ICCJ. Decizia nr. 3466/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 63 din 22 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Botoșani a fost admisă cererea privind schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor pentru care inculpatul C.I. a fost trimis în judecată, iar în consecință, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a acestora din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și 42 C. pen.
A fost condamnat inculpatul C.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și 42 C. pen. și cu aplicarea art. 3201alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 71, 64 lit. a) Teza II și b) C. pen.
în temeiul art. 81 și 82 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, cât și a celor accesorii, pe o perioadă de 4 ani și s-a atras atenția inculpatului asupra art. 83 C. pen.
S-a constatat că în cauză sunt incidente prevederile art. 61alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000 în legătură cu o sumă de 900 euro.
S-a constatat realizată restituirea sumei de 900 euro către făptuitoarea Ș.L., conform ordonanței din 7 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani și dovezii de predare-primire a banilor din 7 decembrie 2011 de la dosar.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut în esență că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani din 23 decembrie 2011, inculpatul C.I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și 42 C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că, în calitate de funcționar la Primăria Botoșani - Serviciul cadastru, în cursul anului 2010, în patru rânduri și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a pretins și primit de la denunțătoarea Ș.L. suma de 800 euro, cu promisiunea că va interveni la diferiți funcționari din cadrul primăriei pentru a-i facilita obținerea unei locuințe din fondul A.N.L., iar la data de 24 noiembrie 2011, în jurul orelor 13:30 a fost prins în flagrant, primind suma de 100 euro de la aceeași denunțătoare, cu promisiunea că va interveni la o colegă de serviciu în vederea obținerii unei anchete sociale mai favorabile, care ar putea avea ca efect creșterea punctajului necesar pentru obținerea unei locuințe.
S-a arătat prin același rechizitoriu, că suma ce face obiectul cauzei, primită de inculpat de la denunțătoare, de 900 euro, a fost restituită acesteia.
Instanța s-a învestit cu soluționarea cauzei, dispunând citarea părților pentru termenul din data de 22 martie 2012 când, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a arătat prin apărător că solicită să fie judecat conform art. 3201C. proc. pen., privind procedura de judecată în cazul recunoașterii vinovăției, cerere pe care instanța a admis-o așa cum rezultă din practicaua sentinței atacate, iar în continuare s-a procedat la audierea inculpatului, care a arătat că recunoaște și regretă săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată ca fiind corect descrisă în rechizitoriu.
Tot la termenul menționat anterior, la cererea procurorului, instanța a pus în discuție încadrarea juridică corectă a infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, în "sensul că infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și 42 C. pen. să fie raportată la dispozițiile art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000, dat fiind faptul că în cauză suma de bani ce a făcut obiectul infracțiunii a fost restituită denunțătoarei.
Cum încadrarea juridică solicitată de către procuror nu este de natură să-i agraveze situația inculpatului într-o infracțiune mai gravă, cum suma de bani a fost restituită denunțătoarei și cum prevederile legale de mai sus sunt, într-adevăr, incidente în cauză, instanța de fond a admis cererea de schimbare a încadrării juridice, așa cum a fost formulată de către procuror.
Cum noua încadrare juridică întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, instanța de fond, reținând vinovăția inculpatului pentru această nouă încadrare, pe baza probelor și recunoașterilor inculpatului, a dispus condamnarea lui potrivit legii.
La individualizarea judecătorească a pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, prima instanță a reținut, pe lângă prevederile cuprinse în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) și pe cele referitoare la persoana inculpatului, infractor primar, cu o conduită procesuală corectă, fără antecedente penale.
Drept urmare, s-a apreciat că pentru condamnarea și reeducarea inculpatului este suficientă aplicarea unei pedepse principale, cât și a unor pedepse accesorii, ale căror executare să fie suspendată condiționat în aplicarea art. 81 și urm. C. pen.
Potrivit noii încadrări juridice dată faptelor săvârșite de către inculpat, în legătură cu suma de 900 euro, s-a constatat că în cauză sunt incidente prevederile art. 61alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000 privind restituirea acestei sume, constatându-se realizată restituirea acesteia conform ordonanței pronunțate de către procuror în timpul urmăririi penale.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul C.I., criticând-o pentru netemeinicie, arătând, în esență, că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea mare față de fapta comisă și conduita sa procesuală.
Curtea de Apel Suceava, prin decizia penală nr. 47 din 7 mai 2012 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.I. împotriva sentinței penale nr. 63 din 22 martie 2012 a Tribunalului Botoșani.
Astfel, analizând apelul declarat în cauză, prin prisma motivelor invocate și în baza actelor și lucrărilor dosarului, în conformitate cu prevederile art. 371 și 378 C. proc. pen., Curtea a constatat că acestea este nefondat, pentru următoarele considerente:
în ceea ce privește sancțiunea aplicată inculpatului apelant de către prima instanță, Curtea a constatat că aceasta a fost în mod just individualizată, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
într-adevăr, având în vedere, criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv dispozițiile Părții generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în norma de incriminare, gradul de pericol social al faptei săvârșite, precum și de persoana și conduita inculpatului apelant C.I., Curtea a apreciat că în mod just prima instanță a dispus aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare (orientată spre minimul prevăzut de norma de incriminare), cu suspendarea condiționată a acesteia conform art. 81 C. pen., reținând că aceasta este în măsură să răspundă cerințelor de sancționare, coerciție și reeducare prevăzute de art. 52 C. pen. (și nu se mai impune reducerea ei).
împrejurările și circumstanțele favorabile apelantului inculpat invocate (conduita bună a inculpatului anterior săvârșirii faptei și faptul că acesta recunoscut sincer săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată) au fost avute în vedere atunci când prima instanță a ales să orienteze cuantumul pedepsei aplicate spre minimul prevăzut de norma de incriminare și să dispună suspendarea condiționată a acesteia nefiind de natură a fi reținute ca circumstanțe atenuante judiciare în sarcina inculpatului.
împotriva deciziei penale sus arătate a declarat recurs inculpatul C.I. care a criticat hotărârea pentru netemeinici și nelegalitate, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen.
Concluziile reprezentantului Ministrului Public și susținerile apărătorului acestuia, au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei hotărâri, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Examinând hotărârea prin prisma criticilor recurentului, care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru considerentele care urmează:
Astfel, înaltă Curte verificând probatoriul cauzei și hotărârea atacată în raport de criticile aduse, constată faptul că instanța de control judiciar a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor reținând o corectă situație de fapt.
în cauză prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul a fost răsturnată în cursul activității de probațiune, ansamblul material al probelor administrate în cauză fiind cert în sensul stabilirii vinovăției inculpatului.
în mod corect, prima instanță de judecată, și instanța de control judiciar, prin coroborarea judicioasă a probelor administrate în cauză, a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că, în calitate de funcționar la Primăria Botoșani - Serviciul cadastru, în cursul anului 2010, în patru rânduri și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a pretins și primit de la denunțătoarea Ș.L. suma de 800 euro, cu promisiunea că va interveni la diferiți funcționari din cadrul primăriei pentru a-i facilita obținerea unei locuințe din fondul A.N.L., iar la data de 24 noiembrie 2011 a fost prins în flagrant, primind suma de 100 euro de la aceeași denunțătoare, cu promisiunea că va interveni la o colegă de serviciu în vederea obținerii unei anchete sociale mai favorabile, care ar putea avea ca efect creșterea punctajului necesar pentru obținerea unei locuințe. înalta Curte constată totodată că în speța dedusă judecății inculpatului i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, toate mijloacele de probă fiind administrate în fața acuzatului, asistat de un apărător, în ședința publică, în dezbateri contradictorii, astfel cum a afirmat, cu titlu de principiu, Curtea Europeană într-o jurisprudență constantă.
Examinând cauza prin prisma criticii formulată de către inculpat privitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate, înalta Curte de Casație și Justiție constată că pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării acesteia constituie o replică socială adecvată gravității infracțiunii și periculozității făptuitorului de natură a realiza scopul și a îndeplinirii funcției pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.
Firește, în lumina criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gravitatea completă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne specifice faptei și făptuitorului.
în același timp însă, se impune că în cadrul operației de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare împreună toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă și, după caz, să le acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul lor conținut, în vederea stabilirii pedepsei celei mai corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.
Ori, fapta pentru care inculpatul C.I. a fost condamnat de instanța de fond, condamnare menținută de instanța de control judiciar este neîndoielnic gravă, astfel că în operațiunea complexă a individualizării tratamentului penal, Curtea având în vedere maniera în care acesta a procedat, activitățile ilicite desfășurate precum și calitatea pe care o avea acesta, importanța și specificul valorilor sociale ocrotite de legea penală, consecințele grave ale acțiunilor lor și, nu în ultimul rând, circumstanțele personale (atitudinea cu privire la fapta comisă, antecedența penală) apreciază că resocializarea lui viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin sancțiunile aplicate de prima instanță, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare.
înalta Curte constată că sunt neîntemeiate solicitările inculpatului vizând acordarea unei eficiențe sporite circumstanțelor atenuante reținute deja de către prima instanță în favoarea lui, având în vedere și următoarele argumente:
Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare este posibilă numai dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Astfel: "conduita bună", în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., invocată de inculpat ca circumstanță atenuantă, presupune, între altele, absența antecedentelor penale, înalta Curte reținând că, calitatea de infractor primar și comportările bune în familie și societate au fost avute în vedere de instanța de fond.
Așa fiind, concluzia care se desprinde este aceea că s-a acordat suficientă și echilibrată importanță gradului de pericol social a infracțiunii, dar și poziției procesuale a inculpatului, astfel că pedeapsa aplicată, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare este justă și proporțională, în măsură să asigure funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al sancțiunii.
Prin urmare, înalta Curte consideră că în cauză nu se impune o reindividualizare a pedepsei stabilită de instanța de fond și menținută de instanța de control judiciar, deoarece aceasta sub aspectul cuantumului reflectă în mod plural nu numai gradul de pericol social ridicat al faptei comise de inculpat, circumstanțele reale, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, dându-i posibilitatea unei reintegrării viitoare pozitive în societate, astfel încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Prin urmare, față de cele învederate înalta Curte în baza art. 38515 pct. 1, lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 47 din 07 mai 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, cu obligarea acestuia, în baza art. 192 pct. 3, alin. (2) C. proc. pen. la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de prezenta cauză.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3444/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3425/2012. Penal → |
|---|
