ICCJ. Decizia nr. 2029/2012. Penal. Plângere împotriva ordonanţei procurorului privind măsurile preventive (art. 140 ind.2 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 2029/2012
Dosar nr. 4410/83/2012
Şedinţa publică din 11 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 31 mai 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 4410/83/P/2012, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.V., cu domiciliul în Satu Mare, strada M., judeţul Satu Mare, împotriva măsurii obligării de a nu părăsi localitatea luată de procuror prin Ordonanţa din 14 mai 2012 dată în Dosarul nr. 73/P/2011 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata sumei de 100 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin plângerea înregistrată la data de 23 mai 2012, petentul A.V. a solicitat să se constate încetarea de drept a măsurii obligării sale de a nu părăsi localitatea, luată de procurorul D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea - Biroul Satu Mare la data de 15 martie 2012 şi prelungită pentru 30 de zile la data de 14 aprilie 2012 şi să se dispună revocarea măsurii obligării sale de a nu părăsi Municipiul Satu Mare pe o durată de 30 de zile, luată de procurorul D.N.A.
În motivarea plângerii, a arătat că împotriva sa a fost începută urmărirea penală pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fiind învinuit că ar fi cumpărat influenţa unor lucrători de poliţie pentru a interveni la prim procurorului al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare pentru a i se restitui un autoturism marca J. şi unul marca A.M.
S-a reţinut că împotriva petentului, la data de 15 martie 2012, s-a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi Municipiul Satu Mare pentru o perioadă de 30 de zile, măsura fiind prelungită pentru alte 30 de zile, respectiv la data de 13 mai 2012, orele 24.00. Petentul a considerat că prelungirea obligării de a nu părăsi Municipiul Satu Mare este nelegală, întrucât măsura a încetat de drept şi ordonanţa nu cuprinde ora la care se ia măsura preventivă şi ora la care aceasta expiră, precum şi motivele concrete pentru care s-a dispus prelungirea măsurii preventive.
Din actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Oradea a reţinut că prin Ordonanţa din 15 martie 2012 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea s-a dispus obligarea învinuitului A.V. să nu părăsească limita teritorială a Municipiului Satu Mare fără încuviinţarea D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15 martie 2012 până la data de 13 mai 2012 şi respectiv, din 14 mai 2012 până la 12 iunie 2012.
În fapt, prin rezoluţia de începere a urmăririi penale din data de 09 martie 2012 a D.N.A. -Serviciul Teritorial Oradea - Biroul Satu Mare s-a început urmărirea penală faţă de învinuitul A.V. pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a reţinut că au rezultat indicii potrivit cărora în toamna anului 2011, învinuiţii B.V. şi J.F. au primit şi acceptat primirea unor foloase materiale pentru sine de la învinuitul A.V., în schimb exercitându-şi influenţa asupra Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, numita R.A., pentru a o determina pe aceasta să dispună restituirea către învinuitul A.V. a două autoturisme ridicate de către Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, dat fiind faptul că acestea figurau în baza de date ca fiind furate.
Astfel, după data de 25 noiembrie 2011 (data restituirii autoturismului J.) şi 14 decembrie 2011 (data restituirii autoturismului A.M.), învinuitul B.V., comisar şef în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare, ca urmare a influenţei exercitată asupra Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, a acceptat de la învinuitul A.V. plata unei excursii pentru el şi soţia lui în Republica Dominicană, iar învinuitul J.F., agent şef în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare, a acceptat promisiunea unui autoturism din partea aceluiaşi învinuit A.V.
A rezultat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 136 şi art. 143 C. proc. pen., în sensul că există probe şi indicii temeinice conform cărora învinuitul A.V. a săvârşit infracţiunea pentru care a fost începută urmărirea penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă este închisoarea de la 2 ani la 10 ani şi având în vedere art. 145 C. proc. pen., pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal şi pentru a împiedica sustragerea învinuitului de la urmărirea penală, a fost obligat să nu părăsească localitatea Satu Mare.
Prin Ordonanţa din 14 mai 2012 s-a dispus prelungirea pe o durată de 30 de zile din 14 mai 2012 până la data de 12 iunie 2012.
S-a apreciat că susţinerea petentului din plângere nu este fondată, întrucât măsura a fost prelungită prin Ordonanţa din 14 mai 2012 cu încă 30 de zile, cu începere de la orele 0000.
Ca atare, plângerea a fost respinsă şi sub aspectul criticat al revocării acesteia, având în vedere că procurorul a procedat corect şi legal în cauză.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul A.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înalta Curte, examinând recursul declarat pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele care urmează.
Potrivit dispoziţiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen., încheierea prin care prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive, nu este supusă niciunei căi de atac.
Astfel fiind, având în vedere că încheierea pronunţată în astfel de situaţii este definitivă, recursul declarat în cauză apare ca fiind inadmisibil în raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate, care nu prevăd dreptul la o cale de atac împotriva unei astfel de hotărâri.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti nedefinitive, fiind indicate expres şi limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
Astfel, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A.V.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A.V. împotriva încheierii din 31 mai 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 4410/83/P/2012.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1376/2012. Penal. Conflict de competenţă... | ICCJ. Decizia nr. 2245/2012. Penal. Propunere de arestare... → |
|---|
