ICCJ. Decizia nr. 1376/2012. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 1376/2012
Dosar nr. 4196/2/2012
Şedinţa publică din 16 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:
La data de 05 aprilie 2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, cererea emisă de autorităţile bulgare privind recunoaşterea sancţiunilor pecuniare, înaintată de Ministerul Justiţiei, cu privire la petenţii B.L. şi C.I.
S-a solicitat executarea unor sume de bani pentru cheltuielile procedurilor judiciare sau administrative aferente hotărârii, în conformitate cu Decizia-cadru nr. 2005/214/JAI din 24 februarie 2005, privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare. Din certificatele prevăzute de art. 4 din Decizia-cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului Uniunii Europene privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în ceea ce priveşte pedepsele pecuniare, rezultă că se solicită executarea cu privire la suma de 312,50 leva pentru fiecare intimat, reprezentând cheltuieli judiciare aferente procedurii în cadrul căreia B.L. şi C.I. au fost condamnaţi la câte o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, suspendată condiţionat, pentru infracţiunea de deţinere ilegală de substanţe narcotice în scopul propagării, prevăzută de C. pen. bulgar.
Prin sentinţa penală nr. 1149 din 2 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 11518/4/2012, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Astfel, Judecătoria sectorului 4 a invocat din oficiu, excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei, invocând faptul că prin Legea nr. 222/2008 a fost introdusă o nouă secţiune în cuprinsul Legii nr. 302/2004, secţiune conţinând dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare. Art. 18734 alin. (2) pct. 1 lit. c) din Legea nr. 302/2004 defineşte „pedeapsa pecuniară"; ca fiind între altele „obligaţia de a plăti o sumă de bani aferentă cheltuielilor cauzate de procedura judiciară sau administrativă care a dus la pronunţarea hotărârii";, iar art. 18740 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 302/2004 prevede faptul că în cazul traficului ilicit de droguri şi substanţe psihotrope nu este necesară verificarea dublei incriminări. Totodată, în art. 18735 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 se prevede faptul că autorităţile române competente să execute o hotărâre sunt instanţele judecătoreşti, fără ca textul menţionat să atribuie competenţa unei instanţe specifice (Judecătorie, Tribunal sau Curte de Apel).
Pornind de la acest art., instanţa de judecată a constat faptul că potrivit art. 25 C. proc. pen., „Judecătoria judecă în primă instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe. Judecătoria soluţionează şi alte cazuri anume prevăzute de lege";. Or, art. 18735 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 nu atribuie competenţa de soluţionare a cererilor de recunoaştere şi executare a sancţiunilor pecuniare în favoarea judecătoriei, nefiind astfel îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 25 alin. (2) C. proc. pen. pentru a fi atrasă competenţa acestei instanţe.
A apreciat instanţa că, în ceea ce priveşte competenţa de recunoaştere a hotărârilor de condamnare sau a altor acte judiciare la cererea unui stat străin, Legea nr. 302/2004 (legea specială) instituie competenţa Curţii de Apel în circumscripţia căreia domiciliază sau îşi are reşedinţa condamnatul (art. 117). Textul menţionat prevede că „instanţa, ascultând concluziile procurorului şi declaraţiile condamnatului, dacă constată că sunt întrunite condiţiile legale, recunoaşte hotărârea penală străină sau actele judiciare străine, iar în cazul în care pedeapsa pronunţată prin acea hotărâre nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, substituie pedepsei neexecutate sau restului de pedeapsă neexecutat o pedeapsă corespunzătoare potrivit legii penale române";.
Faţă de cele arătate anterior, s-a apreciat că pentru soluţionarea cererii de recunoaştere a sancţiunilor pecuniare, competenţa revine Curţii de Apel Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată sub numărul 4196/2/2012 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 23 mai 2012, care prin sentinţa penală nr. 264 din 22 iunie 2012 a declinat competenţa de soluţionare a cererii de recunoaştere a sancţiunilor pecuniare emisă de autorităţile bulgare, cu privire la petenţii B.L. şi C.I., în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.
Totodată, în baza art. 43 C. proc. pen., constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a soluţiona conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Bucureşti şi Judecătoria sectorului 4 Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că instanţa competentă, în raport de dispoziţiile art. 233 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 302/2004 (unde se stabileşte că o pedeapsă pecuniară este şi suma aferentă cheltuielilor cauzate de procedura judiciară) şi de dispoziţiile art. 234 (unde se stabileşte că autorităţile judiciare române competente să soluţioneze astfel de cereri sunt instanţele judecătoreşti) este Judecătoria sectorului 4 Bucureşti.
Înalta Curte, examinând cauza, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată că este competentă să judece cauza de faţă, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, pentru considerentele ce se vor arăta.
Reglementând recunoaşterea reciprocă a sancţiunilor pecuniare, Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008, prevede în secţiunea a 4-a condiţiile şi procedura de recunoaştere.
Astfel, art. 233 alin. (2) pct. 1 lit. c) din Legea nr. 302/2004 defineşte noţiunea de pedeapsă pecuniară, prin aceasta înţelegându-se şi „obligaţia de a plăti o sumă de bani aferentă cheltuielilor cauzate de procedura judiciară sau administrativă care a dus la pronunţarea hotărârii, aşa cum este şi cazul intimaţilor din prezenta cauză, care au fost obligaţi la plata a câte 312,50 de leva pentru cheltuielile procedurilor judiciare sau administrative aferente hotărârii.
Autorităţile române competente să emită o hotărâre sunt, potrivit art. 234 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, instanţele judecătoreşti.
În alin. (2) al aceluiaşi text se prevede că autorităţile române competente să execute o hotărâre sunt instanţele judecătoreşti.
Dispoziţiile enunţate anterior se impun a fi corelate cu prevederile art. 240 alin. (1) (din aceeaşi secţiune), potrivit cu care „autorităţile judiciare române de executare recunosc o hotărâre fără alte formalităţi şi iau imediat toate măsurile necesare pentru executarea acesteia, cu excepţia cazului în care se constată că este aplicabil unul dintre motivele de nerecunoaştere sau neexecutare prevăzute la art. 241”.
Se observă că, spre deosebire de condiţiile şi procedura de recunoaştere a unei hotărâri penale străine, unde legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa Curţii de Apel - art. 131 şi urm. din Legea nr. 302/2004, în cazul recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare, se face referire doar la competenţa instanţelor judecătoreşti de a emite o hotărâre.
Prin urmare, atâta timp cât legea specială în secţiunea a 4-a, care cuprinde dispoziţiile privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce sancţiunilor pecuniare, nu cuprinde norme derogatorii de competenţă, devin aplicabile regulile generale în materie de competenţă, şi anume dispoziţiile art. 25 şi art. 30 alin. (1) C. proc. pen.
Cum în cauză autorităţile judiciare bulgare le-au aplicat cetăţenilor români câte o pedeapsă pecuniară de 312,50 leva pentru cheltuielile procedurilor judiciare sau administrative aferente hotărârii, competenţa aparţine judecătoriei.
Astfel, Înalta Curte constată că, în mod corect a fost învestită Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, cu soluţionarea cererii emisă de autorităţile bulgare, de recunoaşterea sancţiunilor pecuniare cu privire la petenţii B.L. şi C.I., aceasta fiind competentă în raport de prevederile sus enunţate, şi în baza art. 43 C. proc. pen. stabileşte competenţa de soluţionare în favoarea acestei instanţe, căreia i se va înainta dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe intimaţii B.L. şi C.I. în favoarea Judecătoriei sector 4 Bucureşti.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1269/2012. Penal. Conflict de competenţă... | ICCJ. Decizia nr. 2029/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
