ICCJ. Decizia nr. 2358/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2358/2012
Dosar nr. 9182/117/2011
Şedinţa publică din 4 iulie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 102 din 9 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 9182/117/2011, în baza art. 20 rap. la art. 174 alin. (2), art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplic. art. 21 alin. (2) teza a II-a C. pen. a fost condamnat inculpatul U.R., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav la pedeapsa de 20 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 211 alin. (1), alin. (21) lit. c) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în formă agravată la pedeapsa de 10 ani închisoare.
În baza art. 189 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. s-a constatat că infracţiunile sunt concurente şi în baza art. 33 lit. b) din C. pen. au fost contopite pedepsele de 20 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., 10 ani închisoare, 4 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 3 ani închisoare în pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare care a fost sporită cu 1 an închisoare, în final 21 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) din C. pen., pedeapsă executabilă în regim de detenţie.
În baza art. 66 din C. pen. executarea pedepsei complementare a fost dedusă după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 09 august 2011, la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestului preventiv.
În baza art. 14 şi urm., art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 1357 şi art. 1391 C. civ. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părţii civile M.L., domiciliată în mun. Cluj-Napoca, str. T., jud. Cluj suma de 9114 RON cu titlu de daune materiale şi 25.000 RON cu titlu de daune morale, iar în favoarea părţii civile Z.M. domiciliată în loc. Lozna, jud. Sălaj, fără forme legale în mun. Cluj-Napoca, str. T., jud. Cluj suma de 7000 RON cu titlu de daune morale.
În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părţii civile M.L. suma de 700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că inculpatul U.R. la data de 04 august 2011, s-a aflat în locuinţa părţii vătămate M.L. situată în Cluj-Napoca, str. T., a strâns-o de gât cu putere, iar apoi a aşezat peste capul acesteia un cearşaf şi a strangulat-o cu un obiect vestimentar pe care l-a înfăşurat de mai multe ori în jurul gâtului părţii vătămate şi apoi l-a înnodat cu putere, cu intenţia directă de a suprima viaţa părţii vătămate şi a crea astfel condiţii favorabile pentru a săvârşi acţiunea de sustragere a bunurilor din locuinţa părţii vătămate.
La data de 04 august 2011, după ce a comis faptele mai sus descrise, a asigurat uşa de acces a apartamentului şi apoi a rupt cheia în zală cunoscând că în apartament se află partea vătămată Z.M., aceasta fiind lipsită în mod ilegal de libertatea fizică, de posibilitatea de a se deplasa şi acţiona în conformitate cu propria voinţă.
Instanţa de fond a apreciat că nu se poate pune problema achitării inculpatului pentru această infracţiune pe motiv că partea vătămată nu a cerut inculpatului să o lase liberă. Este real că partea vătămată a conştientizat că este lipsită total de libertate doar în momentul în care a încercat să deschidă uşa cu cheia de rezervă pentru a chema ajutoare şi nu a reuşit, deşi ştia că inculpatul a încuiat uşa când a plecat, pentru că l-a văzut şi auzit făcând-o, dar acest lucru nu face decât ca lipsirea de libertate să fie de relativă scurtă durată, nu să nu existe. Însă, indiferent cât a durat, lipsirea de libertate a avut loc pentru că partea vătămată nu a putut să iasă din apartament, fiind încălcate relaţiile sociale referitoare la libertatea fizică a persoanei, la dreptul acesteia de a se deplasa şi de a acţiona în conformitate cu propria voinţă.
Fapta inculpatului U.R., care la data de 04 august 2011, a condus pe drumurile publice amplasate pe raza municipiului Cluj-Napoca şi a localităţii Feleacu autovehiculul cu nr. de înmatriculare aaa, fără a poseda permis de conducere întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
Fapta inculpatului U.R. care la data de 04 august 2011, după ce a fost implicat într-un accident de circulaţie pe raza localităţii Feleacu, accident produs ca urmare a săvârşirii de către inculpat a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere, de a părăsi locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de părăsire a locului accidentului, prev. de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
La individualizarea pedepselor s-a ţinut cont de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute de textele de încriminare, de persoana inculpatului, de urmarea produsă, de urmarea care se putea produce şi de circumstanţele comiterii infracţiunilor.
Nu are importanţă lipsa de antecedente penale cât timp aceasta este pur întâmplătoare deoarece, fiind arestat preventiv în prezenta cauză, nu a apucat să fie judecat în celelalte dosare aflate pe rol prezenţa lui la judecată fiind obligatorie (inculpatul recunoaşte faptele).
Faptul că partea vătămată M.L. nu a decedat, iar infracţiunea de omor deosebit de grav a rămas în faza de tentativă nu se datorează acţiunilor inculpatului. El a făcut tot ce i-a stat în putere la acel moment pentru ca rezultatul să se producă, numai că a mizat în mod greşit pe imposibilitatea de deplasare a părţii vătămate. Este indubitabil că dacă aceasta nu era în locuinţă partea vătămată M. deceda. Şi aşa, dacă părţii vătămate i-au trebuit 6 minute să parcurgă cu ajutor 3 - 4 metri în sala de şedinţă, este uşor de imaginat şi calculat cam cât i-a trebuit fără ajutor, chiar şi cuprinsă de agitaţie fiind, să parcurgă de 3 ori drumul de la bucătărie în camera mare, traversând holul, prima dată să vadă de ce nu răspunde fiica ei, a doua oară pentru a lua cuţitul de bucătărie din sertarul din bucătărie şi a treia oară, după ce I-a luat, până la fiica ei despre care a crezut iniţial că este decapitată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul care a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi judecând cauza pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea pedepselor aplicate de către instanţa de fond, cu reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen.
Prin Decizia nr. 86/A din 3 mai 2012 Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul U.R., deţinut în Penitenciarul Gherla împotriva Sentinţei penale nr. 102 din 9 martie 2012 a Tribunalului Cluj, fiind menţinută starea de arest a inculpatului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a constatat că pedepsele care au fost aplicate inculpatului au fost corect individualizate, ţinându-se seama de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, însă în cauză nu s-au aplicat dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., întrucât potrivit alin. (7) teza ultima dispoziţiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs, inculpatul U.R. care a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, şi judecând cauza, pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicată inculpatului.
Examinând recursul declarat în cauză de inculpatul U.R. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., reţine că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Printr-o judicioasă apreciere a probelor administrate, instanţa a stabilit o corectă situaţie de fapt şi a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptelor cercetate.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul şi funcţiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ atât circumstanţele reale de comitere a faptei, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului.
În ce priveşte gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, curtea constată ca fiind deosebit de ridicat, având în vedere urmarea gravă şi ireparabilă produsă - suprimarea vieţii unei persoane, percepţia publică despre această faptă deosebit de gravă, modalitatea şi împrejurările concrete în care s-a petrecut fapta - a strâns-o de gât cu putere, iar apoi a aşezat peste capul acesteia un cearşaf şi a strangulat-o cu un obiect vestimentar pe care l-a înfăşurat de mai multe ori în jurul gâtului părţii vătămate şi apoi l-a înnodat cu putere, cu intenţia directă de a suprima viaţa acesteia.
Solicitarea inculpatului de reducere a pedepselor aplicate acestuia, cu reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen. este neîntemeiată, raportat la fapte comise de inculpat, modalitatea de săvârşire a infracţiunilor, respectiv profitând de încrederea acordată de partea vătămată, care l-a considerat ca pe propriul său copil, asigurându-i cazarea şi masa, precum şi sume de bani în momentul în care acesta avea nevoie, s-a deplasat la locuinţa părţii vătămate pe care a strâns-o de gât, după care a legat-o cu o eşarfă încercând să-i suprime viaţa pentru a sustrage bunurile de valoare din apartament, iar după însuşirea acestor bunuri, a închis uşa din exterior cu sistemul de închidere, iar cheia a rupt-o, pentru a îngreuna ieşirea părţii vătămate din apartament, după care a sustras şi autoturismul părţii vătămate pe care l-a condus pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere şi a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
În consecinţă, în mod corect nu a fost reţinut de prima instanţa circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C.pen.
Verificând toate circumstanţele reale şi personale ale comiterii faptelor, instanţa a aplicat o pedeapsă care asigură finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen.
O reindividualizare a pedepsei, astfel cum solicită recurentul-inculpat nu se justifică, scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., putând fi realizat prin executarea pedepsei aplicate de instanţa de fond, care corespunde sub aspectul naturii (privativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana inculpatului, cât şi atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii. O sancţionare mai uşoară a inculpatului nu ar fi în măsură să asigure scopul şi funcţiile pedepsei, din perspectiva prevenţiei generale şi speciale, având în vedere că suntem în prezenţa săvârşirii unei fapte deosebit de grave care impune o sancţionare proporţională cu fapta şi urmările acesteia.
Faţă de considerentele ce preced, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.R. împotriva Deciziei penale nr. 86/A din 3 mai 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului U.R. durata măsurii arestării de la 9 august 2011 la 4 iulie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2359/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3618/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
