ICCJ. Decizia nr. 3370/2012. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Încheierea nr. 3370/2012

Dosar nr. 7667/2/2012

Şedinţa publică din 19 octombrie 2012

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei Curtea de Apel Bucureşti, la data de 12 octombrie 2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticoruptie a solicitat să se dispună arestarea preventivă a inculpaţilor F.E., B.S.F. şi C.M.A., pe o durată de 29 de zile, de la data de 12 octombrie 2012 până la data de 09 noiembrie 2012, respectiv a inculpatului A.L. pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare.

În susţinerea propunerii s-a arătat că, prin rezoluţia din data de 04 septembrie 2012, ora 12.00 a fost dispusă începerea urmăririi penale împotriva învinuiţilor F.E., executor judecătoresc în cadrul Biroul Executorului Judecătoresc F.E., din Municipiul Piteşti, Judeţul Argeş, B.S.F., fără ocupaţie, fost director executiv la SC U.S.G. SA, A.L. avocat în cadrul Baroului Teleorman şi C.M.A. avocat în cadrul Baroului Argeş, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de înşelăciune faptă prev. şi ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) din C. pen. şi asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni faptă prev. şi ped. de art. 323 C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în plus, faţă de învinuitul A.L. fiind începută urmărirea penală şi pentru o altă faptă prev. şi ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) din C. pen., precum şi pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 republicată.

Prin Ordonanţa din data de 10 octombrie 2012, ora 14.00 s-a dispus extinderea cercetărilor cu privire la întreaga activitate infracţională şi începerea urmăririi penale împotriva învinuiţilor A.L., B.S.F., F.E. şi C.M.A. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune prev. şi ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., întrucât, în perioada 2010 - 2012, în baza unui plan bine stabilit şi având roluri determinate, au încercat, prin manopere dolosive, să obţină suma de 24.400.000 RON (5.673.626,94 euro la un curs al Băncii Naţionale a României de 4,3006 RON/euro la data de 07 decembrie 2010, când a fost depusă ultima chitanţă) de la Banca I. şi Banca C.E. în cadrul procedurii executării silite pornite în Dosarul nr. 1136/2010 al Biroului Executorului Judecătoresc F.E., pentru o creanţă de 11,15 RON (2,62 euro la cursul Băncii Naţionale a României din data de 27 iulie 2010). Paguba nu a fost cauzată ca urmare a opoziţiei funcţionarilor bancari.

Prin Ordonanţa din data de 11 octombrie 2012 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii A.L., B.S.F., C.M.A. şi F.E. pentru faptele prevăzute mai sus.

Judecătorul propunerii de arestare a reţinut că, în cursul anului 2010, inculpaţii A.L., C.M.A., F.E. şi B.S.F., au constituit o asociere infracţională care a urmărit în baza unui plan bine stabilit şi cu roluri determinate pentru fiecare participant, inducerea în eroare a funcţionarilor Băncii I. - Agenţia P., Banca C.E. Dublin Agenţia S. şi Banca C.E. Dublin Sucursala - B., în scopul obţinerii, pe nedrept, a sumei de 24.400.000 RON, în cadrul unei proceduri de executare silită pornită pentru suma de 11,15 RON.

Inculpatul B.S.F. a ocupat funcţia de director executiv la SC U.S.G. SA (devenită SC U.S.G.C.C.G. SA, societate pe acţiuni cu acţionariat majoritar polonez din a doua jumătate a anului 2006), din anul 2006 până în data de 26 aprilie 2007, când, prin decizia nr. 2 a Consiliului de Administraţie al SC U.S.G.C.C.G. SA, i-a fost desfăcut contractul individual de muncă, cu consecinţa încetării oricărui raport de muncă cu societatea comercială respectivă.

Decizia nr. 2 din data de 26 aprilie 2007 a fost luată în urma concluziilor stabilite de către o Comisie Disciplinară constituită la nivelul SC U.S.G.C.C.G. SA pentru investigarea modalităţii prin care angajaţi ai societăţii au încheiat şi derulat 8 contracte de asistenţă juridică în valoare totală de 628.000 RON, cu Biroul Avocatului A.L., comisia stabilind că respectivele contracte, au fost încheiate în numele societăţii de către B.S.F., cu încălcarea normelor în vigoare.

Contractele de asistenţă juridică încheiate de B.S.F., în numele SC U.S.G.G. SA cu avocat A.L. au fost încredinţate spre executare Biroului Executorului Judecătoresc B.D.T. din Râmnicu Vâlcea şi conform declaraţiei de martor a acestui executor judecătoresc, şi-au găsit rezolvarea prin efectul popririlor bancare asupra conturilor acestei societăţi comerciale.

După desfacerea contractului de muncă, inculpatul B.S.F. a contestat decizia nr. 2 din data de 26 aprilie 2007 la Tribunalul Vâlcea (secţia civilă - conflicte de muncă şi asigurări sociale, dosar nr. 2177/90/2007), fiind respinsă de către această instanţă prin sentinţa civilă 920 din 02 noiembrie 2007 şi admisă de către Curtea de Apel Piteşti prin decizia 96/R-CM din 02 februarie 2008 în Dosarul nr. 2177/90/2007, care a decis anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă, reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior şi plata drepturilor salariale până la integrarea efectivă.

Martorul B.D.T. a declarat că B.S.F. i-a „prezentat spre executare silită"; decizia de reintegrare şi pentru a duce la îndeplinire această decizie, a făcut mai multe deplasări la SC U.S.G.C.C.G. SA, ocazie cu care avocaţii C.M.A. şi A.L. au ataşat la dosarul de executare silită mai multe chitanţe şi facturi în valoare totală de aproximativ 1.000.000 RON.

Martorul B.D.T. mai declară că „în luna decembrie 2008, SC U.S.G.G. SA"; a comunicat pentru

dosarul de executare silită o copie a deciziei de reintegrare a lui B.S.F. în funcţia deţinută anterior, fapt pentru care în calitate de executor judecătoresc a încheiat un proces-verbal de refuz al continuării executării silite, comunicând acest înscris părţilor din dosarul respectiv. Tot din declaraţia acestui martor rezultă că în urma refuzului de a continua executarea silită, B.S.F. a făcut cerere de ridicare a titlului executoriu, despre care a aflat ulterior că a fost depus la Biroul Executorului Judecătoresc F.E. din Piteşti.

În acest context, au fost iniţiate mai multe procese civile fie de către inculpaţii B.S.F., C.M.A. şi A.L., fie de către SC U.S.G.C.C.G. SA rezultând printre altele, titlurile executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 3258 din 28 mai 2008 a Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1518/R din 02 decembrie 2008 a Tribunalului Vâlcea, şi sentinţa civilă nr. 437 din 16 aprilie 2009 a Tribunalului Vâlcea pronunţată în Dosarul nr. 316/90/2009.

Pentru punerea în executare a acestor titluri executorii s-a format dosarul de executare silită 1044/2009 al Biroului Executorului Judecătoresc F.E. pentru recuperarea debitului de 30.194 RON, rezultat din hotărârile judecătoreşti amintite, reprezentând daune morale şi cheltuieli de judecată în favoarea lui B.S.F.

În procesul-verbal privind cheltuielile ocazionate cu executarea silită întocmit în acest dosar, executorul judecătoresc F.E. a menţionat ca şi cheltuieli de executare suma de 2.000.000 RON, rezultată din contractul de prestări servicii din data de 03 mai 2009 în sumă de 2.000.000 RON, încheiat între SC H.B. SRL, în calitate de prestator, prin administrator B.D. şi B.S.F. în calitate de beneficiar, contractul având ca obiect „prestarea de servicii în folosul beneficiarului şi efectuarea de operaţiuni în numele şi pe seama acestuia";.

SC H.B. SRL a fost înmatriculată în data de 10 martie 2009 şi radiată în urma cererii asociatului unic C.M.A. în data de 14 mai 2010, contractul de prestări servicii amintit fiind singura activitate a societăţii comerciale, care nu a avut vreun angajat şi nici nu avea ca obiect de activitate desfăşurarea de activităţi referitoare la executarea silită.

B.D., administratorul de drept al SC H.B. SRL a declarat că nu a desfăşurat vreo activitate prin intermediul acestei societăţi comerciale, nu a semnat vreo factură şi a devenit administrator la solicitarea inculpatului C.M.A. pe care îl cunoaşte din anii 1990 şi pe care l-a şi împuternicit să desfăşoare operaţiuni bancare în numele societăţii.

Creanţa stabilită de executor în dosarul de executare silită nr. 1044/2009 al Biroului Executorului Judecătoresc F.E., în valoare de 2.036.979,09 RON, din care 2.000.0000 RON cheltuieli de executare, a fost executată prin poprirea contului pe care SC U.S.G.C.C.G. SA îl avea deschis la Banca C.E. Dublin Agenţia S., deşi executorul judecătoresc avea cunoştinţă de faptul că creditorul B.S.F. datora SC U.S.G.C.C.G. SA suma de 1.100.000 RON, în baza unor hotărâri judecătoreşti prin care fusese întoarsă executarea. În plus, executorul judecătoresc a procedat la distribuirea sumelor şi a virat banii în contul inculpatului A.L. în data de 02 noiembrie 2009, deşi i-a fost pusă la dispoziţie o copie legalizată la notar a certificatului de grefă prin care Judecătoria Râmnicu Vâlcea suspenda provizoriu executarea, motivând în procesul verbal de distribuire a sumelor din data de 28 august 2009, că „un birou notarial nu avea posibilitatea legală de a legaliza un certificat emis de o instanţă (minuta) cu privire la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti";. De asemenea, deşi în procesul-verbal de stabilirea a cheltuielilor suma de 2.000.000 RON reprezenta un contract de prestări servicii, banii au fost viraţi în contul inculpatului A.L. la cererea lui B.S.F. şi SC H.B. SRL, fără a exista vreo altă justificare la dosarul de executare silită.

Acţiunile desfăşurate de către cei patru inculpaţi împotriva SC U.S.G.C.C.G. SA formează obiectul plângerii penale formulate de către această societate comercială împotriva celor patru, înregistrată la Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie sub numărul nr. 197/P/2012 şi a materialului de urmărire penală disjuns din prezentul dosar şi înregistrat sub numărul 145/P/2012.

În acelaşi context, a fost emisă sentinţa civilă nr. 1504 din 15 februarie 2010 prin care Judecătoria Piteşti a respins cererea formulată de către B.S.F. prin care a cerut indisponibilizarea sumei de 2.036.979,09 RON (stabilită prin procesul-verbal privind cheltuielile ocazionate cu executarea silită în Dosarul nr. 1044/2009 al Biroului Executorului Judecătoresc F.E.) din conturile SC U.S.G.G.C.C.G. SA, ca rămasă fără obiect, întrucât suma respectivă fusese plătită şi a obligat Banca C.E. Dublin şi Banca I. Amsterdam, în calitate de terţi popriţi la plata sumei 11,15 RON.

În cursul anului 2010, învinuiţii A.L., C.M.A., F.E. şi B.S.F., au urmărit în baza unui plan bine stabilit şi cu roluri determinate pentru flecare participant, inducerea în eroare a funcţionarilor Băncii I. - Agenţia P., Banca C.E. Dublin, Agenţia S. şi Banca C.E. Dublin Sucursala B., în scopul obţinerii, pe nedrept, a sumei de 24.400.000 RON, în cadrul unei proceduri de executare silită a sumei de 11,15 RON.

În acest scop, la data de 04 iunie 2010, inculpatul C.M.A. a înfiinţat SC I.B.A. SRL, al cărei asociat unic era C.M.A. Prin actul de constituire a societăţii s-a stabilit ca societatea să fie administrată iniţial de martora M.M., iar din data de 17 septembrie 2010 a fost numit administrator B.G.C. cunoştinţă mai veche a inculpatului C.M.A. În cadrul societăţii însă, rolul de administrator de fapt, l-a avut inculpatul C.M.A.

Obiectul principal de activitate al acestei societăţi comerciale a fost „activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management ";.

Nici obiectul principal de activitate şi nici obiectele secundare de activitate ale acestei societăţi comerciale nu corespund serviciilor care se impun a fi prestate pe parcursul unei executări silite. Astfel, ca obiecte secundare de activitate, societatea a avut, printre altele: activităţi de servicii anexe silviculturii, prelucrarea şi conservarea peştelui, crustaceelor şi moluştelor, fabricarea sucurilor de legume şi fructe, fabricarea berii, ş.a.

Această societate comercială a avut o singură activitate comercială, care face obiectul dosarului cu nr. de mai sus, după care a fost radiată urmare a hotărârii asociatului unic din data de 21 decembrie 2010.

La data de 27 iulie 2010, inculpatul B.S.F. în baza înţelegerii de mai înainte stabilite, a formulat o cerere la Biroul Executorului Judecătoresc F.E. prin care solicită „încuviinţarea executării silite pentru recuperarea debitului în sumă 11.15 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, actualizat conform dispoziţiilor art. 371²alin. (3) C. proc. civ. plus cheltuielile ce se vor determina în faza executării silite (...), astfel cum rezultă din titlul executoriu, sentinţa civilă nr. 1504 din 15 februarie 2010 pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă, în Dosarul nr. 15.806/280/2009, rămasă definitivă şi irevocabilă prin nerecurare” sentinţă pe care o depune la dosar alături de dovezile de achitare a taxei de timbru - 10 RON şi timbru judiciar - 0.15 RON.

Astfel, s-a constituit la Biroul Executorul Judecătoresc F.E., Piteşti, dosarul de executare nr. 1136/2010.

La data de 29 iulie 2010 Biroul Executorului Judecătoresc F.E. a solicitat Judecătoriei Piteşti încuviinţarea executării silite a sentinţei civile nr. 1504 din 15 februarie 2010 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul cu nr. 15.805/280/2009, cererea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti szb nr. 15.223/280/2010.

Prin încheierea din data de 13 septembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 15.223/280/2010 s-a dispus încuviinţarea executării silite a sentinţei civile nr. 1504 din 15 februarie 2010 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul cu nr. 15.806/280/2009.

Din acest moment inculpatul F.E. îi revenea obligaţia, potrivit dispoziţiilor art. 373¹ alin. (3) C. proc. civ. de a depune câte un exemplar al fiecărui act de executare, în termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia la dosarul de executare nr. 15.223/280/2010, pentru a fi supus controlului instanţei de executare.

Această obligaţie a executorului judecătoresc este prevăzută şi în Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, art. 50 alin. (1) „un exemplar al proceselor-verbale întocmite rămâne la executor, iar celelalte exemplare se comunică instanţei de executare (...)”.

Inculpatul F.E. nu şi-a îndeplinit această obligaţie tocmai pentru a sustrage controlului instanţei de executare verificarea legalităţii actelor care au fost îndeplinite în cursul executării, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar.

Astfel, după ce s-au asigurat că au cadrul legal peste care să-şi suprapună activităţiile infracţionale, şi anume momentul încuviinţării executării de către instanţă, inculpaţii au încheiat între ei o serie de contracte, au emis facturi fiscale şi au eliberat chitanţe pentru sume care în total la dosarul de executare se ridică la suma de 24.400.000 RON, echivalentul sumei de 5.673.626,94 euro la un curs al Băncii Naţionale a României de 4,3006 RON/euro la data de 07 decembrie 2010, când a fost depusă ultima chitanţă.

Obiectul contractului nr. RR din 15 septembrie 2010 îl reprezintă „consultanţă, asistenţă şi reprezentare creditor la Biroul Executorului Judecătoresc F.E., Piteşti în dosarul de executare nr. 1136/2010 validare poprire vs. Banca C. Onorariul prevăzut în contract este de 6.000.000 RON.

Obiectul contractului nr. PP din 15 septembrie 2010 îl reprezintă „consultaţii, asistenţă şi reprezentare creditor la Biroul Executorului Judecătoresc F.E. Piteşti în dosar de executare nr. 1136/2010 validare poprire vs. Banca I. Onorariul prevăzut în contract este de 6.000.000 RON.

În baza acestor două contracte, 5 zile mai târziu, în data de 20 septembrie 2010, inculpatul A.L. a emis în numele Cabinetului de avocat L.A. două facturi către B.S.F., nr. A din 20 septembrie 2010 pentru contractul nr. RR, respectiv nr. B din 20 septembrie 2010 pentru contractul nr. PP, ambele pentru sumele prevăzute în contracte.

Tot în data de 20 septembrie 2010, inculpatul B.S.F., a încheiat două contracte de prestări servicii cu SC I.B.A. SRL, nr. DD din 20 septembrie 2010, respectiv nr. EE din 20 septembrie 2010, privind recuperarea aceleiaşi creanţe, deşi B.S.F. încheiase anterior contracte de asistenţă juridică pentru recuperarea creanţei în cuantum de 11,15 RON cu inculpatul A.L.

Contractul nr. DD din 20 septembrie 2010 are ca obiect, printre altele, oferirea de consultanţă managerială şi de afaceri beneficiarului B.S.F., în ceea ce priveşte recuperarea creanţei de la Banca creditoare C.E. Dublin, iar următoarele obligaţii stabilite în contract se referă la verificarea situaţiei financiare a băncii, identificarea de litigii ale băncii, identificarea de bunuri mobile, etc.

Contractul nr. EE din 20 septembrie 2010 are ca obiect, printre altele, oferirea de consultanţă managerială şi de afaceri beneficiarului B.S.F. şi se referă la recuperarea creanţei de la Banca creditoare I.

În ceea ce priveşte obligaţiile contractuale ale societăţii comerciale I.B.A. SRL, care urmau a fi prestate în baza contractelor nr. DD şi nr. EE, executorul judecătoresc avea sarcina şi posibilitatea de a le întreprinde nestingherit, în baza normelor legale de organizare a profesiei, reprezentând în mare parte obligaţii ale executorului sau obligaţii din care rezultă indirect finalitatea urmărită de inculpaţi prin procedura executării silite, cum ar fî: identificarea tuturor bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea celor două bănci, identificarea plasamentului fizic al tuturor bunurilor mobile şi imobile ale băncilor la nivel naţional şi internaţional, precum şi a titlurilor de valoare deţinute de bănci, etc.

Aceste obligaţii cuprinse în cele două contracte scot la iveală faptul că cei patru inculpaţi au urmărit încă de la începutul executării silite depăşirea cu mult a cuantumului creanţei de doar 11,15 RON.

Având în vedere faptul că SC I.B.A. SRL nu are printre obiectele de activitate servicii de consultanţă/asistenţă juridică, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice, societatea nu putea avea decât acele drepturi şi nu îşi putea asuma decât acele obligaţii care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut.

Or, activităţile prevăzute în conţinutul celor două contracte nu puteau fi incluse în sfera obiectului de activitate al SC I.B.A. SRL.

Ambele contracte sunt semnate din partea SC I.B.A. SRL de către martorul B.G.C., administratorul societăţii în acel moment, însă acesta declară că respectivele contracte i-au fost aduse de către inculpatul C.M. deja completate şi nu ştie ce a semnat. Martorul declară că a acceptat să fie administrator al SC I.B.A. SRL şi să semneze cele două contracte la solicitarea lui C.M. cu care se cunoştea de mai multă vreme, fiind prieteni. Martorul mai declară că ştampila şi toate actele societăţii s-au aflat la prietenul său, iar cele două contracte sunt singurele înscrisuri pe care le-a semnat pentru această societate.

Potrivit clauzelor celor două contracte, obligaţiile beneficiarului constau în plata sumei de 6.000.000 RON pentru flecare contract.

În aceeaşi zi, SC I.B.A. SRL a emis două facturi către beneficiarul B.S.F., şi anume X din 20 septembrie 2010 în baza contractului nr. DD din 20 septembrie 2010 şi factura nr. Y din 20 septembrie 2010, ambele în valoare de 6.000.000 RON fiecare.

Deşi facturile sunt emise în aceeaşi zi în care au fost încheiate contractele de prestări servicii, de data aceasta facturile nu mai sunt semnate de către administratorul societăţii, martorul B.G., ci în dreptul numelui său apare o semnătură indescifrabilă.

Din declaraţia martorului B.G. care susţine că nu a semnat nicio factură pentru societate şi nu îşi recunoaşte semnătura de pe facturile nr. X şi Y din 20 septembrie 2010, coroborată cu declaraţia inculpatului B.S.F. care susţine că respectivele facturi i-au fost înmânate de către inculpatul C.M.A., reiese faptul că aceste facturi au fost completate şi semnate de C.M.A. De altfel, în declaraţia olografă, C.M.A. recunoaşte că el este cel care a completat facturile respective.

Practic, în acest moment, astfel cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, inculpatul B.S.F., creditorul unei sume de 11,15 RON (2,62 euro la cursul Băncii Naţionale a României din data de 27 iulie 2010), în procedura executării silite, este debitorul sumei de 24.000.000 RON, din care 12.000.000 RON către Cabinetul avocatului A.L. şi 12.000.000 RON către SC I.B.A. SRL, administrată în fapt de inculpatul C.M.A.

În data de 21 septembrie 2010, se încheie contractul de asistenţă juridică nr. GG din 21 septembrie 2010 între Cabinetul avocatului A.L. şi SC I.B.A. SRL al cărui obiect constă în „consultanţă, asistenţă juridică şi reprezentare pentru punerea în executare a contractelor de prestări servicii nr. DD şi EE din 20 septembrie 2010 pentru clientul SC I.B.A. SRL";. Onorariul prevăzut în contract este stabilit tot la suma de 12.000.000 RON.

Contractul este semnat de inculpatul A.L., însă în dreptul menţiunii „Client, prin administrator B.G."; apare o semnătură indescifrabilă pe care martorul nu o recunoaşte.

Astfel, în acest moment, avocatul A.L. „acorda consultanţă juridică"; atât inculpatul B.S., cât şi societăţii angajate de B.S. să îi acorde consultanţă pentru recuperarea creanţei, SC I.B.A. SRL.

La data de 21 septembrie 2010 inculpatul A.L. a emis chitanţa din 21 septembrie 2010 în care atestă că a primit de la B.S.F. suma de 6.000.000 RON cu titlu „onorariu avocat conform facturii nr. A din 20 septembrie 2010";.

La data de 22 septembrie 2010 inculpatul A.L. a emis chitanţa din 22 septembrie 2010 în care atestă că a primit de la B.S.F. suma de 6.000.000 RON cu titlu „onorariu avocat conform facturii nr. B din 20 septembrie 2010";.

În declaraţiile date în faţa procurorului inculpaţii A.L. şi B.S.F. nu susţin, iniţial, afirmaţii credibile cu privire la plata acestei sume, iar coroborat cu adresa Finanţelor Publice Vâlcea din data de 25 septembrie 2012, potrivit căreia B.S. în anul 2010 nu figura cu venituri declarate supuse impozitului pe venit, rezultă că plata sumei de 12.000.000 RON de către B.S.F. către A.L. nu a avut loc.

Ulterior, în declaraţia din data de 11 octombrie 2012 dată în calitate de inculpat, B.S.F. recunoaşte că nu a achitat nicio sumă de bani astfel cum rezultă din facturile şi chitanţele depuse la dosarul de executare, întrucât nu dispunea de aceşti bani.

De asemenea, avocatul A.L. nu ţine evidenţă contabilă, tocmai pentru a ascunde organelor de control realitatea operaţiunilor efectuate de către acesta.

La data de 22 septembrie 2010 inculpatul B.S.F. a introdus o cerere la dosarul de executare prin care solicită „executarea silită prin poprire pentru recuperarea debitului menţionat în cuprinsul titlului executoriu, sentinţa civilă nr. 1504 din 15 februarie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 15.806/280/2009 al Judecătoriei Piteşti, rămasă definitivă şi irevocabilă, cât şi cheltuielile efectuate în faza de executare silită";. În cuprinsul cererii nu se precizează care sunt înscrisurile invocate cu titlu de cheltuieli de executare.

A doua zi, pe data de 23 septembrie 2010, executorul judecătoresc F.E. a întocmit un înscris intitulat „proces-verbal privind cheltuielile ocazionate cu executarea silită"; în care stabileşte că „debitul şi cheltuielile ocazionate cu executarea silită sunt următoarele, după cum urmează:

- taxă timbru - 10.00 RON;

- timbru judiciar - 0.15 RON;

- onorariu executor - 74,40 RON - TVA inclus;

- cheltuieli conform art. 371⁷ C. proc. civ. - Ordin nr. 2550 din 14 noiembrie 2006, publicat în M. Of. Partea I nr. 936/20.11.2006 şi hotărârea nr. 2/2007 din 17 februarie 2007 publicată în M. Of. Partea I nr. 164/07.03.2007 - 372 RON TVA inclus;

- onorariu avocat - 10.000 RON; (subl. noastră)

- cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite conform factură nr. X din 20 septembrie 2010 în sumă de 6.000.000 RON şi factură nr. Y din 20 septembrie 2010 - în sumă de 6.000.000 RON;

- debit conform titlurilor executorii - 11,15 RON.

Total general 12.010.467,70 RON";.

Analizând cuprinsul procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor din data de 23 septembrie 2010 întocmit de inculpatul F.E. rezultă că inculpaţii au depus la dosarul de executare, într-o primă fază, doar cele două facturi emise de inculpatul C.M. în numele SC I.B.A. SRL în cuantum de 12.000.000 RON, dar şi faptul că la dosar, iniţial a mai fost depusă o dovadă de efectuare a unor cheltuieli cu titlu de „onorariu avocat"; în sumă de 10.000 RON. Din analiza dosarului de executare nr. JJ/2010 depus de către inculpatul F.E., în original, la data de 04 mai 2012 la Direcţia Naţională Anticorupţie urmare adresei din data de 25 aprilie 2012, această dovadă nu se regăseşte în dosar, ceea ce denotă că a fost sustrasă de către executor, singura persoană în măsură să dispună cu privire la actele din dosarele de executare.

Procesul-verbal menţionat mai sus nu este comunicat la dosarul de executare de către executor, astfel cum îi revenea obligaţia, tocmai pentru a nu supune controlului instanţei legalitatea întocmirii respectivului proces-verbal.

În aceeaşi zi, 23 septembrie 2010, inculpatul F.E. emite ordonanţe de poprire către Banca Naţională a României cu sediul în Bucureşti şi Piteşti prin care dispune „înfiinţarea popririi pe veniturile, conturile, sume de bani, titluri de valoare sau alte bunuri mobile încorporale urmăribile datorate debitoarelor Băncii I., cu sediul în Piteşti, judeţ Argeş, Banca C.E. Dublin Agenţia S., cu sediul în Sibiu, strada E.C. judeţ Sibiu, Banca C.E. Dublin - Sucursala B., cu sediul în Bucureşti, B-dul I.H., de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, până la concurenţa sumei de 12.010.467,70 RON, reprezentând debit conform titlului executoriu şi cheltuieli Biroului Executorului Judecătoresc F.E.";.

Prin adresa din 27 septembrie 2010 Banca Naţională a României - Direcţia Juridică comunică Biroului Executorului Judecătoresc F.E. faptul că, având în vedere valoarea creanţei de doar 11,15 RON, cheltuielile de executare stabilite în procesul-verbal din data de 23 septembrie 2010 apar ca fiind rezultatul unei erori şi solicită reanalizarea dosarului, precum şi comunicarea cuantumului creanţei pentru fiecare bancă debitoare în parte.

Reacţia executorului judecătoresc nu s-a lăsat aşteptată şi la data de 29 septembrie 2010, a înaintat o adresă Băncii Naţionale a României în care precizează că în ceea ce priveşte Ordonanţa de poprire nr. HH/2010 pentru suma de 12.010.467,70 RON „nu este vorba despre o eroare în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de executare";. Precizează, de asemenea, că executorul judecătoresc a respectat prevederile legale în materie şi insistă ca Banca Naţională să înfiinţeze popirea asupra sumelor terţilor popriţi.

În data de 29 septembrie 2010, inculpatul F.E. emite pentru prima dată somaţii către băncile debitoare, C.E. şi I. în vederea plăţii întregii sumei de 12.010.467,70 RON.

În data de 30 septembrie 2010 se încheie un contract de cesiune de creanţă între SC I.B.A. SRL, în calitate de cedent, B.S.F., în calitate de debitor cedat şi Cabinet individual de avocatură A.L., în calitate de cesionar prin care se stinge datoria învinuitului B.S. către SC I.B.A. SRL şi a SC I.B.A. SRL către inculpatul A.L.

Încheierea contractului este realizată de către inculpaţi pentru a sustrage SC I.B.A. SRL de la plata impozitelor şi taxelor legale.

Întrucât inculpatul F.E. nu a reuşit să obţină suma de bani prin poprirea sumelor depuse de cele două bănci în conturile Băncii Naţionale, inculpaţii şi-au îndreptat atenţia asupra agenţiei din Piteşti a Băncii I.

Astfel, inculpatul F.E. s-a deplasat în mod repetat la sediul Băncii I., Agenţia P., şi anume, în datele de 30 noiembrie 2010, 04 octombrie 2010, 02 decembrie 2010 şi 07 decembrie 2010, unde, invocând procedura executării silite, în prezenţa organelor de poliţie, cărora le-a solicitat sprijin, sub pretextul „realizării actului de justiţie şi restabilirii ordinii de drept";, a cerut reprezentanţilor băncii plata sumei de 12.010.467,70 RON. Ca şi în data de 04 octombrie 2010, cu ocazia uneia dintre deplasări a executorului la această agenţie, reprezentanţii legali ai Băncii I., Agenţia P. au comunicat că executarea silită fusese suspendată încă din data de 29 septembrie 2010, conform certificatului de grefă emis la data de 01 octombrie 2010 de către Judecătoria sector 3 Bucureşti în Dosarul nr. 34.693/301/2010 şi în privinţa sumei au făcut dovada unei plăţi de 23,33 RON în contul Biroului Executorului Judecătoresc F.E., reprezentând suma de 11,15 RON, debit actualizat, 10 RON taxa de timbru, 1,2 RON onorariu maximal pentru executorul judecătoresc, în plus motivând că nu au mandat pentru o asemenea plată.

Inculpatul C.M.A. a fost prezent la toate deplasările executorului stăruind la executarea Băncii I., iar B.S.F. în datele de 30 noiembrie 2010 şi 02 decembrie 2010 insistând pentru obţinerea banilor, toate acestea cu invocarea dispoziţiilor legale în materia executării silite.

Inculpatul A.L. a fost prezent în data de 02 decembrie 2010, dată la care, două persoane, cu un flex şi unelte de lăcătuşărie, chemate de inculpatul B.S.F., la îndemnul învinuiţilor au spart două uşi, din zona de birouri a agenţiei, creând cale liberă executorului până la biroul directorului băncii, în vederea ducerii la îndeplinire a scopului urmărit.

Tot în aceeaşi zi, 02 decembrie 2010, inculpatul F.E. a solicitat unuia dintre cei doi indivizi, şi anume martorul S.I.C., să spargă uşa casieriei băncii, însă acesta a manifestat reticenţă când i s-a cerut autorizaţia de către reprezentanţii unităţii bancare. Totodată, inculpatul F.E. a aplicat sigilii pe casierie şi pe 18 sertare de mobilier, sigilii ridicate în data de 23 decembrie 2010, în urma încheierii dată de Judecătoria Piteşti în Dosarul nr. 25.690/280/2010, prin care a fost admisă cererea de ridicare a sigiliilor formulată de Banca I. - Sucursala B.

Din studierea dosarului de executare nr. 1136/2010, se constată faptul că inculpaţii au depus la dosar următoarele documente contabile cu titlu de cheltuieli ocazionate de executarea creanţei:

- factura fiscală nr. X din 20 septembrie 2010 emisă de SC I.B.A. SRL către B.S.F. în baza contractului de prestări servicii nr. DD din 20 septembrie 2010, în cuantum de 6.000.000 RON;

- factura fiscală nr. Y din 20 septembrie 2010 emisă de SC I.B.A. SRL către B.S.F. în baza contractului de prestări servicii nr. EE din 20 septembrie 2010, în cuantum de 6.000.000 RON;

- factura nr. A din 20 septembrie 2010 emisă de Cabinetul avocatului L.A. către B.S.F. în baza contractului nr. RR din 15 septembrie 2010, în cuantum de 6.000.000 RON;

- factura nr. B din 20 septembrie 2010 emisă de Cabinetul avocatului L.A. către B.S.F. în baza contractului nr. PP din 15 septembrie 2010, în cuantum de 6.000.000 RON;

- chitanţa din 26 noiembrie 2010 emisă de inculpatul A.L. prin care atestă primirea sumei de 100.000 RON de la inculpatul B.S.F. cu titlu de onorariu avocat;

- chitanţa din 02 decembrie 2010 emisă de inculpatul A.L. prin care atestă primirea sumei de 100.000 RON de la inculpatul B.S.F., cu titlu de onorariu avocat;

- chitanţa din 03 decembrie 2010 emisă de inculpatul A.L. prin care atestă primirea sumei de 100.000 RON de la inculpatul B.S.F. cu titlu de onorariu avocat;

- chitanţa din 07 decembrie 2010 emisă de inculpatul A.L. prin care atestă primirea sumei de 100.000 RON de la inculpatul B.S.F. cu titlu de onorariu avocat;

- chitanţa din 21 septembrie 2010 emisă de inculpatul A.L. prin care atestă primirea sumei de 6.000.000 RON de la inculpatul B.S.F. cu titlu de onorariu avocat, conform facturei nr. A din 20 septembrie 2010;

- chitanţa din 22 septembrie 2010 emisă de inculpatul A.L. prin care atestă primirea sumei de 6.000.000 RON de la inculpatul B.S.F. cu titlu de onorariu avocat, conform facturei nr. B din 20 septembrie 2010;

În total, rezultă faptul că la dosar sunt depuse acte din care rezultă plata, în cazul chitanţei, ori angajamentul de plată, în cazul facturii, pentru suma de 24.400.000 RON.

De menţionat este faptul că, în declaraţia dată în faţa procurorului, în calitate de învinuit, B.S. recunoaşte că nu a plătit lui A.L. sumele prevăzute în chitanţe, întrucât nu avea banii necesari, declaraţie care se coroborează şi cu adresa Finanţelor Publice Vâlcea din care rezultă că în anul 2010 aceasta nu înregistra venituri impozabile.

Ulterior, cu ocazia declaraţiei de inculpat, B.S. recunoaşte că nu a plătit inculpatului A.L. nicio sumă de bani dintre cele prevăzute în chitanţele depuse la dosarul de executare.

Analizând succesiunea în timp a actelor de executare desfăşurate de executorul judecătoresc F.E., coroborată cu declaraţia acestuia în faţa procurorului din data de 27 septembrie 2012, potrivit căreia un proces-verbal încheiat în conformitate cu prevederile art. 371⁷ C. proc. civ. constată sumele până la data emiterii acestuia, iar dacă ulterior se mai fac cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite, executorul judecătoresc poate încheia alte procese-verbale în baza aceluiaşi text de lege, constituind titluri executorii, se poate aprecia că facturile fiscale şi chitanţele depuse până la concurenţa sumei de 24.400.000 RON au fost depuse ulterior încheierii procesului-verbal din data de 23 septembrie 2010 şi ar fi urmat să fie cuprinse într-un alt proces-verbal de consemnare a cheltuielilor de executare, în ipoteza în care acţiunea infracţională ar fi avut sorţi de izbândă într-o primă fază.

Intenţia coinculpaţilor de a obţine prin procedura executării silite întreaga sumă de 24.400.000 RON cu titlu de cheltuieli de executare, fără a avansa nici un leu din aceste cheltuieli rezultă şi din conţinutul cererii adresate executorului judecătoresc F.E. de către inculpatul A.L. şi B.S.F. la data de 26 noiembrie 2010 prin care solicită „continuarea executării silite, stăruind în recuperarea integrală a onorariului de avocat, aşa cum rezultă din factura emisă de Cabinetul avocatul A.L. şi depusă la dosar"; (subl.ns.).

Opoziţia funcţionarilor bancari, atât din cadrul Băncii Naţionale a României, cât şi din cadrul Băncii I. a condus la nerealizarea finalităţii activităţii infracţionale a celor patru inculpaţi, deşi aceştia insistă în continuare în realizarea silită a întregii creanţe, astfel cum rezultă din Dosarul nr. 42.776/301/2010 al Judecătoriei sector 3 Bucureşti, aflat în faza de recurs la Tribunalul Bucureşti, recurs care a fost formulat chiar de către inculpaţi.

Activitatea de executare silită, ca parte a procesului civil, este supusă controlului de legalitate al instanţelor de judecată, potrivit art. 399 şi urm. C. proc. civ.

Or, executorul judecătoresc F.E., prin toată activitatea sa nu a făcut decât să sustragă controlului instanţei de executare actele de executare nelegale, astfel cum rezultă din cuprinsul Dosarului nr. 15.223/280/2010 al Judecătoriei Piteşti.

Inculpatul F.E. a continuat executarea în condiţiile în care prin încheierea din data de 29 septembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 34.693/301/2010 al Judecătoriei sector 3 Bucureşti, aceasta fusese suspendată provizoriu, fără a comunica actele de executare instanţei de executare, inculpatul invocând în faţa funcţionarilor bancari autoritatea instanţei de judecată asupra activităţii sale.

Potrivit pct. 15 din Normele metodologice de întocmire şi utilizare a documentelor financiar-contabile aprobate prin Ordinul Ministerului Economiei şi Finanţelor nr. 3512/2008 publicat în M. Of. nr. 870 bis/23.12.2008 şi ale art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 a contabilităţii, republicată, şi art. 155 C. fisc., natura juridică a facturii este aceea de document contabil justificativ şi nu aceea a unui înscris care să ateste efectuarea unei plăţi, astfel încât executorul judecătoresc nu trebuia să includă în cuantumul cheltuielilor de executare obligaţii asumate de plată.

Potrivit dispoziţiilor art. 371⁷ alin. (1) C. proc. civ. „Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activităţi care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop";.

Or, prin interpretarea gramaticală a sensului cuvântului „a avansa cheltuielile"; nu se poate înţelege decât „a efectua efectiv"; acele cheltuieli, „a plăti efectiv"; acele sume de bani prevăzute în acte.

De asemenea, potrivit alin. (2) Teza a II-a, „debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare făcute (de partea care a solicitat efectuarea actului - precizarea ns.) după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară.

Avocatul A.L. nu deţine evidenţe contabile, motivând la un prim control al Gărzii Financiare Teleorman, în data de 28 ianuarie 2010, că i-au fost sustrase de la sediul cabinetului de avocatură şi nici nu le-a refăcut, aspect constatat la controlul din data de 15 septembrie 2011 de aceeaşi instituţie. Astfel, avocatul A.L. nu a înregistrat niciuna dintre operaţiunile comerciale descrise mai sus. Deşi la dosarul de executare silită nr. 1136/2010 au fost depuse cele două chitanţe fiscale în valoare de 6.000.000 RON fiecare, în nota explicativă din data de 13 septembrie 2011 la Garda Financiară Teleorman A.L. a menţionat că facturile fiscale în baza cărora emisese cele două chitanţe amintite, „nu au fost onorate la plată"; precizând totodată şi faptul că „beneficiază de scutire de impozit pe veniturile realizate ca avocat";, conform sentinţei civile 688 din 29 februarie 2000 emisă de Judecătoria Alexandria în Dosarul nr. 933/2000.

Astfel, A.L. nu a întocmit evidenţe contabile care să ateste activitatea desfăşurată în calitate de avocat şi a emis chitanţe pentru sume exorbitante pentru care Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism prevede obligativitatea raportării la Oficiul de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, în situaţia derulării prin conturi bancare [art. 3 alin. (6) şi art. 8 din Legea nr. 565/2002].

Conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 (a profesiei de avocat), „avocatul poate să îşi deschidă cont bancar pentru încasarea onorariilor (...)"; . Deşi la data emiterii chitanţelor în cauză avocatul A.L. avea deschise mai multe conturi bancare prin care efectuase operaţiuni acesta nu a încasat banii prin cont şi pretinde că a încasat în numerar suma de 12.400.000 RON.

În cauză, s-a dispus de către preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, la solicitarea procurorului, interceptarea şi înregistrarea unor convorbiri şi comunicări telefonice purtate de către inculpaţi, fiind întocmite procese-verbale de redare a unor convorbiri telefonice.

Astfel, potrivit convorbirii telefonice din data de 25 ianuarie 2011, ora 18:41:59 purtată de A.L. cu B.S.F., în contextul în care inculpaţii fuseseră audiaţi în data de 24 ianuarie 2011 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. 575/P/2010 şi aşteptau soluţia de neîncepere a urmăririi penale, soluţie pronunţată, de altfel, chiar în data de 25 ianuarie 2011 prin rezoluţia nr. 575/P2010, rezultă că motivarea soluţiei le-ar fi servit drept justificare legală pentru activităţile infracţionale ulterioare, pe care ei le denumesc „tunuri";:

Soluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost infirmată de către procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Piteşti, prin Ordonanţa din 22 februarie 2012, iar dosarul cauzei a fost înaintat Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Din convorbirile telefonice rezultă faptul că cei patru inculpaţi au ţinut permanent legătura şi s-au informat reciproc cu privire la stadiul demersurilor făcute pentru obţinerea banilor, stabilindu-şi rolurile în cadrul activităţii infracţionale.

Inculpatul A.L. a utilizat metoda de a emite chitanţe pentru sume pe care nu le-a încasat, pentru ca ulterior „clientul"; să le recupereze cu titlu de cheltuieli de judecată, în cazul lui V.C. În această speţă, avocatul R.F. din cadrul Baroului Teleorman, la acea dată consilier juridic la SC P. SA, i l-a recomandat învinuitului V.C., pe avocat A.L., pentru ca acesta din urmă să-l reprezinte la Tribunalul Giurgiu, în Dosarul nr. 2616/122/2006 având ca obiect plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată formulată de SC P. SA Bucureşti, intimat V.C., fost angajat al acestei unităţi. Plângerea a fost respinsă ca inadmisibilă.

Astfel, A.L. a întocmit contractul de asistenţă juridică la 20 martie 2007, factura fiscală la 21 martie 2007 şi a emis chitanţa la 29 martie 2007 pentru suma de 350.000 RON, sumă care în realitate nu a fost remisă. Ulterior, întocmirii acestor înscrisuri, inculpatul A.L. a încercat să obţină această sumă prin obligarea SC P. SA la cheltuieli de judecată, însă Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 444 din 22 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1273/299/2008 (irevocabilă prin decizia civilă nr. 188 R a Curţii de Apel Bucureşti, Dosar nr. 10043) a redus onorariul de avocat de la 350.000 RON la 5.000 RON.

Învinuitul V.C. declară faptul că nu a plătit inculpatului A.L. suma de 350.000 RON, ci numai suma de 35.000 RON, iar cererea de chemare în judecată şi factura au fost semnate „în alb";. Ulterior, acesta a aflat că avocatul A.L. solicitase prin cererea de chemare în judecată formulată împotriva SC P. SA suma de 350.000 RON, însă a fost asigurat de către acesta că totul este legal. Acesta declară că nu a primit nicio chitanţă de la avocatul A.L.

Participarea la constituirea asocierii în vederea săvârşirii infracţiunii de înşelăciune rezultă din modul de săvârşire a faptei, faptul că aceasta se grefa pe o faptă asemănătoare în cursul căreia inculpaţii au reuşit, la o scară mai mică, să sustragă prin aceleaşi manopere dolosive suma de peste 2.000.000 RON din conturile U.S.G.C.C.G. în Dosarul nr. 1044/2009 înregistrat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc F.E., durata în timp a asocierii, începând cu anul 2009 şi până în prezent, rolurile fiecăruia, indispensabile săvârşirii faptelor, încurajarea reciprocă în continuarea activităţii infracţionale atunci când unul dintre membri arăta intenţia de abandonare a ideii infracţionale, discuţiile telefonice de conivenţă purtate pentru a da aspect de legalitate activităţii infracţionale şi a-şi asigura apărările în cazul în care convorbirile ar fi fost interceptate.

Procurorul a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Având în vedere că în ziua şi la ora fixate pentru soluţionarea propunerii de arestare preventivă în condiţiile art. 149¹ alin. (3) C. proc. pen., nu a fost posibilă îndeplinirea procedurii de citare cu inculpatul A.L., conform art. 38 C. proc. pen. instanţa a disjuns cauza privind propunerea de arestare preventivă a inculpatului şi a acordat termen la data de 15 octombrie 2012 pentru soluţionarea acestei cereri.

Examinând actele şi lucrările dosarului judecătorul propunerii de arestare constată că există indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen., cu privire la săvârşirea de către inculpaţii F.E., B.S.F. şi C.M.A. a infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi, relevante în acest sens fiind următoarele mijloace de probă: înscrisurile aflate în dosarul de executare silită nr. 1136/2010, declaraţiile inculpatului B.S.F., depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, procesele-verbale de redare a înregistrărilor convorbirilor şi comunicărilor telefonice.

Curtea constată însă că, deşi faptele pentru care sunt cercetaţi inculpaţii sunt pedepsite de lege cu închisoare mai mare de 4 ani, nu există probe că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În ce priveşte această din urmă condiţie, Curtea reţine că, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii de pericol pentru ordinea publică, în practică sunt avute în vedere mai multe aspecte (care constituie totodată criterii complementare de care se ţine cont la alegerea măsurii preventive, conform art. 136 alin. final C. proc. pen.), printre care natura şi gravitatea faptelor săvârşite, urmările produse, circumstanţele personale ale inculpatului etc.

Chiar dacă în speţă se constată că inculpaţii sunt cercetaţi pentru infracţiuni cu un grad de pericol social ridicat, Curtea, având în vedere maniera efectivă în care au participat la această activitate ilicită, cât şi datele personale ale fiecăruia dintre inculpaţi, apreciază că nu este incident temeiul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., cercetarea lor în libertate nefiind de natură să creeze acel sentiment de insecuritate şi nesiguranţă în rândul societăţii; aşadar, în baza art. 149¹ alin. (9) C. proc. pen., a respins propunerea Parchetului ca neîntemeiată.

Curtea consideră că la acest moment procesual este oportună luarea faţă de inculpaţi a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, ţinând cont de stadiul cercetărilor, poziţia procesuală a inculpaţilor, natura actelor ce urmează a fi efectuate, această măsură fiind suficientă pentru buna desfăşurare a urmăririi penale, în raport de criteriile stabilite de art. 136 alin. (8) C. proc. pen.

Conform art. 145 alin. (1¹) şi art. 145 alin. (1²) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpaţii trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi;

b) să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuiesc, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, sau ori de câte ori sunt chemaţi;

c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar;

d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;

e) să nu comunice între ei, direct sau indirect, şi nici cu inculpatul A.L.

După pronunţarea soluţiei în şedinţă publică, încheierea din 12 octombrie 2012, reprezentantul Ministerului Public a înţeles să declare recurs oral.

Reprezentantul Ministerului Public, în concluziile orale din recurs, solicită arestarea preventivă a inculpaţilor F.E., B.S.F. şi C.M.A. întrucât aceştia, în cursul anului 2009 au urmărit în baza unui plan bine stabilit şi cu roluri bine determinate pentru fiecare participant inducerea în eroare a funcţionarilor Băncii I. şi Banca C.E. în scopul obţinerii pe nedrept a sumei de 24.400.000 RON.

În acest scop, la data de 04 iunie 2010 inculpatul C.M.A. a înfiinţat o societate comercială I.B.A. SRL al cărui prim administrator M.M. a fost înlocuit la data de 17 septembrie 2010 cu martorul B.G.C. Această societate se ocupa cu activităţi de consultanţă în afaceri şi management.

Nici obiectul principal de activitate şi nici obiectele secundare de activitate ale acestei societăţi comerciale nu corespund serviciilor care se impun a fi prestate pe parcursul unei executări silite. Această societate comercială a fost folosită de către inculpaţi pentru o singură activitate comercială şi anume aceea care face obiectul dosarului cu numărul de mai sus, după care a fost radiată ca urmare a hotărârii asociatului unic C.A. din data de 21 decembrie 2010.

La data de 27 iulie 2010, inculpatul B.S.F., în baza înţelegerii de mai înainte stabilite, a formulat o cerere la Biroul Executorului Judecătoresc F.E. prin care solicită „încuviinţarea executării silite pentru recuperarea debitului în sumă de 11,15 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, actualizat conform dispoziţiilor art. 371² alin. (3) C. proc. civ., plus cheltuielile ce se vor determina în faza executării silite (...), astfel cum rezultă din titlul executoriu, sentinţa civilă nr. 1504 din 15 februarie 2010 pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă, în Dosarul nr. 15.806/280/2009, rămasă definitivă şi irevocabilă prin nerecurare";. Astfel, s-a constituit la Biroul Executorului Judecătoresc F.E., Piteşti dosarul de executare nr. 1136/2010. La data de 29 iulie 2010, Biroul Executorului Judecătoresc F.E. a solicitat Judecătoriei Piteşti încuviinţarea executării silite a sentinţei civile nr. 1504 din 15 februarie 2010 pronunţată de Judecătoria Piteşti în Dosarul cu nr. 15.806/280/2009, cererea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti sub nr. 15.223/280/2010. Prin încheierea din data de 13 septembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 15.223/280/2010 s-a dispus încuviinţarea executării silite a sentinţei civile nr. 1504 din 15 februarie 2010 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul cu nr. 15.806/280/2009.

Din acest moment inculpatului F.E. îi revenea obligaţia, potrivit dispoziţiilor art. 373¹ alin. (3) C. proc. pen. de a depune câte un exemplar al fiecărui act de executare, în termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia la dosarul de executare nr. 15.223/280/2010, pentru a fi supus controlului instanţei de executare. Inculpatul F.E. nu şi-a îndeplinit această obligaţie tocmai pentru a sustrage controlului instanţei de executare verificarea legalităţii actelor care au fost îndeplinite în cursul executării, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar.

Astfel, după ce s-au asigurat că au cadrul legal peste care să-şi suprapună activităţile infracţionale, şi anume momentul încuviinţării executării de către instanţă, inculpaţii au încheiat între ei o serie de contracte, au emis facturi fiscale şi au eliberat chitanţe pentru sume care în total la dosarul de executare se ridică la suma de 24.400.000 RON, echivalentul sumei de 5.673.626,94 euro la un curs al Băncii Naţionale a României de 4,3006 RON/euro la data de 07 decembrie 2010, când a fost depusă ultima chitanţă.

La data de 15 septembrie 2010 inculpatul B.S.F. a încheiat două contracte de asistenţă juridică cu cabinetul de avocatură A.L., şi anume contractul nr. RR din 15 septembrie 2010 şi contratul nr. PP din 15 septembrie 2010. În baza acestor două contracte, 5 zile mai târziu, în data de 20 septembrie 2010, inculpatul A.L. a emis în numele Cabinetului de avocat L.A. două facturi către B.S.F., nr. A din 20 septembrie 2010 pentru contractul nr. RR, respectiv nr. B din 20 septembrie 2010 pentru contractul nr. PP, ambele pentru sumele prevăzute în contracte.

În raport de cele învederate instanţei cu privire la situaţia de fapt reţinută de către Parchet dar şi de către judecător şi avută în vedere la momentul judecării propunerii de arestare, apreciază că în cauză se impune luarea măsurii preventive a arestării inculpaţilor C.M., B.S. şi F.E. pe o durată de 29 de zile, fiind singura măsură preventivă aptă să asigure buna desfăşurare a procesului penal.

Consideră că, în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social al faptei, cel dintâi urmând a fi apreciat atât în raport cu datele referitoare la faptă, adică natura şi gravitatea infracţiunilor comise cât şi cu rezonanţa socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârşirii acestora, datele referitoare la persoanele inculpaţilor etc. Cu toate acestea, în cazul infracţiunilor grave, probele referitoare la existenţa acestor infracţiuni şi identificarea făptuitorilor constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanţă şi implicaţii negative asupra siguranţei colective.

Apreciază că existenţa pericolului public rezultă şi din însuşi pericolul social al infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi inculpaţii, luându-se în considerare reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni şi posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi a fi autori. De asemenea, apreciază că din probele administrate rezultă că infracţiunile săvârşite sunt de o gravitate deosebită, faptele s-au derulat pe o perioadă lungă de timp (2010 - prezent), cu ritmicitate, iar valoarea totală a sumelor pe care au încercat să le dobândească în mod ilicit, precum şi modul de operare, prin pătrunderea în forţă în sediul unei instituţii bancare şi insistenţele către Banca Naţională a României, aspecte care denotă faptul că inculpaţii nu au scrupule, faptul că îşi susţin în continuare motivările care au stat la baza pornirii activităţii infracţionale, motiv pentru care măsura arestării preventive se impune ca o necesitate, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

În cazul infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni asimilate infracţiunilor de crimă organizată, cum este cazul în situaţia de faţă, trebuie avute în vedere la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, pe lângă modalitatea de comitere şi durata de timp şi arsenalul de mijloace implicate, uneori îmbrăcat în aparenţă legală. Permanent în cadrul organizaţiei structurate, bazate pe ordine, ierarhie, desemnarea locului fiecăruia şi a operaţiunilor folosite, se urmăreşte disimularea originii ilicite a tranzacţiilor, bunurilor, operaţiunilor, de unde şi periculozitatea sporită a autorilor şi necesitatea cercetării lor în stare de arest preventiv. Consideră că trebuie să se aibă în vedere premeditarea, coordonarea, modul calificat de săvârşire a infracţiunilor.

În acest context, lipsa unei reacţii prompte, viguroase a instituţiilor statului faţă de astfel de fapte grave generează un sentiment de insecuritate, de extinsă nemulţumire socială şi poate fi percepută de cetăţeni ca un act de complicitate, de sfidare, ca o tolerare a unor astfel de comportamente, a reţelelor de crimă organizată, a folosirii unor funcţii publice pentru îmbogăţiri spectaculoase, frauduloase, peste noapte.

Pericolul social concret mai rezultă şi din faptul că inculpatul F.E., executor judecătoresc, fără participarea căruia activitatea infracţională nu ar fi fost posibilă, acesta folosindu-se de atribuţiile sale de serviciu, făcând din exercitarea lor o sursă de venituri ilicite pentru membrii asocierii, iar lăsarea inculpaţilor în libertate ar aduce o gravă atingere ordinii de drept.

Apreciază că măsura arestării preventive este necesară în interesul urmăririi penale, fiind întrunite condiţiile prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., iar limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor sunt mai mari de 4 ani.

În consecinţă, pentru toate cele învederate, admiţându-se recursul, în rejudecare, în temeiul art. 149¹ C. proc. pen raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen, se solicită instanţei de judecată luarea, pentru o perioadă de 29 de zile, a măsurii arestării preventive a inculpaţilor F.E., B.S.F. şi C.M.A.

Au fost trecute în revistă de către procuror şi aspectele procedurale vizând lipsa cuprinderii motivelor pe care se întemeiază soluţia propusă de judecătorul arestării.

Inculpatul F.E. a pus concluzii de respingere a recursului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Apreciază că situaţia trebuie analizată pornind de la dispoziţiile legii cadru care reglementează activitatea desfăşurată de acesta, şi anume Legea nr. 188/2000 care defineşte limitele între care se putea efectua activitatea derulată de F.E. Potrivit art. 57 din această lege, activitatea executorului judecătoresc este cenzurată de instanţa de judecată. Pe de altă parte, din întreaga reglementare a profesiei de executor judecătoresc, atât de Legea nr. 188/2000, cât şi de regulamentul de punere în aplicare a acestei legi, respectiv Ordinul nr. 210/2000 al Ministrului Justiţiei rezultă foarte clar care este natura atribuţiilor executorului judecătoresc şi limitele ce ţărmuresc activitatea acestuia. În acest sens misiunea executorului judecătoresc, din punct de vedere tehnic, procedural, se reduce la a da eficienţă sau nu documentelor justificative care atestă existenţa şi cuantumul cheltuielilor de executare. Dacă executorul se abate de la atribuţiile pe care le are în mod legal există calea contestaţiei la executare care poate amenda orice nelegalitate pe care o săvârşeşte executorul în cadrul punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti. Apreciază că exact acest lucru s-a şi întâmplat în acest caz, pentru că debitoarei i s-a deschis această cale, a promovat contestaţie la executare, a formulat cereri de suspendare a executării silite şi într-un final această executare silită a fost desfiinţată, a fost anulată, motiv pentru care nu i s-a creat niciun prejudiciu.

Concluzia este că activitatea pe care a întreprins-o F.E. dacă ar avea natură limpede infracţională, dacă reprezentarea psihică a acestuia şi intenţia ar fi fost una infracţională, în primul rând ar trebui să avem de-a face cu o nelegalitate în plan civil.

Una dintre condiţiile esenţiale pentru a lua o măsură preventivă faţă de un inculpat, cea mai dură dintre ele, cum este măsura arestării preventive este să existe indicii temeinice cu privire la săvârşirea unor infracţiuni, dintre cele mai grave pentru care legea instituie şi un prag al limitelor de pedeapsă, de 4 ani închisoare.

Or, în cauză nu există acele indicii temeinice privind săvârşirea unor infracţiuni.

Executorul nu a făcut altceva decât să îşi exercite atribuţiile, el nu este judecător, nu este învestit cu atribuţii jurisdicţionale. Faptul că ar fi vreo disproporţie între cuantumul cheltuielilor avocatului şi debitul propriu-zis, cheltuielile de judecată, acest lucru trebuie să-l stabilească judecătorul iar nu executorul.

Ultima condiţie cerută de lege pentru a se dispune arestarea preventivă se referă la pericolul social concret pentru ordinea publică şi cu privire la acest aspect s-a spus că mijloacele puse în lucru de inculpaţi sunt apte să realizeze conţinutul constitutiv al infracţiunii şi că aceasta nu s-a consumat pentru că s-ar fi opus funcţionării băncii. În realitate nu s-a creat prejudiciu şi nu s-a dus până la capăt executarea fiindcă s-a făcut contestaţie la executare şi fiindcă s-au anulat formele de executare, nu fiindcă s-au opus funcţionării băncii, iar mijloacele folosite erau uşor demontabile în clipa în care ar fi fost nelegale, prin simpla contestaţie la executare, ceea ce s-a şi întâmplat, toată activitatea lui F. a fost transparentă, fiindcă tot ceea ce face el este cenzurabil de instanţă şi face în limita atribuţiilor prevăzute de lege. Pătrunderea forţată în sediul Băncii Naţionale a României este apanajul şi atributul executorului judecătoresc, acest lucru nu s-a făcut noaptea sau pe ascuns.

Inculpaţii B.S.F. şi C.M.A. solicită respingerea recursului Parchetului privind luarea măsurii arestării preventive faţă de aceştia.

Trebuie evidenţiate clar motivele pentru care se solicită arestarea celor doi inculpaţi.

Din perspectivă legală, se solicită arestarea celor doi inculpaţi numai pentru că aceştia s-ar sustrage de la urmărirea penală, ar fugi şi că există temerea că ar mistifica probele, că ar corupe martori, experţi etc. sau pentru că există pericolul că lăsarea în libertate a celor doi inculpaţi ar crea o asemenea temere în localitatea sau localităţile unde locuiesc inculpaţii încât opinia publică ar fi oripilată, cu alte cuvinte că dacă se întorc la locuinţele lor lumea iese în stradă şi se revoltă că nu este ocrotită de către justiţie.

Precizează că prima condiţie este îndeplinită şi anume pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care sunt cercetaţi inculpaţii să fie mai mare de 4 ani, dar există şi o a doua condiţie şi ele trebuie corelate, fiind vorba de pericolul public concret, care nu trebuie confundat cu pericolul social.

Arată că acest pericol este justificat în propunerea făcută de Parchet prin gravitatea infracţiunilor săvârşite or, în C. pen., gravitatea infracţiunilor se reflectă prin limitele de pedeapsă şi nu are nicio legătură cu pericolul concret pentru ordinea publică care este cu totul altceva.

Apreciază că pericolul concret pentru ordinea publică trebuie să rezulte din probe, dar nu din probele care demonstrează vinovăţia, ci trebuie ca organele de urmărire penală să aducă probe că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar prezenta pericol pentru ordinea publică, adică să demonstreze rezonanţa socială negativă produsă în comunitate. Nu există nicio probă în acest dosar din care să rezulte ce reacţie s-a produs în colectivitate. Practica Curţii Europene spune că organul de urmărire penală şi instanţa de judecată au obligaţia să motiveze şi să trimită la probe, nu să se copieze textul de lege prevăzut în C. pen. sau C. proc. pen.

În dosarul de urmărire penală nu există probe certe că colectivitatea este înspăimântată, iar instanţa de judecată trebuie să reacţioneze ca asemenea inculpaţi să nu se mai întoarcă la locurile lor în societate.

De asemenea nu există indicii că vor săvârşi alte infracţiuni.

În ce priveşte valoarea sumelor, arată că nu s-a întâlnit în practică ca, o tentativă să fi produs vreun prejudiciu, tentativa nu produce prejudiciu şi atunci de ce este el invocat atunci când se cere arestarea.

Mai arată că în cazul de faţă nu s-a demonstrat că cele două facturi sunt false, pentru că în acest caz s-ar fi reţinut în sarcina inculpaţilor şi infracţiunile de fals în înscrisuri oficiale sau fals intelectual, iar instanţa ar trebui să anuleze actele false, or în acest caz nu trebuie anulate acte.

În cazul de faţă s-a pornit o executare silită cu respectarea tuturor normele legale.

Menţionează că ancheta Direcţiei Naţionale Anticorupţie durează de 2 ani, iar dacă nu există prejudiciu nu poate să existe infracţiunea prev. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)

Apreciază că pe materialul probator administrat în cauză de către Direcţia Naţională Anticorupţie, nu sunt motive care să justifice arestarea preventivă a inculpaţilor.

Solicită să se aibă în vedere că cei doi inculpaţi sunt infractori primari, au copii şi mai menţionează că nu trebuie ca inculpaţii să recunoască o faptă dacă nu au comis-o, căci dacă aşa ar fi stat lucrurile, îndemnul său pentru propriul fiu ar fi fost să recunoască şi să beneficieze de toate avantajele pe care o astfel de recunoaştere le presupune. Însă nu poţi recunoaşte o faptă pe care nu ai comis-o.

Se pun concluzii de respingere a recursului.

Aşadar, din cele redate rezultă că inculpaţii faţă de care s-a propus luarea măsurii arestului nu au iniţiat recursuri împotriva soluţiei de dispunere a luării măsurii obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile, achiesând aparent la o astfel de măsură preventivă, deşi în cuprinsul motivelor depuse de respingere a căii de atac exercitate exclusiv de către procuror se contestă inclusiv indiciile temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă a comiterii vreunor fapte penale.

Declaraţia de recurs a procurorului care este în defavoarea unei părţi, atrage o devoluţie care este totuşi integrală, deoarece instanţa de recurs este obligată să examineze cauza sub toate aspectele, devoluţia integrală cere examinarea tuturor lipsurilor hotărârii recurate la care se referă cazurile de casare care sunt şi în favoarea părţii, procurorul acţionând nu numai ca organ de învinuire, ci şi ca organ care veghează la respectarea legii în activitatea instanţelor judecătoreşti.

Instanţa de recurs, în examinarea întregii cauze sub toate aspectele, potrivit art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., va constata un aspect prioritar şi esenţial procedural violat în speţă, respectiv că hotărârea nu cuprinde motivele concrete pe care se întemeiază soluţia, în coroborare cu învederările în acelaşi sens şi din partea procurorului.

Astfel, dincolo de suprapunerea exhaustivă a elementelor de fapt înşirate în cuprinsul referatului cu propunere de arestare preventivă peste cele învederate în acelaşi sens din partea judecătorului competent să judece pricina, în continuare acesta din urmă se rezumă, raportat la chestiunile de esenţă, în a spicui simplist că: „examinând actele şi lucrările dosarului se constată că există indicii temeinice în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen., cu privire la săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi";, „Curtea constată însă că, deşi faptele pentru care sunt cercetaţi inculpaţii sunt pedepsite de lege cu închisoare mai mare de 4 ani, nu există probe că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică"; şi astfel „Curtea consideră că la acest moment procesual este oportună luarea faţă de inculpaţi a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, ţinând cont de stadiul cercetărilor, poziţia procesuală a inculpaţilor, natura actelor ce urmează a fi efectuate, această măsură fiind suficientă pentru buna desfăşurare a urmăririi penale, în raport de criteriile stabilite de art. 136 alin. (8) C. proc. pen.";.

În mod cert o astfel de manieră de abordare a speţei nu satisface cerinţele interne ce ţin de conţinutul expunerii unei hotărâri judecătoreşti, şi nici exigenţele de convenţionalitate analizate prin prisma aflării în faţa unui proces penal echitabil.

Hotărârea instanţei trebuie să fie convingătoare pentru persoanele direct implicate precum şi pentru cele angrenate în analiza sa, şi îndrumătoare pentru toţi ceilalţi, calităţi care impun o motivare argumentată a constatărilor făcute.

Este de acceptat practica instanţelor judecătoreşti, inclusiv a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de a nu se casa hotărârea a cărei motivare este greşită sau insuficientă, dacă soluţia dată cauzei este corectă, instanţele de control judiciar învestite cu căi de atac integral devolutive procedând la rectificarea motivării sau la completarea ei. Argumentarea teoretică a acestei practici constă în teza că ceea ce se atacă este soluţia dată prin dispozitiv şi nu considerentele hotărârii. De asemenea, odată ce lacunele de motivare sunt sancţionate cu o nulitate relativă, aceasta nu poate opera în cazul în care instanţa de control judiciar, completând motivarea, a înlăturat şi vătămarea în mod implicit.

Totul e să nu avem de a face cu o lipsă totală de motivare sau o motivare care este contrară unei logici juridice şi care astfel nu poate rămâne în fiinţă, aspect consfinţit de altfel inclusiv la nivel doctrinar.

Instituţia juridică la care facem trimitere în ideea casării este aceea a aflării în faţa unui proces inechitabil, pe considerentele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În prezent obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie şi un pilon esenţial al procesului echitabil, exigenţă a art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Ca abordare internă, dispoziţiile legale privind măsurile preventive fac trimitere expresă la formula „încheiere motivată";, implicit la cuprinsul tipic al unei hotărâri judecătoreşti, art. 354 şi urm. C. proc. pen., evident cu modificările de rigoare în funcţie de specificul problematicii juridice tratate.

A accepta în cauză o altă variantă juridică decât casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, ar însemna permisivitatea unei abordări judiciare ce afectează dreptul la libertate al persoanei, în primă şi ultimă instanţă realizată direct în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile în care judecătorul propunerii de arestare nu şi-a argumentat în prealabil în niciun fel constatările şi opţiunile, ceea ce nu este nici în litera şi nici în spiritul legii.

Aşadar, admiţându-se recursul procurorului, la nivelul Curţii de Apel Bucureşti se va relua desfăşurătorul judiciar iniţiat, ce impune obligaţia magistratului de a asculta persoana adusă în faţa sa, iar din punct de vedere substanţial în sarcina aceleiaşi autorităţi este instituită obligaţia de a analiza temeinicia detenţiei solicitată. Ca o transpunere în plan naţional a cerinţelor art. 5 parag. 4 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dispoziţiile C. proc. pen. impun obligaţia ca în toate cazurile inculpatul să fie ascultat. În lipsa unor dispoziţii speciale în această materie considerăm că ascultarea se face în condiţiile generale, prevăzute de art. 70-73 C. proc. pen., implicit cu dreptul persoanei de a nu face nicio declaraţie. Ascultarea acestuia constituie o cerinţă imperativă şi o garanţie a dreptului de apărare şi trebuie să preceadă în mod obligatoriu luarea măsurii. Excepţiile de la această regulă sunt strict şi limitativ prevăzute de lege, în art. 149¹ alin. (6) şi art. 150 C. proc. pen.

În continuare, în alegerea soluţiei finale (într-un proces de coroborare cu cele dispuse deja în fapt, cu titlu definitiv, faţă de A.L. - fără a fi ţinuţi însă şi de soluţia efectivă de arestare preventivă dispusă faţă de acesta), judecătorul ce va fi învestit va evita omisiunile substanţiale constatate în prezentul recurs, raportat la nemotivarea încheierii atacate, cu tratarea juridică a problemelor ce vor fi invocate.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, privind pe inculpaţii F.E., B.S.F. şi C.M.A., împotriva încheierii din 12 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 7667/2/2012 (3077/2012).

Casează încheierea atacată şi trimite cauza spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.

Cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 octombrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2511/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 922/2012. Penal. Conflict de competenţă... →

ICCJ. Decizia nr. 3370/2012. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3370/2012. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs