ICCJ. Decizia nr. 3471/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 352/ F din 18 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția penală, a fost condamnată inculpata F.I. la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 2481C. pen. raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 74, 76 C. pen.
Prin decizia penală nr. 224 din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și de partea civilă SC O.B. România SA (fostă R. SA) împotriva sentinței penale nr. 352/ F din 18 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția penală, în dosar.
A fost desființată parțial sentința și în fond:
în baza art. 2481C. pen. raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a fost condamnată inculpata F.I. la pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A fost făcută aplicarea prevederilor art. 71 - 64 lit. a), b) C. pen.
Totodată, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpata F.l. împotriva aceleiași decizii.
S-a apreciat astfel că instanța de fond a reținut corect o situație de fapt și de drept și în privința acestei inculpate, însă a aplicat greșit prevederile de art. 74-76 C. pen. în raport de importanța, gravitatea și consecințele activității infracționale.
Criticile aduse de inculpată prin apelul declarat s-a reținut că nu au suport probator, din chiar declarațiile acesteia rezultând că avea reprezentarea faptelor ilicite existente între agenție și firmele inculpatului M.G. cu privire la nelegalitatea contractului încheiat între aceștia și interdicția de folosire a filelor CEC de către agenție.
în acest context, a reieșit că inculpata și-a îndeplinit cu știință atribuțiile sale în mod defectuos cauzând astfel prejudicii patrimoniului unei societăți, iar o asemenea activitate, mai ales că a constat în mai multe acțiuni la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, trebuie sancționată.
Totodată, s-a reținut că este întemeiată critica Parchetului referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate și la omisiunea aplicării pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
în cauză, instanța a constatat că, nu pot fi aplicate prevederile art. 81 C. pen., așa cum a solicitat inculpata în subsidiar, în raport de gravitatea faptei dedusă din pericolul social concret al acesteia, modalitatea de săvârșire și consecințele produse.
Prin decizia penală nr. 1153 din 13 aprilie 2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și de inculpații M.G., B.D.G., D.M., B.S., S.l., F.I., R.Z.l., J.B.P., B.N.D., împotriva deciziei penale nr. 224 din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. A fost casată, în parte, decizia penală atacată numai cu privire la conținutul pedepsei accesorii și complementare aplicate recurenților inculpați.
în baza art. 71 C. pen. au fost interzise recurenților inculpați M.G., B.D.G., D.M., B.S., S.l., F.I., R.Z.l., J.B.P., B.N.D. drepturile prev. de art. 64 lit. a) Teza a ll-a și lit. b) C. pen.
Au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate inculpații P.I.C., G.N.D., M.E. împotriva aceleiași decizii.
Totodată, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă O.P. SA (fostă SC P. SA, SNP P. SA) și de recurentele părți responsabile civilmente SC A.O. SRL, prin lichidator judiciar E. SPRL, SC G. 94 SRL, prin administrator judiciar SC I.T.M.A. SPRL, SC S.S. SRL, prin administrator judiciar SC E. SPRL, SC E.M.J. Ltd SRL, prin administrator M.G., SC J.I. SRL, în prezent SC R.M.C. SRL, prin administrator judiciar SC E. SPRL, împotriva aceleiași decizii.
S-a reținut astfel, că în contextul concret al cauzei nu este justificat, față de inflațiunile reținute în sarcina inculpaților M.G., B.D.G., D.M., B.S., S.I., F.I., R.Z.l., J.B.P., B.N.D., care prin împrejurările faptice reținute prezintă gravitate, însă prin rezonanța consecințelor produse nu sunt de natură a atrage o nedemnitate, cu reflectare asupra dreptului de a alege al inculpaților.
în acest context instanța de recurs a făcut aplicarea directă a deciziei nr. LXXIV (74) din 5 noiembrie 2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, prin aplicarea efectivă a criteriilor prevăzute în art. 71 alin. (3) C. pen., în contextul cauzei, precum și a criteriilor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, reținând incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.
împotriva acestei decizii, inculpata F.I. a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul instanței la 20 aprilie 2012, invocând prevederile art. 386 lit. a), c) și e) C. proc. pen.
Astfel, contestatoarea a arătat că pentru termenul de judecată din 13 aprilie 2012 acesta nu a fost legal citată, astfel încât nu a putut fi ascultată.
Totodată, contestatoarea a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal cu privire la care existau probe la dosarul cauzei.
Prin încheierea din 13 septembrie 2012, pronunțată în dosar, înalta Curte a admis în principiu contestația în anulare formulată de contestatoarea F.I. împotriva deciziei penale nr. 1153 din 13 aprilie 2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, reținând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
Astfel, înalta Curte de Casație și Justiție reține că potrivit art. 387 alin. (1) și (2) cererea de contestație poate fi făcută de oricare dintre părți iar în cererea de contestație trebuie să se arate toate cazurile de contestație pe care le poate invoca contestatorul și toate motivele aduse în sprijinul acestora.
înalta Curte, examinând contestația în anulare formulată reține că aceasta este nefondată, decizia penală nr. 1153 din 13 aprilie 2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, este legală, nefiind incident în speță nici unul din cazurile prevăzute la art. 386 C. proc. pen.
Astfel, conform art. 386 lit. a) C. proc. pen. există motiv de contestație în anulare când "procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii".
Contrar susținerilor condamnatei, considerăm că în cauză, cu ocazia soluționării recursului (prin decizia penală nr. 1153 din 13 aprilie 2012), procedura de citare a fost legal îndeplinită.
în principal, constatăm că petenta condamnată nu a indicat în mod expres niciodată un alt domiciliu la care să se efectueze procedura de citare.
Din dispoziția legală menționată rezultă expres că una dintre condițiile esențiale pentru a exista acest caz de contestație în anulare este ca inculpatul să fi fost citat în mod legal la termenul fixat pentru judecarea recursului.
Or, în speță această condiție nu este îndeplinită, din verificările efectuate în cauză rezultând că prin încheierea de ședință din data de 4 noiembrie 2011, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție inculpata F.I., legal citată, a primit termen în cunoștință potrivit dispozițiilor art. 291 alin. (3) C. proc. pen., astfel încât citarea acesteia nu s-a mai dispus în cauză.
Așa fiind, în cauză rămâne a fi analizată eventuala incidență a prevederilor art. 386 lit. c) C. proc. pen., care definesc, tot ca motiv legal al contestației în anulare, cazul când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. 1) - i1), cu privire la care existau probe în dosar.
Contestatorul a susținut că incidența în speță a prevederilor art. 10 alin. (1) lit. i1) C. proc. pen. și pe cale de consecință și a dispozițiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen., este atrasă de lipsa de calității de funcționar public a contestatoarei.
Această susținere este nefondată deoarece, așa cum rezultă din înscrisurile dosarului Agenția Comercială Arad (în cadrul căreia contestatoarea îndeplinea funcția de contabil șef) a fost înființată prin decizia nr. 494/1999 a Directorului General al SNP P. SA București, fiind parte componentă a Sucursalei P. Arad, cu o schemă organizatorică proprie, fiind astfel întrunită cerința calității de funcționar public pentru angajarea răspunderii penale a contestatoarei sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 2481C. pen.
Netemeinicia aserțiunilor făcute de contestatoare referitor la aspectul analizat este, de asemenea, demonstrată de întregul material probator administrat în cauză.
înalta Curte constată că, prin prezenta contestație se încearcă a fi repuse în discuție fie analiza probelor care atestă comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa, analiză făcută în mod minuțios de către instanța de fond și de apel, fie motivele de recurs asupra cărora această Curte s-a pronunțat definitiv prin decizia contestată.
în fine, înalta Curte reține nu pot face obiectul unei analize în cadrul procesual dat criticile pe care contestatorul a omis să le formuleze cu prilejul judecării cauzei în fond sau în căile de atac ordinare.
Totodată, înalta Curte reține că în conformitate cu art. 386 lit. e) C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) C. proc. pen.
Conform prevederilor acestui articol, cu ocazia judecării recursului, instanța este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent atunci când acesta nu a fost ascultat la instanțele de fond și apel, precum și atunci când aceste instanțe nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.
Astfel, înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, reține că, deși art. 38514 alin. (11) C. proc. pen. statuează: "cu ocazia soluționării recursului instanța este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent", această obligativitate, pentru instanța de recurs, menționată în textul de lege mai sus enunțat, este prevăzută doar "atunci când inculpatul nu a fost ascultat la instanța de fond".
Or, audierea contestatoarei în recurs nu era obligatorie potrivit dispozițiilor art. 378 alin. (11) C. proc. pen., având în vedere că aceasta fusese ascultată la instanța de fond, iar împotriva sa nu se pronunțase o hotărâre de achitare.
Totodată, înalta Curte reține că, în fața instanței de recurs, recurenta inculpată nu a fost prezentă la nici unul din cele 6 termene acordate în cauză, fiind reprezentată de apărător ales P.C. cu delegație la dosar al înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât prin atitudinea procesuală adoptată de inculpată nu s-a putut realiza audierea acesteia.
Față de împrejurarea că, recurenta inculpată nu a făcut în nici un mod o dovadă a imposibilității de a se prezenta în fața instanței de recurs, nu s-a putut proceda la audierea inculpatei.
Reținând deci că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 386 și urm. C. proc. pen., Curtea urmează a respinge contestația în anulare ca nefondată.
în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3473/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3444/2012. Penal → |
|---|
