ICCJ. Decizia nr. 3991/2012. Penal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3991/2012
Dosar nr. 19241/325/2011
Şedinţa publică din 4 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 567/R Curtea de Apel Timişoara a respins ca inadmisibil recursul declarat de petentul C.S. împotriva Sentinţei penale nr. 2745 din 10 octombrie 2011 a Judecătoriei Timişoara.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 2745 din 10 octombrie 2011 Judecătoria Timişoara a respins plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei nr. 739/P/2011 din 20 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş iar potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., sentinţa astfel pronunţată nu este supusă niciunei căi de atac.
Împotriva acestei decizii a declarat un nou recurs petentul, solicitând casarea Deciziei penale nr. 567/R şi rejudecând, admiterea plângerii astfel cum a fost formulată.
Recursul este inadmisibil şi va respins pentru următoarele considerente:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea: căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Aşadar, limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicităţii acesteia, în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.
În cauză, se constată că recurentul a formulat o cerere de recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, noul recurs declarat neîntrunind cerinţele textului de lege menţionat, încălcând principiul unicităţii acestei căi de atac şi, ca atare, nefiind admisibil.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se că, în cauză, petentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri pronunţate în soluţionarea unui recurs, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul C.S. împotriva Deciziei penale nr. 567/R din 5 aprilie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 decembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 3992/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1609/2012. Penal → |
---|