ICCJ. Decizia nr. 3472/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3472/2012
Dosar nr. 1676/54/2011
Şedinţa publică din 25 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 83 din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de B.I. (domiciliat în comuna Săuleşti, sat Săuleşti, judeţ Gorj) împotriva rezoluţiei nr. 413/P/2011 din 27 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, menţinută prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova din 25 iulie 2011, datată în Dosarul cu nr. 1107/11/2/2010, privind pe intimatul D.G. (executor judecătoresc, domiciliat în Târgu Cărbuneşti, strada T., judeţ Gorj).
Astfel, instanţa a reţinut că prin rezoluţia nr. 413/P/2011 din 27 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc D.G., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000.
Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reţinut că la data de 27 aprilie 2011, B.I., din comuna Săuleşti, judeţ Gorj, a formulat plângere împotriva executorului judecătoresc D.G., solicitând tragerea acestuia la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, susţinând în esenţă că acesta refuză să-şi îndeplinească sarcinile ce-i revin, întrucât din luna ianuarie 2011 - când a formulat o cerere de executare - şi până la data de 1 iunie 2011, nu a finalizat executarea; de asemenea, a mai arătat că executorul judecătoresc nu depune diligenţele necesare şi odată chiar la găsit sub influenţa băuturilor alcoolice, iar altă dată l-a amânat pentru a doua zi, însă ulterior nu i-a mai răspuns la telefon; a precizat în final că doreşte ca executorul judecătoresc să fie cumva obligat să execute titlul executoriu, pentru a-şi putea obţine astfel bunul care i se cuvine.
Din verificările efectuate a rezultat că prin Sentinţa civilă nr. 8058 din 30 noiembrie 2010, Judecătoria Tîrgu Jiu a admis cererea reclamantului B.I. formulată împotriva pârâtului B.V. şi a obligat pârâtul să-i restituie reclamantului (petent în cauza de faţă) autoturismul marca D., potrivit contractului de comodat din 13 noiembrie 2007, cu 50 RON penalităţi de întârziere/zi, până la predarea efectivă a bunului.
Prin aceeaşi hotărâre, pârâtul B.V. a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 208,50 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
La 25 ianuarie 2011, creditorul B.I. a formulat cerere de executare silită la executorul judecătoresc D.G., formându-se Dosarul de executare nr. 4/E/2011 şi, după ce la data de 17 februarie 2011, s-a obţinut de la Judecătoria Tg. Jiu încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă mai sus-menţionată, D.G. a întocmit somaţii către debitor, la data de 4 martie 2011.
Prin adresa din 18 martie 2011, BEJ D.G. a solicitat sprijinul organelor de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Băleşti, pentru a fi însoţit la domiciliul debitorului B.V., iar la data de 25 martie 2011, executorul judecătoresc însoţit de organele de poliţie şi de creditorul B.I., s-au deplasat la domiciliul debitorului, însă nu au găsit autoturismul ce făcea obiectul executării silite, ocazie cu care s-a întocmit un proces-verbal prin care s-a dispus de către executor sechestrarea definitivă a autoturismului în discuţie de la orice persoană şi oriunde s-ar afla, întrucât proprietarul acestuia este creditorul B.I.
Prin adresa din 5 aprilie 2011, BEJ D.G., constatând că debitorul refuză să-şi îndeplinească obligaţiile de predare a autoturismului, a solicitat sprijinul Inspectoratului de Poliţie Gorj, în sensul dea reţine bunul de la orice persoană care îl posedă, solicitând predarea acestuia către executorul judecătoresc, în vederea restituirii către creditor.
Prin adresa din 20 aprilie 2011, Inspectoratul de Poliţie Gorj a comunicat faptul că autoturismul respectiv nu a fost identificat în trafic pe raza municipiului Târgu Jiu.
La data de 29 aprilie 2011, în Dosarul de executare nr. 4/E/2011, executorul judecătoresc a dispus înfiinţarea popririi în mâinile terţului poprit T.P.H.B. asupra contului debitorului B.V., pentru acoperirea sumei totale de 47.474,2 RON.
Astfel, procurorul de caz, în urma aspectelor sesizate de petent, a constatat că fapta de abuz în serviciu reclamată în sarcina executorului judecătoresc D.G., nu există, actele premergătoare efectuate nedemonstrând că ar exista date sau indicii care să conducă la concluzia că executorul şi-ar fi exercitat în mod abuziv atribuţiile de serviciu cu ocazia efectuării activităţilor de executare silită a titlului executoriu la cererea creditorului B.I.
De asemenea, s-a apreciat că nu a rezultat un refuz al executorului judecătoresc de a pune în executare hotărârea judecătorească prezentată de creditor, finalizarea executării silite nedatorându-se relei credinţe a executorului judecătoresc, ci unei situaţii obiective.
De asemenea, s-a constatat că, în cauză, nu este realizată nici situaţia premisă la care se face referire în dispoziţiile art. 1 - 5, privind săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000, reclamată de petent în plângere.
Împotriva acestei soluţii de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere petentul, procurorul ierarhic superior, prin rezoluţia din 25 iulie 2011, în Dosarul cu nr. 1107/11/2/2010, dispunând în baza art. 275 - 278 C. proc. pen., respingerea plângerii ca neîntemeiată, sens în care a constatat în esenţă că examinarea actelor de executare silită efectuate în dosarul execuţional, nu a demonstrat că ar fi existat un refuz nejustificat al executorului judecătoresc D.G. de a finaliza executarea cerută cu insistenţă de creditor, ci o situaţie obiectivă, determinată de negăsirea autoturismului ce făcea obiectul executării.
De altfel, în ipoteza refuzului nejustificat manifestat de executor, de a efectua acte de executare, s-a menţionat că se putea solicita de către creditor, la instanţa competentă, obligarea executorului la a efectua actele necesare executării şi, oricum, până în prezent, reaua-credinţă a celui din urmă nu a fost probată.
Petentul B.I. a formulat plângere la instanţă, conform prevederilor art. 2781 C. proc. pen., Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, înregistrând cauza sub nr. 1676/54/2011, la data de 5 septembrie 2011.
În motivarea plângerii, petiţionarul a susţinut în esenţă că soluţia de netrimitere în judecată a intimatul, executor judecătoresc, este neîntemeiată, deoarece acesta nu a realizat executarea silită corespunzător hotărârii judecătoreşti, ci a obţinut numai executarea în tranşe a creanţei, prin poprire, asupra veniturilor debitorului, modalitate de executare care îl nemulţumeşte pe petent.
Curtea, deliberând asupra plângerii de faţă, a reţinut că, criticile formulate de petent nu pot fi reţinute ca fondate, cât timp executorul judecătoresc a îndeplinit actele procedurale pe care le putea dispune conform atribuţiilor funcţiei, la intervale de 10 de zile, în prezent, petentul realizând asigurarea silită a creanţei prin instituirea popririi asupra veniturilor realizate de debitor.
Faţă de aceste împrejurări, s-a constatat că procurorul a adoptat o soluţie legală şi temeinică, constatând că nu sunt indicii privind existenţa sub aspect material a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi, în consecinţă, reţinând că sunt incidente prevederile art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., care impun soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs petiţionarul B.I., criticând hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul greşitei respingeri a plângerii sale.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând cauza, Înalta Curte constată că, recursul declarat de petentul B.I. împotriva Sentinţei penale nr. 83 din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, este nefondat.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 2781 pct. 10 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea 202/2010 "Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) (prin care se soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului) este definitivă". Sentinţa penală nr. 83 din 15 mai 2012 a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în calitate de instanţă de fond, fiind rămasă definitivă potrivit art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiţionar.
Această sancţiune procesuală este incidenţă în cauză în raport şi cu principiul unicităţii exercitării căilor de atac decurgând din aceleaşi dispoziţii legale anterior citate.
Pentru considerentele anterior arătate recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. cu consecinţa obligării petiţionarului potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.I. împotriva Sentinţei penale nr. 83 din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3106/2012. Penal. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 234/2012. Penal → |
|---|
