ICCJ. Decizia nr. 3418/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 62/PI din 26 martie 2012 Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondată plângerea formulată de petent împotriva Rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr. 247/P/2011 și nr. 845/II/2/2011.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin plângerea înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr. 19242/325/2011 la data de 05 septembrie 2011, petentul C.S. a solicitat desființarea rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr. 247/P/2011 și 845/II/2/2011 pe motiv că nu s-a efectuat o cercetare completă și că se impune completarea cercetărilor cu o expertiză tehnică.
Prin sentința penală nr. 2291 din 05 septembrie 2011 Judecătoria Timișoara a dispus declinarea competenței în favoarea acestei instanțe, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 05 ianuarie 2012, sub nr. 11/59/2012. Analizând plângerea instanța de fond reține că prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, sub nr. 247/P/2007, petentul C.S. a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatei C.G. - judecător la Judecătoria Timișoara, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), motivând că în dosarul instrumentat de intimată și în care avea calitatea de pârât, el nu a fost citat, iar dosarul a fost soluționat la primul termen de judecată.
Prin Rezoluția din data de 15 iunie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a dispus neînceperea urmăririi penale.
împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul care a fost respinsă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara prin Rezoluția nr. 845/II/2/2022 din data de 19 iulie 2011.
Curtea de Apel a constatat că procurorul, în mod întemeiat a apreciat că nu există date sau indicii temeinicie din care să rezulte că intimata nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu ocazia soluționării cauzei.
în cauza privind dosarul menționat mai sus, reclamantul D.C. l-a chemat în judecată pe petent, în calitate de pârât, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 10.076,55 le, reprezentând prejudiciul ce i-a fost creat ca urmare a avarierii autoturismului reclamantului, de către pârât.
Din actele dosarului rezultă că petentul a fost citat de către Judecătoria Timișoara pentru termenul de judecată din data 15 iulie 2010, actul de citare fiind afișat pe ușa principală a clădiri unde petentul are domiciliul, situată în Timișoara, deoarece la adresa respectivă nu a fost găsită nici o persoană.
S-a mai reținut că nu există nici un impediment legal pentru judecarea unei cauze la primul termen de judecată, dacă judecătorul cauzei apreciază că la dosar sunt suficiente dovezi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Pe fondul cauzei s-a observat că petentul a declarat recurs împotriva sentinței pronunțată de Judecătoria Timișoara, prin care a fost admisă acțiunea reclamantului, astfel că el are posibilitatea ca în această cale de atac să formuleze apărările pe care le consideră necesare.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței penale și rejudecând să se admită plângerea așa cum a fost formulată.
Examinând recursul prin prisma dispozițiilor legale înalta Curte constată că recursul este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".
Așadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală.
Din economia textului menționat rezultă însă că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.
Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Curtea de Apel Timișoara, secția penală a soluționat plângerea petentului împotriva rezoluțiilor procurorului de netrimitere în judecată la 26 martie 2012, când a pronunțat sentința nr. 62/PI, așa încât, în mod legal, hotărârea criticată a rămas definitivă, conform dispozițiilor art. 2781alin. (10) C. proc. pen., așa cum au fost ele anterior modificate, prin prevederile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010.
Prin urmare, sentința penală nr. 62/PI din 26 martie 2012, fiind pronunțată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, nu face parte dintre hotărârile arătate în cuprinsul art. XXIV alin. (1) din legea menționată, astfel că nu e supusă căilor ordinare de atac.
Față de cele arătat anterior înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de petentul C.S., ca inadmisibil, întrucât a fost îndreptat împotriva unei hotărâri definitive, conform art. 2781alin. (10) C. proc. pen., așa cum era acest text în vigoare la data pronunțării sentinței atacate.
S-au văzut și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3424/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3422/2012. Penal → |
|---|
