ICCJ. Decizia nr. 3618/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3618/2012
Dosar nr. 1731/2/2012
Şedinţa publică din 06 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 220 din 29 mai 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a recunoscut Sentinţa nr. 033 Hv 185/09d din 9 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Landului Viena prin care I.V. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
S-a dispus transferarea condamnatului I.V. în vederea executării pedepsei de 5 ani într-un penitenciar din România.
S-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 20 august 2009 la zi.
Instanţa a reţinut că, prin adresa înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la data de 9 ianuarie 2012, Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară a transmis în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004 republicată, cererea formulată de Ministerul Federal al Justiţiei din Republica Austria prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate I.V. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei aplicate de către instanţa din statul solicitant.
Potrivit datelor comunicate prin documentele transmise de autorităţile austriece, în aplicarea Convenţiei Europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, ratificată prin Legea nr. 76/1996, prin Sentinţa penală nr. 033 Hv 185/09d din 9 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul Landului Viena, I.V. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt grav în mod profesional prin efracţie, în formă consumată şi tentativă, prev. şi ped. de art. 127, art. 128 alin. (2), art. 129 cifra 1 şi 2 şi art. 130 ultimul caz C. pen. austriac şi infracţiunea de tăinuire în mod profesional, prev. şi ped. de art. 164 alin. (3) şi (4) C. pen. austriac.
În fapt s-a reţinut că persoana condamnată singură, ori împreună cu alte persoane, a comis 41 de acte de furt prin efracţie şi două tentative de furt, având ca obiect material diverse bunuri a căror valoare totală depăşeşte 450.000 euro.
În perioada 2005 - 18 august 2009, de la mai multe persoane rămase neidentificate, a primit bunuri provenite din săvârşirea unor fapte penale.
Din verificările efectuate la Ministerul Administraţiei şi Internelor - D.E.P.A.B.D. şi la Ministerul Administraţiei şi Internelor - D.G.P. a rezultat că numitul I.V. este cetăţean român, fiind astfel îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Condamnatul prin declaraţia dată la data de 19 ianuarie 2012 - numitul I.V. şi-a manifestat acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei, în prezent acesta fiind încarcerat în Penitenciarul Sonnberg - Austria.
Instanţa a constatat că sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege atât pentru recunoaşterea hotărârii penale pronunţată în străinătate prev. de art. 116 din Legea nr. 302/2004, cât şi pentru transferarea persoanei condamnate prev. de art. 143 din aceeaşi lege.
Împotriva acestei hotărâri condamnatul I.V. a declarat recurs, la data de 4 octombrie 2012, după comunicarea hotărârii, Sentinţa penală nr. 220 din 29 mai 2012, unicul motiv comunicat fiind acela că s-a răzgândit asupra consimţământului la transfer, dorind să continue executarea pedepsei în Austria.
Verificând hotărârea atacată atât în baza actelor şi lucrărilor din dosar, cât şi a înscrisurilor depuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond cererea Ministerului Justiţiei din Republica Austria de transferare a persoanei condamnate I.V. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 5 ani, întruneşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Hotărârea prin care a fost aplicată pedeapsa de 5 ani este definitivă şi pedeapsa a fost aplicată pentru fapte care constituie infracţiuni potrivit legislaţiei române. Există atât consimţământul statului de condamnare cât şi consimţământul persoanei condamnate.
În ceea ce priveşte consimţământul, I.V. şi-a dat acordul pentru transfer, în conformitate cu prevederile art. 142 din Legea nr. 302/2004, respectiv în faţa reprezentantului Ambasadei Române din Viena. Un astfel de consimţământ, care potrivit art. 142 din Legea nr. 302/2004 este exprimat în mod liber şi în deplină cunoştinţă de cauză asupra consecinţelor juridice care decurg din transferarea condamnatului în România este de natură, dacă sunt întrunite şi celelalte condiţii legale, să declanşeze procedurile în vederea cooperării judiciare internaţionale în materie penală, de recunoaştere a hotărârii penale şi de transferare a persoanei condamnate în vederea executării pedepsei şi este irevocabil.
Condamnatul I.V. a explicat motivele retragerii consimţământului, prin faptul că nu doreşte să revină în ţară, astfel că, în cauză, nu există un viciu legat de manifestarea de voinţă.
Faţă de considerentele ce preced recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă I.V. va fi respins ca nefondat în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă I.V. împotriva Sentinţei penale nr. 220 din 29 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 6 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2358/2012. Penal | CSJ. Decizia nr. 2357/2012. Penal → |
|---|
