ICCJ. Decizia nr. 3286/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3286/2012
Dosar nr. 1416/90/2011
Şedinţa publică din 16 octombrie 2012
Prin Sentinţa penală nr. 268 din 7 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru comiterea căreia inculpatul L.G. a fost trimis în judecată din art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. în art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. şi art. 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen.
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. şi art. 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., cu aplic. art. 74 lit. c) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.G., cetăţean român, studii şcoala profesională, agricultor, serviciul militar satisfăcut, căsătorit, 3 copii minori, cu antecedente penale, la 5 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., rap. la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani, iar în baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat cuţitul folosit de către inculpat la săvârşirea infracţiunii.
În temeiul art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de către partea vătămată D.M., împotriva inculpatului L.G. şi a fost obligat inculpatul la plata către această parte civilă a sumelor de 3.000 RON, cu titlu de daune materiale, şi 5.000 RON, cu titlu de daune morale.
S-a admis acţiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu sediul în Craiova, jud.Dolj, şi a fost obligat inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 1.987,8 RON, contravaloarea cheltuielilor ocazionate de spitalizarea părţii civile D.M.
S-a admis acţiunea civilă formulată de către partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vâlcea, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, şi a fost obligat inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 504,8 RON, contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu transportul şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă prespitalicească părţii civile D.M.
În temeiul art. 163 C. proc. pen., s-a instituit sechestrul asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, până la concurenţa valorii despăgubirilor.
În temeiul art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către partea vătămată civilă D.M. a sumei de 779 RON, reprezentând cheltuieli judiciare.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ziua de 18 noiembrie 2010, inculpatul L.G. a mers la domiciliul părţii vătămate, care nu era acasă. Soţia acestuia i-a spus că se află la vărul său, A.M., din aceeaşi localitate. A mers cu căruţa trasă de cal pe strada V., la domiciliul acestuia. Partea vătămată a ieşit la poartă şi între părţi a avut loc un schimb de injurii, cu privire la faptul că inculpatul i-a reproşat părţii vătămate că nu i-a plătit suma de 40 RON, contravaloarea unui transport efectuat cu căruţa în luna iulie 2010. Era în jurul orelor 18:00, când începuse afară să se întunece.
Între cei doi au intervenit martorii A.M. şi A.A., care au reuşit să-i despartă. După ce inculpatul a plecat, partea vătămată a sărit gardul şi a fugit după inculpat. L-a prins în drum, unde din nou s-au luat la ceartă şi inculpatul i-a reproşat faptul că l-a lovit peste antebraţul stâng, cu un obiect contondent, o bucată de lemn pe care a luat-o de lângă gard.
La faţa locului s-a deplasat martorul A.M., care i-a despărţit, ocazie cu care a auzit inculpatul spunând că a fost lovit peste mâna stângă. Inculpatul şi-a continuat drumul către casă, a lăsat căruţa şi pentru a se răzbuna, s-a înarmat cu o furcă şi un cuţit pe care l-a introdus în cizma de la piciorul drept. Aceasta s-a întâmplat într-un interval de circa 20 minute. A plecat apoi pe strada V., unde trebuia să se întoarcă partea vătămată şi s-a ascuns după un stâlp de tensiune, la circa 30 - 40 m de casa martorului A.M. Afară se întunecase şi nu era nicio persoană pe drum. Când partea vătămată a trecut pe drum, inculpatul i-a ţinut calea spunându-i că a venit să se răzbune. Între cei doi a avut loc un schimb de lovituri. Din declaraţia inculpatului, primul care a lovit cu un obiect contondent, respectiv un arac de vie, a fost partea vătămată. Lovitura a fost peste cotul stâng.
Când partea vătămată a vrut să-l lovească a doua oară, inculpatul a ridicat furca, parând lovitura. În acelaşi timp, cu mâna stângă i-a prins aracul de vie, cu mâna dreaptă a aruncat furca şi, tot cu această mână, a scos cuţitul de la cizmă şi l-a înţepat de 2 - 3 ori pe corp, la întâmplare. Acest lucru s-a întâmplat când partea vătămată alunecase pe drumul unde era noroi şi era căzută.
Partea vătămată şi-a luat de jos un bocanc şi a fugit, ajungând la un bar în strada principală. Inculpatul a luat furca, cuţitul şi aracul pe care le-a dus acasă. A predat organelor de poliţie cuţitul.
A făcut dovada că a fost lovit de către partea vătămată cu Certificatul medico-legal din 22 noiembrie 2010 al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Vâlcea, din care rezultă că în ziua de 18 noiembrie 2010 a fost agresat, suferind mai multe leziuni, printre care echimoze pe faţa posterioară braţ stâng, 1/3 inferioară, cot şi antebraţ stâng 1/3 superioară, cu dimensiuni de 25/10 cm. Dimensiunile leziunilor pledează pentru lovirea cu un corp contondent alungit şi rotund, posibil arac de vie. A necesitat 7 - 8 zile timp de îngrijiri medicale. Nu a fost internat în spital.
Partea vătămată, după ce a fost lovită cu cuţitul, a mers până la un bar unde i s-au acordat primele îngrijiri medicale şi a fost anunţată ambulanţa. A fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova şi internată în Clinica a II-a Chirurgie Generală, în perioada 18 - 26 noiembrie 2010, cu FO nr. X.
Din Raportul de constatare medico-legală din 21 decembrie 2010 al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Vâlcea, rezultă că D.M. a prezentat o plagă înjunghiată faţă anterioară coapsă stângă cu secţiune completă de cvadriceps; anemie posthemoragică acută. S-a intervenit chirurgical; în lipsa îngrijirilor medicale de specialitate putea interveni decesul. Nu a rămas cu infirmităţi sau invalidităţi posttraumatice. A necesitat circa 25 zile timp de îngrijiri medicale de la producere, iar leziunile i-au pus în primejdie viaţa.
S-a reţinut de instanţa de fond că fapta inculpatului de a lovi pe partea vătămată cu cuţitul, de mai multe ori, după o pregătire prealabilă a acţiunii, în drumul public, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen.
Faptul că după o altercaţie anterioară inculpatul a mers acasă şi a luat un cuţit, apoi, conform chiar declaraţiei sale, s-a deplasat pe drum pentru a o aştepta pe partea vătămată ce urma să se întoarcă pe acel drum, pentru a o pedepsi, instanţa a apreciat, că relevă premeditarea exercitării faptei penale, iar faptul că, datorită altercaţiei anterioare a luat această hotărâre nu conferă acţiunii inculpatului forţa juridică a circumstanţei atenuante prevăzute de disp. art. 73 lit. b), fiind exclusă de chiar existenţa premeditării faptei, hotărârea de comitere a infracţiunii neapărând în momentul imediat anterior săvârşirii, ci fiind conturată sub aspect volitiv şi intelectiv cu suficient timp înainte, perioadă de timp în care inculpatul a pregătit comiterea infracţiunii, prin deplasarea la locuinţa proprie, în vederea înarmării şi la locul unde ştia că urma să apară partea vătămată, pe care a aşteptat-o, ascuns după un stâlp de înaltă tensiune, neputându-se reţine în aceste condiţii faptul că partea vătămată ar fi lovit prima în cadrul conflictului care s-a soldat cu înjunghierea sa, cu atât mai mult cu cât această acţiune nu a fost dovedită, fiind reţinută în mod nejustificat în cadrul rechizitoriului, ca şi componentă preexistentă actelor materiale ale inculpatului.
Pentru acest motiv, prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de către inculpat, din infracţiunea prev. de art. art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic.art. 73 lit. b) C. pen. în art. 20 C. pen., rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. şi art. 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen.
Cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de disp. art. 182 alin. (2) C. pen., motivată de faptul că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu cuţitul în picior, a fost apreciat de instanţa de fond ca neîntemeiată, din chiar cuprinsul declaraţiei date de către inculpat în faza de urmărire penală, la data de 25 februarie 2011, rezultând că acesta, în timp ce partea vătămată era căzută, a dat cu cuţitul de 2 - 3 ori, la întâmplare, fără să se uite unde loveşte, acţiunea sa relevând comiterea infracţiunii cel puţin cu intenţie indirectă, acceptând posibilitatea suprimării vieţii victimei ca rezultat al acţiunilor sale, chiar dacă nu ar fi urmărit producerea acestui rezultat.
Comportamentul sincer al inculpatului pe parcursul procesului penal, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cea a judecăţii, s-a apreciat de instanţa de fond, impune însă reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. c), justificarea comiterii faptei penale ca urmare a altercaţiei anterioare neavând în fapt semnificaţia unei nerecunoaşteri a săvârşirii faptei, la stabilirea pedepsei fiind avute în vedere atât gravitatea faptei, modul de săvârşire a acesteia şi urmările produse, dar şi persoana inculpatului.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., rap. la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani, iar în baza art. 71 C. pen., se vor interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În ceea ce priveşte acţiunea civilă promovată de către partea vătămată, aceasta a fost admisă în parte, martorii audiaţi dovedind faptul că partea vătămată, urmare a leziunilor produse prin acţiunea inculpatului, a avut o perioadă de inactivitate în care nu a putut exercita acţiunile obişnuite care îi asigurau procurarea de venituri materiale şi a efectuat o serie de cheltuieli impuse de necesitatea deplasărilor la unităţi spitaliceşti din afara localităţii de domiciliu, daunele materiale fiind astfel dovedite, însă numai în parte, daunele morale solicitate, în cuantum de 5.000 RON, fiind apreciate de către instanţă ca fiind corespunzătoare suferinţei produse prin comiterea infracţiunii şi necesar a fi compensate pe cale bănească, motiv pentru care vor fi acordate în totalitate.
Inculpatul a fost obligat, de asemenea, şi la plata daunelor materiale solicitate de către celelalte părţi civile, cheltuielile ocazionate de îngrijirea medicală a părţii vătămate, iar în baza art. 163 C. proc. pen., s-a instituit sechestru asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, până la concurenţa valorii despăgubirilor pe care acesta trebuie să le achite tuturor părţilor civile.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi inculpatul L.G.
Parchetul, în motivele scrise, a criticat sentinţa în primul rând pentru greşita reţinere a premeditării, variantă normativă specificată în disp. art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., având în vedere intervalul scurt de timp care s-a scurs de la conflictul iniţial până când inculpatul a aplicat victimei loviturile de cuţit.
De asemenea, s-a apreciat de către parchet că era necesar să se reţină provocarea, tocmai datorită conflictului anterior dintre inculpat şi partea vătămată, motiv de apel care însă nu a mai fost susţinut în faţa instanţei de către reprezentantul parchetului.
Inculpatul nu a formulat motive scrise, însă, prin apărătorul său, a susţinut că regimul sancţionator la care s-a oprit prima instanţă este foarte sever, având în vedere circumstanţele concrete în care fapta a fost comisă, atitudinea inculpatului înainte şi după comiterea faptei, poziţia procesuală consecventă şi sinceră pe care a manifestat-o în faţa instanţei.
Cauza a fost soluţionată în complet de divergenţă, în opinie majoritară reţinându-se următoarele:
În legătură cu premeditarea, Curtea a apreciat că momentul de plecare al analizei incidenţei acesteia este luarea hotărârii de omor, care a survenit imediat după primul conflict dintre cei doi, când inculpatul, în prezenţa martorilor oculari A.M. şi A.A., i-a adresat victimei ameninţări directe cu moartea.
Decis, în legătură cu ceea ce urma să întreprindă, inculpatul s-a grăbit spre casă, cu atelajul său, s-a înarmat apoi cu un cuţit şi o furcă, aşteptând victima lângă drumul pe unde trebuia să treacă şi pentru a nu fi văzut, s-a ascuns în spatele unui stâlp de tensiune electrică.
Curtea a apreciat că o analiză atentă a circumstanţelor indică, fără echivoc, faptul că hotărârea anterioară de a ucide victima s-a concretizat în activităţi explicite de pregătire, cu rol favorizant atingerii rezultatului letal.
Pe de altă parte, în urma primului contact cu victima, când a fost lovit cu un par din lemn, inculpatul a înţeles că adversarul îi poate fi superior, aceasta explicând de ce s-a înarmat cu două instrumente apte de a ucide, deşi unul singur era suficient (o furcă, ce i-ar fi permis să acţioneze la distanţă, şi un cuţit pentru ipoteza confruntării corp la corp).
În fine, în cadrul acestor activităţi preparatorii se înscriu alegerea unui loc strategic, în apropierea drumului pe unde victima urma să treacă, pe un segment fără case, poziţionarea în spatele unui stâlp de curent, pentru ca declanşarea atacului să fie surprinzătoare.
Toate aceste acţiuni ale inculpatului, privite în contextul în care s-au desfăşurat, au demonstrat, în opinia Curţii, existenţa unui plan destinat să susţină rezoluţia infracţională, destul de bine chibzuit de inculpat, în privinţa tuturor aspectelor.
În altă ordine de idei, Curtea a constatat că acţiunea agresivă a fost precedată de un interval de timp suficient pentru existenţa premeditării.
Conform declaraţiilor aceloraşi martori A.M. şi A.A., după primul conflict cu inculpatul, partea vătămată a mai rămas în domiciliul lor circa o jumătate de oră, plecând, apoi spre casă, iar agresiunea a fost semnalată de martorul Ţ.I. după o oră.
Ţinând seama că inculpatul s-a deplasat cu atelajul, şi deci, a ajuns mult mai repede acasă, Curtea a apreciat, aşa cum s-a arătat, că acest interval de timp a fost destul pentru ca acesta să planifice în ce manieră va acţiona, să cântărească disponibilităţile şi să se pregătească chiar pentru două variante de confruntare.
Curtea a concluzionat că existenţa premeditării este pe cât de certă, tot atât de incontestabilă, cum în mod corect a reţinut prima instanţă, astfel încât, pe această temă nu se pune problema unei schimbări a încadrării juridice, după cum solicită parchetul.
Referitor la provocare, Curtea, în opinie majoritară, a considerat incorectă concluzia primei instanţe care a susţinut că în prezenţa premeditării actul provocator este exclus. Caracterizată de o puternică tulburare sau emoţie, provocarea se raportează în mod necesar la particularităţile psihofizice ale fiecărei persoane, astfel încât, în funcţie de intensitatea stimulilor nu este exclus ca un anumit individ să conserve în psihicul său mai mult timp o stare puternică de emoţie, sub influenţa căreia să comită fapta penală.
Apoi, survenirea, de regulă, subită a tulburării sau emoţiei condiţionează şi determină acţiunile ilegale, ulterioare, ale victimei. În cele din urmă, provocarea trebuie căutată întotdeauna înaintea hotărârii infracţionale, pe când premeditarea după aceea, iar ca durată de timp, de obicei, provocarea este mult mai scurtă, intempestivă, astfel încât cele două nu se suprapun, dar nici nu se exclud una pe cealaltă, revenind organelor judiciare sarcina să analizeze existenţa lor în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte.
Speţa de faţă, din această perspectivă, se caracterizează prin existenţa între inculpat şi partea vătămată a unui conflict anterior, în cadrul căruia inculpatul a fost lovit de partea vătămată peste antebraţul mâinii stângi cu un par din lemn, determinându-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 7 - 8 zile îngrijiri medicale.
Curtea a apreciat că incidentul poate fi caracterizat ca având o intensitate semnificativă, cu consecinţe destul de importante asupra stării sănătăţii inculpatului, ceea ce înseamnă că a determinat, cu siguranţă, o puternică stare de tulburare, concretizată, aşa cum s-a demonstrat, în adoptarea hotărârii infracţionale şi a tuturor acţiunilor ulterioare întreprinse de inculpat.
Această concluzie este cu atât mai mult impusă de faptul că, imediat după aceea, sub presiunea emoţiei conflictului, inculpatul a adresat părţii vătămate ameninţări directe cu moartea, astfel încât, în acest cadru acţiunea provocatoare din partea victimei fiind evidentă, ar fi trebuit reţinută de instanţa de judecată.
În altă ordine de idei, Curtea a constatat că prima instanţă, în ce priveşte pedeapsa complementară şi accesorie, a interzis inculpatului inclusiv exerciţiului dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza I, respectiv dreptul de a alege. În legătură cu această interdicţie, Curtea a învederat că, într-o societate democratică, dreptul la alegeri libere constituie o valoare fundamentală. În Cauza Hirst c. Marii Britanii, Curtea Europeană s-a pronunţat în legătură cu interdicţiile ce derivă din aplicarea art. 71, 64 C. pen., stabilind că acestea nu intervin în mod automat, ci numai în cazul când instanţa constată că în raport cu gravitatea infracţiunii comise, interzicerea dreptului de a alege respectă acel principiu al proporţionalităţii.
În cazul de faţă, Curtea a apreciat că interdicţia drepturilor electorale, ca pedeapsă complementară şi accesorie, nu are nicio legătură cu faptele inculpatului, fiind un procedeu nerezonabil care încalcă principiul proporţionalităţii şi, în consecinţă, urmează să fie înlăturată dintre sancţiunile complementare aplicate de prima instanţă.
În ce priveşte apelul inculpatului, Curtea a reţinut că acesta a fost înaintat instanţei prin intermediul serviciului poştal la data de 27 decembrie 2011, iar din dovezile de comunicare aflate la dosar rezultă că acesta a luat la cunoştinţă, semnând personal, de conţinutul hotărârii de condamnare. Conform dispoziţiilor art. 363 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen., termenul de declarare a apelului este de 10 zile şi curge, de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii, pentru părţile care au lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare, cum este şi cazul inculpatului.
Din analiza datelor enunţate, Curtea a constatat că cele 10 zile puse la dispoziţia inculpatului pentru a promova apel s-au împlinit în ziua de 23 decembrie 2011, astfel că apelul acestuia este tardiv.
Pentru aceste considerente, în opinie majoritară, prin Decizia penală. 37/A din 19 aprilie 2012, Curtea de apel Piteşti a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a desfiinţat în parte, sentinţa apelată şi rejudecând, a aplicat inculpatului dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. şi a înlăturat din pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie aplicate inculpatului, dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., respectiv „ interzicerea dreptului de a alege".
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpat.
În opinie separată s-a arătat că în cauză se impunea înlăturarea schimbării încadrării juridice şi condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), comb. cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplic art. 73 lit. b) C. pen.
În motivarea opiniei separate s-a arătat că, în raport de situaţia de fapt stabilită, nu se poate reţine varianta premeditării. Este necontestată împrejurarea că la data de 18 noiembrie 2010, între inculpatul L.G. şi partea vătămată D.M. a avut loc, iniţial, un prim incident soldat cu lovirea de către aceasta a inculpatului, iar după plecarea de la locul respectiv a inculpatului, partea vătămată l-a urmărit şi ajungându-l din urmă l-a lovit din nou. În aceste împrejurări, inculpatul şi-a continuat drumul la domiciliul său, de unde a luat un cuţit şi o furcă întorcându-se la locul pe unde avea cunoştinţă că va trece partea vătămată. Ajungând în acel loc, din nou între cei doi a avut loc un schimb de replici, în cursul cărora inculpatul reproşa că a fost lovit peste antebraţ, motiv pentru care partea vătămată l-a lovit, timp în care inculpatul a scos cuţitul pe care-l luase din domiciliu şi a lovit-o de mai multe ori partea vătămată.
Pentru a se reţine premeditarea, în înţelesul obişnuit al cuvântului, ar însemna o acţiune îndelung gândită sau desfăşurată pe baza unei meditaţii anterioare, a unei chibzuinţe anticipate. Altfel spus, fapta trebuia săvârşită „cu sânge rece", adică după o deliberare anterioară îndelung chibzuită. Premeditarea implică atât o hotărâre prealabilă, cât şi activităţi materiale pregătitoare săvârşirii faptei, cum ar fi cele de procurare sau de adaptare a instrumentelor în vederea comiterii omorului, ori de crearea condiţiilor necesare săvârşirii acestuia (atragerea victimei într-o cursă, etc). Prin urmare, premeditarea presupune atât existenţa unei deliberării anterioare, cât şi exteriorizarea acesteia, prin săvârşirea de acte materiale de pregătire a omorului.
În speţă, s-a constatat în opinie separată că actele de violenţă ale inculpatului au fost comise spontan şi fără o pregătire ori o chibzuire anticipată, chiar dacă el şi-a continuat drumul spre domiciliu, de unde a luat cuţitul cu care, apoi, s-a întors şi a lovit pe partea vătămată.
Caracterul spontan al acţiunilor inculpatului nu poate fi înlăturat nici chiar prin trecerea celor aproximativ 20 de minute de la primul incident avut cu partea vătămată şi până la momentul în care s-a întors şi a lovit, în tot acest interval neputându-se vorbi, în mod legal, de premeditare în sensul dispoziţiilor art. 175 lit. a) C. pen.
Concluzionându-se, s-a arătat că instanţa de apel trebuia să înlăture schimbarea încadrării juridice a faptei în art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., respectiv să nu reţină circumstanţa săvârşirii tentativei de omor cu premeditare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi inculpatul L.G.
Parchetul a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. sub aspectul greşitei încadrări juridice, arătându-se că în cauză nu erau incidente dispoziţiile art. 175 lit. a) C. proc. pen., cu motivarea că intervalul de timp scurs de la primul incident dintre părţi şi lovirea victimei exclude posibilitatea existenţei unei chibzuiri, a unei deliberări anterioare care să conducă la reţinerea premeditării, şi de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor complementare şi accesorii, susţinând că în cauză se impunea interzicerea dreptului de a alege.
Recurentul a criticat decizia sub aspectul greşitei respingeri a apelului ca tardiv declarat, arătându-se că acesta a fost promovat în termenul prevăzut de lege.
Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a cazurilor de casare în care acestea se încadrează, cât şi din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Asupra recursului inculpatului L.G.:
Critica inculpatului privind greşita respingere a apelului ca tardiv declarat, analizată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. este nefondată.
Astfel, potrivit art. 363 alin. (1) C. proc. pen., termenul de apel este de 10 zile, acesta curgând pentru părţile care au lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare, cum este cazul inculpatului L.G., de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii, astfel cum prevede art. 363 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen.
Inculpatului i s-a comunicat copia de pe dispozitivul hotărârii la data de 12 decembrie 2011, semnând personal dovada de primire. Ca atare, termenul de apel a început să curgă la data de 12 decembrie 2011, şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 186 alin. (2) C. proc. pen., ultima zi în care calea de atac putea fi promovată era vineri, 23 decembrie 2011. Cum în cauză apelul a fost declarat, prin intermediul serviciului poştal, la data de 27 decembrie 2011, acesta în mod corect a fost respins ca tardiv.
În ceea ce priveşte recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în raport de situaţia de fapt reţinută de ambele instanţe, Înalta Curte constată întemeiate criticile privind greşita încadrare juridică, în cauză nefiind incidente şi dispoziţiile art. 175 lit. a) C. pen.
Astfel, pe baza probatoriului administrat, în fapt s-au stabilit următoarele:
La data de 18 noiembrie 2010, inculpatul L.G. a mers la domiciliul părţii vătămate D.M. Negăsind-o acasă şi aflând de la soţia acesteia că este în vizită la verişorul său, martorul A.M., inculpatul s-a deplasat la locuinţa acestuia din urmă. Aici, între inculpat şi partea vătămată are loc un schimb de injurii, inculpatul reproşându-i acesteia că nu i-a plătit suma de 40 RON, contravaloarea unui transport efectuat cu căruţa în luna iulie 2010.
Între cei doi au intervenit martorii A.M. şi A.A., care au reuşit să-i despartă. După ce inculpatul a plecat, partea vătămată a l-a urmărit şi între cei doi are loc un nou incident, inculpatul fiind lovit de partea vătămată peste antebraţul stâng, cu o bucată de lemn. Imediat la faţa locului a ajuns şi martorul A.M., care a aplanat conflictul.
Inculpatul şi-a continuat drumul către casă, a lăsat căruţa şi, hotărând să se răzbune pe partea vătămată, s-a înarmat cu o furcă şi un cuţit, după care s-a deplasat pe strada V., ascunzându-se după un stâlp de tensiune, la circa 30 - 40 m de casa martorului A.M., aşteptând ca partea vătămată să plece acasă. Când partea vătămată a plecat de la locuinţa martorului, inculpatul L.G. a oprit-o spunându-i că a venit să se răzbune. Cei doi s-au lovit reciproc, partea vătămată având asupra sa un arac de vie, iar inculpatul furca şi un cuţit. Când partea vătămată a vrut să-l lovească a doua oară, inculpatul a ridicat furca, parând lovitura. În acelaşi timp, după ce a reuşit să dezarmeze partea vătămată, a scos cuţitul pe care îl avea în cizmă şi, profitând şi de faptul că aceasta alunecase din cauza noroiului, a lovit-o de 2 - 3 ori în corp, la întâmplare, cauzându-i leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie şi au necesitat pentru vindecare un număr de 25 de zile de îngrijiri medicale.
S-a reţinut că cel de-al doilea incident a avut loc la într-un interval de aproximativ 20 de minute de la primul conflict existent între părţi.
Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel, în opinie majoritară, au apreciat că în drept fapta inculpatului, astfel cum a fost anterior descrisă, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. a) şi i) C. pen., reţinându-se că aceasta a fost comisă cu premeditare şi în public, în calea de atac constatându-se şi incidenţa circumstanţei atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen.
În ceea ce priveşte premeditarea, Înalta Curte reţine că, în lipsa unei definiţii dată de legiuitor, doctrina şi jurisprudenţa au conturat trei elemente care conduc la reţinerea acestui element circumstanţial agravant al infracţiunii de omor calificat, respectiv: adoptarea rezoluţiei infracţionale şi chibzuirea activă, meditarea asupra aspectului tactic; exteriorizarea rezoluţiei infracţionale prin acte de pregătire a executării infracţiunii, cum sunt obţinerea de informaţii despre victimă, procurarea de mijloace, căutarea de complici, alegerea locului sau momentului de timp care să favorizeze săvârşirea faptei; existenţa unui interval de timp între luarea hotărârii de a ucide şi punerea ei în executare, interval de timp care trebuie să fie suficient pentru a permite autorului faptei să chibzuiască cu adevărat asupra acesteia, dar şi să pregătească executarea ei.
Practica Înaltei Curţi este în acelaşi sens, instanţa supremă statuând că, pentru a se considera că omorul a fost săvârşit cu premeditare, este necesar să se constate că luarea hotărârii de a ucide a premers cu o anumită perioadă de timp săvârşirea faptei, perioadă în care autorul să reflecteze şi să efectueze acţiuni concrete de pregătire a comiterii infracţiunii. Aceste condiţii nu sunt îndeplinite în cazul unei altercaţii produse în apropierea locuinţei inculpatului, care, pentru a se răzbuna, a intrat în casă, s-a înarmat cu un cuţit, după care, găsind pe partea vătămată a încercat să o ucidă (Dec. 1047 din 21 septembrie 1990, C.S.J. dec. 5155/2001). De asemenea, nu s-a reţinut premeditarea în ipoteza în care, în urma unei altercaţii cu victima, inculpatul a părăsit locul altercaţiei şi a revenit după aproximativ 10 minute înarmat cu un cuţit şi a aplicat victimei lovituri care au cauzat decesul acesteia (T.S. decizia 862/1985, C.S.J. dec. 1014/1993). În schimb, s-a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 175 lit. a) C. pen. în situaţia în care inculpatul luase hotărârea infracţională cu câteva ore înaintea săvârşirii faptei, a pregătit săvârşirea faptei, prin procurarea unui cuţit şi însoţirea victimei într-un loc retras, unde a aplicat acesteia mai multe lovituri care au condus la decesul acesteia (Decizia nr. 1090 din 10 aprilie 2012).
Ca atare, pentru a se reţine premeditarea este necesar să se constate că autorul a luat hotărârea cu suficient timp înainte pentru a reflecta asupra împrejurărilor, locului şi momentului de săvârşire a faptei şi de a persista în această hotărâre, fiind totodată necesar ca, în acest timp să fi întreprins acţiuni specifice de pregătire în acest scop.
În prezenta cauză, Înalta Curte reţine că între luarea hotărârii de a ucide victima, obiectivizată în înarmarea cu o furcă şi un cuţit, şi punerea acesteia în executare s-a interpus un interval scurt de timp, de aproximativ 20 de minute, ce include şi deplasarea inculpatului cu căruţa la domiciliul său, şi revenirea, pe jos, la locuinţa martorului A.M. Or, această perioadă este total insuficientă pentru a considera că inculpatul a chibzuit cu adevărat, a meditat asupra faptei şi a modalităţii de executare a acesteia.
În raport de considerentele anterioare, se constată că nu se justifică schimbarea încadrării juridice şi reţinerea elementului circumstanţial agravant prev. de art. 175 lit. a) C. pen., împrejurare ce atrage incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
Criticile parchetului fiind întemeiate, Înalta Curte urmează a admite recursul, va casa în totalitate decizia penală atacată şi în parte sentinţa şi, rejudecând, va proceda la condamnarea inculpatului reţinând încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, urmând ca la individualizarea pedepselor accesorii şi complementare să fie analizat şi celălalt motiv de recurs formulat de Ministerul Public, privind necesitatea interzicerii dreptului de a alege.
În ceea ce priveşte pedeapsa principală ce va fi aplicată inculpatului pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 art. 175 lit. i) C. pen., vor fi reţinute circumstanţele atenuante deja stabilite de către prima instanţă şi de cea de apel, art. 73 lit. b) şi art. 74 lit. c) C. pen., având în vedere că sub acest aspect în recurs nu au fost formulate critici de către parchet. Referitor la starea de provocare în care a fost comisă fapta, este de precizat faptul că, deşi a fost reţinută în apel, aceasta nu a fost valorificată în niciun fel, instanţa făcând doar formal „aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.", fără să arate în considerentele hotărârii de ce incidenţa acestei atenuante nu justifica şi reindividualizarea sancţiunii penale dispusă de prima instanţă.
Înalta Curte va avea în vedere aceste împrejurări, şi, raportat şi la circumstanţele în care fapta a fost comisă, precum şi la urmările acesteia (victimei fiindu-i necesare pentru vindecare un număr de 25 de zile de îngrijiri medicale), dar şi la celelalte date ce caracterizează persoana inculpatului, în vârstă de 40 de ani, tată a trei copii minori, reabilitat în raport de condamnarea anterioară de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 429 din 24 aprilie 1996 a Judecătoriei Drăgăşani, reţinând circumstanţele atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) şi art. 74 lit. c) C. pen., va coborî pedeapsa sub minimul ei special de 7 ani şi 6 luni până la 4 ani închisoare, ce urmează a fi executată în regim de detenţie, apreciind că aceasta este suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Referitor la conţinutul pedepselor accesorii şi complementare, în acord cu instanţa de apel, Înalta Curte apreciază, faţă de circumstanţele cauzei astfel cum au fost reţinute anterior, că nu se impune şi interzicerea dreptului de a alege, măsura nefiind proporţională cu gravitatea concretă a faptei.
Ca atare, face aplicarea dispoziţiilor art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., iar ca pedeapsă complementară, în temeiul art. 65 C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa interzicerii drepturilor prevăzută la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În fine, este de menţionat faptul că admiterea căii de atac a parchetului nu poate conduce şi la admiterea recursului inculpatului, deşi soluţia ce urmează a fi pronunţată îi este favorabilă. Astfel, apelul acestuia fiind corect respins ca tardiv declarat, inculpatul se află în situaţia prevăzută de art. 385 alin. final C. proc. pen., putând formula critici numai în raport modificările aduse sentinţei prin decizia instanţei de apel, or, acestea, constând în reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen. şi înlăturarea interdicţiei de a alege, îi sunt favorabile.
Ca atare, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, soluţie în raport de care, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva Deciziei penale nr. 37/A din 19 aprilie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează, în totalitate, decizia penală atacată şi în parte Sentinţa penală nr. 268 din 7 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea şi, rejudecând:
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. c), art. 76 alin. (2) C. pen., condamnă inculpatul L.G. la 4 ani închisoare.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În temeiul art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.G. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3403/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 3282/2012. Penal → |
|---|
