ICCJ. Decizia nr. 3919/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3919/2012
Dosar nr. 13548/111/2011
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 53 din 01 martie 2012, Tribunalul Bihor, în baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul B.T. pentru comiterea infracţiunii de tentativa la omor calificat, la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi b) C. pen. cu titlu de pedeapsa accesorie.
În baza art. 861 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 9 ani stabilit conform art. 862 C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen. a obligat pe inculpat ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor conform programului stabilit de acesta;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele lui de existenţă
În baza art. 359 C. proc. pen. a fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. proc. pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv de la 16 noiembrie 2011 până la 09 decembrie 2011.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ. a obligat inculpatul la plata sumei de 2000 lei cu titlu de daune materiale, respectiv 10000 euro sau echivalentul în lei a acestei sume la cursul oficial al zilei în care se va face plata cu titlu de daune morale în favoarea părţii civile B.E.
În baza art. 14 C. proc. pen., art. 1357 C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 a obligat inculpatul la plata sumelor de 2371,35 lei reprezentând contravaloarea zilelor de îngrijiri medicale, a sumei de 66,04 lei reprezentând majorări de întârziere aferente calculate de la data de 15 decembrie 2011 până la data de 23 februarie 2012, precum şi la plata majorărilor de întârziere calculate de la data de 23 februarie 2012 şi până la data plăţii efective, în favoarea părţii civile Spitalul Clinic Judeţean Oradea cu sediul în Oradea, str. Republicii.
În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 2150 lei în favoarea părţii civile B.E. reprezentând cheltuieli judiciare.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1.300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a fost trimis în judecată inculpatul B.F. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. c) C. pen.
În fapt, în sarcina inculpatului s-a reţinut că în data de 15 noiembrie 2011 s-a deplasat la locuinţa surorii sale B.E. cu care a avut o altercaţie verbală legată de refuzul acestuia de a semna un angajament de plată în ce priveşte o datorie pe care aceasta o avea faţă de inculpat. în acest context a luat un cuţit de bucătărie aparţinând părţii vătămate şi i-a aplicat patru lovituri în cutia toracică în urma cărora a suferit leziuni vindecabile în 25 de zile de îngrijiri medicale, viaţa fiindu-i pusă în primejdie.
Partea vătămată B.E. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.000 lei daune materiale, (necontestată de inculpat, care a declarat că este de acord să o plătească) respectiv cu suma de 35.000 Euro daune morale (inculpatul lăsând la aprecierea instanţei cuantumul acesteia).
În prezenta cauză la termenul de judecată din 23 februarie 2012, inculpatul a solicitat expres instanţei aplicarea procedurii de judecată în cazul recunoaşterii vinovăţiei, reglementată de art. 3201 C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 202/2010, în vigoare începând cu data de 25 noiembrie 2010.
Din raportul de constatare medico-legale rezultă următoarele:
Numita B.E. prezintă leziuni ce datează din 15 noiembrie 2011 (conform F.O. nr. 55890 Spitalul Clinic Judeţean - Oradea, secţia ATI şi Chirurgie toracică).
1. Leziunile s-au putut produce prin acţiunea unui corp tăietor-înţepător şi Zgâriere cu unghiile.
2. Leziunile necesită 25 zile de îngrijiri medicale.
3. Leziunile au pus în primejdie viaţa victimei, salvarea acesteia datorându- se tratamentului prompt şi corect instituit.
Coroborând probele administrate în faza urmăririi penale cu declaraţia dată de inculpat în faţa instanţei de judecată, instanţa a apreciat dovedită vinovăţia sa fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. c) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dar şi limitele de pedeapsă reduse cu 1/3 urmare a aplicării procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen.
În acest sens instanţa a reţinut în mod deosebit gradul de pericol social al faptei determinat prin modul, mijloacele de săvârşire şi urmarea produsă, leziunile punând în primejdie viaţa victimei. Relevantă în acest sens a fost apreciată şi lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, fiind astfel reţinută circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. cât şi faptul că acesta şi-a asumat responsabilitatea faptei comise şi a conştientizat gravitatea acestuia în faţa instanţei din moment ce a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. cu tot ceea ce presupune aceasta, renunţând a mai formula apărări, a mai invoca excepţii, a mai propune probe, ori a mai combate acuzaţiile ce i s-au adus.
În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei stabilite, instanţa a reţinut că, deşi această infracţiune este una de o gravitate extremă, viaţa fiind una dintre valorile sociale cele mai importante, apărate prin norma penală, raportat la comportamentul inculpatului în societate, circumstanţele în care fapta a fost comisă, cât şi starea precară de sănătate a acestuia (fiind în permanenţă sub tratament) tribunalul a apreciat că, pentru realizarea scopului pedepsei nu este necesară executarea efectivă a acesteia.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi din oficiu, Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 63/A din 10 mai 2012 în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile penale declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, partea civilă B.E. şi inculpatul B.T., împotriva sentinţei penale nr. 53 din 01 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Bihor, care a fost menţinută în întregime.
Astfel, instanţa a apreciat că criticile care vizează netemeinicia hotărârii Tribunalului Bihor sub aspectul reţinerii în mod greşit a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. în favoarea inculpatului B.T., sunt nefondate.
Premisele de la care a pornit instanţa de fond când a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante au un caracter real, materializat în faptul că, aşa cum rezultă din probele de la dosar, inculpatul înainte de săvârşirea faptei a avut o conduită bună.
Toate aceste premise favorabile inculpatului au fost apreciate ca fiind suficiente motive pentru a fi reţinută în favoarea lui circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) C. pen., iar criticile parchetului din acest punct de vedere le considerăm nefondate.
Criticile formulate de către partea civilă B.E. au fost apreciate ca fiind nefondate, instanţa reţinând că cuantumul pedepsei aplicate reflectă şi respectă în acelaşi timp criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv persoana inculpatului, fapta şi gradul de pericol social al faptei săvârşită.
Totodată, s-a apreciat că gama de obligaţii impuse inculpatului pe durata termenului de încercare sunt suficiente şi de natură a contribui la reeducarea sa.
Pedeapsa aplicată, alături de modalitatea de executare a acestei pedepse determină pe inculpat, în opinia instanţei, a nu mai săvârşi pe viitor altă faptă de natură penală şi impunerea în sarcina sa a altor obligaţii decât cele prevăzute de instanţa de fond nu le considerăm a fi necesare.
Criticile formulate de către inculpatul B.T. au fost apreciate, de asemenea ca fiind nefondate, instanţa apreciind că reducerea pedepsei aplicată inculpatului ar lipsi de conţinut dispoziţiile legale arătate mai sus, motiv pentru care instanţa va respinge ca nefondat şi apelul declarat de acesta.
Împotriva deciziei penale sus arătate, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpatul B.T. care a criticat hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Concluziile reprezentantului Ministrului Public şi susţinerile apărătorului recurentului inculpat, precum şi ultimul cuvânt al recurentului inculpat au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei hotărâri, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Examinând hotărârea prin prisma criticilor recurenţilor, care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea in cauza este fondat pentru considerentele care urmează:
Astfel, înaltă Curte verificând probatoriul cauzei şi hotărârea atacată în raport de criticile aduse, constată faptul că instanţele au dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor reţinând o corectă situaţie de fapt.
În cauză prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul B.T. a fost răsturnată în cursul activităţii de probaţiune, ansamblul material al probelor administrate în cauză fiind cert în sensul stabilirii vinovăţiei inculpatului.
În mod corect, prima instanţă de judecată, şi instanţa de control judiciar, prin coroborarea judicioasă a probelor administrate în cauză, a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii prevăzute de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. c) C. pen., constând în aceea că inculpatul, pe fondul unei altercaţii verbale cu sora sa, B.E. i-a aplicat acesteia patru lovituri în cutia toracică în urma cărora a suferit leziuni vindecabile în 25 de zile de îngrijiri medicale, viaţa fiindu-i pusă în primejdie.
Înalta Curte constată totodată că în speţa dedusă judecăţii inculpatului B.T. i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, astfel cum a afirmat, cu titlu de principiu, Curtea Europeana într-o jurisprudenţa constanta.
Examinând cauza prin prisma criticii formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea privitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că pedeapsa de 4 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia nu constituie o replică socială adecvată gravităţii infracţiunii şi periculozităţii făptuitorului de natură a realiza scopul şi a îndeplinirii funcţiei pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.
Astfel, înalta Curte reţine că, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în legea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoanele infractorilor şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contra el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Totodată, înalta Curte reţine că exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care totdeauna, prin mărimea privaţiunii trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea,.cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, în art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni."
Ori, faptele pentru care inculpatul B.T. a fost condamnat de instanţa de fond, condamnare menţinută şi de instanţa de control judiciar este neîndoielnic gravă, astfel că în operaţiunea complexă a individualizării tratamentului penal, înalta Curte având în vedere activităţile ilicite desfăşurate, astfel cum au fost descrise anterior, precum şi importanţa şi specificul valorilor sociale ocrotite de legea penală, consecinţele grave ale acţiunilor sale şi, nu în ultimul rând, circumstanţele personale ale inculpatului (atitudinea cu privire la faptele comise, antecedenţa penală, situaţia familială şi materială, ş.a) apreciază că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin executarea pedepsei de 4 ani închisoare în regim de detenţie.
Totodată, înalta Curte reţine că dacă asemenea fapte nu ar fi urmate de o ripostă corespunzătoare a organelor în drept s-ar întreţine climatul infracţional şi s-ar crea inculpatului menţionat impresia că poate ignora în continuare valorile ocrotite de lege, prin normele speciale, fără a accepta sa- şi corijeze comportamentul, putându-se ajunge în final în atare mod la lipsă de efect educativ a pedepselor aplicate.
Aşa fiind, concluzia bare se desprinde este aceea că s-a acordat suficientă şi echilibrată importanţă gradului de pericol social al infracţiunii, dar şi poziţiei procesuale a inculpatului, astfel că pedeapsa de 4 ani cu executarea în regim de detenţie este justă şi proporţională, în măsură să asigure funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al sancţiunii.
Cu privire la criticile invocate de recurentul inculpat B.T., anterior expuse, se constată că acestea sunt nefondate.
Astfel, instanţa de recurs consideră că prin pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul recurent s-a dat relevanţă şi principiului proporţionalităţii, în raport cu gravitatea faptelor comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, apreciind că nu se justifică reindividualizarea acesteia în sensul diminuării cuantumului pedepsei şi a suspendării condiţionate a executării acesteia, constatând că modalitatea de executare a privării de libertate a pedepsei de 4 ani închisoare răspunde scopurilor prevăzute de legea penală.
Prin urmare, faţă de cele învederate înalta Curte in baza art. 38515 pct. 2, lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 63/A din 10 mai 2012 a Curţii de Apel Oradea - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, va casează decizia penală recurată şi în parte sentinţa penală nr. 53 din 01 martie 2012 a Tribunalului Bihor şi, în rejudecare va înlătura aplicarea art. 861 C. pen., art. 862 C. pen., art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen. art. 864 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. şi art. 359 C. proc. pen. şi dispune executarea pedepsei aplicată inculpatului B.T., de 4 ani închisoare, în regim de detenţie, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei penale.
Totodată, faţă de 38515 pct. 1, lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat inculpatul B.T., împotriva aceleiaşi decizii penale, cu obligarea acestuia, în baza art. 192 pct. 3, alin. (2) C. proc. pen. la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Oradea împotriva deciziei penale nr. 63/A din 10 mai 2012 a Curţii de Apel Oradea - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori.
Casează decizia penală recurată şi în parte sentinţa penală nr. 53 din 01 martie 2012 a Tribunalului Bihor şi, rejudecând:
Înlătură aplicarea art. 861 C. pen., art. 862 C. pen., art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen. art. 864 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. şi art. 359 C. proc. pen. şi dispune executarea pedepsei aplicată inculpatului B.T., de 4 ani închisoare, în regim de detenţie.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.T., împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă recurentul inculpat B.T. la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de procuror, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2943/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3849/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
