/2012. Penal → |
|---|
