ICCJ. Decizia nr. 352/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 352/2012
Dosar nr.51746/3/2010/a1
Şedinţa publică din 10 februarie 2012
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 31 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a apelantului-inculpat S.C.N., arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 03 septembrie 2010, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, D.I.I.C.O.T., înregistrat sub nr. 83/D/P/2010 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului S.C.N., pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la trafic ilicit de droguri de mare disc, trafic ilicit de droguri de mare risc, trafic ilicit de droguri de risc în formă continuată, tentativă la trafic internaţional ilicit de droguri de mare risc, tentativă la trafic internaţional ilicit de droguri de risc în formă continuată şi organizare a traficului ilicit de droguri de mare risc şi droguri de risc, precum şi a traficului ilicit internaţional de droguri de mare risc şi droguri de risc, totul în stare de concurs, prevăzut de art. 20 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 4 C. pen., art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 4 C. pen., art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 4 C. pen., art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 4 C. pen., art. 10 din Legea nr. 143/2000, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prin actul de sesizare, tot în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.C.N., s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, în ceea ce priveşte introducerea cantităţii totale de 946,47 gr. mefedronă, în perioada 03 februarie 2010 - 08 februarie 2010 din China în România, întrucât fapta nu era în acel moment prevăzută de legea penală, respectiv OUG nr. 6/2010.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul S.C.N., în cursul lunii martie 2010, a încercat preluarea cantităţii totale de 946,47 gr (937 gr şi 9,47 gr. mefedronă) de la firma de curierat rapid D.H.L. România, droguri pe care le-a introdus din China, pe teritoriul României, în perioada 03 februarie 2010 - 08 februarie 2010.
S-a mai reţinut că inculpatul, la data de 10 august 2010 a încercat introducerea din China în România, prin Bulgaria, prin sistem de curierat rapid D.H.L., a unui colet cu scrisoare de însoţire, conţinând cantitatea de 18 gr. de metamdetamină, drog de mare risc, din oraşul Ruse-Bulgaria în oraşul Budapesta-Ungaria, având menţionatul în acte ca intermediar expeditor din Bulgaria pe inculpatul I.V.Ş. şi ca destinatar pe numitul G.B.
De asemenea, s-a mai reţinut ca inculpatul, la aceeaşi dată, 10 mai 2010, a încercat introducerea din China în România, prin Bulgaria, prin sistemul de curierat rapid D.H.L., a unui colet cu scrisoare de însoţire, conţinând cantitatea de 1,750 kg ethylamphetamină, drog de risc, din oraşul Ruse, Bulgaria în Bucureşti, Calea Şerban Vodă, având menţionat în acte ca intermediar expeditor din Bulgaria pe inculpatul I.V.Ş. şi destinatar învinuitul M.I.D., iar la data de 15 mai 2010 a încercat introducerea din China, în România, prin Bulgaria, prin sistemul de curierat rapid D.H.L., a unui colet cu scrisoarea de însoţire, conţinând cantitatea de 124 gr. ethylamphetamină, drog de risc, din oraşul Ruse în Bulgaria în Bucureşti, având menţionat în acte ca intermediar expeditor din Bulgaria pe inculpatul I.V.Ş. şi ca destinatar chiar pe inculpatul S.C.N.
Totodată, s-a reţinut în sarcina inculpatului ca în cursul lunilor aprilie - mai 2010 a organizat importul unor cantităţi de droguri de mare risc (metamfetamină) şi droguri de risc (ethylamfetamină) din China în Bulgaria, încercând să expedieze prin firma de curierat rapid D.H.L. din oraşul Ruse, Bulgaria în România. Cantităţi importante ale acestor droguri de mare risc şi de risc, precum şi în Ungaria, pentru a fi expediate ulterior în România, prin persoane interpuse ca inculpatul I.V.Ş., învinuitul M.I.D. şi cetăţeanul maghiar G.B.
În cauză a fost legal stabilită existenţa infracţiunilor şi a vinovăţiei în legătură cu comiterea acestora, printr-o hotărâre de condamnare pronunţată în primă instanţă, iar între deţinerea preventivă a inculpatului în cauză şi condamnare există o legătură suficientă pentru a opina că ne aflăm în prezenţa unei detenţii legale, urmare a condamnării inculpatului de o instanţă competentă, astfel cum, constant, a statuat instanţa europeană în interpretarea art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenţie care dispune că „deţinerea unei persoane este legală dacă are la bază o condamnare pronunţată de un tribunal competent".
Acuzaţiile aduse inculpatului în cauză legitimează, în continuare, detenţia preventivă a acestuia în sensul că interesul public al menţinerii ordinii, în cauza dată, trece înaintea dreptului apelantului, inculpat arestat preventiv, la libertate.
Temeiurile de fapt şi de drept care au impus luarea şi menţinerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susţine depăşirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul S.C.N., solicitând revocarea măsurii arestării preventive întrucât nu mai poate influenţa probele dosarului, nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică şi are în întreţinere doi copii minori, care au nevoie de el.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Analizând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului S.C.N., Înalta Curte constată că în mod corect, instanţa de apel a reţinut că temeiurile care au impus luarea şi menţinerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susţine depăşirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană în cauză sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cercetată, este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică rezultă din multitudinea şi gravitatea faptelor comise, de gradul sporit de pericol social concret al acestora.
Analizând ansamblul actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive funcţionează ca un mijloc de prevenire sau înlăturare a unor împrejurări sau situaţii de natură să pună în pericol eficienta desfăşurare a procesului penal.
Ca instituţie a dreptului procesual penal arestarea preventivă este pusă la dispoziţia organelor judiciare penale şi constă în privarea de libertate a unei persoane, aceasta fiind determinată de condiţiile şi împrejurările în care se desfăşoară procesul penal.
Scopul acestei măsuri îl constituie realizarea cadrului optim pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii procesuale, potrivit scopurilor procesului penal.
În raport cu art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
Prin urmare, cele expuse reprezintă temeiuri necesare şi suficiente, de natură a impune în continuare privarea de libertate a inculpatului, iar măsura arestării preventive este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, iar recursul declarat de inculpat apare ca fiind nefondat, urmând ca în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.C.N. împotriva încheierii din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 51746/3/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 10 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 353/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 227/2012. Penal. Dare de mită (art. 255... → |
|---|
