ICCJ. Decizia nr. 3432/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3432 /2012
Dosar nr. 9730/99/2008*
Şedinţa publică din 24 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă reţine următoarele:
Prin sentinţa penală 590 din 11 noiembrie 2010 a Tribunalului Iaşi, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridica a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor I.A. şi R.D. prin rechizitoriu din infracţiunile de înşelăciune şi, respectiv, neglijenţa în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (2), (5) C. pen. şi art. 249 alin. (2) C. pen. în infracţiunile de înşelăciune şi, respectiv, neglijenţa în serviciu prevăzută şipedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. şi art. 249 alin. (1), (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215, alin. (1), (2), (5) C. pen.
În baza art. 11, pct. 2, lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10, lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul R.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenta în serviciu prevăzută şi pedepsită de art. 249 alin. (1), (2) C. pen.
În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen.a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea civila SC C.B. SA. Iaşi, cu sediul în Iaşi.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Iaşi a reţinut următoarele:
La data de 22 decembrie 1999 a avut loc licitaţia organizată de SC P. SA Iaşi având ca obiect vânzarea a doua suprafeţe tehnologice în suprafaţă de 3.840,84 m.p. şi 9.448,93 m.p. La aceasta licitaţie au participat SC M. SRL Perieni, reprezentată de inculpatul I.A. şi SC C. SRL Iaşi, reprezentata de numitul C.V.
Comisia de licitaţie era formată din inculpatul R.D., director general al SC P. SA Iaşi, S.C., reprezentant F.P.S., V.C., contabil sef al societăţii şi B.C., secretar.
Din procesul-verbal rezultă că terenul în suprafaţă de 9.448,93 m.p. a fost adjudecat de SC M. SRL Perieni, iar la data de 31 decembrie 1999 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare.
Verificând înscrisurile aflate la dosar privind procedura de adjudecare a imobilelor a rezultat că SC M. SRL Perieni nu a depus certificatul de neurmărire fiscală. Din adresa din 3 decembrie 2003 a Administraţiei Finanţelor Publice Bârlad a reieşit faptul ca la data de 31 decembrie 1999 SC M. SRL Perieni figura cu obligaţii la bugetul de stat reprezentând impozit pe profit, impozit pe salarii şi TVA.
Totodată sumele care trebuiau depuse drept garanţie de participare la licitaţie au fost atestate cu filele CEC aparţinând SC M. SRL din acelaşi carnet CEC depuse şi de către SC C. SRL.
Din procesul-verbal de adjudecare rezultă că nu s-a respectat termenul pentru depunerea taxelor şi garanţiei de participare la licitaţie de către participanţi.
Atât inculpatul R.D. cât şi martorii S.C., B.C. şi V.C. au susţinut ca nu au identificat probleme la licitaţie şi niciunul nu a mers în teren pentru a compara ceea ce se vindea cu realitatea faptică.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică, Tribunalul a apreciat că formele agravate ale infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată nu pot fi reţinute fără forma tip a infracţiunii prevăzută de alin. (1) care conţine definiţia şi la care se raportează toate formele agravate.
În consecinţă, apreciind că în cauză se impune schimbarea încadrării juridice, în sensul solicitat de reprezentantul Ministerului Public, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor I.A. şi R.D. prin rechizitoriu din infracţiunile de înşelăciune şi, respectiv, neglijenţă în serviciu, prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. (2), (5) C. pen. şi art. 249, alin. (2) C. pen. în infracţiunile de înşelăciune şi, respectiv, neglijenţă în serviciu prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. şi art. 249 alin. (1), (2) C. pen.
Având în vedere situaţia de fapt reţinută în urma analizei coroborate a tuturor probelor administrate în cauza, tribunalul a constatat că nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului R.D. săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, întrucât această infracţiune presupune ca urmare imediată, producerea unor consecinţe deosebit de grave, în accepţiunea art. 146 C. pen., respectiv o pagubă materială mai mare de 200.000 RON sau o perturbare gravă a activităţii cauzată unei autorităţi publice sau oricărei dintre unităţile la care se refera art. 145 C. pen. ori altei persoane fizice sau juridice. Această urmare imediată, ca şi element constitutiv al infracţiunii trebuie probată, sarcina probei revenind potrivit art. 65 C. pen. organului de urmărire penală şi instanţei de judecată, inculpaţii nefiind obligaţi să-şi dovedească nevinovăţia.
În acest context instanţa a reţinut faptul că, deşi potrivit rechizitoriului inculpatul R.D. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen., nu se precizează care ar fi urmarea imediată a neglijenţei, respectiv o pagubă materială mai mare de 200.000 RON sau o perturbare gravă a activităţii cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se refera art. 145 C. pen. ori altei persoane fizice sau juridice.
Or, analizând probele administrate în cursul urmăririi penale dar şi în cursul judecăţii nu a rezultat producerea unei astfel de urmări. Faptul că, în urma expertizei topo cadastrale dispuse în cursul urmăririi penale a rezultat o altă valoare a terenurilor supuse vânzării şi au fost identificate şi alte active aflate pe terenurile înstrăinate prin licitaţie nu poate fi un aspect imputabil inculpatului. Expertiza în baza căreia a fost stabilit preţul de vânzare al imobilelor la licitaţie a fost întocmită de un expert, numitul T.T., singurul în măsură să răspundă de exactitatea datelor consemnate.
De altfel inculpatul şi-a îndeplinit îndatorirea sa de a stabili preţul de pornire al licitaţiilor în baza unui raport de evaluare, aşa cum impuneau dispoziţiile H.G. nr. 450/1999. Tribunalul a apreciat că în ceea ce priveşte conţinutul raportului de expertiză şi exactitatea sa nu poate răspunde decât autorul expertizei nicidecum inculpatul care nici măcar nu este specialist în domeniu. De altfel, la solicitarea instanţei, expertul M. a indicat faptul că diferenţa de preţ este urmarea tipului de calcul folosit, aspect ce ţine strict de specialitate şi care nu ar fi putut fi cenzurat de către inculpat, nefiind de specialitate.
Mai mult potrivit aceleiaşi hotărâri de guvern „vânzarea activelor se aprobă de adunarea generală a acţionarilor pentru activele a căror valoare, individuală ori cumulată, depăşeşte 50% din valoarea contabilă a activelor societăţii comerciale la data emiterii ofertei de vânzare. În celelalte cazuri vânzarea se aprobă de consiliul de administraţie, dacă actul constitutiv nu prevede altfel. Consiliul de administraţie al regiei autonome hotărăşte vânzarea de active cu aprobarea prealabilă a instituţiei publice implicate sub a cărei autoritate funcţionează.”
Or, sub acest aspect preţul de pornire al licitaţiilor a fost stabilit conform acestor dispoziţii legale.
De altfel, prin sentinţa civilă 888/E din 1 iulie 2002 Tribunalul Iaşi a apreciat asupra legalităţii modului de organizare a licitaţiilor din data de 22 decembrie 1999, respingând ca nefondată acţiunea promovată de partea vătămată privind modul de organizare a licitaţiilor şi constatarea nulităţii proceselor-verbale de licitaţie înregistrate sub nr. X1 din 22 decembrie 1999 şi X2 din 22 decembrie 1999, sentinţă irevocabila prin decizia nr. 853 din 18 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Iaşi.
Totodată din probele aflate la dosar nu a rezultat nici faptul ca, urmare a licitaţiei organizate s-ar fi produs o perturbare gravă a activităţii părţii vătămate. De altfel, nici partea vătămată şi nici procurorul, în actul de inculpare şi sesizare a instanţei, nu au arătat în ce ar fi constat o astfel de perturbare. În ceea ce priveşte preţul de adjudecare al terenurilor acesta a fost stabilit potrivit dispoziţiilor legale, prin expertiza, iar prejudiciul invocat de partea vătămată constând în diferenţa de preţ raportat la expertiza efectuată în cursul urmăririi penale nu este unul cert, neputându-se stabili că acesta ar fi fost şi preţul vânzării la licitaţie.
În consecinţă, tribunalul constată că omisiunea inculpatului de a verifica cu stricteţe îndeplinirea tuturor condiţiilor de participare de către cele două societăţi comerciale nu a avut ca urmare imediată producerea unor consecinţe deosebit de grave, în accepţiunea art. 146 C. pen., nefiind întrunite condiţiile constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.
În ceea ce priveşte activitatea desfăşurată de către inculpatul I.A., instanţa a apreciat că aceasta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, respectiv înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (5) C. pen.
Faptul ca inculpatul ar fi prezentat o documentaţie inexactă în vederea participării la licitaţie nu constituie o activitate de inducere în eroare câtă vreme inculpatul nu a prezentat ca adevărată o faptă mincinoasă şi nici ca mincinoasă o faptă adevărată, respectiv inculpatul nu a susţinut că nu are datorii şi a creat o astfel de aparenţă ci doar a omis să depună certificatul de neurmărire fiscală, fapt care nu a fost sesizat de către membrii comisiei de licitaţie ca urmare a propriei lor neglijente şi nu ca urmare a manoperelor sau activităţii inculpatului. Aceştia aveau obligaţia verificării documentaţiei şi posibilitatea împiedicării inculpatului să participe la licitaţie.
De altfel, instanţa a constatat că din adresa emisă de Administraţia Finanţelor Publice Bârlad a reieşit faptul că, la data de 31 decembrie 1999 SC M. SRL Perieni figura cu obligaţii la bugetul de stat reprezentând impozit pe profit, impozit pe salarii şi T.V.A. şi nu la data organizării licitaţiei 22 decembrie 1999. Chiar dacă ar fi figurat cu datorii, atâta timp cât inculpatul nu a întreprins vreo manoperă de natură a ascunde acest aspect şi a induce în eroare, s-a arătat că nu se poate susţine că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune. Faptul ca membrii comisiei de licitaţie nu au verificat acest aspect nu poate fi imputat vreunei activităţi întreprinse de către inculpat.
În ceea ce priveşte faptul că licitaţia ar fi fost „trucată” în contextul în care SC C. SRL a atestat sumele ce trebuiau depuse drept garanţie de participare la licitaţie cu file CEC aparţinând SC M. SRL, s-a arătat că nu se poate trage automat o astfel de concluzie, în contextul în care chiar martorul C.V. a arătat în mod constant în declaraţii că motivul pentru care a procedat astfel era că nu avea disponibil în cont şi nu putea emite instrumente de plată fără acoperire bancară.
Referitor la contextul participării la licitaţie, instanţa a constatat că declaraţiile martorului sunt contradictorii astfel încât nu pot fi reţinute de către instanţă, cu atât mai mult cu cât acesta a avut poziţia de învinuit în cursul urmăririi penale, nefiind o proba convingătoare, în sensul statuat de C.E.D.O. în cauza Telfner c. Austriei.
Faptul că sumele reprezentând garanţie de participare la licitaţie au fost atestate cu filele CEC aparţinând SC M. SRL nu poate conduce, în sine, la concluzia unei activităţi a inculpatului de inducere în eroare în scopul obţinerii de foloase materiale injuste şi prejudicierea părţii vătămate, în lipsa unei înţelegeri frauduloase.
În contextul în care potrivit caietului de sarcini licitaţia este deschisă cu strigare şi adjudecare la preţul cel mai mare iar, potrivit H.G. nr. 450/1999 dacă, la reluarea licitaţiei în termen de 10 zile, se prezintă un singur ofertant, acesta va fi declarat câştigător, nu se poate considera ca modul de participare a inculpatului la licitaţie a pricinuit părţii vătămate o pagubă. Totodată martorii audiaţi care erau membrii ai comisiei de organizare a licitaţiilor, S.C., B.C. şi V.C. au arătat că societatea SC P. SA se afla într-o situaţie financiară dificilă, interesul fiind acela al obţinerii cât mai rapide de resurse financiare, context în care atitudinea inculpatului nu poate fi apreciată ca prejudiciabilă pentru partea vătămată.
De altfel, instanţa a constatat că nici în actul de acuzare nu este indicat sau descris prejudiciul cauzat părţii vătămate, ca element constitutiv al infracţiunii de înşelăciune.
Faptul adjudecării celor două terenuri, la un preţ mai mic decât cel din oferta de vânzare, în contextul în care, prin hotărâri civile irevocabile s-a statuat asupra legalităţii modului de desfăşurare al licitaţiilor, în contextul în care nu au existat alţi participanţi la licitaţie astfel încât să fi existat posibilitatea obţinerii preţului de pornire al licitaţiei organizate în sistem olandez (potrivit căruia preturile puteau coborî până la limita acceptată de comisie) nu poate conduce în sine la concluzia unei activităţi frauduloase din partea inculpatului cu scopul obţinerii de prejudicii şi având ca urmare o pagubă materială mai mare de 200.000 RON sau o perturbare gravă a activităţii cauzată părţii vătămate, nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.
Sub aspectul laturii civile, tribunalul a constatat că partea vătămată SC C.B. SA Iaşi s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 500.000 euro solicitând şi restabilirea situaţiei anterioare, anularea şi desfiinţarea înscrisurilor încheiate cu ocazia organizării licitaţiei. În contextul în care instanţa a achitat pe cei doi inculpaţi constatând ca activitatea desfăşurată de către aceştia nu a avut ca urmare producerea vreunui prejudiciu în dauna părţii vătămate, solicitările formulate de acesta în latura civilă apar ca neîntemeiate urmând să fie respinse ca atare.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, partea civilăSC C.B. SA şi inculpatul I.A.
Prin decizia nr. 199/2011 din 8 decembrie 2011, Curtea de Apel Iaşi a admis apelurile formulate de către parchet şi de inculpatul I.A., a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată, şi, rejudecând, în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului I.A. din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. în infracţiunea de instigare la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul I.A. pentru infracţiunea de instigare la înşelăciune prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
A fost respins ca nefondat apelul formulat de partea civilă SC C.B. SA Iaşi.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că în procedura de adjudecare a imobilelor SC M. SRL Perieni nu a depus certificatul de neurmărire fiscală; că procesul-verbal de adjudecare nr. X2 dovedeşte faptul că nu s-a respectat termenul pentru depunerea taxelor şi garanţiei de participare la licitaţie de către participanţi; că adresa din 3 decembrie 2003 a Administraţiei Finanţelor Publice Bârlad dovedeşte că la data de 31 decembrie 1999 SC M. SRL Perieni figura cu obligaţii la bugetul de stat reprezentând impozit pe profit, impozit pe salarii şi T.V.A.; că sumele care trebuiau depuse drept garanţie de participare la licitaţie au fost atestate cu filele CEC aparţinând SC M. SRL din acelaşi carnet CEC depuse şi de către SC C. SRL; procesul-verbal nr. X1 dovedeşte că terenul în suprafaţă de 9.448,93 m.p. a fost adjudecat de SC M. SRL Perieni, iar la data de 31 decembrie 1999 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare.
În aceste condiţii, la data de 22 decembrie 1999 a avut loc licitaţia organizată de SC P. SA Iaşi având ca obiect vânzarea a două suprafeţe tehnologice în suprafaţă de 3.840,84 m.p. şi 9.448,93 m.p., la această licitaţie au participat SC M. SRL Perieni, reprezentată de inculpatul I.A. şi SC C. SRL Iaşi, reprezentată de numitul C.V.
Actele materiale săvârşite de fiecare inculpat în parte având în vedere şi conţinutul expertizei topo cadastrale raportat la valoarea terenurilor supuse vânzării au demonstrat că inculpatul R.D. şi-a îndeplinit îndatorirea sa de a stabili preţul de pornire al licitaţiilor în baza unui raport de evaluare, aşa cum impuneau dispoziţiile H.G. nr. 450/1999.
Curtea a apreciat că, în ceea ce priveşte conţinutul raportului de expertiză şi exactitatea sa nu poate răspunde decât autorul expertizei nicidecum inculpatul care nici măcar nu este specialist în domeniu. De altfel, la solicitarea instanţei, expertul M. a indicat faptul că diferenţa de preţ este urmarea tipului de calcul folosit, aspect ce ţine strict de specialitate şi care nu ar fi putut fi cenzurat de către inculpat, nefiind de specialitate.
Or, sub acest aspect preţul de pornire al licitaţiilor a fost stabilit conform dispoziţiilor legale.
Totodată din probele aflate la dosar nu a rezultat nici faptul că, urmare a licitaţiei organizate s-ar fi produs o perturbare gravă a activităţii părţii vătămate, iar omisiunea inculpatului de a verifica cu stricteţe îndeplinirea tuturor condiţiilor de participare de către cele două societăţi comerciale nu a avut ca urmare imediată producerea unor consecinţe deosebit de grave, în accepţiunea art. 146 C. pen., nefiind întrunite condiţiile constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, respectiv infracţiunea de neglijenţă în serviciu.
Raportat la aceste argumente probatorii, Curtea de apel a apreciat că criticile procurorului privindu-l pe inculpatul R.D. nu sunt întemeiate şi, în mod legal instanţa a dispus achitarea acestuia prin reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul I.A., Curtea a constatat că simplul fapt că documentaţia depusă în vederea participării la licitaţie nu cuprindea şi certificatul de neurmărire fiscală nu poate conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (5) C. pen. (acesta fiind singurul act „eventual ilicit” ce ar putea fi reţinut în sarcina inculpatului).
Adresa emisă de Administraţia Finanţelor Publice Bârlad a dovedit faptul că la data de 31 decembrie 1999 SC M. SRL Perieni figura cu obligaţii la bugetul de stat reprezentând impozit pe profit, impozit pe salarii şi TVA şi nu la data organizării licitaţiei 22 decembrie 1999. De altfel chiar dacă ar fi figurat cu datorii, atât timp cât inculpatul nu a întreprins vreo manoperă de natură a ascunde acest aspect şi a induce în eroare nu se poate susţine că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.
Faptul că membrii comisiei de licitaţie nu au verificat acest aspect nu poate fi imputat vreunei activităţi întreprinse de către inculpatul I.A.
Ca atare, Curtea a apreciat că criticile procurorului privindu-l inculpatul I.A. nu sunt întemeiate şi, în mod legal, instanţa a dispus achitarea acestuia prin reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Aspectele invocate de partea civilă în criticile formulate şi de procuror referitoare la „aspectul trucat” al licitaţiei nu poate fi evidenţiat prin filele CEC depuse de SC M. SRL, acestea constituind doar o garanţie de participare la licitaţie şi de atestare a sumelor de bani.
În ceea ce priveşte declaraţiile martorului C.V., Curtea a constatat că acestea au fost în mod corect şi temeinic înlăturate, în aprecierea situaţiei de fapt fiind relevante înscrisurile depuse.
Pe de altă parte, Curtea a învederat nu se poate considera că modul de participare a inculpatului la licitaţie a pricinuit părţii vătămate o pagubă. Martorii audiaţi care erau membrii ai comisiei de organizare a licitaţiilor, au arătat că societatea SC P. SA se afla într-o situaţie financiară dificilă, interesul fiind acela al obţinerii cât mai rapide de resurse financiare, context în care atitudinea inculpatului nu poate fi apreciată ca prejudiciabilă pentru partea vătămată.
Legalitatea derulării licitaţiei şi faptul adjudecării celor 2 imobile (terenuri) la un preţ mai mic decât oferta, a fost statuată prin hotărâre civilă irevocabilă, astfel încât nu s-au conturat probe ale unei activităţi frauduloase din partea inculpatului I.A., ori ale unei neglijenţe din partea inculpatului R.D. şi nici scopul creării vreunei pagube materiale mai mare de 200.000 RON, sau perturbare gravă a activităţii părţii vătămate.
Referitor la latura civilă a cauzei, Curtea de apel a reţinut, în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, că nu se constată distinct „paguba” pricinuită persoanei păgubite ori cuantificarea consecinţei deosebit de grave cauzate de inculpat. De asemenea, nici faţă de infracţiunea de neglijenţă în serviciu reţinută în sarcina inculpatului R.D., prin actul de sesizare nu s-a individualizat existenţa, nici cuantificat prejudiciul (paguba patrimoniului ori vătămarea intereselor legale).
În ceea ce priveşte celelalte critici formulate, Curtea a reţinut că, ceea ce s-a confirmat din punct de vedere probator, a fost aspectul referitor la abordarea martorului C.V. de către inculpatul I.A. de a-l determina să participe la licitaţie (ca şi un contracandidat), punându-i la dispoziţie instrumente (documentaţia) destinate participării la licitaţie, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), (2) C. pen.
Curte a reţinut însă că această documentaţie nu a fost de natură şi nu a echivalat cu un mijloc de inducere în eroare întrucât acesta nu a prezentat ca adevărată o faptă mincinoasă; ori ca mincinoasă o faptă adevărată; nu a invocat că nu are datorii şi nu a creat vreo aparenţă ilicită. Toate acţiunile întreprinse de inculpatul I.A. au fost lipsite însă de intenţia săvârşirii unor fapte penale, motiv pentru care s-a constatat lipsa unui element constitutiv al infracţiunii de înşelăciune (în forma instigării) şi, în consecinţă, s-a dispus achitarea prin reţinerea dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de apel Iaşi, partea civilă SC C.B. SRL şi inculpatul I.A.
Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. susţinând că hotărârea de achitare a inculpaţilor este rezultatul unei grave erori de fapt. În acest sens s-a arătat că vinovăţia inculpatului I.A. rezultă din următoarele aspecte: inculpatul nu a depus certificat fiscal, document obligatoriu pentru înscrierea la o licitaţie; la data licitaţiei, societatea administrată de inculpat avea obligaţii fiscale la stat, ceea ce, implicit, face dovada faptului că nu avea disponibilul necesar achitării celor două platforme licitate şi adjudecate; inculpatul nu a respect nici termenul de 5 zile pentru vărsarea garanţiei de participare şi a taxei aferente participării, din raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză rezultând că respectivele plăţi au fost făcute abia la 5 ianuarie 2000; în ziua licitaţiei, inculpatul l-a abordat pe martorul C.V. rugându-l să participe şi el formal la licitaţie, SC C. SRL Iaşi, reprezentată de martor depunând ca şi garanţii de participare file CEC emise tot de SC M. SRL Perieni. Referitor la inculpatul R.D. s-a susţinut că în calitate de preşedinte al comisiilor de licitaţie nu a verificat respectarea procedurilor de înscriere, respectiv îndeplinirea condiţiilor privind participarea la licitaţie, favorizând astfel adjudecarea de către SC M. SRL Perieni, prin eludarea dispoziţiilor legale, a doua platforme tehnologice.
De asemenea, s-a arătat că în cauză s-a produs un prejudiciu, valoarea suprafeţelor de teren înstrăinate fiind de 1.038.700,93 RON.
Partea civilă SC C.B. SA a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 9 şi 18 C. proc. pen. Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. s-a criticat nemotivarea deciziei pronunţate de către instanţa de apel, iar în ceea ce priveşte fondul cauzei, criticile se referă la grava eroare de fapt care a condus la achitarea inculpaţilor, fiind comune cu cele formulate de către parchet.
Inculpatul I.A. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. cu referire la caracterul contradictoriu al considerentelor instanţei de apel, de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., privind nepronunţarea instanţei de apel asupra a două cereri esenţiale, aceea de aplicare a legii penale mai favorabile şi cea de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. b) C. proc. pen., de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. arătând că faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică, în cauză nefiind incidente şi dispoziţiile alin. (5) ale art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 alin. (2) C. proc. pen. motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, în caz contrar, conform art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În prezenta cauză, motivele de recurs ale părţii civile SC C.B. SA au fost trimise prin fax la data de 14 mai 2012, deci cu o zi înaintea primului termen de judecată, stabilit pentru 15 mai 2012. În aceste condiţii, având în vedere că limitele efectului devolutiv al recursului sunt restrânse la cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că niciuna din criticile formulate, încadrate în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 9 şi 18 C. proc. pen., nu pot fi analizate în calea de atac a părţii civile. Aceasta întrucât prevederile art. 385 alin. (3) C. proc. pen. nu trimit la cazul de casare ce sancţionează nemotivarea hotărârii, iar grava eroare de fapt poate fi analizată din oficiu doar atunci când a influenţat hotărârea în defavoarea inculpatului, deci nu şi în cazul soluţiilor de achitare. Dat fiind însă că în recursul declarat de procuror, motivat în termenul prevăzut de lege, criticile soluţiei de achitare sunt comune cu cele ale părţii civile, SC C.B. SA. urmează a beneficia de soluţia ce va fi pronunţată în calea de atac a Ministerului Public, evident dacă aceasta va fi admisă.
Verificând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, în limitele impuse dispoziţiile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen. şi art. 385 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte reţine următoarele:
Având în vedere că în calea de atac a inculpatului I.A., motivată cu respectarea dispoziţiilor art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., au fost invocate motive formale de recurs, Înalta Curte va face o analiză prioritară a acestora, întrucât în situaţia în care criticile s-ar dovedi întemeiate, ar conduce, potrivit art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., la casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor, făcând inutilă verificarea celorlalte motive substanţiale.
Recurentul I.A., din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., a susţinut caracterul contradictoriu al considerentelor instanţei de apel, arătându-se că, deşi instanţa de a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, a apreciat contribuţia sa, sub forma determinării martorului C. la participarea pur formală la licitaţie, ca instigare la infracţiunea de înşelăciune.
Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este întemeiat, existând concordanţă între considerente şi dispozitivul deciziei, întrucât reţinerea împrejurării că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune nu constituie un impediment pentru aplicarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. în sensul schimbării încadrării juridice în forma de participaţie a instigării la infracţiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) (în raport de activitatea concretă a inculpatului I.A.) şi pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., astfel cum a procedat Curtea de Apel Iaşi.
Nici criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. nu sunt întemeiate. Recurentul susţine că instanţele ar fi omis să se pronunţe asupra unor cereri esenţiale, respectiv asupra cererii de aplicare a legii penale mai favorabile, care ar fi condus la schimbarea încadrării juridice precum şi asupra celei de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile care să atragă incidenţa cazului de casare invocat şi să conducă la trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, soluţie care, de altfel, nici nu i-ar fi favorabilă recurentului. Astfel, în ceea ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice, prin înlăturarea dispoziţiilor alin. (5) ale art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) în raport de cuantumul prejudiciului, instanţa de apel s-a pronunţat asupra acesteia şi a apreciat-o neîntemeiată. Referitor la motivul de apel prin care s-a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen. faţă de soluţia dispusă în cauză, achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi respingerea acţiunii civile, acesta nu poate avea natura unei cereri esenţiale de natură să garanteze drepturile inculpatului şi să influenţeze soluţia procesului.
Ca atare, niciunul dintre cele două cazuri de casare invocate nu este incident, impunându-se analiza criticilor legate de fondul cauzei.
Aspura recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de apel Iaşi
Aşa cum s-a arătat anterior, parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. susţinând că soluţia de achitare a inculpaţilor este rezultatul unei grave erori de fapt.
Înalta Curte constată însă că situaţia de fapt, astfel cum aceasta este descrisă în recursul Ministerului Public, coincide cu cea reţinută de către instanţa de apel, instanţa arătând că în procedura de adjudecare a imobilelor SC M. SRL Perieni nu a depus certificatul de neurmărire fiscală, că nu s-a respectat termenul pentru depunerea taxelor şi garanţiei de participare la licitaţie de către participanţi, că la data de 31 decembrie 1999 SC M. SRL Perieni figura cu obligaţii la bugetul de stat reprezentând impozit pe profit, impozit pe salarii şi T.V.A., că sumele care trebuiau depuse drept garanţie de participare la licitaţie au fost atestate cu filele CEC aparţinând SC M. SRL din acelaşi carnet CEC depuse şi de către SC C. SRL.
Ca şi prima instanţă, Curtea de apel a concluzionat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune (în forma de participaţie a instigării) şi neglijenţă în serviciu, în principal constatându-se că nu există dovezi din care să rezulte că partea civilă ar fi suferit vreun prejudiciu, reţinând totodată că nu a existat intenţia inculpatului I.A. de a induce în eroare reprezentanţii comisiei de licitaţii.
Rezultă aşadar că, singurul aspect privind starea de fapt care diferenţiază poziţia instanţei de cea a parchetului şi care ar putea fi analizat din perspectiva cazului de casare pe care a fost întemeiat recursul este cel legat de existenţa sau nu a prejudiciului, acesta fiind un element constitutiv al laturii obiective al infracţiunilor pentru care ambii inculpaţi au fost trimişi în judecată.
În acest sens se reţine că, din punctul de vedere al acuzării, faptele inculpaţilor au produs un prejudiciu SC C.B. SA. în sumă de 1.038.700,93 RON, acesta fiind consecinţa neglijenţei inculpatului R.D., care nu a verificat situaţia celor două societăţi ce participau la licitaţie şi a acţiunilor de inducere în eroare exercitate de către inculpatul I.A., care l-a determinat pe martorul C.V. să participe şi el formal la licitaţia organizată de SC P. SA.
Cuantumul acestui prejudiciu a fost stabilit în baza unei raport de expertiză tehnică judiciară efectuat în cursul urmăririi penale, expertul în specialitatea cadastru evaluând cele două platforme ce au făcut obiectul licitaţiei din 22 decembrie 1999 la 284.238,09 RON (suprafaţa de 3.840 m.p.) respectiv 818.182,84 ron (suprafaţa de 9.448,93 m.p.).
Înalta Curte reţine că, în scopul stabilirii unui preţ de pornire a licitaţiei de vânzare a celor două platforme, SC P. SA (actuala SC C.B. SA) Iaşi, în conformitate cu dispoziţiile legale, a solicitat unui expert evaluator, membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor de Active din România, stabilirea valorii de circulaţie a acestora. Astfel, expertul T.T. a stabilit pentru platforma tehnologică zona 65000-75000 în suprafaţă de 9.448,93 m.p. şi construcţiile existente pe acesta, ţinând seama de gradul lor de uzură o valoare de 74.260 RON (742.600.000 ROL), fără T.V.A., iar pentru platforma tehnologică din Zona Porcărie în suprafaţă de 3.840,89 m.p. o valoare de 30.700 RON (307.000.000 ROL), fără T.V.A.
În primul rând, dacă în cauză s-ar fi demonstrat că, în vederea vânzării la licitaţie bunurile ar fi fost subevaluate, Înalta Curte constată lipsa oricărei legături de cauzalitate între faptele inculpaţilor, aşa cum au fost descrise prin actul de sesizare, şi acest eventual prejudiciu. Răspunderea pentru realitatea concluziilor raportului de expertiză nu poate să aparţină decât expertului evaluator, şi nu celor doi inculpaţi, atâta timp cât nu s-a demonstrat existenţa unei conivenţe între aceştia şi expertul T.T. (aceste aspecte nici măcar nu au făcut obiectul cercetărilor).
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că valoarea stabilită de expertul evaluator T.T. pentru cele două platforme este mai mare decât preţul practicat de partea civilă la înstrăinarea acestor bunuri, împrejurare ce demonstrează că aceasta era valoarea de circulaţie reală a terenurilor. În acest sens, este de menţionat faptul că, după ce instanţele au respins definitiv şi irevocabil acţiunea SC C.B. SA prin care a solicitat, în contradictoriu cu SC M. SRL Perieni, să se constate nulitatea proceselor-verbale de adjudecare a licitaţiei încheiată între părţi la 22 decembrie 1999, pe motiv că aceasta s-a făcut cu încălcarea Legii nr. 31/1990, cu fraudarea legii şi cu lezarea intereselor statului, deşi aceasta a primit notificare să se prezinte la notariat la data de 10 decembrie 2002 în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, SC C.B. SA la 13 decembrie 2002 a vândut bunurile adjudecate de către SC M. SRL, respectiv întreaga suprafaţă de 13.289,81 m.p., către SC C.A. SRL la preţul de 68.800 RON (688.000.000 ROL) fără TVA. Ca atare, se constată că, deşi partea civilă susţine că a fost prejudiciată întrucât valoarea celor două terenuri ar fi fost mult mai ridicată, ea însăşi înţelege să înstrăineze aceeaşi suprafaţă de teren la un preţ inferior celui stabilit de expertul T.T. ca fiind valoarea de circulaţie.
Prin motivele de recurs parchetul mai susţine că partea civilă ar fi fost prejudiciată şi prin aceea că, pe cele două platforme betonate s-ar mai fi aflat şi alte bunuri pe care expertul T.T. nu le-ar fi evaluat. În acest sens se face referire la o staţie P., cale ferată, tunel extracţie agregate, reţea canalizare, turn cale ferată, estacadă pod rulant din beton armat, împrejmuire panouri şi un zid de sprijin depozit agregate, aspecte care, în opinia parchetului ar fi trebuit observate de către inculpatul R.D., preşedintele comisiei de licitaţii, director şi reprezentant al SC P. SA (actualaSC C.B. SA).
Din actele dosarului, inclusiv planşele foto, se constată că bunurile menţionate de parchet, şi pentru care SC C.B. SA a indicat în cererea de constituire de parte civilă valoarea din contabilitate, se aflau într-o stare avansată de degradare şi descompletare. Din acest considerent, o parte din aceste acestea fuseseră casate anterior licitaţiei. Astfel, în cadrul şedinţei, a SC P. SA, din 26 mai 1999 s-a hotărât casarea mijloacelor fixe aferente zonei şi valorificarea mijloacelor fixe rezultate din dezmembrare. După adjudecarea celor două platforme, SC M. SRL a solicitat eliberarea terenului, şi, întrucât SC P. SA nu a avut posibilităţi financiare pentru a dezmembra estacadele şi benzile transport, în urma unui acord încheiat cu inculpatul I.A., societatea acestuia le-a dezmembrat cu forţe proprii, costurile fiind recuperate din preţul de vânzare a materialului recuperat.
Ca atare, se constată că mijloacelor fixe aferente zonei erau deja casate şi nu au făcut obiectul vânzării, după cum şi celelalte bunuri care nu erau componente ale platformelor, nefiind menţionate în contractele de vânzare-cumpărare, au rămas în mod evident, în proprietatea părţii vătămate SC C.B. SA.
Înalta Curte constată că în cauză nu s-a demonstrat nici faptul că, prin modalitatea în care a decurs licitaţia, respectiv prin participarea societăţii SC C. SRL şi din neglijenţa inculpatului R.D., s-ar fi produs un prejudiciu părţii civile, respectiv că ar fi existat posibilitatea să se obţină un preţ mai ridicat pentru cele două platforme.
Descalificarea celor două societăţi, SC C. SRL şi SC M. SRL, în condiţiile în care nu se prezentaseră alţi ofertanţi, ar fi condus, conform art. 3.46 lit. b) din H.G. nr. 450/1999, dispoziţii legale în baza cărora s-a organizat licitaţia, la organizarea unei noi licitaţii având un preţ de pornire 50% din preţul de pornire al licitaţiei anterioare, iar în cazul în care nu se înregistra o ofertă de cel puţin 20% din preţul de pornire a primei licitaţii, se organiza o nouă licitaţie având ca preţ de pornire această valoare.
Or, cele două terenuri au fost adjudecate la prima licitaţie de către SC M. SRL la o valoare de 63.720 RON (637.200.000 ROL), reprezentând peste 60% din preţul de pornire al licitaţiei, iar în cauză nu există nicio dovadă care să confere certitudinea că, în ipoteza în care se organiza o nouă licitaţie, având ca preţ de pornire 50% din valoarea primului, respectiv 52.480 RON, ar fi existat şi alţi ofertanţi şi ar fi fost posibilă obţinerea unui preţ superior celui la care s-au adjudecat bunurile la 22 decembrie 1999.
Mai mult decât atât, astfel cum s-a arătat anterior, la trei ani de la data adjudecării, respectiv la 13 decembrie 2002, partea civilă, refuzând să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, a înstrăinat aceleaşi bunuri către SC C.A. SRL, la preţul de 68.800 RON. În condiţiile în care, conform datelor oficiale publicate pe site-ul Institutului Naţional de Statistică, rata anuală a inflaţiei în anul 2000 a fost de 45,7%, în anul 2001 de 34,5%, iar în anul 2002 de 22,5%, Înalta Curte constată că, deşi se consideră prejudiciată prin preţul la care au fost vândute bunurile, partea civilă le înstrăinează sub preţul la care s-au adjudecat de SC M. SRL (calculat în raport de rata inflaţiei).
Materialul probator expus anterior susţine concluzia că faptele inculpaţilor nu au produs un prejudiciu părţii civile, bunurile fiind adjudecate la un preţ ce reprezenta valoarea de circulaţie, neexistând certitudinea că ar fi fost posibilă obţinerea unei preţ mai ridicat, având în vedere şi preţul de pornire la reluarea licitaţie (50% din valoarea iniţială), precum şi faptul că în ipoteza în care se prezenta un singur ofertant acesta era declarat câştigător.
Ca atare, Înalta Curte constată că situaţia de fapt stabilită este în concordanţă cu conţinutul probelor şi nu este rezultatul denaturării acestora, cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. nefiind incident în cauză.
De altfel, este de menţionat şi faptul că, contestarea licitaţiei desfăşurată la 22 decembrie 1999 a intervenit după schimbarea acţionariatului, plângerea penală fiind formulată la 29 februarie 2004, după ce s-a statuat definitiv şi irevocabil asupra legalităţii procedurii de licitaţie, sub acest aspect sentinţa civilă din 1 iulie 2002 a Tribunalului Iaşi, irevocabilă la 18 noiembrie 2002, având, conform art. 44 alin. (3) C. proc. pen., autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale, şi după ce s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare din 13 decembrie 2002 prin care SC C.B. SA a înstrăinat terenurile ce anterior fuseseră adjudecate de SC M. SRL.
În raport de considerentele anterior expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi ca nefondat.
În ceea ce priveşte celelalte critici formulate de inculpatul I.A., încadrate în prevederile art. 385 alin. (1) pct. 17 şi 172 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că acestea se referă la greşita încadrare juridică şi la aplicarea legii penale mai favorabile în raport de conţinutul art. 146 C. pen. privind înţelesul noţiunii de consecinţe deosebit de grave, recurentul contestând incidenţa elementului circumstanţial agravant prevăzut de dispoziţiile alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Înalta Curte reţine că instanţele au pronunţat o soluţie de achitare a inculpatului pentru fapta pentru care acesta a fost trimis în judecată, respectiv instigare la înşelăciune prevăzută de art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. (forma de participaţie a instigării fiind reţinută în urma aplicării dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen.), încadrarea juridică fiind atrasă de cuantumul prejudiciului stabilit în baza raportului de expertiză efectuat în cursul urmăririi penale, respectiv suma de 1.038.700,93 RON. Or, în raport de această valoare, atât sub aspectul legii în vigoare la data la faptei cât în prezent, reţinerea elementului circumstanţial agravant constând în producerea unor consecinţe deosebit de grave în sensul art. 146 C. pen. este corectă.
Împrejurarea că, în cauză s-a constatat că nu există acest prejudiciu şi nici măcar cel reprezentat de diferenţa dintre preţul de pornire a licitaţiei şi preţul la care bunurile au fost adjudecate a determinat pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi nu de schimbare a încadrării juridice, aceasta fiind stabilită, astfel cum s-a arătat, în raport de acuzaţia adusă prin rechizitoriu.
Ca atare, Înalta Curte constată că nici aceste critici ale inculpatului nu sunt întemeiate, astfel că, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge recursul acestuia ca nefondat.
Referitor la partea civilă, aşa cum s-a arătat anterior, efectul devolutiv al recursului său este limitat la cazurile de casare care pot fi luate în considerare din oficiu conform art. 385 alin. (3) teza I C. proc. pen., însă motivele nu se circumscriu cazurilor ce pot fi analizate în temeiul dispoziţiilor anterior menţionate. Cum nici din oficiu nu se reţine incidenţa vreunui caz de casare, şi, având în vedere că recursul parchetului s-a constatat a fi neîntemeiat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge şi recursul declarat de partea civilă SC C.B. SA Iaşi ca nefondat.
Faţă de soluţia pronunţată, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta parte civilă SC C.B. SA Iaşi şi recurentul intimat inculpat I.A. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat R.D. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, partea civilă SC C.B. SA Iaşi şi inculpatul l.A. împotriva deciziei penale nr. 199 din 8 decembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta parte civilă SC C.B. SA. Iaşi la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul intimat inculpat I.A. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat R.D. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi rămân în sarcina statului.
Respinge cererea formulată de intimatul inculpat R.D. privind acordarea de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1632/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3990/2012. Penal → |
|---|
