ICCJ. Decizia nr. 3369/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3369/2012
Dosar nr. 19604/63/2011
Şedinţa publică din 19 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 534 de la 28 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul cu nr. 19604/63/2011, s-a respins cererea de revizuire formulată de către condamnatul D.N. (fiul lui A. şi S., născut la data de 18 februarie 1965, în com. Celaru, jud. Dolj, domiciliat în com. Celaru, sat Soreni, jud. Dolj, deţinut în Penitenciarul Craiova), împotriva Sentinţei penale nr. 1 din 14 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 17565/63/2007 şi a fost obligat revizuientul la 20 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 31 octombrie 2011, s-a înregistrat cererea de revizuire formulată de către condamnatul D.N. împotriva Sentinţei penale nr. 1 din 14 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 7565/63/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 1869 din 27 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În fapt, s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 11 august 2007, după ce au consumat băuturi alcoolice, între inculpat şi mama sa, respectiv D.S., a izbucnit un conflict generat de îndeplinirea îndatoririlor de familie şi de împrejurarea că fiica inculpatului nu se găsea la domiciliu. În timpul conflictului, inculpatul a recurs la acte de agresiune lovind-o pe mamă cu o coadă de unealtă agricolă, aceasta rupându-se şi producându-i leziuni ce au determinat decesul.
Din Raportul medico-legal de necropsie nr. 2948/A3 din 17 septembrie 2007 a rezultat că agresiunile au vizat zona toracică, zona abdominală, astfel că moartea numitei D.S. a fost determinată de leziunile produse, pe lângă şocul traumatic reţinându-se şi cel hemoragic. Ca mecanism de lovire s-a prevăzut „loviri cu şi de corpuri dure”, leziunile de violenţă producându-se prin lovituri repetate cu un corp dur alungit. Între leziunile de violenţă şi deces s-a concluzionat în raportul medico-legal că există legătură directă, necondiţionată.
Prin Sentinţa penală nr. 1 din 14 ianuarie 2008, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul D.N. la pedeapsa de 17 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă complementară şi a fost menţinută starea de arest, iar ulterior, Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 51 din 26 martie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 17565/63/2007 a admis apelul formulat de inculpat şi a desfiinţat în parte sentinţa, în sensul că a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, menţinând starea de arest şi celelalte dispoziţii.
În motivarea cererii de revizuire formulate în cauză, instanţa de fond a reţinut că petentul D.N. a evidenţiat că a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, motiv pentru care se impunea să se facă aplicarea faţă de el a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., art. 74, 76 C. pen. şi să se ţină cont de faptul că n-a intenţionat să o ucidă pe victimă. De asemenea, s-a solicitat a se administra probe noi, respectiv să fie audiaţi mai mulţi martori printre care D.F. şi G.M. pentru a evidenţia aspecte legate de minora, fiica sa, ce ar fi fost vândută de mamă.
Instanţa de fond a menţionat şi împrejurarea că, anterior, condamnatul a mai formulat o cerere de revizuire, invocând aceleaşi motive, această cerere fiind înaintată Tribunalului Dolj cu Lucrarea nr. 347/III/6/2011 din 22 martie 2011.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, potrivit art. 403 C. proc. pen., instanţa de fond a reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac, a cărei admisibilitate este, în mod strict, circumstanţiată cazurilor de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen., iar instanţa învestită cu judecarea cererii de revizuire, nu poate proceda la rejudecarea fondului pricinii decât în măsura în care găseşte admisibilă în principiu calea de atac, ori aceasta se realizează doar în situaţia existenţei vreunuia din cazurile de revizuire. Nici o altă împrejurare de fapt, oricâtă relevanţă ar avea şi nici un alt considerent invocat în motivarea cererii de revizuire nu ar putea conduce la rejudecarea pricinii, nefiind permis a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat de care se bucură hotărârea atacată decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.
Întrucât, în susţinerea cererii de revizuire, condamnatul a solicitat audierea unor martori noi, instanţa de fond a apreciat că revizuientul nu doar că nu a invocat vreunul din cazurile de revizuire prev. de art. 394 C. proc. pen. ci, mai mult, nu a prezentat fapte sau împrejurări noi de natura celor prevăzute de textul de lege, solicitând o prelungire a probatoriului, situaţie care însă nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., deoarece este inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obţină o prelungire a probatoriului pentru fapte şi împrejurări deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza.
Cum asupra acestor aspecte instanţa s-a pronunţat cu putere de lucru judecat, iar cererea revizuientului nu face trimitere la vreuna din situaţiile prev. de art. 394 C. proc. pen., instanţa de fond, în condiţiile art. 403 C. proc. pen., a constatat inadmisibilă cererea de revizuire şi a respins-o ca atare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel - în termen legal - condamnatul revizuient D.N., criticând sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate.
A apreciat că, în cauză, au fost îndeplinite dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, el „dorind rejudecarea cauzei şi suplimentarea probatoriilor”, pentru a arătat că există împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea în fond şi în baza cărora se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, precum şi o situaţie corectă privind starea de fapt, vizând în special incidenţa dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.
A concluzionat în sensul admiterii apelului, desfiinţării sentinţei şi în baza art. 403 alin. (1) C. proc. pen., solicitând admiterea în principiu a cererii, cu consecinţa administrării de probe suplimentare de către instanţă în vederea stabilirii situaţiei de fapt.
Prin Decizia penală nr. 156 din 7 mai 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins apelul declarat de revizuientul condamnat D.N. împotriva Sentinţei penale nr. 534 din 28 noiembrie 2011, pronunţat de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 19604/63/2011, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs condamnatul revizuient D.N., solicitând rejudecarea cauzei şi suplimentarea probatoriilor.
Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează.
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauză a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, făcând referire la necesitatea suplimentării probatoriilor.
Verificând cererea de revizuire, instanţa de fond şi cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuient nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Din analiza textului legal menţionat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanţei în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probaţiunea.
Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenţei unei fapte probatorii, necunoscute de instanţă la momentul judecării.
Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive este posibilă în anumite cazuri, expres şi limitativ prevăzute de lege, în speţă condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existenţa unor împrejurări noi, necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.
În prezenta cauză, se constată că recurentul condamnat a urmărit, de fapt, o prelungire a probatoriului, făcând referire la împrejurări ce au fost depuse analizei instanţelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza acestui temei şi mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.
Astfel, în mod corect, a fost respinsă cererea de revizuire, întrucât cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuitorul nu face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanţe la momentul judecării cauzei.
Rezultă, aşadar, că susţinerile recurentului revizuient nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, rezoluţia de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică şi legală.
În lumina acestor consideraţii, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cu venit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul D.N. împotriva Deciziei penale nr. 156 din data de 07 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3548/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3366/2012. Penal → |
|---|
