ICCJ. Decizia nr. 346/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 346/2012

Dosar nr. 925/1/2012

Şedinţa publică din 9 februarie 2012

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 1 februarie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, pe rol fiind soluţionarea cauzei penale privind pe inculpaţii V.A., L.F.R., B.D.I., B.I.Ş., B.I.I., D.A.V., I.C.D., O.M.F., S.C.M., B.F.B., L.A.I., S.L.L., R.Ş.F., O.C.C., S.M., K.C.P., B.D.C., T.O., I.C.L., T.D.V., M.D.S., B.C., T.I., V.G., P.I., L.T.M., T.I., S.L., A.D., O.V., N.I. şi C.M.G. trimişi în judecată prin Rechizitoriul întocmit de D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial Hunedoara din data de 30 mai 2011, pentru infracţiuni prev. de Legea nr. 39/2003, s-au luat în discuţie verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaţilor V.A., B.D.I., B.I.Ş., D.A.V., O.M.F., S.C.M., B.F.B., L.A.I., S.L.L., O.C.C. şi S.M., precum şi cererile de revocare sau de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea formulate în cauză.

Curtea, constatând că, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă în continuare, fiind îndeplinite cerinţele impuse de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. si că, în cauza, pentru motivele expuse, nu se justifică luarea unei alte măsuri preventive, în baza art. 300² C. proc. pen. raportat la art. 160^b alin. (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpaţilor:

1. V.A., cetăţean italian,;

2. B.D.I., zis D.;

3. B.I.Ş., zis N.;

4. D.A.V.;

5. O.M.F.;

6. S.C.M.;

7. B.F.B.;

8. L.A.I.;

9. S.L.L.;

10. O.C.C.

Cu privire la inculpatul S.M., raportat la conduita procesuală în sensul recunoaşterii săvârşirii faptelor pentru care a fost trimis în judecată, la acest termen de judecată, precum şi la activitatea infracţională prezumat a fi săvârşită de acesta, constatând că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestuia s-au schimbat, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 145¹ C. proc. pen., Curtea a înlocuit măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul S.M, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu Ighiu, jud. Alba.

Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea inculpatul a fost obligat să respecte următoarele dispoziţii, conform prevederilor art. 145 alin. (1¹) raportat la art. 145¹ alin. (2) C. proc. pen.:

a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată;

b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemată;

c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;

d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.

În baza art. 145 alin. (1)² C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (2) C. proc. pen. a impus inculpatului ca pe durata măsurii să nu ia legătura, şi să nu comunice direct sau indirect, cu persoanele împreună cu care a săvârşit fapta şi martorii încuviinţaţi în cauză.

I. A dispus punerea în libertate a inculpatului S.M., la rămânerea definitivă a prezentei încheieri dacă nu este arestat în altă cauză.

II. A respins cererile de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea formulate de inculpaţii V.A., B.D.I., B.I.Ş., D.A.V., O.M.F., S.C.M., B.F.B., L.A.I., S.L.L. şi O.C.C.

În termen legal, împotriva încheierii din 1 februarie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Alba Iulia, privind pe inculpatul S.M. şi inculpaţii O.C.C., S.L.L., B.D.I., D.A.V., V.A. şi L.A.I.

Procurorul a solicitat admiterea recursului parchetului astfel cum se află motivat la dosarul cauzei, susţinând că încheierea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală sub aspectul înlocuirii măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpatul S.M. cu măsura de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

În acest sens a susţinut că poziţia procesuală exprimată de inculpat în sensul că solicită judecarea în baza dispoziţiilor art. 320¹C. proc. pen. nu putea justifica înlocuirea măsurii apreciind că nu sunt incidente dispoziţiile art. 139 C. proc. pen., arătând că, conduita procesuală de recunoaştere nu a avut loc în realitate întrucât inculpatul nu a fost audiat şi până în prezent nu a făcut o declaraţie expresă de recunoaştere a vinovăţiei, mai mult chiar solicită schimbarea încadrării juridice.

A mai arătat că şi în ceea ce îl priveşte pe acest inculpat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, acesta prezentând pericol concret pentru ordinea publică raportat la modalitatea concretă de organizare şi comitere a faptei, la prejudiciul important, aproape 1 milion euro, precum şi la starea de recidivă în care se află inculpatul.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii atacate în ceea ce îl priveşte pe inculpatul S.M. şi, rejudecând, în baza art. 300² raportat la art. 160^b C. proc. pen. menţinerea măsurii arestării preventive a acestuia.

Inculpaţii O.C., S.L., V.A. şi L.A.I., prin apărătorul ales, au precizat că recursurile vizează doar menţinerea măsurii arestării preventive în raport de care s-a solicitat admiterea, casarea în parte a încheieri atacate şi judecarea în libertate.

În acest sens au susţinut că instanţa le-a menţinut starea de arest, arătând că se menţin temeiurile avute în vedere raportat la gravitatea faptelor, la prejudiciul mare şi nerecunoaşterea infracţiunilor.

Or, în prezent toţi patru au solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., iar menţinerea măsurii nu mai este de actualitate şi nu se mai impune, cu atât mai mult cu cât nu s-a apreciat că există riscul de a fugi sau influenţarea probelor de la dosar.

Cu privire la gravitatea faptelor au susţinut că aceasta trebuia apreciată în concret pentru toţi inculpaţii, nu doar generic pentru cei arestaţi.

Sub aspectul rezonanţei sociale în raport de practica C.E.D.O. au susţinut că trecerea timpului a diminuat această rezonanţă, toate faptele fiind săvârşite în Franţa, deci nu pot avea impact asupra opiniei publice din România, şi mai ales după o perioadă de 1 an de detenţie preventivă.

Au mai fost invocate aspecte de ordin personal, o parte din inculpaţi, fiind fără antecedente penale, inculpatul S. recunoscând faptele săvârşite, mai puţin implicarea în grupul infracţional, aspecte în raport de care apreciază că scopul măsurii preventive poate fi atins şi cu cercetarea în libertate.

Inculpaţii B.D. şi D.A., prin apărătorul din oficiu, au solicitat admiterea recursurilor şi judecarea în libertate prin respingerea propunerii de menţinere a măsurii arestării preventive, arătând că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, că nu mai prezintă pericol public, iar după trecerea unei perioade de 1 an de zile de arest preventiv, rezonanţa socială a faptelor este mult mai scăzută.

Inculpatul S.M., prin apărător ales, avocat U.N., a susţinut că a avut o poziţie procesuală de recunoaştere încă din timpul anchetei, a cooperat cu organele de cercetare, s-a dus personal la autorităţi, este o persoană care conduce o societate comercială ce face producţie, fiind morar şi deţinând o moară, a cumpărat pe banii proprii trei tractoare.

În raport de cele arătate, a apreciat că în mod corect instanţa de fond a dispus înlocuirea măsurii şi pe cale de consecinţă a solicitat respingerea recursului parchetului şi menţinerea încheierii atacate.

Acelaşi inculpat, prin apărător ales, avocat C.A., a solicitat respingerea recursului parchetului şi menţinerea încheierii atacate, apreciind că sunt întrunite toate criteriile pentru cercetarea inculpatului în stare de libertate.

În acest sens a susţinut că potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. scopul măsurilor preventive este de a asigura buna desfăşurare a procesului penal în raport de care se constată că nu a împiedicat bunul mers al procesului, ajutând la aflarea adevărului, prezentându-se 4 luni la audieri, ajutând la repararea prejudiciului prin punerea la dispoziţie a utilajelor.

În raport de aceste aspecte a susţinut că nu există riscul ca, odată pus în libertate să influenţeze probele pe care singur le-a pus la dispoziţia organelor de cercetare, iar rezonanţa socială a faptelor nu este mai mare pentru acest inculpat decât pentru ceilalţi cercetaţi în libertate, menţionând în acest sens că cercetările au demarat împotriva a 62 de inculpaţi dintre care 32 de inculpaţi au fost trimişi în judecată, iar 22 sunt cercetaţi în libertate.

Recursul declarat de Ministerul Public este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Recursurile declarate de inculpaţii O.C.C., S.L.L., B.D.I., D.A.V., V.A. şi L.A.I. sunt nefondate.

Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de Ministerul Public cu privire la inculpatul S.M., Înalta Curte constată că prin încheierea din 1 februarie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a înlocuit măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul S.M. - cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu Ighiu, jud. Alba, reţinând ca temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestuia s-au schimbat, în cauză fiind întrunite exigenţele art. 139 alin. (1) C. proc. pen., raportat la conduita procesuală de recunoaştere a faptelor, precum şi la activitatea infracţională prezumat a fi săvârşită de acesta.

În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul S.M. a fost trimis in judecata pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reţinut că de circa doi ani, a fost constituit un grup infracţional organizat iniţiat de către inculpaţii V.A. şi L.F.R. în scopul săvârşirii de furturi calificate, de utilaje agricole, cu consecinţe deosebit de grave în ţări ale Uniunii Europene, precum Franţa, Italia, Olanda şi Grecia. O parte din bunurile pretins furate se susţine că ar fi fost valorificate cu sprijinul inculpaţilor K.C.P., S.M., B.C.D., R.Ş.F.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventiva.

Art. 148 alin. (1) lit. b), e) şi f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luata dacă sunt întrunite condiţiile prev. de art. 143 şi există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă, există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau că încearcă o înţelegere frauduloasă cu aceasta şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În raport de cele anterior prezentate, Înalta Curte constată că deşi în cauză nu s-a pronunţat încă o hotărâre de condamnare a inculpatului, în prezent dosarul fiind în primă instanţă la judecata în fond, există raţiuni temeinice de fapt şi de drept de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din C.E.D.O.

Totodată, se mai au în vedere aspecte ce privesc recrudescenta acestui gen de fapte, starea de pericol şi urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor.

În acest sens, se va avea în vedere participaţia infracţională a inculpatului S.M. care este una amplă, inculpatul achiziţionând mai multe utilaje în baza unor acte de proprietate neconforme realităţii la preţuri inferioare bunurilor de gen, depozitând şi intermediind vânzarea - cumpărarea de astfel de utilaje în aceleaşi condiţii, iar pentru a-şi ascunde conduita ilicită a apelat la inculpaţii T.I. (fostul şef al Serviciului Judeţean de Informaţii Alba din cadrul S.R.I.) şi S.L. (la acea dată subcomisar de poliţie din cadrul B.C.C.O. Alba Iulia), care sunt de asemenea cercetaţi în cauza de faţă pentru favorizarea infractorului şi sprijinire de grup infracţional organizat.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte va ţine seama de circumstanţele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv faptul că nu se află la prima confruntare cu legea penală, acesta fiind recidivist în condiţiile art. 37 lit. a) C. pen., urmare unei condamnări pronunţate de către Tribunalul Bucureşti pentru comiterea de infracţiuni de acelaşi gen (sentinţa penala nr. 1230/2005, definitivă prin decizia penală nr. 12081 din 25 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), poziţia sa procesuală exprimată la termenul din 1 februarie 2012, respectiv aceea că înţelege a solicita judecarea sa în baza procedurii simplificate prev. de art. 320¹ C. proc. pen. fără a putea îndreptăţi instanţa să considere ca a intervenit o schimbare a temeiurilor juridice care au determinat arestarea sa preventivă.

În aceste condiţii, se constată că, situaţia juridică a inculpatului S.M. nu a suferit modificări sub aspectul temeiurilor de fapt şi de drept care au justificat la un moment anterior arestarea sa preventivă, existând argumente care pledează pentru plasarea sa în continuare în detenţie provizorie, care ţin de gradul de pericol social concret al faptelor de care este acuzat, precum şi de caracterul transfrontalier ale activităţilor infracţionale care sunt imputate grupului din care face parte, de împrejurările în care s-au comis aceste fapte, de numărul mare al persoanelor acuzate, de complexitatea cauzei.

Totodată, Înalta Curte are în vedere şi considerente care ţin pe viitor de buna derulare a procedurilor în cauză, asupra sa planând acuzaţii grave ce atrag prevalenţa interesului general al societăţii faţă de cel particular al inculpatului, neexistând de asemenea niciun risc concret de depăşire al vreunui termen rezonabil al măsurii privative de libertate.

Analizând încheierea atacata prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpaţii O.C.C., S.L.L., B.D.I., D.A.V., V.A. şi L.A.I., Înalta Curte constată că aceasta este legală şi temeinică.

Astfel, în raport de actele dosarului, se reţine că au fost trimişi în judecată inculpaţii:

1) V.A. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de: