ICCJ. Decizia nr. 3439/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3439/2012
Dosar nr. 458/89/2011/a1
Şedinţa publică din 24 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 41 din 14 martie 2012 a Tribunalului Vaslui s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă D.P., domiciliată în mun. Bucureşti, str. B.
În temeiul art. 14 şi 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul P.T., fiul lui C. şi M., deţinut în Penitenciarul laşi, să plătească părţii civile D.P. suma de 30.000 RON cu titlu de daune morale, respingându-se restul pretenţiilor civile.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 81 din 14 aprilie 2011 a Tribunalului Vaslui s-a dispus condamnarea inculpatului P.T., fiul lui C. şi M., născut în comuna Lunca Banului, jud. Vaslui, cu domiciliu în comuna Lunca Banului, jud. Vaslui, în prezent deţinut în Penitenciarul laşi, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a luat act că S.J.A. Vaslui nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a dispus disjungerea acţiunii civile faţă de partea vătămată D.P., care s-a constituit parte civilă cu sumele de 7500 RON, reprezentând despăgubiri materiale şi de 30.000 RON reprezentând daune morale. Această acţiune a fost disjunsă şi suspendată până la soluţionarea definitivă a acţiunii penale.
Sentinţa penală prin care s-a soluţionat acţiunea penală a cauzei a fost menţinută prin Decizia penală nr. 98 din 19 mai 2011 a Curţii de Apel laşi şi a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 3163 din 21 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În cursul judecării acţiunii civile, deşi citată la mai multe termene de judecată, partea civilă, sora victimei, nu s-a prezentat în instanţă pentru a-şi dovedi pretenţiile materiale
Faţă de această situaţie, instanţa a respins ca nedovedite pretenţiile materiale în cuantum de 7.500 RON.
În ceea ce priveşte despăgubirile morale, instanţa, având în vedere că acestea trebuie să corespundă întinderii reale a prejudiciului moral concret suferit de partea civilă, care este sora victimei, că acestea trebuie să reprezinte o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit, că prin acordarea acestor sume trebuie să se încerce înlăturarea tuturor consecinţelor negative ale unui fapt ilicit şi culpabil, s-a apreciat că suma de 30.000 RON solicitată de partea civilă D.P. cu titlul de daune morale reprezintă o reparare rezonabilă a suferinţelor resimţite pe plan psihic de către aceasta ca urmare a decesului victimei.
În aceste condiţii, instanţa, a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă D.P. şi, în temeiul art. 14 şi 346 C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească cu titlul de daune morale acestei părţi civile suma de 30.000 RON, respingând restul pretenţiilor civile.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul P.T., care a arătat că daunele morale acordate părţii civile nu se justifică, deoarece, pe de o parte, infracţiunea pentru care a fost condamnat s-a produs din vina victimei iar, pe de altă parte, partea civilă nu se afla în relaţii bune cu victima, care era o persoană cu afecţiuni psihice.
Examinând cauza în temeiul art. 371 C. proc. pen., Curtea de Apel a apreciat că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
Soluţionând acţiunea civilă formulată de partea civilă D.P., sora victimei B.D., instanţa de fond a acordat acesteia suma de 30.000 RON, cu titlu de daune morale, respingând restul pretenţiilor civile, respectiv acordarea sumei de 7500 RON, reprezentând despăgubiri materiale, cu privire la care a constatat că nu s-au făcut dovezi de către partea civilă, care, deşi legal citată, nu s-a prezentat în instanţă pentru a dovedi existenţa şi întinderea acestor pretenţii materiale.
În ceea ce priveşte daunele morale, Curtea a apreciat că partea civilă, sora victimei infracţiunii de omor, de plano, are dreptul şi posibilitatea legală, în virtutea relaţiei de rudenie cu cel decedat, să solicite acordarea de despăgubiri cu acest titlu.
Natura relaţiilor dintre partea civilă şi victimă reprezintă un element care poate fi luat în calcul în procesul de stabilire a cuantumului daunelor morale sau poate constitui, după caz, un temei al neacordării acestui tip de despăgubire.
În cazul de faţă, Curtea a constatat că susţinerile inculpatului relativ la relaţiile dintre cei doi fraţi, partea civilă şi victimă, nu sunt dovedite sub nici un aspect iar distanţa dintre localităţile de domiciliu ale celor doi nu presupune, fără dovezi suplimentare, o afectare importantă a relaţiilor de rudenie.
Nici susţinerea inculpatului cu privire la contribuţia victimei în producerea infracţiunii de omor nu este fondată, atâta timp cât, cele trei instanţe care au soluţionat definitiv acţiunea penală, nu au reţinut nici măcar provocarea din partea victimei.
Însă, cuantumul daunelor morale acordate de către instanţa de fond este prea mare, în raport de circumstanţele care caracterizează procesul de stabilire a unei sume cu acest titlu, echitabilă din perspectiva acoperirii pecuniare a prejudiciului moral suferit de sora victimei, care să nu reprezinte însă nici o îmbogăţire fără just temei a acesteia.
Se are în vedere şi faptul că partea civilă nu a manifestat un rol activ în susţinerea cererii sale şi nu a invocat motivele concrete care justificau daunele morale, acestea fiind acordate numai în considerarea relaţiei de rudenie cu victima, relaţie care presupune, de plano, existenţa unui prejudiciu moral prin dispariţia unui frate.
În considerarea acestor aspecte, Curtea a redus cuantumul daunelor morale cu 1/3 din ceea ce a acordat instanţa de fond, apreciind că în acest mod se păstrează echilibrul dintre necesitatea acoperirii pecuniare a prejudiciului moral suferit şi caracteristicile particulare ale cauzei, aşa cum au fost expuse mai sus.
În consecinţă, prin Decizia penală nr. 94 din 15 mai 2012 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul formulat de inculpat, s-a desfiinţat în parte sentinţa primei instanţe şi, rejudecând, s-a redus cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul către partea civilă D.P. de la 30.000 RON la 20.000 RON.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei primei instanţe. împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul V.F.D. solicitând, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., casarea deciziei şi reducerea daunelor morale la care a fost obligat, susţinând că acestea sunt prea mari, iar infracţiunea pentru care a fost condamnat s-a produs şi din culpa victimei.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte, analizând soluţia pronunţată în cauză în raport de cazul de casare invocat, prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., dar şi în conformitate cu art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Susţinerea inculpatului că infracţiunea pentru care a fost judecat şi condamnat s-a produs şi din culpa victimei nu este fondată întrucât latura penală a cauzei a fost soluţionată cu autoritate de lucru judecat prin Sentinţa penală nr. 81 din 14 aprilie 2011 a Tribunalului Vaslui, menţinută prin Decizia penală nr. 98 din 19 mai 2011 a Curţii de Apel laşi şi care a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 3163 din 21 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar prin aceste hotărâri nu s-a reţinut şi o culpă sau o provocare din partea victimei.
În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, Înalta Curte constată că, deşi inculpatul a indicat formal cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., această critică vizează o chestiune de apreciere, care nu poate fi cenzurată de instanţa de recurs în cadrul niciunuia din cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 3959, recursul devoluând, în principal, în drept şi nu în fapt.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru inculpat, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.T. împotriva Deciziei penale nr. 94 din 15 mai 2012 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3427/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3442/2012. Penal → |
|---|
