ICCJ. Decizia nr. 3783/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (art. 321 C.p.). Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3783/2012

Dosar nr. 7488/102/2011

Şedinţa publică din 19 noiembrie 2012

Asupra recursului penal de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 42 din 11 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul penal nr. 7488/102/2011, s-a dispus, în baza art. 20 raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), condamnarea inculpatului M.J., la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 4 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat.

În baza art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

În baza art. 33 lit. b), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite, aplicându-i-se inculpatului pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 4 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut, din durata pedepsei închisorii, durata reţinerii pe 24 de ore din data de 10 noiembrie 2011 şi durata arestării din data de 11 noiembrie 2011 până la zi.

În conformitate cu prevederile art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 350 raportat la art. 148 lit. f), art. 160b alin. (1) şi (3) şi art. 3002 C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi a fost menţinută această măsură faţă de inculpat.

În baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei din prevederile art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. şi art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în prevederile art. 181 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a corpului delict trimis instanţei alăturat dosarului Parchetului şi păstrat la grefa Tribunalului, înscris la poziţia 16/2011 în Registrul de valori şi corpuri delicte, constând într-o bâtă de lemn vopsită în verde, şi arhivarea împreună cu dosarul a coletului plic conţinând urme de sânge, iar în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea, de la inculpat, a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1450 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

Inculpatul şi partea vătămată L.I. fac parte din comunitatea rromă, între aceştia existând o stare conflictuală mai veche.

Pe acest fond, în data de 10 noiembrie 2011, în timp ce partea vătămată L.I., cobora pe str. Valea Rece, împreună cu concubina şi copiii săi, s-au întâlnit cu inculpatul M.J., care preda fier vechi în curtea unui centru de colectare.

Între părţi s-a purtat o discuţie contradictorie, după care inculpatul a luat, din curtea centrului de colectare, o bâtă, ce avea o piesă metalică la vârf, a ieşit în stradă unde se afla partea vătămată şi a lovit-o, în zona capului, după care a fugit. Martorii prezenţi au încercat să resusciteze victima, după care au transportat-o la spital.

Din actele medicale existente la dosarul cauzei rezultă că partea vătămată a prezentat un politraumatism cranio – cerebral cu fractură perete lateral orbită dreapta şi arcadă zigomatică dreaptă, fractură cominutivă cu minimă înfundare a scuamei temporale drepte.

Leziunile au necesitat pentru vindecare un număr de 35-40 zile îngrijiri medicale, fără ca viaţa victimei să-i fie pusă în primejdie.

În drept, faptele inculpatului au fost încadrate în dispoziţiile art. 20 C. pen., raportat la art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Instanţa de fond, analizând probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti a reţinut că vinovăţia inculpatului a fost dovedită, aplicându-i acestuia o pedeapsă cu închisoarea, cu executare în regim de detenţie.

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat apel inculpatul M.J., solicitând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen. şi reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 63/ A din 17 august 2012 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpat menţinând sentinţa ca fiind legală şi temeinică.

A fost menţinută starea de arest a inculpatului.

A fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.

În principal, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., deoarece nu a avut intenţia de a suprima viaţa victimei, ci doar de a o lovi.

În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu cauza, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Condamnarea inculpatului M.J., s-a dispus pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, constând în aceea că, în data de 10 noiembrie 2011, aflându-se pe str. Valea Rece din Tg. Mureş a lovit partea vătămată în zona capului, tulburând liniştea publică.

Materialul probator administrat în cauză susţine, în întregime, acuzaţiile formulate împotriva inculpatului, ambele instanţe, reţinând corect vinovăţia acestuia, încadrarea juridică şi circumstanţele săvârşirii faptelor.

Din declaraţiile părţii vătămate rezultă că acesta cobora împreună cu concubina şi copiii săi pe str. Valea Rece, întâlnindu-se cu inculpatul în faţa unui centru de colectare fier vechi.

Pe fondul unei stări conflictuale anterioare şi după ce în prealabil au purtat o discuţie contradictorie, partea vătămată întrebându-l de ce are nevoie de fier vechi, inculpatul a intrat în curte a luat o bâtă, care avea la capăt o piesă metalică şi a lovit partea vătămată în zona capului.

Incidentul violent s-a purtat în stradă, în loc public, în prezenţa mai multor persoane, indignate de violenţa şi atitudinea inculpatului.

Starea de fapt prezentată de partea vătămată este susţinută şi de martorii V.M.H.K., G.E. şi S.S., confirmând atât lovitura aplicată, dar şi faptul că inculpatul a fugit de la locul faptei, speriat, întrucât s-au adunat mai multe persoane.

Deşi în actele medicale existente la dosarul cauzei se arată că loviturile nu au pus în primejdie viaţa victimei, această împrejurare nu are efecte asupra încadrării juridice a faptei.

Intenţia inculpatului, de a suprima viaţa victimei rezultă din modalitatea şi împrejurările concrete în care a comis fapta. Inculpatul a acţionat, în deplină cunoştinţă de cauză, a lovit victima într-o zonă vitală, de la mică distanţă, cu intensitate, folosindu-se un obiect apt să producă moartea.

În aceste condiţii nu poate fi însuşită critica inculpatului, privind încadrarea juridică a faptei, acesta constituind elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat.

Nici critica ce vizează individualizarea judiciară a pedepsei nu este fondată.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că la stabilirea pedepsei, prima instanţă a ţinut seama de toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi a apreciat, în egală măsură atât împrejurările în care s-a comis fapta, cât şi datele ce caracterizează persoana inculpatului.

A fost avută în vedere natura şi importanţa valorilor sociale ocrotite, caracterul şi gravitatea urmărilor, gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite.

Pe de altă parte, s-a ţinut seama de datele ce caracterizează persoana inculpatului şi conduita acestuia anterioară, fiind cunoscut cu antecedente penale, săvârşind infracţiunile, deduse judecăţii, în stare de recidivă postexecutorie.

În raport de aceste elemente, Înalta Curte apreciază că nu se justifică reducerea pedepsei sub limita stabilită de prima instanţă.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va dispune respingerea, ca nefundat, a recursului declarat de inculpatul M.J. împotriva deciziei penale nr. 63/ A din 17 august 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 38517 alin. (9), art. 383 alin. (2), art. 281 C. proc. pen., se va deduce perioada reţinerii şi arestării preventive de la 10 noiembrie 2011 la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.J. împotriva deciziei penale nr. 63/ A din 17 august 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 10 noiembrie 2011 la 19 noiembrie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit interpretului de limba maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3783/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (art. 321 C.p.). Recurs