ICCJ. Decizia nr. 3920/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3920/2012
Dosar nr. 6288/236/2011
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 35 din 13 ianuarie 2012 pronunţată de Judecătoria Giurgiu, în baza art. 208 alin. (1) C. pen. raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), şi i) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen., în referire la prevederile art. 3201 din Legea nr. 202/2010, cu aplicarea art. 74 alin. ( 1) lit. c) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.D.D., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., s-a constatat că infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentinţă este concurentă cu infracţiunile pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 219 din 11 decembrie 2009, pronunţată de Judecătoria Cornetu, definitivă prin Decizia penală nr. 1765 din 11 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1727 din 29 iunie 2011 pronunţată de Judecătoria Sector 4 Bucureşti, de contopire a pedepselor aplicate prin sentinţa penală nr. 219 din 11 decembrie 2009, pronunţată de Judecătoria Cornetu şi prin sentinţa penală nr. 316 din 18 martie 2011, pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, în pedepsele componente, pe care Ie-a repus în individualitatea lor respectiv: pedeapsa de 5 ani închisoare; pedeapsa de 3 ani închisoare, pedeapsa de 5 ani închisoare (sentinţă penală nr. 219 din 11 decembrie 2009) şi pedeapsa de 1 an închisoare şi pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare (sentinţă penală nr. 316 din 18 martie 2011).
În baza art. 36 C. pen., raportat la art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen., a fost contopită pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului în speţă cu pedepsele descontopite menţionate anterior repuse în individualitatea lor respectiv, pedepsele de: 5 ani închisoare, 3 ani închisoare, 5 ani închisoare, 1 an închisoare şi 2 ani şi 6 luni închisoare şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 36 alin. (3) C. pen., şi art. 88 C. pen., s-au dedus din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului, perioadele executare de la 10 aprilie 2008 la 06 mai 2008, de la 07 mai 2008 la 04 iunie 2008 şi de la 28 aprilie 2011 la zi.
S-a dispus anularea MEPI nr. 2376 din 19 iulie 2011 emis în baza sentinţei penale nr. 1727 din 29 iunie 2011 de către Judecătoria Sector 4 Bucureşti şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei pentru pedeapsa aplicată în speţă.
În baza art. 208 alin. (1) C. pen. raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în referire la dispoziţiile art. 13 C. pen., coroborate cu prevederile art. 3201 din Legea nr. 202/2010, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., şi art. 80 C. pen., a fost condamnat inculpatul D.I., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
În baza art. 61 alin. (1) C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiţionate dispuse prin sentinţa penală nr. 2915 din 23 noiembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Sector 4 Bucureşti, pentru restul neexecutat de 99 de zile închisoare din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 362 din 13 aprilie 2010 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1681 din 22 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a contopit acest rest cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată în cauză, urmând ca inculpatul D.l. să execute în final 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu nr. 417/P/2011 din 5 mai 2011, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate inculpaţii I.D.D. şi D.I. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzute şi pedepsite de art. 208 alin. (1) C. pen. raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen., în privinţa inculpatului D.I. reţinându-se şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În fapt, prin actul de sesizare s-a arătat că în noaptea de 15 aprilie 2010, orele 02,45, inculpaţii împreună cu C.V.R. au sustras un autoturism, înmatriculat în Franţa, aparţinând părţii vătămate B.D.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut că în noaptea de 15 aprilie 2010, ora 02,45, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu, a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că în parcarea din spatele blocului din Giurgiu trei persoane încearcă să sustragă autoturismul, înmatriculat in Franţa, aparţinând părţii vătămate B.D.
La apariţia jandarmilor, cei trei au fugit, reuşindu-se prinderea doar a inculpatului D.l.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit ca autorii furtului sunt l. D.D., C.V.R. si D.l.
Astfel, în seara zilei de 15 aprilie 2010, în jurul orei 19,30, aceştia au plecat din Bucureşti în mun. Giurgiu, împreuna cu martorii C.T.V. si P.M.A., cu autoturismul aparţinând martorului C.T.V. şi condus de martorul P.M.A.
Inculpatul D.l. l-a rugat pe martorul C.T. să-i ducă până în mun. Giurgiu, fără să-i spună motivul, convenind să-i alimenteze autoturismul cu motorină şi să-i mai dea 50 de lei.
O dată ajunşi în mun. Giurgiu, cei trei au coborât în zona benzinăriei Petrom din şos. Bucureşti. Aici, Inculpatul l.D. Ie-a propus celor doi învinuiţi să fure o maşină, aceştia fiind de acord.
Au mers printre blocuri pentru a găsi un autoturism pe care sa-l fure, iar in str. Decebal in parcarea din fata unui bloc au văzut un autoturism, pe care au hotărât sa-l sustragă.
C.V. a rămas la coltul străzii, la circa 10 metri pentru a se asigura ca nu vine cineva care sa-i surprindă in timp ce comit furtul, iar ceilalţi doi au mers la autoturismul in cauza.
Aceştia au tras de portieră până au reuşit sa o deschidă, după care inculpatul l.D. s-a urcat la volan, iar inculpatul D.l. si C.V. au împins-o, deoarece inculpatul l.D. nu a reuşit să o pornească. Aceştia au împins autoturismul până intr-o zonă întunecată, unde inculpaţii l.D.D. si D.l. au început să caute în torpedou actele autoturismului, găsind o borsetă cu mai multe obiecte in ea (un deodorant, o sticla de parfum, un plic tip husa pentru acte) pe care le-au aruncat jos, acestea fiind recuperate cu ocazia cercetării la fata locului şi predate ulterior părţii vătămate.
Întrucât nu au reuşit sa pornească autoturismul, l-au mai împins circa 200-300 metri, însă au fost surprinşi de o patrulă de jandarmi şi au fugit.
Cu ocazia cercetării la fata locului au fost ridicate 7 urme papilare care in urma expertizării s-a dovedit ca au fost create de către inculpatul l.D.D. şi de C.V.R.
Situaţia de fapt reţinută s-a întemeiat pe procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor, procesul verbal de cercetare la fata locului si planşele fotografice, raportul de expertiza dactiloscopică, dovada de predare a autoturismului, coroborate cu declaraţiile de recunoaştere date de către inculpaţi în faţa instanţei.
A concluzionat instanţa de fond că, astfel cum au fost săvârşite, faptele inculpaţilor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prev. şi ped. de art. 208 alin. (1) lit. a), e), g), şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în ce-l priveşte pe inc. D.l.
La individualizarea pedepselor, instanţa de fond, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) , a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârşite determinat atât de modul de producere cât şi de importanţa valorilor sociale încălcate, de circumstanţele reale faptei şi personale ale inculpaţilor, de aspectul că aceştia sunt cunoscuţi cu antecedente penale, de starea de recidivă postexecutorie în care se află inculpatul D.l., de atitudinea Inculpaţilor de recunoaştere şi regretare a faptei comise, fiind totodată de acord să despăgubească partea civilă, prima instanţă făcând aplicarea legii penale mai favorabile, în baza art. 13 C. pen. raportat la art. 3201 C. proc. pen. introdus de art. XVIII din Legea nr. 202/2010, reducând cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a reţinut că prin săvârşirea faptei de către cei doi inculpaţi s-a cauzat un prejudiciu patrimonial părţii civile B.D. reprezentând daunele cauzate autoturismului în sumă de 5.000 lei conform facturii proforma din 16 aprilie 2010 depuse la dosar, motiv pentru care a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă B.D., iar în baza art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen, în referire la art. 998 - 999 C. civ, au fost obligaţi inculpaţii l. D.D. şi D.l., în solidar, să plătească părţii civile B.D., suma de 5000 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea daunelor cauzate autoturismului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs inculpaţii l.D.D. şi D.l.
Prin decizia penală nr. 1353/R din 29 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia I penală în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. a fost admis recursul declarat de inculpatul D. l. împotriva sentinţei penale nr. 35/2012 din data de 13 ianuarie 2012 pronunţată de Judecătoria Giurgiu în dosarul nr. 6288/238/2011, a fost casată în parte sentinţa penală atacată şi în rejudecare în fond a fost înlăturată aplicarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) C. pen. referitoare la revocarea liberării condiţionate dispuse prin sentinţa penală nr. 2915 din 23 noiembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Totodată, în baza art. 3854 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 369 C. proc. pen. instanţa a luat act de retragerea recursului declarat de inculpatul M.D.D. împotriva aceleiaşi sentinţei penale.
Astfel, examinând sentinţa penală recurată, faţă de motivele invocate şi din oficiu, conform art. 3856 C. proc. pen., Curtea a constatat că sentinţa penală atacată este nelegală sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 61 alin. (1) C. pen. referitoare la revocarea liberării condiţionate dispuse prin sentinţa penală nr. 2915 din 23 noiembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
Curtea a constatat că infracţiunea pentru care inculpatul D. l. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 362 din 13 aprilie 2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti definitivă prin decizia penală nr. 1681 din 22 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti-secţia a ll-a penală şi liberat condiţionat prin sentinţa penală nr. 2915 din 23 noiembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti este concurentă cu infracţiunea dedusă judecăţii, fiind săvârşită la data de 02 februarie 2007, aplicându-se în cauză dispoziţiile art. 36 alin. (1) C. pen.
Instanţa de recurs a reţinut totodată, că nu se poate dispune direct în calea de atac contopirea pedepselor aplicate pentru aceste infracţiuni având în vedere decizia nr. 70/2007 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite pronunţată într-un recurs în interesul legii, urmând ca recurentul-inculpat D.l. să solicite pe cale separată contopirea pedepselor în baza art. 36 alin. (2) C. pen.
Împotriva deciziei penale sus arătate a declarat recurs inculpatul D.l. care a criticat hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate, dosarul fiind înregistrat pe rolul înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie la 26 iulie 2012 sub nr. 6288/236/2011.
Cererea de recurs este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Partea specială, Cap III din Titlul II al aceluiaşi cod, se prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicităţii acesteia, faţă de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.
Or, recunoaşterea unei-cai de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În prezenta cauză, Secţia Penală a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu recursul declarat de către inculpatul D.l. împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia penală nr. 1353/R din 29 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I Penală.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. , cererea de recurs va fi respinsă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul D. l. împotriva deciziei penale nr. 1353/R din 29 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I Penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând on6rariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2927/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2943/2012. Penal → |
|---|
