ICCJ. Decizia nr. 3366/2012. Penal

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3366/2012

Dosar nr. 3717/1/2012

Şedinţa publică din 19 octombrie 2012

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 232 din 22 septembrie 2010 a Tribunalului Vaslui a fost condamnat inculpatul C.M. la 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 C. pen.

S-a dedus din pedeapsă reţinerea din data de 19 septembrie 2009.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

În seara zilei de 15 septembrie 2009, în jurul orelor 18,30, partea vătămată C.F., pe seama unei agresiuni verbale anterioare asupra mamei sale, a venit în faţa locuinţei inculpatului C.M., cu care a început un conflict verbal şi apoi fizic, în finalul căruia partea vătămată a aruncat cu pietre.

În aceste condiţii, inculpatul C.M. a intrat în curte, s-a înarmat cu un corp contondent (bâtă, după declaraţia acestuia, obiect metalic, după celelalte probatorii), a ieşit în drumul public, l-a urmărit pe C.F., care a fugit către locuinţa sa, şi, în apropiere de locuinţa vătămatului, învinuitul l-a ajuns pe acesta din urmă şi i-a aplicat cel puţin o lovitură cu corp dur peste cap, cauzându-i astfel leziuni traumatice severe.

Inculpatul a fost luat de la locul faptei de tatăl său C.V., iar ulterior, faţă de mai multe persoane, între care şi şeful Postului de poliţie Micleşti, a arătat că l-a lovit cu o rangă peste cap pe C.F.

Ca urmare a fost necesară transportarea, în aceeaşi zi, cu ambulanţa, a părţii vătămate C.F., la Spitalul Clinic de Urgenţă Iaşi, unde i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate în perioada 15 septembrie 2009 - 25 septembrie 2009, urmate ulterior şi de alte îngrijiri medicale.

Ulterior externării părţii vătămate din spital, pentru acesta, la cerere, a fost întocmit Certificatul medico-legal nr. 581 din 28 septembrie 2009 al Serviciului Medico-Legal Judeţean Vaslui iar apoi, la solicitarea organelor judiciare, Raportul de expertiză medico-legală nr. 354/E din 24 noiembrie 2009 al aceleiaşi unităţi, prin care s-au concluzionat următoarele:

„1. C.F. a prezentat următoarele leziuni: traumatism cranio-cerebral deschis cu plagă epicraniană, fractură temporală coronară stângă, cu interesarea sinusului longitudinal superior, cu hematom extradural şi subdural temporo-frontal stâng, cu colecţii aerice, cu angajare temporală stângă şi important efect de masă, precum şi echimoze periorbitar şi hemotimpan.

2. Leziunile s-au putut produce prin loviri cu obiect contondent.

3. Pot data din 15 septembrie 2009.

4. Necesită 40 - 45 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor.

5. Leziunile au pus în primejdie viaţa sus-numitului.

6. Urmare traumatismului suferit sus-numitul rămâne cu infirmitate fizică (permanentă), prin deficit osos cranian post craniectomie de necesitate; s-a efectuat cranioplastie, dar aceasta nu anulează din punct de vedere medico-legal consecinţa cu caracter permanent mai sus menţionată (infirmitate).

7. Sus-numitul necesită o reexaminare pentru evaluarea statusului funcţional, cu eventuale consecinţe cu caracter permanent din punct de vedere neurologic sau O.R.L.

8. În ceea ce priveşte poziţia victimă-agresor s-a apreciat ca fiind probabilă varianta cu agresorul faţă în faţă şi/sau lateral de victimă (faţă de extremitatea cefalică a victimei); nu s-au identificat în documentaţia medicală leziuni tipice de apărare a capului la lovituri; acest lucru coroborat cu topografia leziunilor (leziuni în vecinătatea vertexului) neputând exclude nici varianta lovirii din spate."

Fapta inculpatului C.M., aşa cum a fost expusă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

Inculpatul prin apărător a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată, în sensul că în favoarea lui să fie reţinută circumstanţa atenuantă legală a provocării prevăzută de art. 73 lit. d) C. pen.

Din modul în care s-au derulat faptele rezultă că cererea inculpatului este neîntemeiată. Rezultă din probele administrate în cauză că inculpatul a avut practic iniţiativa conflictului şi când acesta a degenerat de la conflictul verbal la cel fizic între inculpat şi partea vătămată, inculpatul l-a continuat, s-a înarmat şi a alergat după partea vătămată pe o distanţă de aproximativ 30 m şi a lovit-o cu parul în cap. Nu se poate reţine în această situaţie că inculpatul s-a aflat sub imperiul unei puternice emoţii atunci când a lovit partea vătămată.

Pentru aceste considerente cererea de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă ca nefondată.

În ceea ce priveşte pretenţiile civile ale părţii vătămate tribunalul a apreciat că cererea privind daunele materiale este integral justificată şi dovedită. Rezultă din actele medicale depuse la dosar că partea vătămată a fost internată în repetate rânduri în spital şi a făcut cheltuieli cu medicaţia prescrisă pentru tratament.

Din declaraţia martorului P.C. rezultă că partea vătămată a avut nevoie permanent de un însoţitor în timpul internărilor şi deplasărilor, nu mai poate să muncească şi că orice activitate presupune un efort în plus. În acest context suma de 10.000 RON solicitată apare ca fiind justificată şi urmează a fi obligat inculpatul să achite părţii vătămate această sumă cu titlu de daune materiale.

În ceea ce priveşte daunele morale solicitate este evident că partea vătămată a suferit un prejudiciu moral constând în durerea suferită, stresul provocat de internările repetate în spital, intervenţiile chirurgicale şi tratament, lipsa unei vieţi normale ca urmare a leziunilor cauzate de către inculpat. Suma de 90.000 RON apare ca fiind exagerată şi tribunalul a apreciat că suma de 50.000 RON reprezintă o justă şi echitabilă compensare pentru prejudiciul moral suferit.

În termen, hotărârea a fost apelată de inculpat cu motivarea că, în mod greşit, nu s-a reţinut circumstanţa provocării şi în consecinţă pedeapsa aplicată este prea mare, că nu s-a dovedit cuantumul despăgubirilor civile, declaraţiile martorilor nefiind conforme cu realitatea.

Apelul formulat nu este fondat.

Prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt conformă cu probele administrate, situaţie pe care a încadrat-o corect în dispoziţiile legale.

În condiţiile în care partea vătămată după ce a purtat discuţii contradictorii cu inculpatul şi a aruncat cu pietre după care a fugit către locuinţa sa, nu se poate reţine că a existat o puternică tulburare în contextul căreia a acţionat inculpatul.

După consumarea acestui incident inculpatul a mers şi s-a înarmat cu obiectul contondent, a urmărit victima până în apropierea locuinţei acesteia şi a lovit-o într-o regiune vitală.

Timpul scurs de la incident, împrejurarea că inculpatul a căutat obiectul contondent, a urmărit partea vătămată şi apoi a exercitat acţiunea de lovire, fac inaplicabile dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen.

Latura civilă a cauzei a fost soluţionată prin luarea în consideraţie a declaraţiilor martorului P.C., a înscrisurilor din care rezultă că partea vătămată a suferit mai multe internări şi a urmărilor produse, constatate prin înscrisurile medico-legale.

Cuantumul daunelor morale a fost corect apreciat, suma acordată putând reface prejudiciul de agrement suferit de partea vătămată.

Faţă de conduita generală a inculpatului care a mai încălcat regulile de convieţuire socială fiind sancţionat de trei ori administrativ de procuror în perioada 2004 - 2008, pedeapsa aplicată a fost corect individualizată.

Pentru considerentele expuse, prin Decizia penală nr. 197 din 7 decembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.M.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.M., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei.

În motivarea recursului, inculpatul arată că a săvârşit fapta în stare de provocare, victima fiind cea care a provocat conflictul, adresându-i cuvinte jignitoare şi aruncând cu pietre, a suferit vătămări corporale în urma acestei agresiuni, aspecte faţă de care solicită reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi reducerea pedepsei.

În memoriul depus la dosar, inculpatul arată că nu se face vinovat de infracţiunea pentru care a fost condamnat, motiv pentru care solicită trimiterea spre rejudecare la instanţa de fond.

Prin Decizia penală nr. 987 din 14 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva Deciziei penale nr. 197 din 7 decembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Împotriva Deciziei penale definitive nr. 987 din 14 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, condamnatul C.M. a formulat contestaţie în anulare la data de 16 mai 2012, susţinând că la data judecării recursului său, s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta întrucât nu a avut posibilităţi financiare de a se deplasa la Bucureşti.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu disp. art. 391 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare, cercetând asupra termenului prevăzut de lege de introducere a acestei căi extraordinare de atac asupra motivului pe care se sprijină contestaţie şi a dovezilor depuse ori invocate.

Contestaţia în anulare se poate face, potrivit art. 386 C. proc. pen., în următoarele condiţii:

a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;

c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

În funcţie de motivul arătat, termenul de introducere a contestaţiei este de 10 zile de la începerea executării în cazurile prevăzute de art. 386 lit. a) - c) C. proc. pen. şi nelimitat în cazul prev.de art. 386 lit. d) C. proc. pen.

Înalta Curte constată că motivele invocate de condamnatul C.M., respectiv faptul că nu s-a putut prezenta în faţa instanţei la data judecării recursului său din lipsa mijloacelor materiale, este prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., însă, în cauză, nu este probat.

Pe de altă parte, art. 386 lit. b) C. proc. pen. prevede îndeplinirea a două condiţii şi anume: partea să dovedească faptul că, la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi, de asemenea, de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare. Or, contestatorul nu a dovedit nici una din situaţiile mai sus expuse.

Condamnatul nu a respectat nici dispoziţiile legale ale art. 388 C. proc. pen. privind termenul de formulare a contestaţiei în anulare, întrucât a fost încarcerat la 16 martie 2011 şi a formulat cererea de contestaţie la 16 mai 2012, peste termenul de 10 zile de la începerea executării.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că cererea de contestaţie este inadmisibilă, ea fiind inaptă de a produce efecte juridice şi urmează a fi respinsă ca atare.

Condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând şi dispoziţiile art. 386 - 291 C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.M. împotriva Deciziei penale nr. 987 din data de 14 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală pronunţată în dosarul nr. 1004/89/2010.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 octombrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3366/2012. Penal