ICCJ. Decizia nr. 3284/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3284/2012
Dosar nr. 6483/1/2012
Şedinţa publică din 15 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 8 octombrie 2012 Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 991/104/2011 a respins ca inadmisibilă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul E.C. şi în baza art. 3002 C. proc. pen. rap. la art. 1607b C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpaţilor E.C., A.A., S.I., S.N. şi R.A.
Instanţa de prim-control judiciar a constatat că inculpatul E.C. a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă pentru infracţiunile de iniţiere sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, pedepsită cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de ani iar în conformitate cu prevederile art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. liberarea provizorie se poate acorda numai în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Curtea a reţinut că în ceea ce priveşte durata arestării preventive, timpul scurs de la data arestării nu poate conduce automat la înlocuirea arestării preventive cu altă măsură preventivă, neprivativă de libertate ci numai dacă se coroborează cu alte criterii ce trebuie să fie analizate pe baza datelor concrete ale cauzei, printre care şi gravitatea faptelor ce formează obiectul judecăţii, pericolul concret pentru ordinea publică, impactul social al faptelor, complexitatea cauzei dată în speţă de numărul mare de inculpaţi şi părţi vătămate. Faţă de aceste criterii şi ţinând cont totodată că în cauză s-a pronunţat deja o hotărâre de condamnare, situaţie faţă de care menţinerea arestării preventive se justifică în temeiul art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţie - "dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de un tribunal competent" -, curtea constată că nu s-a depăşit un termen rezonabil, menţinerea arestării preventive fiind justificată de necesităţi reale şi de interes public.
Referitor la problemele de sănătate invocate de inculpatul E.C. curtea a constatat pe de o parte că nu există dovezi cu privire la faptul că afecţiunile de care suferă nu pot fi tratate în regim privativ de libertate. Pe de altă parte, analizând acest aspect prin prisma prevederilor art. 136 alin. (8) C. proc. pen. se constată că starea de sănătate nu poate prevala faţă de celelalte criterii de care trebuie să ţină seama cu ocazia alegerii măsurii preventive, menţinerea stării de arest impunându-se aşa cum s-a arătat mai sus faţă de gradul de pericol social ridicat al infracţiunilor care se impută inculpatului, considerat lider al grupului infracţional organizat şi necesitatea protejării ordinii publice.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul E.C. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând admiterea recursului declarat, casarea încheierii alocate prin admiterea cererii de liberare sub control judiciar precizând că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 1601 alin. (1) C. proc. pen., pedeapsa pentru infracţiunile pentru care este cercetat, nu depăşeşte 18 ani.
Analizând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, încheierea atacată fiind legală şi temeinică.
Potrivit art. 1602 C. proc. pen. alin (1) Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
(2) Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Considerată în sens larg, liberarea provizorie este o măsură constituţională, prevăzută de legea procesual penală pentru a da posibilitatea instanţelor de a valorifica, într-un mod concret, măsurile care pot asigura buna desfăşurare a procesului penal, cu atenuarea legitimă a restrângerilor de drepturi pe care le presupun măsurile preventive.
Infracţiunile pentru care recurentul-inculpat E.C. a şi fost condamnat în fond sunt infracţiunile de iniţiere sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, pedepsită cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de ani.
Cum în cazul ambelor infracţiuni de săvârşirea cărora recurentul-inculpat este bănuit, limitele maxime ale pedepselor prevăzute de normele de încriminare depăşesc 18 ani, rezultă că nu este îndeplinită cerinţa art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., concluzie la care în mod judicios a ajuns şi prima instanţă.
Accesul liber la justiţie constituie într-adevăr, un principiu fundamental al oricărui sistem judiciar democratic, fiind consacrat atât în Constituţie, cât şi într-un număr important de documente internaţionale, astfel că el are semnificaţii deosebite şi pentru dreptul procesual penal, dar şi pentru dreptul constituţional.
Orice condiţionare a accesului liber la justiţie ar reprezenta o nesocotire a unui principiu constituţional fundamental şi a unor standarde internaţionale universale, în orice democraţie reală. Pe plan procedural, accesul liber la justiţie se concretizează în prerogativele pe care le implică dreptul la acţiune, ca aptitudine legală ce este recunoscută de ordinea juridică oricărei persoane fizice sau juridice.
Or, infracţiunile pentru care recurentul-inculpat este cercetat în stare de arest, prezintă o gravitate deosebită reflectată în limitele de pedeapsă cu care sunt sancţionate şi care depăşesc cuantumul prevăzut de textul de lege (art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.) pentru a face admisibilă în principiu, cererea de liberare provizorie sub control judiciar cu soluţionarea căreia a învestit instanţa de judecată.
Aşa fiind, Înalta Curte în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat E.C.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.C. împotriva încheierii din 8 octombrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 991/104/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3280/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3312/2012. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
