ICCJ. Decizia nr. 3492/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 69 din 01 februarie 2011, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus condamnarea inculpatului V.A. la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
în baza art. 83 C. pen. a fost revocat beneficiul suspendării condiționate față de pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1265 din 30 iunie 2004 a Judecătoriei sector 1 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1270 din 27 octombrie 2004 a Tribunalului București și s-a dispus executarea acesteia alăturat de pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul având de executat o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare.
în baza art. 65 alin. (2) C. pen. coroborat cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 3655/2002 a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
în temeiul dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. același inculpat a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani.
în baza art. 83 C. pen. a fost revocat beneficiul suspendării condiționate față de pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1265 din 30 iunie 2004 a Judecătoriei sector 1 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1270 din 27 octombrie 2004 a Tribunalului București și s-a dispus executarea alăturată a acesteia cu pedeapsa stabilită în cauză, inculpatul având de executat o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare.
Conform art. 33 lit. a) - 34 lit. b) și 35 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului pentru cele două infracțiuni săvârșite, astfel cum au rezultat acestea în urma aplicării dispozițiilor art. 83 C. pen., inculpatul având de executat în final o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
în baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen. pe perioada executării pedepsei închisorii.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă din durata pedepsei pronunțate reținerea din data de 17 iunie 2008.
în baza art. 14 alin. (2) și 346 C. proc. pen. a fost respinsă acțiunea civilă formulată în cauză de Banca B. Finance IFN SA.
în temeiul dispozițiilor art. 118 lit. b), c) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a bunurilor ridicate de organele de poliție și depuse la camera de corpuri delicte conform dovezilor, nr. AA, respectiv nr. RR, cu excepția următoarelor bunuri: două stopuri auto, două proiectoare auto, patru jante auto marca A. pentru autoturismul marca B., 1 TV LCD marca S., 1 mașinuță DVD Player cu telecomandă, ce urmează a fi restituite inculpatului, conform art. 109 alin. (4) C. proc. pen., constatând că nu au legătură cu cauza.
în temeiul dispozițiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București emis la data de 09 decembrie 2009 în dosar, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului V.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 27 alin. (1) și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, fiecare cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se că în perioada noiembrie 2007 - ianuarie 2008, inculpatul V.A. a efectuat mai multe tranzacții frauduloase prin intermediul site-urilor aparținând comercianților SC P.M. SRL, SC N.L. SRL și G., precum și altor comercianți străini, ce au în obiectul lor de activitate și comerțul electronic cu decontare prin Banca B., cauzându-se un prejudiciu total de 19.421,60 RON, situație rezultând din administrarea următoarelor mijloace de probă: sesizare Banca B. SA; declarații învinuiți; declarații martori; procese-verbale de percheziții (domiciliare, informatice, corporale); documente bancare; dovezi de depunere la camera de corpuri delicte nr. AA, respectiv nr. RR.
în cursul cercetării judecătorești a fost ascultat inculpatul V.A. (declarația fiind consemnată și atașată dosarului de instanță), care și-a menținut susținerile făcute pe parcursul urmăririi penale, în sensul că a efectuat comenzile on-line la rugămintea unui prieten pe nume C.A.A., acesta fiind cel care îi furniza datele privitoare la bunurile ce urmau a fi achiziționate, societățile vizate, precum și datele conturilor.
Inculpatul a arătat că a fost de bună-credință și că a crezut că respectivele tranzacții sunt legale, folosind numele său real, CNP- ul, e-mailul și numărul de telefon personal.
Referitor la card-ul Băncii B. a arătat că a fost, de fapt, o glumă, fără a urmări folosirea respectivului card. A precizat că era un card ce îi aparținea și care era expirat, pe care C.A.A. sau un alt prieten l-a copiat, fără a exista posibilitatea de a fi folosit.
Au fost, de asemenea, ascultați martorii din lucrări: C.AL., C.C.C., L.N., G.W. și D.D.L., care și-au menținut în totalitate declarațiile făcute în faza de urmărire penală.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
în luna ianuarie 2008, lucrători din cadrul Băncii B. Departamentul Fraude au sesizat organele de poliție din cadrul B.C.C.O. București sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 și art. 215 alin. (1)-(3) C. pen., comunicând o listă cu mai multe tranzacții frauduloase, constând în achiziționarea de bunuri prin intermediul magazinelor virtuale P. RO și S., pentru plata cărora s-au folosit numere de card-uri emise de bănci din străinătate, care, introduse la plată, au fost refuzate, fiind utilizate în mod fraudulos.
Din verificarea numerelor de telefon de la care s-au efectuat comenzile s-a constatat că acestea aparțin numiților V.A. (post telefonic cu nr. YY) și G.W. (post telefonic cu nr. ZZ).
Astfel, prin rezoluția nr. 8193/P/2008 din data de 12 iunie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București a confirmat începerea urmăririi penale față de numiții V.A. și G.W. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002, respectiv art. 20 C. pen. rap. la art. 27 din Legea nr. 365/2002.
De asemenea, verificându-se IP-ul nr. PP, aparținând calculatorului de unde s-au efectuat comenzile on-line, folosindu-se numere de card-uri, s-a constatat că acesta aparține numitei P.P. cu domiciliul în București, Calea G., adresă la care domiciliază și numitul V.A.
Din datele puse la dispoziție de Banca B. Finance a reieșit că în data de 28 decembrie 2007, a fost emisă factura fiscală cu nr. GG de către SC N.L. SRL pe numele inculpatului V.A., în sumă de 5.101.98 RON pentru un LCD marca K. și o cameră foto marca D., plata fiind efectuată prin intermediul card-ului, iar adresa de livrare a bunurilor fiind București, Calea G.
Totodată, conform declarațiilor martorului C.C.C., asociat unic al SC P.M. SRL, în zilele de 19 decembrie 2007, respectiv 20 decembrie 2007, a livrat două comenzi constând în parfumuri către inculpatul V.A., ce au fost solicitate on-line, plătite cu card-ul și pe care acesta le-a primit personal la adresa de domiciliu din București, Calea G. în continuarea declarației numitul C.C.C. a arătat că în luna ianuarie a anului 2008 a fost contactat de către reprezentanții Băncii B., spre a i se comunica faptul că tranzacțiile efectuate de către inculpatul V.A. prin intermediul site-ului P. RO aparținând SC P.M. SRL, au fost efectuate cu numere de card-uri folosite fără acordul titularului, fiind astfel obligat să returneze spre Banca B. sumele de bani reprezentând cele două comenzi, în valoare de 610.54 RON.
Comerciantul G.E.P. a comunicat organelor de urmărire penală că inculpatul V.A. a efectuat în perioada noiembrie 2007 - iunie 2008, un număr de 33 de comenzi on-line atât către această societate, cât și către parteneri ai acesteia, din care 25 au fost autorizate de către băncile emitente ale card-urilor folosite, iar 8 au fost respinse pe motiv de fonduri insuficiente, tranzacție refuzată, card furat, etc.
în data de 17 iunie 2008, în urma informațiilor comunicate de către magazinul S., care urma să livreze, conform unei comenzi on-line, un DVD marca D. către inculpatul V.A., la adresa de domiciliu a acestuia, lucrătorii de poliție din cadrul B.C.C.O. București au efectuat o percheziție domiciliară în baza autorizației din 13 iunie 2008 a Judecătoriei sectorului 1 București, la imobilul situat în București, Calea G.
în urma acțiunii desfășurate de către organele de poliție, la adresa susmenționată a fost găsită numita C.AL., bunica inculpatului V.A. De asemenea, cu această ocazie au fost descoperite și ridicate mai multe componente de calculator, conform procesului-verbal de percheziție domiciliară din data de 17 iunie 2008.
în data de 17 iunie 2008 inculpatul V.A. nu a fost găsit la adresa de domiciliu, acesta fiind depistat în trafic, iar în urma controlului corporal efectuat asupra sa, au fost găsite mai multe bunuri, printre care 2 card-uri ale Băncii B. pe numele său, un card multibonus, o cartelă PVC ce avea lipită pe o parte un abțibild cu emblema M. în urma verificării card-urilor găsite asupra învinuitului V.A. a rezultat că toate sunt autentice, cu excepția unei cartele PVC ce are lipită pe o parte un abțibild cu emblema M., iar pe cealaltă parte are o bandă neagră, care a fost falsificată și care are inscripționate informații bancare.
Prin încheierea nr. 17605/299/2008, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București la data de 08 octombrie 2008, în cauză a fost autorizată efectuarea unei percheziții informatice asupra sistemelor informatice și suporturilor de stocare a datelor informatice, ridicate cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la data de 17 iunie 2008, la domiciliul inculpatului V.A., rezultatul acesteia fiind consemnat în procesul-verbal din data de 16 octombrie 2008.
Inculpatul V.A. a recunoscut că a efectuat comenzile on-line în perioada noiembrie 2007 - ianuarie 2009, susținând însă că acestea au fost făcute la rugămintea unui prieten, un anume C.A.A., care i-a trimis în acest sens un sms în care îi indica un număr de card, împreună cu data expirării și codul de siguranță al acestuia. De asemenea, a arătat că în luna decembrie 2007 a primit mai multe numere de card-uri de la această persoană, cu care a efectuat comenzi on-line printre care și parfumuri. A mai menționat că a făcut comenzile de la calculatorul său de acasă și că a comunicat seria de buletin ca fiind a lui C.A.A., însă ca persoană care a efectuat tranzacțiile a fost trecut martorul G.W.
Apărările inculpatului au fost infirmate de probele administrate în cauză, care dovedesc nesinceritatea susținerilor acestuia.
Astfel, în cauză s-au efectuat cercetări la Centrul Național de Administrarea Bazelor de Date Privind Evidența Persoanelor, însă nu s-a reușit identificarea numitului C.A.A. sau stabilirea vreunei date de stare civilă.
De asemenea, în urma verificării cartelei sim C. cu nr. ZZ aparținând inculpatului V.A., a rezultat că, în data de 15 iunie 2008 acesta a primit un sms de la numărul de telefon KK cu următorul mesaj: "XX pe față 755 pe spate valabilă 0610". Acest număr de card a fost verificat la băncile comerciale din România și a rezultat că nu a fost folosit în rețeaua acestora.
Se poate constata astfel că, inculpatului i s-a dat posibilitatea de a combate probele, însă această atitudine prin care se exprimă dezacordul față de conținutul unei probe nu trebuie să se mărginească la simpla negare a faptelor sau împrejurărilor ce rezultă din probe, ci presupune administrarea de probe contrare. Sub acest aspect, s-a stabilit de mult regula că cel ce afirmă este obligat să dovedească afirmația făcută ("eius probatio qui dicit, nori qui negaf").
Or, simpla afirmație a inculpatului în sensul existenței unei alte persoane care i-ar fi furnizat datele folosite la efectuarea tranzacțiilor, nesusținută în mod veridic de nici o probă, trebuie interpretată ca o încercare a acestuia de a înlătura răspunderea sa penală, cu relevanță numai în ceea ce privește atitudinea sa pe parcursul procesului penal, ca un criteriu ce trebuie avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei.
Din moment ce, din ansamblul probelor administrate rezultă că inculpatul este autorul tranzacțiilor frauduloase pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, împrejurarea că acesta susține că a acționat cu bună-credință nu poate infirma concluzia referitoare la vinovăția sa; altfel ar însemna, pe de o parte, să se ignore probele existente, iar pe de altă parte, să se acorde, de principiu, declarațiilor acestuia, o valoare probantă prestabilită, determinantă pentru reținerea vinovăției ori nevinovăției, ceea ce desigur este inadmisibil în raport și cu dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen.
în opinia instanței de fond inculpatul a avut reprezentarea rezultatului socialmente periculos al faptele sale, urmărind producerea acestui rezultat, fiind astfel realizată cerința formei de vinovăție impusă de lege (intenție, respectiv intenție directă în speța de față).
Ca atare, instanța a apreciat ca fiind pe deplin dovedite atât existența faptelor, cât și a vinovăției inculpatului V.A. în săvârșirea acestora, constatând sub aspectul încadrării juridice că fapta inculpatului de a efectua în mod fraudulos tranzacții bancare cu card-uri false sau fără a avea acordul titularilor acestora întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, iar fapta acestuia de a falsifica o cartelă PVC prin aplicarea unui abțibild M., pe cele ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 24 alin. (1) din aceeași Lege.
în ce privește prima infracțiune, instanța de fond a reținut că cele mai multe operațiuni financiare frauduloase au loc pe Internet, poșta electronică și Internetul fiind printre principalele căi de fraudare a comercianților care vând și transportă produse, beneficiind de facilitățile oferite de comerțul electronic (on-line). Termenul folosit în industria de profil, pentru comenzi de tip catalog ori alte tranzacții similare, este CNP - card not present, ceea ce înseamnă că nu este necesară inspectarea fizică a instrumentului de plată electronică.
în aceste condiții, comerciantul se bazează exclusiv pe informațiile furnizate de deținătorul card-ului (ori de persoana care pretinde că este deținătorul card-ului) prin intermediul telefonului, poștei electronice sau a formularelor on-line de pe website-uri.
Pentru comerciant este dificil de verificat dacă deținătorul de card autorizează în mod legal tranzacția. în plus, este bine știut faptul că tranzacțiile electronice de valoare mică nu sunt supuse în mod automat verificărilor și există șanse foarte mici să fie ulterior investigate de către instituția bancară ori de către comerciantul acceptant.
în ceea ce privește cea de a doua infracțiune, instanța a reținut că este considerat a fi un card de credit contrafăcut orice instrument care este produs în mod ilegal și embosat, encodat și/sau căruia îi sunt atribuite elemente specifice aparținând unui card de credit, cu intenția de a copia un card de credit acceptat într-un program de plăți cu card-ul. Deci, prin contrafacere se înțelege confecționarea, producerea sau imitarea unui instrument de plată electronică. Nu are relevanță dacă imitația este desăvârșită sau neizbutită, fiind suficient să poată circula și interacționa cu sistemele informatice vizate.
Or, respectiva cartelă PVC avea pe o parte un abțibild cu inscripția B.B. și în urma citirii cu ajutorul unui cititor electronic a datelor conținute pe banda magnetică a rezultat că aceasta prezintă date de tip bancar, fiind un card emis de Banca Ba. SA Bucharest România.
Rezultă așadar că acest fals imită instrumentele electronice de plată aflate pe piață în condițiile Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 6/2006, respectând în același timp și condițiile de valabilitate, ceea ce face să fie realizat elementul material al infracțiunii prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002.
Tot sub aspectul încadrării juridice, instanța a avut în vedere și datele ce rezultă din fișa de cazier judiciar a inculpatului, în sensul că acesta a fost anterior condamnat prin sentința penală nr. 1265 din 30 iunie 2004 a Judecătoriei sector 1 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1270 din 27 octombrie 2004 a Tribunalului București, la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de art. 27 alin. (1), (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și a dispozițiilor art. 81-82 C. pen.
în raport de această condamnare, instanța a constatat incidența dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen., faptele deduse judecății fiind săvârșite în stare de recidivă mare postcondamnatorie, respectiv în interiorul termenului de încercare stabilit conform art. 82 C. pen., precum și a dispozițiilor art. 83 C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepselor stabilite pentru fiecare dintre infracțiunile comise de către inculpat, instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), importanța relațiilor sociale afectate prin acțiunile ilicite ale inculpatului precum și inexistența prejudiciului, fiind vorba de infracțiuni de pericol.
La aplicarea pedepselor, instanța a avut în vedere aptitudinea de reeducare a inculpatului și posibilitățile sale de a reacționa pozitiv la mijlocul de represiune ales, în condițiile care, din analiza datelor ce-l caracterizează, rezultă existența și persistența unor deprinderi și mentalități antisociale, precum și aceea că pedeapsa anterioară și clemența acordată de instanță (pentru fapte similare) în mod evident nu și-au atins scopul.
Conexitatea celor două fapte - efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și inducerea în eroare a comercianților cu consecința producerii unor prejudicii materiale, împrejurarea că banca s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale și nici chiar necesitatea unei administrări mai bune a justiției nu poate justifica soluția contrară, atâta vreme cât instanța a fost sesizată prin rechizitoriu numai cu judecarea infracțiunilor prevăzute de art. 24 și art. 27 din Legea nr. 365/2002, care prin ele însele nu sunt generatoare de prejudiciu, în timp ce pentru infracțiunea de înșelăciune s-a disjuns cauza și s-a declinat competența de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, iar conform art. 14 C. proc. pen. tragerea la răspundere civilă în procesul penal presupune existența unei infracțiuni cauzatoare de prejudicii materiale, cu a cărei judecată instanța penală să fi fost legal învestită, Tribunalul a respins acțiunea civilă formulată în cauză de respectiva unitate bancară.
împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul V.A. și partea civilă SC B. Finance IFN SA.
Partea civilă a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile având în vedere că a suferit un prejudiciu material constând în sumele de bani obținute de inculpat, pe care a trebuit să le achite clienților săi, cei direct păgubiți prin activitatea infracțională a inculpatului, arătând că acest prejudiciu este rezultatul direct al infracțiunii, motivele pe larg ale apelului fiind depuse în scris la dosarul cauzei.
Inculpatul V.A. a invocat, de asemenea, nelegalitatea sentinței sub aspectul laturii penale, solicitând achitarea sa deoarece nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor, menționând că operațiunile frauduloase nu s-au realizat de pe calculatorul său, vinovată de producerea prejudiciilor fiind unitatea bancară care a dispus achitarea unor sume de bani pentru tranzacții nefinalizate, ci în curs de operare.
Prin decizia penală nr. 276/A Curtea de Apel București a fost admis apelul declarat de partea civilă SC B. Finance IFN SA împotriva sentinței penale nr. 69 din 01 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosar, desființată, în parte, sentința penală apelată și în rejudecare, în baza art. 14, 346 C. proc. pen. a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă SC B. Finance IFN SA și obligat inculpatul V.A. la plata sumei de 19.421,60 RON către aceasta.
Au fost menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins apelul exercitat de inculpat împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat și obligat cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că instanța de fond a analizat probele administrate în cauză și a reținut în mod corect atât situația de fapt cât și încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpat, din probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanțelor de fond și apel, rezultând că în perioada noiembrie 2007 - ianuarie 2008, inculpatul V.A. a efectuat mai multe tranzacții frauduloase prin intermediul site-urilor aparținând comercianților SC P.M. SRL, SC N.L. SRL și G., precum și altor comercianți străini, ce au în obiectul lor de activitate și comerțul electronic cu decontare prin Banca B., cauzându-se un prejudiciu total de 19.421,60 RON, fapte care întrunesc atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 27 alin. (1) și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, fiecare cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Această situație de fapt rezultă din coroborarea mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, al cercetării judecătorești în fața instanțelor de fond și apel, respectiv sesizarea Băncii B. SA, declarațiile martorilor C.AL., C.C.C., L.N., G.W. și D.D.L., procese-verbale de percheziții (domiciliare, informatice, corporale); documente bancare și toate înscrisurile depuse de partea vătămată.
Curtea a constatat că inculpatul a declarat în motivele de apel și în susținerea acestora că, de fapt, nu este persoana care a efectuat tranzacțiile frauduloase, ci că acele tranzacții au fost efectuate de la un alt calculator, cu un alt IP, dat fiind că la momentele la care se pretinde că s-ar fi efectuat acele tranzacții se afla fizic la serviciu, așadar într-un alt loc decât cel în care se afla calculatorul său.
Curtea a reținut că atitudinea inculpatului este consecventă în sensul susținerii nevinovăției, însă apărările sale s-au modificat substanțial față de cele învederate instanței de fond, de această dată inculpatul susținând că, de fapt, nu a efectuat el acele comenzi, acestea nefiind efectuate de la calculatorul său, aspecte pe care Curtea nu le poate reține față de probatoriul administrat, constatând, însă, că anterior, atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de fond, acesta a recunoscut că a efectuat tranzacțiile frauduloase, dar că nu a avut reprezentarea caracterului penal al faptelor sau că a avut încredere într-un amic al său, care îi furniza datele card-urilor, despre care inculpatul a crezut astfel că sunt reale și că există acordul titularilor de a fi folosite.
Probele administrate dovedesc că inculpatul este autorul tranzacțiilor frauduloase pentru care s-a dispus condamnarea, Curtea arătând că în mod justificat Tribunalul a reținut că inculpatul a avut reprezentarea atât a acțiunilor cât și a rezultatului socialmente periculos, rezultat pe care l-a urmărit.
Reținând că instanța de fond a aplicat în mod corect criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dând eficiență tuturor, inclusiv circumstanțelor personale și reale, ținând totodată seama de starea de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen. față de condamnarea anterioară a inculpatului prin sentința penală nr. 1265 din 30 iunie 2004 a Judecătoriei sector 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 1270 din 27 octombrie 2004 a Tribunalului București, la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de art. 27 alin. (1), (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru care s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni, Curtea a constatat că pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare, nu poate fi executată decât în regim de detenție.
în ceea ce privește motivul de apel invocat de partea civilă sub aspectul laturii civile care viza obligarea inculpatului la plata sumelor de bani fraudulos însușite, Curtea l-a apreciat întemeiat, susținerile instanței de fond sub aspectul neacordării despăgubirilor față de împrejurarea că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul sunt unele de pericol și nu de rezultat, neputând fi reținute.
Curtea a constatat că Banca B. a creditat toate conturile persoanelor ale căror card-uri emise de această bancă au fost utilizate fraudulos de către inculpat prin săvârșirea infracțiunilor, indiferent de site-ul folosit și de intermediar, astfel încât se reține că singura parte prejudiciată a fost banca, aceasta acoperind toate sumele cu care conturile au fost debitate prin fapta inculpatului, sens în care, Curtea a apreciat ca dovedite toate condițiile răspunderii civile delictuale.
Susținerile instanței de fond în sensul că nu pot fi acordate despăgubiri civile în cadrul acestui proces penal dat fiind că infracțiunile nu sunt de prejudiciu și că pentru infracțiunea de înșelăciune, singura infracțiune de prejudiciu, cauza s-a disjuns, sunt pe de o parte eronate, căci din modul de sancționare al infracțiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul, falsificarea unui instrument de plată electronică și respectiv efectuarea uneia dintre operațiunile prevăzute la art. 1 pct. 11, prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv, nu rezultă că prin acestea nu s-ar putea crea prejudicii, infracțiunea sancționată de art. 27 fiind chiar prin definiție pasibilă de generarea de prejudicii materiale de vreme ce impune folosirea de instrumente de plată, căci orice plată presupune, dacă este efectuată neautorizat de titularul contului, crearea unui prejudiciu material direct, concret și efectiv în patrimoniul titularului contului, Curtea apreciind că interpretarea instanței de fond este eronată.
împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea recursului, casarea deciziei penale și rejudecând, să se pronunțe o hotărâre legală.
Prin decizia penală nr. 849 din 21 martie 2012, înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Pentru a decide astfel instanța de recurs a reținut că starea de fapt, vinovăția și încadrarea juridică a faptelor sunt în mod corect stabilite iar pedepsele aplicate sunt just individualizate.
împotriva acestei decizii inculpatul a formulat contestație în anulare solicitând admiterea ei, desființarea deciziei penale nr. 849 și rejudecarea recursului declarat împotriva deciziei penale nr. 276 din 27 octombrie 2011 întrucât soluționarea recursului a fost în imposibilitate de prezentare și nici nu a putut încunoștința instanța despre această împrejurare, fiind încarcerat.
Prin decizia penală nr. 3421 din 23 octombrie 2012 înalta Curte de Casație și Justiție, constatând incidența cazurilor prevăzute de art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., a admis contestația în anulare, a desființat decizia penală nr. 849 din 21 martie 2012 și a dispus rejudecarea, la același termen a recursului declarat de inculpatul V.A. împotriva deciziei penale nr. 276 din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.
Analizând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, înalta Curte constată că acesta este fondat pentru considerentele care urmează:
Instanța reține că, prin declarația dată în fața instanței de recurs, în ședința de judecată din data de 23 octombrie 2012 inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și să se realizeze aplicarea dispozițiilor art. 3201C. proc. pen.
Având în vedere poziția procesuală a inculpatului exprimată de o manieră neechivocă, se constată că potrivit dispozițiilor art. 3201C. proc. pen., coroborate cu art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, cererea de aplicare a dispozițiilor art. 3201C. proc. pen. formulată cu ocazia judecării recursului declarat de inculpat este admisibilă.
Se reține sub acest aspect că potrivit art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, în cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispozițiile art. 3201C. proc. pen. (introduse prin Legea nr. 202/2010) se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă, imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011.
Se are în vedere, totodată, că prin Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, Curtea Constituțională a hotărât că dispozițiile art. 3201C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, deci în cazul în care nu s-ar permite aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul vechii legi și care continuă să fie judecată sub noua lege, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Așa fiind, se constată că în cauza dedusă judecății sunt îndeplinite condițiile art. 3201alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, instanța de recurs urmând a lua act de poziția procesuală a inculpatului exprimată în declarația dată la termenul de judecată din 23 octombrie 2012 și a proceda potrivit dispozițiilor art. 3201alin. (7) C. proc. pen.
Aplicarea dispozițiilor art. 3201C. proc. pen. implică o reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite de o persoană. Atitudinea sinceră și cooperantă a inculpatului precum și elementele de circumstanțiere personală justifică aplicarea unei pedepse penale în cuantum mai redus decât cele aplicate de prima instanță și menținute de instanța de apel.
Având în vedere probele administrate și starea de fapt reținută în rechizitoriu coroborată cu împrejurarea că inculpatul a solicitat să fie judecat pe baza acordului de recunoaștere a vinovăției și, față de criteriile reglementate de dispozițiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) instanța apreciază că, față de natura și gravitatea faptelor comise, a circumstanțelor reale de săvârșire a acestora și a celor personale ale inculpatului, pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare este aptă să conducă la realizarea scopurilor sancțiunii, astfel după cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen., contribuind la reeducarea inculpatului, la formarea unei atitudini pozitive a acestuia față de ordinea de drept, regulile de conviețuire socială și principiile morale. Față de poziția procesuală a inculpatului se constată că nu mai pot fi primite criticile relative la aprecierea probelor și reținerea stării de fapt.
Inculpatul a recunoscut atât faptele în materialitatea lor cât și încadrările juridice date acestora, astfel că nu mai pot fi avute în vedere critici cu privire la aceste aspecte și în consecință nici solicitarea reprezentantului Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 în infracțiunea prevăzută de art. 18 din aceeași Lege.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 38515 pct. 12 lit. d) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul T.V.A. va fi admis, va fi casată decizia recurată și sentința pronunțată la prima instanță numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului.
Se va face aplicarea dispozițiilor art. 3201C. proc. pen. și se va reduce cuantumul sancțiunii aplicate pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 de la 4 ani la 2 ani și 8 luni închisoare.
Pentru infracțiunea prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 se va aplica o pedeapsă de 1 an și 4 luni ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 3201C. proc. pen.
în baza art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. inculpatul urmează a executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 8 luni închisoare.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3491/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3473/2012. Penal → |
|---|
