ICCJ. Decizia nr. 3874/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3874/2012
Dosar nr. 6257/113/2011/a7
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 14 noiembrie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la ordine fiind soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi şi inculpatul M.A.M. împotriva Sentinţei penale nr. 67 din 25 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 6257/113/2011, în baza art. 3002 C. proc. pen. în referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului M.A.M. (fiul lui Ş. şi M., născut la data de data de 5 martie 1965 în comuna Zăvoaia, judeţul Brăila, cetăţenie română, căsătorit, are 1 copil major, fără antecedente penale, studii superioare, ofiţer de poliţie cu gradul de comisar şef în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă - Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Brăila, cu domiciliul în municipiul Brăila, judeţul Brăila, în prezent deţinut în Penitenciarul Galaţi) şi a menţinut-o.
Prin aceeaşi încheiere a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.A.M.
În esenţa, s-a reţinut că, în cauză, nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri în sensul că se menţin dispoziţiile art. 143 C. proc. pen. expuse mai sus, precum şi dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi pentru faptul că inculpatul M.A.M. nu a dovedit şi nici instanţa nu a identificat probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului nu ar impieta buna desfăşurare a procesului penal, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat este nefondată.
În termen legal, inculpatul M.A.M. a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând, prin apărătorul ales, admiterea recursului şi judecarea în libertate, arătând, potrivit disp. art. 1601 C. proc. pen., că se pot face cereri de liberare provizorie în orice moment al procesului penal, iar disp. art. 160 din acelaşi cod prevăd condiţiile liberării, sens în care a invocat Decizia nr. 17 din 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin care se adăugă la textul de lege, făcând referire la împrejurări, altele decât cele referitoare la infracţiune şi elemente care să conducă la concluzia că lăsarea în libertate ar putea periclita procesul penal, la examinarea cererii.
Astfel, a arătat că pericolul concret, odată cu trecerea timpului, nu mai poate fi un criteriu exclusiv pe baza căruia să fie menţinută arestarea preventivă şi, de asemenea, reacţia opiniei publice nu trebuie să fie cea mai importantă în menţinerea acestei măsuri.
A mai susţinut că încheierea atacată nu este motivată nici sub aspectul menţinerii măsurii arestării preventive şi nici sub cel al cererii de liberare provizorie, fiind încălcate disp. art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în conformitate cu care instanţa trebuie să ia în considerare şi măsuri alternative, făcând referire la Cauza Jiga contra României.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prev. de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 14 noiembrie 2012 a constatat ca pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului este actual, astfel că, la acest moment procesual, nu există temeiuri care să impună revocarea măsurii arestului preventiv sau înlocuirea ei cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, aceasta nefiind în măsură să-şi realizeze scopul descris de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., respectiv să asigure buna desfăşurare a procesului penal şi garantarea adevărului.
În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin Sentinţa penală nr. 67 din 25 aprilie 2012, Tribunalul Brăila a condamnat pe inculpatul M.A.M. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.
Aşa fiind, se constată că deşi hotărârea de condamnare a inculpatului pronunţată pe fond de Tribunalul Brăila nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, temeiurile de fapt şi de drept care au impus luarea şi menţinerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susţine depăşirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispoziţiilor legale anterior citate.
Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescenţa acestui gen de fapte, starea de pericol şi urmările sociale produse prin însăşi natura faptei.
În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, împrejurarea că funcţia deţinută de acest inculpat, aceea de comisar şef de poliţie, creează o anumită rezonanţă socială, cât şi aspecte referitoare la infracţiunea de săvârşirea căreia este învinuit, respectiv pericolul social al acesteia, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează destul de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de pericol accentuat.
Faţă de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de circumstanţele reale în care a fost produsă, de recrudescenţa acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăşi natura faptei.
Aşa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la pronunţarea şi rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei infracţiuni şi nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, faptul că până în prezent nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă în cauză.
În raport de toate argumentele anterior prezentate, se constată că nu se justifică nici liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, în raport de stadiul procesual al cauzei, menţinerea arestării preventive fiind necesară pentru atingerea scopurilor procesului penal şi buna desfăşurare a acestuia, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.
Ca atare, Încheierea pronunţată la 14 noiembrie 2012 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul M.A.M. nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A.M. împotriva Încheierii din 14 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 6257/113/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3978/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3873/2012. Penal → |
|---|
