ICCJ. Decizia nr. 3448/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 819 din 18 octombrie 2011, Tribunalul București, secția l-a penală, a respinsă ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire formulată de revizuientul condamnat N.I. cu obligarea revizuientului la plata sumei de la 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 184 din 19 februarie 2009 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, definitivă prin respingerea apelului și a recursului, revizuientul a fost condamnat la o pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) al Legii nr. 143/2000.
Pe durata executării pedepsei, în temeiul art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen.
în temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 de ore de la 17 iulie 2008 la 18 iulie 2008 și a măsurii arestării preventive de la 19 octombrie 2008 la zi.
în temeiul art. 2 alin. (2) Teză finală al Legii nr. 143/2000 rap. la art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis revizuientului, pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen.
Conform art. 112 lit. d) rap. la art. 116 C. pen. s-a interzis condamnatului dreptul de a se afla în Municipiul București pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 17 alin. (1), rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea și distrugerea cantității de 3,76 grame substanță conținând heroină în amestec cu cofeină, depusă la camera de corpuri delicte a I.G.P.R. - Direcția cazier Judiciar și Evidență Operativă, conform dovezii din 04 ianuarie 2007.
Tribunalul a apreciat că nu există date pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, având în vedere că revizuirea este un remediu procesual împotriva erorilor judiciare care pot fi cuprinse în hotărârile penale definitive, iar prin finalitatea sa proprie, revizuirea înlătură eroarea judiciară sub orice formă s-a produs: achitarea neîntemeiată a unei persoane care a săvârșit o fapta penală sau condamnarea unei persoane nevinovate, trasă pe nedrept la răspundere penală.
Prin prisma dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Tribunalul a reținut că admisibilitatea cererii de revizuire este posibilă când împrejurările noi invocate de revizuent ar duce la achitarea sa pentru fapta pentru care a fost condamnat.
De asemenea, conform art. 394 alin. (1) lit. b) și d) C. proc. pen. este admisibilă cererea de revizuire și atunci când un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, sau când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, dacă aceste împrejurări au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice și doar dacă ele sunt constatate printr-o hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei.
în cuprinsul cererii de revizuire, revizuentul susține ar fi fost bătut de organele de cercetare penală pentru a recunoaște fapta, fără a dovedi cu mijloacele legale - hotărâre judecătorească sau ordonanța procurorului, realitatea acestei împrejurări.
De asemenea, revizuentul a învederat că a fost victima unei înscenări, din partea unor persoane care au dorit să beneficieze de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, persoane ale căror declarații mincinoase au fost avute în vedere la condamnarea sa.
Tribunalul a reținut că revizuentul nu a arătat din ce probe noi, necunoscute la momentul soluționării în fond a cauzei, a rezultat că a fost vorba de o înscenare și că revizuentul nu a săvârșit fapta reținută ca temei al condamnării.
Cum motivele invocate de revizuent nu se subsumează niciunuia din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 cu referire la art. 295 C. proc. pen., și, în plus, ele puteau fi invocate și examinate pe calea apelului și recursului, Tribunalul a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire formulată.
împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuientul condamnat N.I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, prin motivele formulate în scris că a fost condamnat în lipsa unor dovezi de vinovăție, aspect de care nu a ținut seama nici instanțele, dar nici organele de urmărire penală.
Prin decizia penală nr. 96/A din 26 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respins, ca tardiv, apelul declarat de apelantul - revizuient - condamnat N.I. împotriva sentinței penale nr. 819/F din 18 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția l-a penală.
Apelantul condamnat a fost obligat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariu avocat oficiu, s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a se stabili dacă apelul a fost declarat în termen, instanța a solicitat relații de la locul de deținere (dar și pentru că revizuientul nu a putut prezenta elemente suplimentare) asupra datei la care i-a fost comunicată revizuientului sentința penală apelată (nr. 819/F din 18 octombrie 2011), iar din relațiile comunicate cu adresa din 15 martie 2012, emisă de Penitenciarul București Rahova, rezultă că sentința i-a fost comunicată la data de 02 noiembrie 2011.
în raport cu aceste date și având în vedere dispozițiile art. 371 și art. 378 C. proc. pen., Curtea a constat, că apelul a fost declarat tardiv, peste termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac.
Din cererea de apel depusă la dosar a reieșit că, însuși condamnatul a consemnat olograf data întocmirii, respectiv, 16 ianuarie 2012, ceea ce face, ca în raport cu data comunicării sentinței, respectiv 02 noiembrie 2011, termenul legal pentru exercitarea apelului să fie cu mult depășit.
Cum comunicarea copiei dispozitivului s-a făcut la 2 noiembrie 2011, apelantul putea exercita calea de atac, în termen, până cel mai târziu 14 noiembrie 2011.
împotriva acestei decizii condamnatul a declarat recursul de față, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București, secția I penală, apreciind că apelul său a fost declarat în termenul prevăzut de lege.
Recursul este nefondat.
Analizând actele și lucrările de la dosar înalta Curte constată următoarele:
La 24 octombrie 2011, Tribunalul București, secția I penală, a înaintat Penitenciarului Jilava comunicarea minutei sentinței penale nr. 819 F din 18 octombrie 2011, comunicare înregistrată sub nr. RR (din 24 octombrie 2011).
întrucât deținutul N.I. nu se mai afla la 24 octombrie 2011 în Penitenciarul Jilava, comunicarea a fost înaintată la Penitenciarul Slobozia, unde a fost înregistrată la 1 noiembrie 2011) sub nr. 44670.
La 2 noiembrie 2011 condamnatul N.I. a luat la cunoștință de minuta sentinței penale nr. 819 F din 18 octombrie 2011 a Tribunalului București, secția I penală, fiind menționat faptul că acesta nu declară apel "fără apel".
La 16 ianuarie 2011 condamnatul N.I. a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 819 F din 18 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, apel care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, la 31 ianuarie 2012 sub nr. 63216/3/2011.
Analizând decizia recurată înalta Curte constată că în mod legal apelul condamnatului a fost respins ca tardiv, întrucât acesta a exercitat calea de atac cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 363 C. proc. pen., ultima zi în care acesta ar fi putut declara apel fiind 14 noiembrie 2011.
Față de considerentele ce precedă, urmează ca recursul declarat în cauză să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 400 RON, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3446/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3390/2012. Penal → |
|---|
