ICCJ. Decizia nr. 3873/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3873/2012
Dosar nr. 1927/104/2011/a17
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 22 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1927/104/2011, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pe rol fiind judecarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi de inculpaţii A.S., A.F. şi F.A., împotriva Sentinţei penale nr. 29 din 22 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia penală, în Dosarul nr. 1927/104/2011, având ca obiect art. 20 alin. (1) rap. la art. 174 alin. (1) şi (2), art. 175 alin. (1) lit. c) şi i), alin. (2) C. pen., a pus în discuţie legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului A.S.
Constatând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă şi în prezent, fiind întrunite condiţiile prev. de art. 148 alin. (1) lit. b) şi f) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive faţă de inculpatul A.S.
Prin aceeaşi încheiere a respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpatul A.S.
În esenţă, s-a reţinut că, la acest moment procesual, nu există temeiuri care să impună revocarea măsurii arestului preventiv sau înlocuirea ei cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, aceasta nefiind în măsură să-şi realizeze scopul descris de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., respectiv să asigure buna desfăşurare a procesului penal şi garantarea adevărului.
În termen legal, inculpatul A.S. a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând, admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, în principal revocarea măsurii arestării preventive, întrucât temeiurile avute în vedere la luarea ei au încetat, iar în subsidiar a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea arătând că temeiurile avute în vedere la arestare s-au modificat.
În acest sens a susţinut că nu există nici o probă din care să rezulte că lăsat în libertate ar influenţa buna desfăşurare a procesului penal sau că ar constitui pericol concret pentru ordinea publică.
De asemenea, a mai precizat că după 21 de luni de arest preventiv a fost depăşit termenul rezonabil al acestei măsuri, iar pericolul concret nu mai este actual prin trecerea timpului, apreciind că o altă măsură mai puţin restrictivă de libertate ar putea asigura scopul procesului penal.
Nu în ultimul rând, a mai arătat că s-au schimbat temeiurile avute iniţial în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, precizând în acest sens că lit. b) a art. 148 C. proc. pen. nu a mai fost invocată.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prev. de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 20 noiembrie 2012 a constatat că, pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului este actual şi concomitent cu cel al influenţării probelor şi al încercării de a zădărnici aflarea adevărului, existând riscul plauzibil că inculpatul ar împiedica buna desfăşurare a procesului penal, astfel că, la acest moment procesual, nu există temeiuri care să impună revocarea măsurii arestului preventiv sau înlocuirea ei cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, aceasta nefiind în măsură să-şi realizeze scopul descris de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., respectiv să asigure buna desfăşurare a procesului penal şi garantarea adevărului.
În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin Sentinţa penală nr. 29 din 22 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia penală, în Dosarul nr. 1927/104/2011, a fost condamnat inculpatul A.S., fiul lui M. şi E., născut la data de 25 decembrie 1967 în oraşul Drăgăneşti Olt, domiciliat în oraşul Drăgăneşti Olt, jud. Olt, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul de maximă siguranţă din Craiova, la:
- 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor asupra nepotului de frate, prev. şi ped. de art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) şi (2), art. 175 alin. (1) lit. c) şi i) şi alin. (2) C. pen. în seara zilei de 17 februarie 2011;
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. şi art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. în seara zilei de 17 februarie 2011;
- 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen.;
- 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991;
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate şi a fost obligat inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare în regim de detenţie conform art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. a fost aplicată inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 35 alin. (1), art. 65 alin. (2) şi art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. i s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv de la data de 20 februarie 2011 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În fapt, în sarcina inculpatului A.S. s-a reţinut, în esenţă că, în seara zilei de 17 februarie 2011, înarmat cu un cuţit şi un topor, a pătruns într-un local public (bar) de pe raza oraşului Drăgăneşti Olt, şi în prezenţa unui număr mare de persoane, a agresat pe partea vătămată A.I. (nepot de frate), aplicându-i o lovitură cu cuţitul, în zona toracică, agresiune în urma căreia viaţa părţii vătămate a fost pusă în primejdie şi prin aceste fapte a perturbat grav ordinea şi liniştea publică, iar după comiterea agresiunii a luat legătura direct şi prin intermediari cu martorii prezenţi la faţa locului pentru a-i determina să relateze organelor judiciare o altă situaţie de fapt decât cea reală.
Aşa fiind, se constată că deşi hotărârea de condamnare a inculpatului pronunţată pe fond de Tribunalul Olt nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, temeiurile de fapt şi de drept care au impus luarea şi menţinerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susţine depăşirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispoziţiilor legale anterior citate.
Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescenţa acestui gen de fapte, starea de pericol şi urmările sociale produse prin însăşi natura faptei.
În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere datele personale ale inculpatului, cât şi aspecte referitoare la infracţiunile de săvârşirea cărora este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează destul de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de pericol accentuat.
Infracţiunile pentru care inculpatul A.S. a fost trimis în judecată, denotă un pericol sporit, prin consecinţele grave şi amploarea fenomenului infracţional în acest domeniu, fiind vorba aşadar atât de o infracţiune privind viaţa şi integritatea corporală a persoanei şi infracţiuni care aduc atingere relaţiilor privind convieţuirea socială dar şi o infracţiune care împiedică înfăptuirea justiţiei.
Faţă de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de circumstanţele reale în care au fost produse, de recrudescenţa acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor.
Aşa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la pronunţarea şi rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracţiuni şi nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, faptul că până în prezent nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă în cauză.
În raport de toate argumentele anterior prezentate, se constată că nu se justifică nici înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, în raport de stadiul procesual al cauzei, menţinerea arestării preventive fiind necesară pentru atingerea scopurilor procesului penal şi buna desfăşurare a acestuia, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, potrivit argumentelor prezentate şi există date privind încercările repetate ale inculpatului de a zădărnici aflarea adevărului.
Ca atare, Încheierea pronunţată la 20 noiembrie 2012 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul A.S. nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva Încheierii din 20 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1927/104/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3874/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3556/2012. Penal → |
|---|
