ICCJ. Decizia nr. 3442/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3442/2012
Dosar nr. 1413/98/2012
Şedinţa publică din 24 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 170/F din 30 mai 2012 a Tribunalului Ialomiţa, secţia penală, inculpatul U.Ş. (fiul lui M. şi G., născut în Slobozia, judeţul Ialomiţa, domiciliat în comuna Miloşeşti, str. T., judeţul Ialomiţa, studii 7 clase, fără ocupaţie, necăsătorit, fără antecedente penale) a fost condamnat la 11 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicere a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului;
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, de la 9 aprilie 2012 la zi.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J., la eliberarea acestuia din penitenciar.
S-a luat act că partea vătămată, U.G.I., prin reprezentanţi legali U.I. şi C.G., nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 800 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
În fapt, s-a reţinut, în esenţă, că în ziua de 8 aprilie 2012, inculpatul l-a obligat, prin ameninţări şi violenţe fizice, pe minorul U.Ş., în vârstă de 6 ani, nepotul său, să întreţină raporturi sexuale orale şi anale.
În faţa instanţei, inculpatul a înţeles să se prevaleze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., recunoscând săvârşirea faptelor imputate şi solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
La individualizarea pedepsei, instanţa fondului a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv: modalitatea de exercitare a violenţelor, consecinţele asupra dezvoltării minorului, ecoul nefavorabil în comunitate şi instrucţia şcolară redusă a inculpatului.
Sentinţa a fost apelată de inculpat pe motive ce ţineau de redozarea pedepsei, apreciată prea severă.
Prin Decizia penală nr. 222A din 17 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
A fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului U.Ş. şi dedusă prevenţia la zi.
Totodată, inculpatul a fost obligate la plata a 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariul apărătorului din oficiu s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a apreciat ca neîntemeiată critica inculpatului, pedeapsa aplicată de instanţa fondului fiind just cuantificată prin raportare la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) În acest sens, s-a evaluat corect că această faptă antisocială este de o gravitate extremă, având în vedere că ea s-a produs asupra unui copil de 6 ani, nepotul inculpatului, care potrivit raportului de consiliere psihologică aflat la dosar, era ataşată de unchiul său, având deplină încredere în el, că victima a fost lovită pentru a ceda inculpatului necesitând 1 - 2 zile de îngrijiri medicale, iar ceea ce este mai grav este că, potrivit aceluiaşi raport, copilul a manifestat anxietate şi traumă emoţională cu posibile consecinţe nefaste pentru dezvoltarea sa psiho-socială.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat, în termen legal, recursul de faţă invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. cu referire la art. 74 şi art. 76 C. pen., în raport cu care a solicitat reducerea pedepsei, pe care o apreciază ca fiind prea aspră. Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului.
Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, iar prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât şi scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înţelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârşi noi infracţiuni, ignorându-se valenţele educative şi intimidante ale pedepsei pronunţate faţă de ceilalţi membri ai societăţii.
Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri şi deprinderi ale acestuia şi a inocula valenţe comportamentale în strictă concordanţă cu cerinţele de respectare a dispoziţiilor cuprinse în normele de drept penal.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au reţinut în mod corect, pe baza probelor administrate, fapta şi vinovăţia inculpatului şi au făcut o încadrare corespunzătoare în dispoziţiile legii penale; sub acest aspect instanţa de fond, confirmată de instanţa de apel, a procedat corect atunci când a făcut aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cu consecinţa reducerii semnificative (cu 1/3) a limitelor - minimă şi maximă - ale pedepsei.
Este incontestabil că decizia inculpatului de recunoaştere a faptei şi solicitarea de judecată în procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. nu exclude, în principiu, posibilitatea ca instanţa, în considerarea datelor care caracterizează pozitiv conduita inculpatului în cursul procesului penal, să reţină şi circumstanţe atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. - prezentarea în faţa autorităţilor, comportarea sinceră în cursul procesului.
Cu toate acestea, trebuie subliniat că art. 74 C. pen. în ansamblul său prevede împrejurări care constituie circumstanţe atenuante judiciare, instanţa având însă posibilitatea, şi nu obligaţia, să decidă în raport de toate împrejurările cauzei, dacă se impune sau nu să fie reţinute în favoarea inculpatului şi să li se dea efectul prevăzut de art. 76 C. pen.
Recunoaşterea unor date sau împrejurări ale realităţii ca putând fi circumstanţe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanţele avute în vedere de instanţă reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblul său, sau îl caracterizează într-o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită satisface imperativul unei juste individualizări a pedepsei.
În cauză însă inculpatul a comis o infracţiune de o gravitate extremă, fapta sa aducând atingere relaţiilor sociale care se constituie şi se desfăşoară în legătură cu apărarea persoanei privită sub totalitatea atributelor sale (viaţă, integritate corporală, inviolabilitate sexuală, libertate demnitate) fără nicio justificare plauzibilă.
În raport cu gradul ridicat de pericol social al faptei, reflectat de modul în care inculpatul a conceput- o şi săvârşit-o (l-a obligat, prin ameninţări şi violenţe fizice, pe minorul U.Ş., în vârstă de 6 ani, nepotul său, să întreţină raporturi sexuale orale şi anale), rezultă că instanţele au făcut o justă şi corectă individualizare a pedepsei şi au apreciat corect, în deplin acord cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), că 11 ani şi 6 luni închisoare reprezintă un cuantum necesar şi suficient realizării dublei finalităţi a pedepsei (art. 52 C. pen. ) - reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Faţă de considerentele ce precedă, avându-se în vedere şi faptul că, verificându-se decizia atacată în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat în cauză să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 400 RON, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.Ş. împotriva Deciziei penale nr. 222A din 17 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 aprilie 2012 la 24 octombrie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3439/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3470/2012. Penal. Infractiuni la legea privind... → |
|---|
