ICCJ. Decizia nr. 354/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 354/2012
Dosar nr.56889/3/2011/a1
Şedinţa publică din 10 februarie 2012
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 26 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a menţinut starea de arestare a inculpatului G.P.A.
S-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului G.P.A. si îl obligă pe acesta la 100 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut caprin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 2668/P/2010 au fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv inculpatul G.P.A., împreună cu inculpaţii F.G., C.A.I., Ş.M.V., T.C., T.R.I., S.L.L., F.P.B., B.M.C. şi O.Ş.S. cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 56889/3/2011.
Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, în perioada ianuarie-august 2010 inculpatul F.G., a deţinut echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată, pe care le-a montat în acest scop la diverse ATM-uri aparţinând unor din bănci din Olanda, fiind depistat în data de 23 septembrie 2010 deţinând astfel de echipamente la domiciliu.
În data de 15 septembrie 2010, acelaşi inculpat, a utilizat cârdul bancar falsificat, emis de o bancă din Belgia la bancomatul aparţinând B.R., precum şi la bancomatul aparţinând R.B.
În perioada ianuarie-martie 2011, acelaşi inculpat, a confecţionat şi deţinut dispozitive artizanale pentru copierea cardurilor bancare.
În perioada ianuarie-martie 2011, inculpatul C.A.I., a deţinut echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică.
În data de 25 iulie 2008, inculpatul C.A.I. a deţinut echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică.
În data de 17 martie 2011 inculpatul Ş.M.V. a fost depistat deţinând echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică.
În data de 17 martie 2011 inculpatul G.P.A. a fost depistat deţinând echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică.
În data de 17 martie 2011 inculpatul O.Ş.S. a fost depistat deţinând echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronica.
În data de 10 martie 2011 inculpatul Ţ.R.I. a deţinut echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică.
În data de 10 martie 2011 inculpatul Ţ.R.I. a montat pe un bancomat, aparţinând B.C.R., dispozitive de copiere a cardurilor bancare în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, dispozitive ce au fost ridicate de pe ATM de către organele de poliţie înainte ca inculpatul să intre în posesia datelor de identificare ale cardurilor bancare ce urmau a fi falsificate.
În data de 04 februarie 2011, inculpatul T.C. a deţinut împreună cu inculpatul C.I.A. dispozitive în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică.
În perioada ianuarie-martie 2011, inculpatul F.B.P., l-a ajutat pe inculpatul F.G. l-a confecţionarea echipamentelor de falsificare a cardurilor bancare şi l-a transportat pe acesta din urmă cu autoturismul proprietate personală în vederea distribuirii respectivelor dispozitive artizanale către ceilalţi inculpaţi.
Prin sentinţa penală nr. 801/F din datat de 12 octombrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, în dosarul nr. 56889/3/2011 a hotărât următoarele:
În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului G.P.A. din infracţiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în infracţiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.P.A. (la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare).
În baza art. 83 C. pen. a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicata inculpatului prin sentinţa penală nr. 1316 din data de 16 noiembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 4120 din 06 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi cumulată aritmetic această pedeapsă cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare în regim de detenţie, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsă de la 24 ianuarie 2006 la 13 octombrie 2006 şi de la 31 martie 2011 la zi.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a fost sesizată cu apelurile inculpaţilor G.P.A., F.G., C.A.I., Ş.M.V., Ţ.R.I., S.L.L., F.P.B., B.M.C. şi O.Ş.S.
Analizând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului G.P.A., instanţa de apel a apreciat că acestea se menţin şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
S-a arătat că sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cercetată, sunt închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică rezultă din modul de operare şi gravitatea faptelor comise, fapta pentru care este cercetat prezentând un sporit grad de pericol social concret.
Aceste consideraţii răspund implicit si cererii de liberare provizorii sub control judiciar formulată de către inculpatul G.P.A.
Ca urmare, având în vedere toate aceste aspecte precum şi faptul că într-o primă etapă procesuală inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, instanţa de apel a apreciat că în baza dispoziţiilor art. 160b raportat la art. 3002 C. proc. pen. şi art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţii fundamentale, probele ce se constituiau la luarea măsurii doar indicii, s-au consolidat pe parcursul cercetării judecătoreşti confirmând fapta săvârşită şi vinovăţia inculpatului, astfel încât se impune menţinerea stării de arest a acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul, solicitând revocarea măsurii arestării preventive întrucât temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu se mai menţin şi nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Recursul declarat nu este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul G.P.A. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., reţinându-se în sarcina sa că la data de 17 martie 2011 a fost depistat deţinând echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, iar prin sentinţa penală nr. 801/F din 12 octombrie 2011 a Tribunalului Bucureşti a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Analizând ansamblul actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive funcţionează ca un mijloc de prevenire sau înlăturare a unor împrejurări sau situaţii de natură să pună în pericol eficienta desfăşurare a procesului penal.
Ca instituţie a dreptului procesual penal arestarea preventivă este pusă la dispoziţia organelor judiciare penale şi constă în privarea de libertate a unei persoane, aceasta fiind determinată de condiţiile şi împrejurările în care se desfăşoară procesul penal.
Scopul acestei măsuri îl constituie realizarea cadrului optim pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii procesuale, potrivit scopurilor procesului penal.
În raport cu art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
În speţă, pericolul social potenţial se apreciază şi în raport cu reacţia opiniei publice faţă de astfel de fapte, insecuritatea faţă de acest gen de infracţiuni precum şi faţă de personalitatea inculpatului care nu se află la prima faptă de acest gen.
Prin urmare, cele expuse reprezintă temeiuri necesare şi suficiente, de natură a impune în continuare privarea de libertate a inculpatului, iar măsura arestării preventive este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal.
În ce priveşte cererea de liberare provizorie sub control judiciar, Înalta Curte apreciază că în acest moment procesual, o altă măsură preventivă ar fi insuficientă pentru atingerea scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen.
Faţă de cele menţionate, recursul declarat de inculpat apare ca fiind nefondat, urmând ca în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.P.A. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 56889/3/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 10 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 360/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 386/2012. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
