ICCJ. Decizia nr. 3881/2012. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3881/2012

Dosar nr. 5305/90/2011

Şedinţa publică din 27 noiembrie 2012

Asupra recursului penal de faţă;

Prin sentinţa penală nr. 36 din 14 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în baza art. 257 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.D., la pedeapsa de 3 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II- a şi lit. b) C. pen., respectiv, dreptul de a alege în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 257 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 5.000 euro.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

La data de 19 august 2009, s-a înregistrat Ia Poliţia Municipiului Râmnicu - Vâlcea, plângerea formulată de M.T., privind faptul că fiica sa - C.M.L. a fost „furată ” de M., zis R., împreună cu alte persoane care au pătruns fără drept în curtea locuinţei sale, în data de 19 august 2009. Cauza a fost înregistrată sub numărul unic 4724/P/2009 Ia Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu-Vâlcea şi repartizată în supravegherea unui procuror din cadrul acestei unităţi de parchet.

Urmare sesizării, organele de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu-Vâlcea, sub supravegherea procurorului, au procedat Ia efectuarea cercetărilor penale privind infracţiunile de lipsire de libertate şi violare de domiciliu prev. de art. 189 C. pen. şi art. 192 C. pen., iar prin rezoluţia din data de 21 august 2009 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de M.E. şi alţi autori necunoscuţi, pentru infracţiunea prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. şi art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., măsură confirmată, potrivit disp. art. 228 alin. (3¹) C. proc. pen., de procuror prin rezoluţia 4724/P/2009 din data de 21 august 2009.

După efectuarea cercetărilor penale, au fost identificate persoanele care au săvârşit infracţiunea de lipsire de libertate şi trimiterea în judecată a acestora.

Prin sentinţa penală nr. 361 din data de 05 mai 2010, pronunţată Judecătoria Râmnicu-Vâlcea, în Dosarul nr. 12618/288/2009, rămasă definitivă prin respingerea apelului de către Tribunalul Vâlcea şi a recursului de către Curtea de Apel Piteşti, în baza art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.E., zis R., Ia 4 ani închisoare, pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravantă.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a mai fost condamnat inculpatul M.E. Ia 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de violare de domiciliu în formă agravantă.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului M.E., şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

S-a aplicat inculpatului M.E. disp. art. 57 C. pen. şi disp. art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. - ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 350 C. proc. pen. rap. la art. 160^b alin. (3) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului M.E.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara/localitatea, formulată de inculpatul M.E. prin apărător.

În baza art. 160^8a alin. (6) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.E.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei rezultante perioada arestării preventive a inculpatului M.E., de la 08 octombrie 2009, la zi.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.S., la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravantă, aplicându-i-se inculpatului disp. art. 57 C. pen. şi disp. art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. - ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 350 C. proc. pen. rap. la art. 160^b alin. (3) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului D.S.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara/localitatea, formulată de inculpatul D.S. prin apărător, iar în baza art. 160^8aalin. (6) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.S.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului D.S., de la 08 septembrie 2009, la zi.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.I., la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravantă.

S-au aplicat inculpatului M.I. disp. art. 57 C. pen. şi disp. art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. - ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 350 C. proc. pen. rap. la art. 160^b alin. (3) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului M.I.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara/ localitatea, formulată de inculpatul M.I. prin apărător şi s-a luat act că inculpatul M.I. nu şi-a însuşit cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată de apărătorul său şi, pe cale de consecinţă, în baza art. 160^8aalin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată de apărătorul acestui inculpat.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei perioada arestării preventive a inculpatului M.I., de la 08 octombrie 2009, la zi.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M., la 2 ani şi 3 luni închisoare pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravantă.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare pentru infracţiunea de violare de domiciliu în formă agravantă.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului M.M., dispunându-se executarea celei mai grele de 2 ani şi 3 luni închisoare.

S-au aplicat inculpatului M.M. dispoziţiile art. 57 C. pen. şi disp. art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. - ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.T., la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravantă.

S-au aplicat inculpatului M.T. disp. art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. - ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 861 şi urm. C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit potrivit disp. art. 862 alin. (1) C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen., a fost obligat inculpatul M.T. ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, la datele fixate de acest serviciu;

b. să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c. să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş schimbarea locului de muncă:

d. să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existentă;

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, atrăgându-i-se atenţia inculpatului M.T. asupra disp. art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.;

A fost condamnat inculpatul M.E., la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravantă.

S-au aplicat inculpatului M.E. disp. art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. - ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 86¹ şi urm. C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit potrivit disp. art. 862 alin. (1) C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen., a fost obligat inculpatul M.E. ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, la datele fixate de acest serviciu;

c. să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş schimbarea locului de muncă:

d. să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existentă;

S-a luat act că părţile vătămate M.T. şi N.C. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 17 C. proc. pen., art. 348 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ., au fost obligaţi inculpaţii M.E., D.S., M.I., M.M., M.T. şi M.E., în solidar, la plata despăgubirilor morale în sumă de 10.000 RON către partea vătămată C.M.L.

În baza art. 163 alin. (6) lit. b) C. proc. pen. s-a instituit, din oficiu, măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor M.E., D.S., M.I., M.M., M.T. şi M.E., până la concurenţa sumei de 10.000 RON, în vederea reparării prejudiciului moral cauzat părţii vătămate minore C.M.L.

În faza urmăririi penale, aşa cum rezultă din probele administrare în faza urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, rezultă că minora C.M.L., este nepoata de soră a inculpatului A.D., zis D.

Numitul M.T., care este cumnatul inculpatului A.D., i-a solicitat acestuia din urmă să-I ajute pentru ca minora să-i fie restituită sau să-i returneze o sumă de bani reprezentând preţul fetei.

Inculpatul A.D. a dat curs acestei solicitări şi, profitând de funcţia pe care o ocupă în societate, fiind redactor al unui ziar de interes local, a dat o ştire în acest sens şi anume, că numitul D.S., împreună cu mai mulţi cetăţeni de etnie rromă, ar fi furat pe minora L., în vârstă de 12 ani, faptă ce a atras oprobriu public.

Ca urmare a acestei fapte, la propunerea parchetului, Judecătoria Rm. Vâlcea a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor M.I., M.E. şi D.S., acesta sustrăgându-se de Ia executarea mandatului de arestare preventivă.

Instanţa de fond a apreciat, că din conţinutul convorbirilor telefonice autorizate conform legii, recunoscute şi însuşite şi de inculpat, precum şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, rezultă că inculpatul A.D. a negociat preţul fetei cu inculpatul D.S., în sensul că acesta din urmă să-i remită numitului M.T. suma de 15.000 euro, fapt ce s-a şi întâmplat.

Din conţinutul aceloraşi convorbiri telefonice autorizate conform legii precum şi declaraţiile martorilor audiaţi în faza urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, rezultă că inculpatul A.D. a lăsat impresia numitului D.S. că are relaţii şi influenţe asupra poliţiştilor, asupra procurorilor şi asupra judecătorilor şi pentru a scăpa de executarea mandatului de arestare preventivă sau de Ia o eventuală pedeapsă, să-i remită suma de 5000 euro pentru a da mită organelor judiciare.

În aceste condiţii, M.E. zis R. i-a remis inculpatului A.D. suma de 5.000 de euro, în cadrul unei întâlniri derulate în Râmnicu-Vâlcea, Ia benzinăria B. de Ia intrarea în oraş, ocazie cu care inculpatul I-a asigurat că va închide dosarul penal, întrucât îl cunoaşte pe procurorul care are dosarul şi că îi va da acestuia cei 5.000 de euro cu titlu de mită.

Instanţa de fond a precizat, că după derularea acestor acţiuni, în momentul în care D.S., zis „Pavel”, a fost iniţial reţinut şi apoi arestat preventiv, i-au reproşat inculpatului faptul că, deşi a luat banii, nu a făcut nimic, însă inculpatul aşa cum rezultă şi din convorbirea din data de 08 septembrie 2009, ora 19.45, purtată de pe telefonul lui D.S., admite că a luat banii, dar că nu se va întâmpla nimic cu D.S. Mai mult, M.E. zis R. a mai arătat faptul că, în contextul acestor reproşuri adresate inculpatului, acesta le-a spus că în zece zile îl scoate din arest pe D.S., întrucât are relaţii şi la nivelul Tribunalului Vâlcea, indicând un judecător şi un procuror.

A fost respinsă apărarea inculpatului, prin avocat ales, privind neregularitatea actului de sesizare al instanţei, respectiv nelegalitatea procedurii de urmărire penală pentru cele ce urmează:

Potrivit art. 300 C. proc. pen., instanţa este datoare să verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare. In cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.

În speţă, tribunalul a constatat, că sesizarea s-a făcut conform art. 263 C. proc. pen., iar această neregularitate putea fi invocată la prima zi de înfăţişare.

În ce priveşte nelegalitatea procedurii de urmărire penală, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Conform art. 64 C. proc. pen.., mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă sunt: declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului, declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente, declaraţiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-ştiinţifice, constatările medico-legale şi expertizele.

Mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.

Tribunalul a constatat, că declaraţiile martorilor audiaţi în cauză exprimă voinţa acestora, confirmată şi în faza cercetării judecătoreşti, indiferent de modul de exprimare şi gradul de cultură a acestora şi care au cunoştinţă de anumite fapte de natură penală.

Pe de altă parte, declaraţiile martorilor fac parte din categoria mijloacelor de probă prevăzute de art. 64 C. proc. pen.

Instanţa de fond a apreciat, că nu există dovezi din care să rezulte că asupra martorilor audiaţi în cauză au fost exercitate violenţe din partea procurorului, mai ales în condiţiile în care martorii au fost reaudiaţi în şedinţă publică de instanţa investită cu soluţionarea cauzei.

De asemenea, tribunalul a respins apărarea inculpatului prin care solicita că ar fi ajutat organele de urmărire penală la tragerea la răspundere penală a numiţilor D.S. şi alţii, că ar fi amăgit aceste persoane, cu faptul că ar fi avut relaţii la organele de urmărire penală, scopul final fiind acela de a împiedica aceste persoane de a se sustrage de la urmărire penală, inculpatul neavând nicio abilitate conferită de lege în acest sens, acesta nu se poate substitui organelor judiciare.

În ce priveşte temeinicia probelor, tribunalul a constatat, că potrivit art. 257 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de trafic de influenţă primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.

Obiectul juridic special al acestei infracţiuni a fost reprezentat de acele relaţii sociale privitoare la desfăşurarea activităţii unităţilor publice sau private în condiţiile în care să asigure încrederea şi prestigiu de care de care să se bucure personalul acestora.

Comiterea acestei infracţiuni discreditează activitatea de serviciu şi îi aduce grave prejudicii.

Elementul material se poate realiza prin trei acţiuni distincte, şi anume, primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-1 determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

Pentru întregirea laturii obiective, a apreciat tribunalul, este necesar a fi îndeplinite mai multe cerinţe esenţiale.

În primul rând, inculpatul trebuie să aibă o influenţă sau să se creadă care are o influenţă asupra unui funcţionar pentru a îndeplini un act ce cade în competenţa sa.

Este evident, a constatat tribunalul, că inculpatul A.D. a lăsat să se creadă că are influenţă asupra organelor de cercetare penală şi procurorului, prin funcţia pe care o ocupă în societate fiind redactor la un ziar de interes local.

A doua cerinţă esenţială este ca inculpatul să promită intervenţia sa pe lângă un funcţionar public.

Această cerinţă a fost dovedită prin interceptările convorbirilor telefonice autorizate conform legii, precum şi depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, respectiv, D.S., M.C., M.L., M.E., C.I.M., M.I. şi alţii, care se coroborează parţial cu declaraţia dată de inculpat în faza cercetării judecătoreşti precum şi ultimul cuvânt al inculpatului.

A treia cerinţă esenţială, constă în aceia că acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă să fie realizată mai înainte pe lângă care s-a promis că se va interveni să fie îndeplinit actul care îl interesează pe cumpărătorul de influenţă sau cel mai târziu, concomitent cu îndeplinirea actului.

În speţă, tribunalul a constatat, că inculpatul A.D. a promis cumpărătorului de influenţă că va interveni pe lângă organele judiciare mai înainte ca persoanele care au fost condamnate pentru infracţiunea de lipsire de libertate să fie arestate preventiv şi condamnate.

Instanţa de fond a apreciat, că fapta săvârşită de inculpatul A.D. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen., şi în baza acestui text de lege, l-a condamnat la pedeapsa închisorii.

La individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. care prevăd expres: „La stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală”.

În speţă, tribunalul a constatat, că infracţiunea de trafic de influenţă este pedepsită de lege cu închisoarea de la 2 al 10 ani, inculpatul A.D. nu a mai săvârşit prevăzute de legea penală, cu toate că a mai fost trimis în judecată pentru infracţiunea de tentativă de omor, gradul de cultură al acestuia (martorul audiat în circumstanţiere, respectiv, P.B.M. a declarat că inculpatul este absolventul unei facultăţi şi a colaborat cu acesta), de gradul de pericol foarte ridicat al unei asemenea fapte, afectând profund prestigiu de care ar trebui să se bucure organele judiciare, discreditând activitatea acestora.

În ce priveşte modalitatea de executarea a pedepsei, tribunalul a apreciat, că numai în condiţiile executării în stare de detenţie, scopul preventiv, educativ şi coercitiv poate fi realizat.

În ce priveşte aplicarea pedepselor accesorii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin admiterea recursului în interesul legii declarat de procurorul general, prin decizia nr. 74 din 5 noiembrie 2007 a statuat că „Dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza I) - c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen. ” .

În motivare, instanţa supremă a arătat că prin art. 71 C. pen., în conţinutul ce i s-a dat prin art. I pct. 22 din Legea nr. 278/2006, se prevede, la alin. (1), că „pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64”, iar potrivit precizării de la alin. (2) al aceluiaşi articol, „condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c) C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei”.

În fine, în cadrul alin. (3) din acelaşi articol, ca urmare a aceleiaşi modificări, s-a precizat că „interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) şi e) se aplică ţinându-se seama de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului şi de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă”.

Rezultă deci că Ia modificarea acestor dispoziţii legiuitorul a avut în vedere dispoziţiile art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, care garantează respectarea vieţii private şi de familie.

Această modificare adusă dispoziţiilor referitoare la aplicarea pedepsei accesorii este conformă şi cu prevederile art. 53 alin. (2) din Constituţia României, potrivit cărora restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor poate fi dispusă numai dacă este necesară, precum şi că o atare măsură trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o.

Evident, în domeniul dreptului penal principiul proporţionalităţii îşi găseşte expresia specifică în criteriile generale de individualizare a pedepselor, în raport cu care Ia stabilirea şi aplicarea acestora trebuie să se ţină seama atât de gradul de pericol social abstract, astfel cum el este determinat în textul de lege incriminator, cât şi de împrejurările concrete ale săvârşirii faptei şi toate trăsăturile ce îl caracterizează pe infractor.

Or, sub acest aspect, este de observat că, pe lângă limitele de pedeapsă fixate în lege şi gradul de pericol social al faptei săvârşite, pedepsele trebuie să reflecte şi persoana infractorului, cu toate trăsăturile şi particularităţile ce îl caracterizează, precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea sa penală.

De aceea, criteriile de individualizare cu caracter general, astfel cum sunt reglementate în art. 72 C. pen., trebuie particularizate şi pentru situaţiile specifice ce privesc modul de aplicare a pedepselor accesorii, în condiţiile îndeplinirii tuturor cerinţelor adecvate unor asemenea pedepse, astfel cum sunt ele reglementate în conţinutul actual al art. 71 C. pen., în urma modificării ce i s-a adus prin art. 1 pct. 22 din Legea nr. 278/2006.

Pe cale de consecinţă, faţă de cele ce preced, tribunalul a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II- a şi lit. b) C. pen., respectiv, dreptul de a alege în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei.

În baza art. 257 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 5.000 euro, sumă ce a fost cerută pentru mituirea organelor judiciare.

Împotriva sentinţei penale nr. 36 din 14 martie 2012 a Tribunalului Vâlcea a declarat apel inculpatul A.D., solicitând achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât faptei reţinute îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influentă - vinovăţia, iar în subsidiar achitarea şi aplicarea unei sancţiuni administrative, întrucât fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Prin decizia penală nr. 73/ A din 5 iulie 2012, Curtea de Apel Piteşti a respins ca nefondat apelul declarat.

S-a reţinut că fapta comisă de inculpat, împrejurările săvârşirii ei şi vinovăţia inculpatului au fost corect stabilite de prima instanţă, găsindu-şi corespondent în probele administrate în cauză.

Încadrarea juridică dată activităţii infracţionale a fost legală. Şi pedeapsa de 3 ani închisoare a fost bine individualizată, atât ca întindere cât şi ca modalitate de executare, instanţa de fond ţinând seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., pe care le-a aplicat în mod just.

În ceea ce priveşte motivele de apel formulate de inculpat, Curtea a apreciat că, potrivit probelor administrate în cauză atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de fond, a rezultat că inculpatul, uzând de poziţia de „lider” în comunitatea de rromi, precum şi de faptul că este redactor al unui ziar de interes local, a sugerat numitului D.S. că „are relaţii şi influenţe asupra poliţiştilor, asupra procurorilor şi asupra judecătorilor”, în scopul de a scăpa de executarea mandatului de arestare preventivă sau de o eventuală pedeapsă, solicitând de la acesta suma de 5000 euro, pentru a da mită organelor judiciare, motiv pentru care nu se impune achitarea inculpatului, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influentă.

Nu se poate reţine că fapta comisă de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, întrucât prin comiterea unei astfel de fapte, care aduce atingere relaţiilor sociale privitoare la desfăşurarea activităţii unor instituţii publice, se discreditează activitatea de serviciu şi aduce grave prejudicii încrederii pe care populaţia o are în aceste instituţii ale statului, astfel că, fapta inculpatului aduce atingere şi nu „minimă” valorilor ocrotite de legea penală. Nu s-a reţinut că infracţiunea săvârşită de inculpat, prin conţinutul ei concret, este lipsită în mod vădit de importanţă. Afirmaţiile inculpatului, privind „relaţiile acestuia la magistraţii care instrumentau o altă cauză, pot aduce grave prejudicii de imagine, atât instituţiilor pe care aceştia o reprezentau, cât şi persoanelor în cauză.

Împotriva deciziei penale nr. 73/ A din 5 iulie 2012 a Curţii de Apel Piteşti a declarat recurs inculpatul A.D., invocând cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 18 şi 14 C. proc. pen.

În motivare, a susţinut în esenţă, că instanţa a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare, întrucât nu există probe că a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, solicitând achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 2 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

De asemenea, a solicitat reducerea pedepsei aplicate prin reţinerea circumstanţelor atenuante şi schimbarea modalităţii de executare prin aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., urmând a se avea în vedere circumstanţele personale favorabile.

Examinând motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul inculpatului A.D. este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Cazul de casare prevăzut în art. 385⁹alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. este incident dacă s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau condamnare.

Eroarea de fapt există arunci când situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată este contrară probelor dosarului. Prin urmare, există o eroare de fapt dacă prin hotărârea atacată, instanţa a reţinut o anumită situaţie de fapt pe baza probelor administrate în cauză, dar din probe rezultă o altă situaţie de fapt. Eroarea de fapt există şi atunci când situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată nu este confirmată de probe şi se referă la discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine.

Pentru a constitui motiv de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, esenţială, în sensul că a influenţat soluţia pronunţată în cauză şi a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.

În cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., invocat de apărare, întrucât nu ne aflăm în ipoteza unei situaţii de fapt stabilite contrar probelor dosarului.

Se reţine că, în perioada august-septembrie 2009, inculpatul A.D. a pretins şi primit suma de 5.000 euro de la martorul M.E., lăsând să se creadă că are influenţă asupra procurorului şi lucrătorilor de poliţie ce efectuau cercetări în Dosarul nr. 4724/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea pentru a nu dispune măsura preventivă a reţinerii sau alte măsuri procesuale faţă de martorul D.S., cercetat în cauza respectivă.

De asemenea, după arestarea preventivă a martorului D.S., inculpatul A.D. a lăsat să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor care judecau recursul la măsura preventivă a martorului D.S. pentru a-i determina să decidă punerea în libertate a acestuia.

Acţiunea infracţională a inculpatului a fost dovedită cu probe certe de vinovăţie, în acest sens fiind avute în vedere depoziţiile martorilor M.E., D.S., M.C., M.I., C.M.I., M.L. coroborate cu procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, inclusiv cu relatările inculpatului A.D.

În acest sens, martorul M.E. a declarat că i-a dat inculpatului suma de 5.000 euro, care l-a asigurat că va interveni pe lângă procurorul ce avea spre soluţionare dosarul în care era cercetat martorul D.S. împreună cu alte persoane pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, pentru a-1 determina să nu dispună reţinerea acestora. După ce D.S. a fost arestat preventiv, inculpatul A.D. i-a promis că va interveni pe lângă judecători ai Tribunalului Vâlcea, care soluţionau recursul la măsura arestării preventive a martorului D.S. pentru punerea în libertate a acestuia.

Martorul D.S. a confirmat aspectele relatate de M.E., precizând că, într-adevăr inculpatul i-a promis că va interveni pe lângă procuror şi lucrătorii de poliţie pentru a nu fi dispusă reţinerea sa şi adoptată o soluţie de netrimitere în judecată, iar în acest scop a pretins suma de 5.000 euro, bani primiţi de inculpat de la M.E.

Martorul M.L. a relatat că a aflat din discuţiile purtate cu fraţii săi, M.E. şi D.S. că inculpatul a pretins şi primit 5.000 euro pentru a interveni pe lângă procuror şi poliţişti pentru a-i determina să dispună clasarea dosarului în care D.S. împreună cu alte persoane erau cercetate. în acelaşi sens au declarat şi martorii M.I., M.C. şi M.S.

Relatările martorilor au fost confirmate de înregistrările convorbirilor telefonice purtate de inculpat şi martorul D.S. la 3 septembrie 2009, 4 septembrie 2009, 7 septembrie 2009, inclusiv de interceptările convorbirilor telefonice dintre martorul D.S. şi alte persoane, M.T. şi M.E.

Martorii apărării C.I. - tatăl inculpatului, M.V. şi G.R. - fratele inculpatului, audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti nu au infirmat probele în acuzarea inculpatului. Se are în vedere că martorii sunt rude ale inculpatului, iar pe de altă parte, precizările acestora, anume că inculpatul nu a primit vreo sumă de bani pentru a interveni pe lângă organele judiciare pentru soluţionarea favorabilă a unui dosar nu sunt în măsură să înlăture depoziţiile martorilor M.E., M.C., D.S., M.I., M.L. coroborate cu procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice. De asemenea, relatările martorilor apărării nu se referă la fapte sau împrejurări despre care au cunoştinţă de natură să servească la aflarea adevărului, ci cu un caracter declarativ, subiectiv, în favoarea inculpatului şi reprezintă simple aprecieri pozitive asupra unei persoane care în acelaşi timp le este şi rudă.

În speţă, elementul material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă a fost realizat prin două acţiuni alternative, pretinderea şi primirea de bani, inculpatul a lăsat să se creadă că are influenţă asupra procurorului (indicându-i inclusiv numele) şi organelor de cercetare penală; de asemenea, inculpatul a promis că va interveni pentru a nu fi reţinut preventiv martorul D.S., cercetat într-o cauză penală, inclusiv a lăsat să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor asupra cărora poate interveni pentru punerea în libertate a martorului, iar în acest scop a pretins şi primit 5.000 euro; infracţiunea fiind săvârşită cu intenţie directă pentru că include şi scopul determinării funcţionarului să facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, indiferent dacă scopul a fost sau nu realizat.

De altfel, în cursul cercetării judecătoreşti inculpatul A.D. a recunoscut că a pretins 4.000 euro martorului D.S. pentru a interveni pe lângă organele judiciare pentru soluţionarea favorabilă a dosarului său, însă nu a primit banii respectivi şi nu a intervenit pe lângă vreun procuror sau judecător pentru punerea în libertate a martorului.

Se constată că depoziţiile martorilor M.E., D.S., M.C., M.I., M.L., constante în proces (expuse anterior) se coroborează cu cea a inculpatului A.D. din faza judecăţii (la urmărire penală inculpatul a uzat de dreptul la tăcere conferit de art. 70 alin. (2) C. proc. pen.) şi înregistrările convorbirilor telefonice purtate între inculpat şi D.S., de acesta cu alte persoane şi constituie probe ce confirmă acuzarea inculpatului, care de altfel, nici nu a negat implicarea sa în acţiunea infracţională.

Concluzionând, a fost dovedită vinovăţia inculpatului A.D., ce a acţionat cu intenţie directă, în sensul dispoziţiilor art. 19 pct. l lit. a) C. pen., a prevăzut rezultatul faptei sale urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte.

În recurs, inculpatul a invocat şi cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. - pedeapsă greşit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

Înalta Curte constată că la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului A.D. pentru fapta săvârşită - trafic de influenţă - au fost avute în vedere, corect criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. - respectiv, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege (2-10 ani închisoare), natura şi gravitatea faptei comise - infracţiuni în legătură cu serviciul şi de corupţie cu un grad ridicat de pericol social, în legătură cu înfăptuirea justiţiei, de natură a-i perturba normala desfăşurare şi a-i ştirbi prestigiul, împrejurările comiterii faptei, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului.

Fiind stabilită o pedeapsă într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege, s-a avut în vedere într-o măsură suficientă, atât datele care circumstanţiază persoana inculpatului (vârsta 51 ani, antecedentele penale), cât şi pericolul social concret al faptei, pus în evidenţă de împrejurările şi modalitatea în care a acţionat, lăsând să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor şi lucrătorilor de poliţie pentru a rezolva favorabil un dosar penal.

Circumstanţele favorabile inculpatului - necunoscut cu antecedente penale, căsătorit, cu un copil major, redactor şef al publicaţiei „V.R.”, cu caracterizări bune în colectivitate - sunt insuficiente a conduce la reţinerea circumstanţelor atenuante şi implicit, la reducerea pedepsei sub minimul special, schimbarea modalităţii de executare din detenţie în suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptei. De altfel, lipsa antecedentelor penale şi datele personale favorabile inculpatului au fost reţinute şi avute în vedere la individualizarea pedepsei, în sensul aplicării unei pedepse spre minimul special.

Constatând că decizia atacată este legală şi temeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. l lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.D. împotriva deciziei penale nr. 73/ A din 5 iulie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, iar în temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D. împotriva deciziei penale nr. 73/ A din 05 iulie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 27 noiembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3868/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3883/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 3881/2012. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3881/2012. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs