ICCJ. Decizia nr. 3530/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 3530/2012
Dosar nr. 1734/86/2012
Şedinţa publică din 31 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 109 din 15 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Suceava, în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) teza I C.pen, a fost condamnat inculpatul S.S., la pedeapsa de 18 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol.
În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. raportat la art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d) şi e) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator), cu titlu de pedeapsă complementară, pentru o perioadă de 5 ani.
În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator), cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 16 ianuarie 2012 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului S.S.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 17 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. art. 1357 şi urm. C. civ. a fost obligat inculpatul S.S. la plata sumei de 20.000 RON către partea vătămată minoră P.D.M., reprezentând daune morale.
S-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 15 ianuarie 2012, în jurul orei 8:30, numita P.C. a plecat împreună cu minora P.F. (născută la data de 18 iulie 2011), din locuinţa sa din comuna Baia, unde trăia în concubinaj cu inculpatul S.S., lăsându-i acestuia în grijă pe minorul P.I.S. (născut la data de 21 februarie 2010) şi pe partea vătămată P.D.M., născută la data de 16 decembrie 2007, în urma unor relaţii intime anterioare ale acesteia. Imediat după plecarea concubinei sale, inculpatul S.S. a lovit-o în zona feţei şi apoi a dezbrăcat-o pe minora P.D.M., a pus-o pe patul de lângă geam şi a întreţinut cu aceasta un raport sexual normal, pe care l-a întrerupt în momentul în care l-a observat pe martorul M.I. pe geam, cerându-i minorei să se îmbrace.
Mama părţii vătămate, P.C. a revenit în jurul orei 13:00, găsindu-şi copii singuri acasă, iar pe fiica ei D. întinsă pe pat, acoperită cu o pătură şi prezentând o sângerare abundentă în zona genitală. În cursul după-amiezii, P.C. a purtat discuţii în legătură cu ceea ce i s-a întâmplat fiicei sale atât cu inculpatul, cât şi cu alţi membrii ai familiei, iar în jurul orei 22:00, martorul P.l. a sesizat pe lucrătorii postului de poliţie despre fapta comisă de către inculpat.
La stabilirea situaţiei de fapt mai sus expuse, instanţa a avut în vedere declaraţiile părţilor în limitele prevăzute de art. 69 şi art. 75 C. proc. pen., declaraţiile date de martorii audiaţi în cauză, raportul de constatare medico-legală din 24 ianuarie 2012 emis de către Serviciul de Medicină Legală Suceava şi înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală.
Astfel, inculpatul a recunoscut în cursul urmăririi penale că, la data de 15 ianuarie 2012 a întreţinut un raport sexual cu minora P.D.M., în vârstă de 4 ani şi jumătate, relatând în detaliu împrejurările în care a săvârşit fapta: "În ziua de 15 ianuarie 2012, concubina mea a plecat ca de obicei la cerşit cu P.P.F. Eu am rămas acasă cu victima şi cu celălalt copil P.l.S. Cred că a plecat la ora 9:00. La scurt timp după ce concubina mea a plecat, nu-mi amintesc exact ce a fost în mintea mea, reţin doar că i-am spus victimei să-şi dea jos pantalonii. Nu am strigat la ea şi nici nu am exercitat vreun act de violenţă asupra ei. Fetiţa nu s-a opus, nici măcar nu a strigat, m-a ascultat şi şi-a dat jos singură pantalonii. Fără ca eu să-i cer acest lucru, aceasta s-a aşezat singură pe pat, cu faţa în sus, după care tot singură şi-a desfăcut picioarele - eu nu i-am cerut acest lucru.
După aceasta mi-am dat jos şi eu pantalonii şi mi-am introdus organul sexual (fără a fi în erecţie) în vaginul fetei . Arăt că am făcut acest lucru o singură dată. Nici în aceste împrejurări fetiţa nu a plâns şi nici nu a ţipat. M-am oprit din această activitate întrucât l-am văzut pe geam pe numitul M.I."
Indiferent însă de conţinutul declaraţiei acestui subiect procesual, legea nu acordă o forţă probantă deosebită acestui mijloc de probă, art. 69 arătând că aceste declaraţii pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. În mod justificat, practic, legislaţia noastră procesual penală, manifestă anumite rezerve în ceea ce priveşte forţa probantă a acestui mijloc de probă, deoarece progresele dobândite în psihologia judiciară au demonstrat că nu trebuie să se acorde prea mult credit acestui mijloc de probă, fiindcă, voluntar sau involuntar, inculpatul denaturează declaraţia sa. Astfel, declaraţia inculpatului este divizibilă (reţinând numai ceea ce se coroborează cu alte probe) şi retractabilă (numai dacă se impune în urma aprecierii întregului material probator din cauză).
În consecinţă, instanţa de fond a reţinut din declaraţia inculpatului S.S. numai ceea ce se coroborează cu ansamblul probelor administrate în cauză, respectiv faptul că în data de 15 ianuarie 2012 a întreţinut un raport sexual normal cu minora P.D.M.
În cursul cercetării judecătoreşti inculpatul a revenit asupra declaraţiei sale, anterior menţionate, încercând să acrediteze ideea că victima s-ar fi jucat cu un băţ în zona genitală şi astfel s-ar fi produs deflorarea sa.
Neexistând o ordine de preferinţă referitoare la forţa probantă a declaraţiilor inculpatului în raport de faza procesuală în care acestea au fost date, urmărire penală sau judecată, instanţa a fost obligată, în cazul unor nepotriviri sau contradicţii, să aprecieze fiecare declaraţie în contextul tuturor probelor, care trebuie coroborate, deci să reţină ca reprezentând adevărul numai aspectele care reies din acestea. De altfel, principiul liberei aprecieri a probelor enunţat de art. 63 alin. (1) C. proc. pen., lasă instanţei de judecată libertatea de a aprecia concludenta şi utilitatea tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care acestea au fost administrate. Totodată, principiul aflării adevărului, enunţat la alin. (2) din cadrul aceluiaşi articol, impune instanţei de judecată să dea valoare acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul. Din această perspectivă, instanţa de fond a subliniat faptul că declaraţia dată de către inculpat în cursul cercetării judecătoreşti nu este conformă realităţii, fiind contrazisă de celelalte mijloace de probă administrate.
Astfel, fiind audiată în cauză, în calitate de parte vătămată, în prezenţa psihologului, minora P.D.M. a declarat că "i-a curs sânge din puţă pentru că m-a futut S., m-a dezbrăcat pe patul de la geam şi mi-a spus să tac." De asemenea, partea vătămată a declarat că inculpatul a lovit-o în zona feţei cu un lemn şi cu piciorul în fund.
Concluziile raportului de constatare medico-legală din 24 ianuarie 2012 emis de Serviciul de Medicină Legală Suceava s-au coroborat cu susţinerile părţii vătămate, precizându-se că aceasta prezintă echimoză cu excoriaţie la nivelul hemifaciesului drept ce s-au putut produce prin lovire cu sau de corp sau mijloc contondent putând data de câteva ore sau zile anterior examinării în funcţie de datele de anchetă. Prezintă, de asemenea, o deflorare recentă cu ruptură himenală şi vaginală, ce s-a putut produce prin intermediul penisului în erecţie, a degetului sau a altui obiect.
Raportul de asistenţă psihologică întocmit de ofiţer psiholog B.C.M. a evidenţiat faptul că minora P.D.M. prezintă simptome specifice persoanelor care au fost victime ale abuzului sexual.
Situaţia de fapt reţinută de către instanţa d fond a rezultat şi din ansamblul declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză. Martora P.M. a afirmat că în data de 15 ianuarie 2012, în jurul orei 17:00 a mers împreună cu concubinul ei, G.C., la locuinţa surorii ei, P.C. A văzut că minora P.D. prezintă în zona genitală urme de sânge. Imediat după ce inculpatul a ieşit din casă a întrebat-o pe minoră ce s-a întâmplat, iar aceasta i-a spus că S.S. "s-a urcat pe ea şi a dat din fund".
Martorul D.P., unchiul părţii vătămate, a declarat că a fost informat de către membrii familiei sale cu privire la abuzul sexual comis asupra nepoatei sale P.D. A întrebat-o pe minoră ce s-a întâmplat, iar aceasta i-a spus că S.S. s-a urcat peste ea şi a întreţinut un raport sexual, după care a învăţat-o să spună că s-a lovit cu un băţ.
S-a reţinut că fapta inculpatului S.S. care, la data de 15 ianuarie 2012, în locuinţa sa din comuna Baia, a întreţinut un act sexual cu minora P.D.M. (născută în anul 2007), prin constrângerea victimei şi totodată profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra (victima fiind aflată în îngrijirea şi ocrotirea inculpatului), întruneşte, sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) (teza I) C. pen., pentru care acesta urmează a răspunde penal.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, Tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume: dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social concret ridicat al faptei comise, împrejurările şi modalitatea în care a fost săvârşită, descrisă detaliat mai sus, şi urmarea produsă.
Tribunalul a reţinut astfel că infracţiunea din prezenta cauza prezintă o gravitate deosebită, prin aceea că a fost săvârşită asupra unei persoane minore (profitând de posibilităţile reduse de apărare ale acesteia) şi este de natură a şoca în mod violent morala şi normele fireşti de convieţuire socială, impunând un răspuns ferm, apt a răspunde imperativelor de prevenţie specială şi generală urmărite prin aplicarea pedepsei.
Referitor la persoana inculpatului, Tribunalul a reţinut că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale. Pe parcursul urmăririi penale însă, a adoptat o poziţie nesinceră, încercând să acrediteze ideea că victima l-a provocat, aceasta dezbrăcându-se singură, aşezându-se pe pat cu faţa în sus şi "invitându-l" să întreţină un raport sexual, iar în timpul cercetării judecătoreşti, că s-ar fi jucat cu un băţ.
Prin prisma criteriilor menţionate, Tribunalul a considerat că aplicarea unei pedepse în cuantum de 18 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) (teza I) C. pen., este necesară dar şi suficientă pentru a-şi atinge scopul prevenţiei generale şi reeducarea celui în cauză, astfel cum este definit de art. 52 C. pen.
Cum textul de lege care reglementează regimul sancţionator al infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) (teza I) C. pen. reţinută în sarcina inculpatului prevede, în mod expres, interzicerea unor drepturi, în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. raportat la art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d) şi e) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator), cu titlu de pedeapsă complementară, pentru o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
Tribunalul nu a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante judiciare. În baza art. 74 C. pen., constatarea uneia sau mai multor împrejurări drept circumstanţe atenuante este atributul instanţei de judecată şi, deci, lăsată la aprecierea acesteia. În speţă, având în atenţie cerinţele art. 74 C. pen., Tribunalul a considerat că nu se justifică a se da eficienţă juridică acestei instituţii.
În temeiul art. 71 alin. (1), (2) C. pen. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen.
Cum inculpatul S.S. a fost reţinut şi arestat preventiv, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 16 ianuarie 2012 la zi, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a acestuia.
Referitor la latura civilă a cauzei, Tribunalul a constatat că reprezentanta legală a părţii vătămate nu s-a constituit parte civilă în cauză, însă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 17 alin. (1) C. proc. pen, potrivit cărora "acţiunea civilă se porneşte şi se exercită şi din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă".
Pentru a opera răspunderea civilă, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii: să existe o faptă ilicită, adică o acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere drepturilor subiective sau intereselor legitime ale persoanei vătămate; un prejudiciu, acele consecinţe dăunătoare de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane; legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu; vinovăţia autorului faptei ilicite.
În speţă, Tribunalul a constatat că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale în persoana inculpatului.
Astfel, materialul probator administrat în cauză a dovedit existenţa faptei ilicite a acestuia şi a vinovăţiei lui.
În ceea ce priveşte prejudiciul suferit de către partea civilă, Tribunalul a apreciat că acesta este unul de ordin moral, rezultat din obligarea părţii vătămate la întreţinerea de relaţii sexuale şi care se obiectivează în suferinţele psihice la care a fost expuse victima, în sentimentele de ruşine, frustrare etc.
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu a fost dovedită de întreg ansamblul probator administrat în cauză.
Spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care se stabilesc pe bază de probe, despăgubirile pentru daune morale se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecată. În cazul unor infracţiuni, ca cele din prezenta cauză, evaluarea despăgubirilor pentru daune morale - în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau de a nu tinde către o îmbogăţire fără just temei - trebuie să ţină seama de suferinţele fizice şi morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârşită de inculpat, precum şi de toate consecinţele acesteia, relevate de actele medicale ori de alte probe administrate.
Aşa fiind, constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, Tribunalul, în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 17 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. art. 1357 şi urm. C. civ., l-a obligat pe inculpatul S.S. la plata sumei de 20.000 RON către partea vătămată minoră P.D.M., reprezentând daune morale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul S.S. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele prezentate oral de apărătorul desemnat din oficiu şi care, în esenţă, vizează redozarea pedepsei aplicate, apreciată ca fiind prea mare raportat la împrejurările de săvârşire a faptei şi la circumstanţele atenuante care pledează în favoarea sa.
Prin Decizia penală nr. 78 din 17 iulie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, Curtea a respins apelul, ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea în drept a faptei săvârşite de inculpat, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.
Fără a relua argumentaţia stării de fapt, redată în considerentele hotărârii atacate, pe care Curtea şi-o însuşeşte în întregime, astfel cum această posibilitate este conferită de practica Curţii Europene a Drepturilor Omului şi potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanţei inferioare (Helle împotriva Finlandei), se va analiza doar motivul vizând cuantumul pedepsei aplicate.
La individualizarea pedepsei aplicate prima instanţă a respectat criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) S-a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei săvârşite de inculpat care, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, a lovit-o şi apoi a întreţinut cu ea un raport sexual normal. S-a avut în vedere, de asemenea, urmarea produsă, respectiv consecinţele pe care partea vătămată, în vârstă de numai patru ani şi jumătate, le-a avut de suportat atât în plan fizic, beneficiind de îngrijiri medicale pentru vindecare, dar mai ales în plan psihic, raportul de asistenţă psihologică întocmit în cauză dovedind că simptomele prezentate de minoră sunt specifice persoanelor victime ale abuzului sexual. Trebuie reţinută şi poziţia procesuală oscilantă a inculpatului care, deşi a recunoscut în final săvârşirea faptei, a încercat iniţial să prezinte un alt scenariu conform căruia victima şi-ar fi produs singură leziunile cu un băţ.
Nu se justifică reţinerea de circumstanţe atenuante aşa cum a solicitat apărătorul desemnat din oficiu. Situaţia personală invocată, respectiv împrejurarea că are în întreţinere doi copii minori, nu poate constitui un argument care să pledeze în favoarea inculpatului în condiţiile în care, lăsat să supravegheze victima, a săvârşit o faptă de asemenea gravitate. De altfel, faţă de natura faptei săvârşite, în mod corect inculpatului i-au fost interzise drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator.
Faţă de cele arătate, Curtea a apreciat că avertismentul dat de instanţă este de natură să-l facă pe inculpat să conştientizeze că legiuitorul ocroteşte valorile sociale şi că orice atingere adusă acestora este sancţionată în mod corespunzător şi că el, ca destinatar al normelor de drept care îi sunt accesibile, are obligaţia de a le respecta întocmai şi de a evita conjuncturile care l-ar putea cantona într-o situaţie contrară legii, în caz contrar, urmând a răspunde ca şi în cazul de faţă.
În temeiul art. 381 alin. (1) C. proc. pen. s-a dedus în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 15 iunie 2012 la zi.
Constatând că temeiurile care au stat la baza luării şi ulterior menţinerii arestării preventive a inculpatului subzistă, în temeiul art. 383 alin. (11) rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a menţinut starea de arest preventiv a acestuia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs inculpatul S.S., recurs care nu a fost motivat, însă, oral, s-a arătat că acesta a recunoscut şi regretat comiterea faptei, nu are antecedente penale, astfel că pot fi reţinute şi circumstanţe atenuante în favoarea sa.
Analizând recursul formulat, atât prin prisma motivului de casare prevăzut de pct. 14 al art. 385 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins, pentru cele ce succed:
Instanţele de fond şi de apel, uzând de argumentele factuale rezultate din probatoriul administrat şi cu o argumentare juridică pertinentă, au reţinut o corectă situaţie de fapt, corespunzătoare unei încadrări juridice adecvată stării de fapt prezentate în actul de inculpare, reţinută şi de către instanţele de fond şi de apel, precum şi dispoziţiilor legale aplicabile speţei.
În ce priveşte individualizarea pedepsei, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), Înalta Curte reţine că în cauză instanţele de fond şi de apel au procedat la o corectă individualizare a pedepsei, având în vedere dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în dispoziţiile art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) (teza I) C. pen., de pericolul social al faptei comise - care este unul deosebit de ridicat, având în vedere că victima, fiică a concubinei sale, lăsată în grija sa, avea frageda vârstă de 4 ani şi jumătate, persoana inculpatului, care nu este căsătorit şi nu are ocupaţie.
Ca atare, se apreciază că, atât faţă de limitele speciale ale pedepsei, cât şi faţă de gradul concret de pericol social al faptei, apreciat prin raportare la contextul individual de săvârşire a acesteia, având în vedere şi persoana recurentului inculpat, conform celor anterior reţinute, sancţiunea penală aplicată este aptă a asigura reeducarea şi realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., apreciindu-se corect că circumstanţele legale invocate, nefiind obligatorii, nu se impune a fi reţinute, faţă de circumstanţele concrete ale speţei şi faţă de toate criteriile legale care au fost analizate.
În temeiul art. 385 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului S.S., durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 iunie 2012 la 31 octombrie 2012.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.S. împotriva Deciziei penale nr. 78 din 17 iulie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului S.S., durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 iunie 2012 la 31 octombrie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2472/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2476/2012. Penal → |
|---|
