ICCJ. Decizia nr. 3619/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3619/2012
Dosar nr. 11059/2/2011
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia din 11octombrie 2011 dată în Dosarul nr. 854/P/2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus în temeiul art. 228 alin. (4), (6) raportat la art. 10 lit. a), d) C. proc. pen., art. 209 alin. (3), 4, art. 281 pct. 1 lit. b) şi art. 35 C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc C.I.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi faţă de numiţii R.C. şi G.T., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
S-a reţinut că la data de 14 aprilie 2011, a fost înregistrată plângerea formulată de către numiţii F.V. şi F.A., prin care solicitau efectuarea de cercetări faţă de executorul judecătoresc C.I.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În conţinutul plângerii, petenţii au arătat că executorul judecătoresc a pus în executare ceea ce nu era de executat, întrucât instanţa a respins reclamanţilor G.T. şi G.F. capătul de cerere privind lăsarea în deplină proprietate şi liniştită posesie a suprafeţei de 50 mp.
Împotriva acestei soluţii petenţii F.V. şi F.A. au formulat plângere la procurorul ierarhic, iar prin rezoluţia din 29 noiembrie 2011 dată în Dosarul nr. 3269/II/2/2011, plângerea a fost respinsă ca nefondată.
Ulterior, în termen legal, petenţii s-au adresat instanţei de judecată cu plângere formulată conform art. 2781 C. proc. pen.
Prin Sentinţa penală nr. 208 din 18 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins ca nefondată, plângerea formulată de petenţii F.V. şi F.A. împotriva rezoluţiei din 11 octombrie 2011, dată în Dosarul nr. 854/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a menţinut soluţia atacată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că din actele premergătoare nu rezultă nici un indiciu privind săvârşirea de către executorul judecătoresc sau de către creditorii care au formulat cererea de executare silită a unor fapte prevăzute de legea penală.
Executarea silită s-a desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile procesual civile, obiectul acestei executări constând în stabilirea hotarului, în conformitate cu hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă, fără să existe indicii că linia de hotar a fost stabilită în alte limite decât cele fixate în titlul executoriu şi în conformitate cu raportul de expertiză topografică menţionat în hotărârea judecătorească pusă în executare.
Aşa cum s-a menţionat şi în cuprinsul procesului-verbal de încetare a executării silite, cu toate că petenţii - în calitate de debitori - au plătit cheltuielile judiciare stabilite prin titlurile executorii, executarea silită a continuat şi în ceea ce priveşte sumele de bani datorate de către aceştia, având în vedere că plata s-a făcut după declanşarea procedurii de executare.
S-a reţinut că executorul a evidenţiat, punctual, din ce se compune suma totală de 4047,04 RON datorată de către debitori, fiind vorba, pe lângă cheltuielile stabilite prin titlul executoriu şi de cheltuielile de executare, mai precis onorariul de avocat, onorariul executorului judecătoresc şi taxele aferente.
După executarea hotărârii judecătoreşti şi după achitarea de către debitori a sumelor datorate, executorul a întocmit la data de 8 august 2011 procesul-verbal de încetare a executării, dispunând ridicarea popririlor instituite către debitorii F.V. şi F.A., precum şi comunicarea a şapte exemplare din procesul-verbal către debitori, făcând menţiunea expresă că aceştia urmează să depună câte un exemplar la terţii popriţi, în vederea ridicării popririlor.
Faţă de cele reţinute, Curtea nu a putut constata în sarcina executorului judecătoresc comiterea unei fapte penale - întrucât, aşa cum s-a arătat, acesta a acţionat în mod legal, dar nici în sarcina intimaţilor R.C. şi G.T. - care, în calitate de creditori, şi-au exercitat dreptul legal de a solicita executarea silită.
Împotriva acestei hotărâri, petenţii F.V. şi F.A. au declarat recurs.
Recursurile sunt inadmisibile.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, sentinţa judecătorului prin care s-a respins plângerea, cu consecinţa menţinerii rezoluţiei sau ordonanţei de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.
În consecinţă, constatând că în speţă, sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 18 mai 2012, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reţine că această hotărâre este definitivă, menţiune existentă de altfel atât în minuta, cât şi în dispozitivul sentinţei atacate.
Printre modificările aduse C. proc. pen., de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor se regăseşte şi suprimarea unor căi de atac, respectiv şi a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia plângerii împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.
Ca atare, întrucât petiţionarii au formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibile recursurile cu care a fost învestită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligând totodată petiţionarii la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petenţii F.V. şi F.A. împotriva Sentinţei penale nr. 208 din 18 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurenţii petenţi la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 6 noiembrie 2012.
| ← CSJ. Decizia nr. 2357/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 228/2012. Penal → |
|---|
