ICCJ. Decizia nr. 3979/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3979/2012
Dosar nr. 1347/36/2012
Şedinţa publică din 3 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 147/P din 19 noiembrie 2012 Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a admis cererea de punere în executare a mandatului european de arestare privind persoana solicitată S.K.
A dispus executarea Mandatului european de arestare nr. 20442/12 RGNR - 4963/12 RG GIP emis la data de 14 septembrie 2012 de judecătorul pentru cercetări preliminare şi audienţă preliminară de la Tribunalul din Milano (în baza ordonanţei de aplicare a măsurii de detenţie preventivă în închisoare emisă de judecătorul pentru cercetările preliminare din cadrul Tribunalului Milano în data de 14 septembrie 2012) şi predarea persoanei solicitate S.K. sub rezerva regulii specialităţii predării.
A dispus menţinerea măsurii arestării persoanei solicitate S.K., pe o durată de 24 de zile, începând cu data de 20 noiembrie 2012 şi până la data de 13 decembrie 2012 inclusiv, în vederea predării.
A respins, ca nefondată, cererea persoanei solicitate S.K. privind înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 14 noiembrie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a înaintat documentele pentru punerea în executare a Mandatul european de nr. 20442/12 RGNR - 4963/12 RG GIP emis la data de 14 septembrie 2012 de autorităţile judiciare italiene - Tribunalul din Milano, împotriva persoanei solicitate S.K. urmare a sesizării Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Sirene, privind semnalarea mandatului european de arestare, ca pe baza acesteia să se ia măsura arestării faţă de persoana solicitată.
Mandatul european de arestare s-a emis în vederea efectuării urmăririi penale de către autorităţile judiciare italiene pentru săvârşirea infracţiunilor de criminalitate organizată transfrontalieră, aducerea unei persoane la starea de sclavie, trafic de persoane în stare de sclavie, prev. de art. 416, 600 şi 601 C. pen. italian şi pedepsite cu pedeapsa închisorii de la 8 la 20 ani. Faptele sunt incriminate şi de legea penală română şi constituie infracţiunile prevăzute de disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată, art. 190 alin. (1) C. pen., art. 323 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., pedepsite cu pedeapsa închisorii de până la 20 ani şi interzicerea unor drepturi.
În fapt, s-a reţinut, că persoana solicitată S.K. este acuzată că este membru al unei organizaţii având ca scop recrutarea de persoane fără venituri, cu handicap fizic, din România şi aducerea acestora la Milano - Italia, în vederea practicării cerşetoriei, împotriva voinţei lor, în perioada octombrie 2011 - septembrie 2012. Membrii grupării organizate din care făceau parte mai multe persoane, dispuneau de vehicule, bani şi case, erau extrem de violenţi cu victimele, pe care le ameninţau şi le agresau pentru a le determina să cerşească, obligându-le să trăiască asemenea sclavilor, în locuinţe improprii şi fără a li se asigura condiţii minime de hrană şi apă.
Prin Încheierea nr. 137/P din 15 noiembrie 2012, Curtea de Apel Constanţa a dispus luarea măsurii arestării persoanei solicitate S.K., pe o perioadă de 5 zile, cu începere de la 15 noiembrie 2012 până la data de 19 noiembrie 2012, fixându-se termen la data de 19 noiembrie 2012 pentru depunerea mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.
La termenul din data de 19 noiembrie 2012, instanţa a audiat persoana solicitată S.K., aceasta arătând că nu consimte la predarea sa către autorităţile italiene, că se prevalează de efectele regulii specialităţii prevăzută de art. 115 din Legea nr. 302/2004 republicată. A mai precizat persoana solicitată, că doreşte să execute eventuala pedeapsă ce i se va aplica în România.
În raport de dispoziţiile art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, Curtea de Apel Constanţa a constatat că nu este incident vreunul din motivele de refuz ale executării prevăzute de art. 98 din acelaşi act normativ, astfel încât a apreciat că devin incidente dispoziţiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
S-a apreciat că sub aspectul condiţiilor de formă, Mandatul european de arestare nr. 20442/12 RGNR - 4963/12 RG GIP emis la data de 14 septembrie 2012 de judecătorul pentru cercetări preliminare şi audienţă preliminară de la Tribunalul din Milano faţă de persoana solicitată S.K. cuprinde toate menţiunile obligatorii prev. de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
De asemenea, a reţinut că din examinarea dispoziţiilor art. 98 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004 nu rezultă existenţa unor motive obligatorii sau opţionale de refuz al executării mandatului european de arestare şi nu au fost formulate obiecţii privind identitatea persoanei solicitate.
A mai constatat că mandatul european de arestare a fost emis în considerarea săvârşirii unei infracţiuni de participaţie la o organizaţie criminală şi trafic de persoane, infracţiuni pentru care nu este necesară îndeplinirea condiţiei dublei incriminări, potrivit art. 96 alin. (1) pct. 1, 3 din Legea nr. 302/2004.
S-a mai reţinut că motivele de refuz invocate de persoana solicitată vizează lipsa probelor care să dovedească temeinicia acuzaţiilor penale aduse persoanei solicitate S.K. şi situaţia familiară deosebită, însă aceste motive nu pot împiedica pronunţarea unei soluţii de punere în executare a mandatului european de arestare.
Împotriva sentinţei penale pronunţate de Curtea de Apel Constanţa a declarat recurs persoana solicitată S.K. solicitând punerea în libertate până la predare sau înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor art. 38514 şi art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanţia că infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
În acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că mandatul european de arestare se execută, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L. 190/1 din 18 iulie 2002.
În cadrul acestei proceduri reglementată printr-o lege specială, instanţa de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competenţa să se pronunţe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.
Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte prin prisma dispoziţiilor art. 77, 88, 89, 90 şi 94 din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată, asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce în prealabil a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, a dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situaţii ce se constituie în motive de refuz. A proceda altfel, ar însemna să se încalce principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce, ce stă la baza executării mandatului european de arestare emis de o autoritate judiciară competentă, de către instanţa română, în temeiul art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată.
De asemenea, în soluţionarea unei cereri de executare a unui mandat european de arestare, instanţa se conformează şi dispoziţiilor art. 90 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată, în sensul că procedând la ascultarea persoanei solicitate, în prealabil se asigură că acesteia i s-a comunicat o copie a mandatului de arestare, că i s-au adus la cunoştinţă drepturile prevăzute în art. 91, că i s-a prezentat conţinutul mandatului european de arestare, i s-au adus la cunoştinţă efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predare.
Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că instanţa de fond, în mod corect, a constatat că mandatul european de arestare cuprinde menţiunile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, este tradus în limba română, faptele indicate în mandat sunt dintre cele care, potrivit art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, că este îndeplinită condiţia dublei incriminări, că nu sunt incidente motive obligatorii sau opţionale de refuz a executării, conform art. 98 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, că nu sunt obiecţii privind identitatea, astfel că, se impune predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare din Italia, asigurându-se astfel condiţii mai bune pentru exercitarea urmăririi penale şi pentru aflarea adevărului.
De asemenea, instanţa de fond a procedat corect dispunându-se menţinerea măsurii arestării persoanei solicitate S.K., pe o durată de 24 de zile, începând cu data de 20 noiembrie 2012 şi până la data de 13 decembrie 2012 inclusiv, în vederea predării şi a fost respinsă, ca nefondată, cererea persoanei solicitate S.K. privind înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, câtă vreme cererea de punere în executare a mandatului european de arestare a fost admisă, situaţie în care legislaţia în materie, respectiv art. 103 alin. (8) şi (11) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 republicată, impune măsura arestării persoanei solicitate în vederea predării.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de persoana solicitată S.K. împotriva Sentinţei penale nr. 147/P din 19 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată S.K. împotriva Sentinţei penale nr. 147/P din 19 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 3 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3980/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3978/2012. Penal → |
|---|
