ICCJ. Decizia nr. 3921/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3921/2012
Dosar nr. 52170/3/2011
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă.
În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 799 din 22 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a ll-a Penală, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului I.P. din infracţiunea prevăzute de art. 2 alin. (2) din legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 2 alin. (1) si (2) legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74-76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.P., zis „F." la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza ll-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsa complementara.
În baza art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea, în vederea distrugerii, a cantităţilor de 4,14 grame heroina sigilata cu sigiliul tip MAI nr. 4221 si depuse la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R. D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria D nr. 003767 din 18 martie 2008 si de 6,51 grame heroină sigilate cu sigiliul tip MAI nr. 4221 si depuse la camera de corpuri delicte a I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria D nr. 003788 din 27 martie 2008.
În baza art. 17 alin. (2) din legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 2150 lei obţinută de inculpat în urma vânzării drogurilor.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, inculpatul I.P., la data de 07 martie 2008, a vândut colaboratorului cu nume de cod „A.N." cantitatea de 4,18 grame heroină, contra sumei de 850 lei provenită din fondurile D.C.C.O. şi la data de 18 martie 2008, a vândut colaboratorului cu nume de cod „A.N." cantitatea de 7,13 grame heroină, contra sumei de 1300 lei provenită din fondurile D.C.C.O.
În faza de cercetare judecătorească a fost audiat inculpatul a cărui declaraţie a fost consemnată si ataşată la dosarul cauzei si a fost administrată proba în circumstanţiere, la solicitarea acestuia, fiind depuse în acest sens, caracterizările efectuate de: P.A.N., R.G., C.M.l., T.E., precum si înscrisuri medicale din care rezultă împrejurarea că inculpatul este suferind de discopatie lombară.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 21 martie 2008 a stabilit că punguţa cu substanţă, cumpărată la 18 martie 2008 de către colaboratorul cu nume de cod „A.N." de la învinuitul I.P. zis „F." conţinea 7,13 grame heroină.
Cantitatea de 6,51 grame heroină, rămasă din proba litigiu a fost sigilată cu sigiliul tip M.A.I. cu nr. 4221 şi depusă la camera de corpuri delicte a I.G.P.R.- D.C.J.S.E.O, conform dovezii seria D nr. 003788 din 27 martie 2008.
Săvârşirea de către inculpatul I.P. zis „F." a infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată rezultă din procesele verbale de redare a declaraţiilor colaboratorului cu nume de cod „A.N.", procesele verbale de redare a convorbirilor directe purtate între colaborator şi învinuit, procesele verbale de redare a rapoartelor întocmite de investigatorul cu nume de cod „P.I.", din rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 856640 din 12 martie 2008 şi nr. 856640 din 12 martie 2008 şi din imaginile ambientale înregistrate la 07 martie 2008 şi 18 martie 2008 când s-au efectuat cele două tranzacţii.
Având în vedere prevederile art. 3201 C. proc. pen. tribunalul a constatat că judecarea prezentei cauze poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, deoarece inculpatul a declarat că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei si nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere.
În aceste condiţii, tribunalul a apreciat că din probele administrate rezultă că faptele săvârşite de inculpatul I.P. zis F. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, la datele de 07 martie 2008 si 18 martie 2008, în mod repetat si în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a vândut colaboratorului cu nume de cod A.N. cantitatea totală de 11,31 grame heroină, contra sumei de 2150 lei, provenită din fondurile D.C.C.O.
Tribunalul a apreciat că se impune, în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. deoarece alin. (1) al acestui text de lege descrie modalitatea de operare a faptei pentru care este cercetat acest inculpat respectiv, vânzarea drogurilor de mare risc, fără drept si, ca atare, se impune reţinerea si a acestuia aspect în temeiul de drept al infracţiunii.
Tribunalul a avut în vedere si împrejurările care pot constitui circumstanţe atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen. respectiv, atitudinea acestuia după săvârşirea faptei, comportarea sinceră pe parcursul cercetării judecătoreşti, faptul că a ajuns să săvârşească infracţiunea dedusă judecăţii pentru că în perioada respectivă era consumator de droguri si, procedând la vânzarea acestora primea o parte de droguri în vederea consumului, are 1 copil minor în întreţinere si, conform declaraţiei sale, nu s-a prezentat în faţa organelor de urmărire penală pentru că i-a fost frică.
Astfel, văzând limitele de pedeapsă prevăzută de legea penală specială precum si cuantumul cu care se reduce pedeapsa, în condiţiile aplicării dispoziţiilor, art. 3201 C. proc. pen. Tribunalul a apreciat că aplicarea unei pedepse, orientate spre limita minimă prevăzută de această lege este suficientă pentru ca pedeapsa să atingă scopul prevăzut de art. 52 C. pen. respectiv, de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, de constrângere si de reeducare a inculpatului.
Cu privire al modalitatea de executare a acesteia, Tribunalul a apreciat că reeducarea inculpatului se poate efectua doar prin privarea de libertate si nu prin liberarea condiţionată a executării acesteia, conform dispoziţiilor art. 81 C. pen., astfel cum a solicitat apărătorul inculpatului, deoarece scopul pedepsei nu poate fi atins prin această modalitate de executare.
Astfel, se are în vedere perseverenţa infracţională de care a dat dovadă inculpatul la săvârşirea faptei, reieşită din forma continuată a comiterii sale, precum si cantitatea de heroină vândută de 11,31 grame care nu este de neglijat si care denotă că această faptă nu a fost un accident în viaţa inculpatului I.P.
Împotriva sentinţei penale a formulat inculpatul I.P., criticând sentinţa penală apelată sub aspectul individualizării pedepsei şi a modului de executare a acesteia.
Prin decizia penală nr. 73 din 08 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I Penală, în baza art. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul I.P. împotriva sentinţei penale nr. 799 din 22 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a ll-a Penală în dosarul nr. 521/4/2010.
A fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată şi în fond rejudecând: în baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 7 ani stabilit conform art. 862 C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen. inculpatul urmează a se supune pe durata termenului de încercare următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele fixate de acesta;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. executarea pedepsei accesorii se suspendă pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.
În baza art. 359 C. proc. pen. a fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării.
Astfel, procedând la soluţionarea apelului declarat în cauză, prin prisma motivelor invocate, în raport de prevederile art. 371 şi art. 378 C. proc. pen. şi în baza tuturor actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea, faţă de criticile formulate în apărare de către inculpat, a apreciat că instanţa de fond a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea, ajungând în final, pe baza interpretării corecte a probatoriului şi a dispoziţiilor legale aplicabile, la concluzia că inculpatul se face vinovat de comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, în încadrarea juridică stabilită de tribunal.
Raportat la situaţia de fapt Curtea a constatat că atât circumstanţele comiterii faptei cât şi circumstanţele personale ale inculpatului nu justifică reducerea pedepsei sub cuantumul stabilit de prima instanţă, însă există suficiente temeiuri pentru ca instanţa de apel să aplice dispoziţiile art. 861 C. pen.
Referitor la individualizarea modalităţii de executare, Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea comisă este mult prea severă, raportat la gravitatea faptei în concret, aşa cum a fost prezentată anterior, la timpul scurs de la data comiterii celor două acte materiale şi comportamentul inculpatului în cei 4 ani care au trecut de atunci, precum şi la reţinerea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
În aceste condiţii, aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenţie apare ca excesivă, având în vedere în primul rând împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, faptul că acesta a recunoscut comiterea faptei, beneficiind de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. , precum şi împrejurările concrete în care au fost comise cele două acte materiale ale infracţiunii de trafic de droguri.
Curtea a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului, prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 861 C. pen., ce va constitui un avertisment suficient pentru inculpat, gradul de pericol concret al faptei neimpunând suspendarea condiţionată a executării pedepsei ci sub supraveghere.
Împotriva deciziei penale sus arătate a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care a criticat hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Astfel, procurorul, a susţinut, în esenţă, potrivit motivelor de recurs, depuse în scris la dosar (filele 4-9) şi concluziilor orale că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, aceasta fiind dispusă fără examinarea tuturor criteriilor de individualizare judiciară prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Concluziile reprezentantului Ministrului Public şi susţinerile apărătorului intimatului inculpat, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului I.P. au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei hotărâri, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Examinând hotărârea prin prisma criticilor formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, înalta Curte constată că recursul declarat in cauza este fondat pentru considerentele care urmează:
Astfel, înaltă Curte verificând probatoriul cauzei şi hotărârea atacată în raport de criticile aduse, constată faptul că instanţa de control judiciar a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor reţinând o corectă situaţie de fapt.
În cauză prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul I.P. a fost răsturnată în cursul activităţii de probaţiune, ansamblul material al probelor administrate în cauză fiind cert în sensul stabilirii vinovăţiei acestuia.
În mod corect, prima instanţă de judecată, şi instanţa de control judiciar, prin coroborarea judicioasă a probelor administrate în cauză, a reţinut în sarcina inculpatului I.P. săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin (1) si (2) legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în acesta, la data de 07 martie 2008, a vândut colaboratorului cu nume de cod „A.N." cantitatea de 4,18 grame heroină, contra sumei de 850 lei provenită din fondurile D.C.C.O. şi la data de 18 martie 2008, a vândut colaboratorului cu nume de cod „A.N." cantitatea de 7,13 grame heroină, contra sumei de 1300 lei provenită din fondurile D.C.C.O.
Înalta Curte constată totodată că în speţa dedusă judecăţii inculpatului I.P. i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, toate mijloacele de proba fiind administrate în fata sa, asistaţi de apărători, în şedinţa publica, în dezbateri contradictorii, astfel cum a afirmat, cu titlu de principiu, Curtea Europeana într-o jurisprudenţa constanta.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. înalta Curte reţine că, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în legea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoanele infractorilor şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contra el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării ia condiţiile socio-etice impuse de societate.
Sub aspectul individualizării pedepsei, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise, de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului (atitudinea cu privire la fapta comisă, antecedenţa penală).
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care totdeauna, prin mărimea privaţiunii trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, în art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni." Fireşte, în lumina criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gravitatea completă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne specifice faptei şi făptuitorului.
În acelaşi timp însă, se impune ca în cadrul operaţiei de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare împreună toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă şi, după caz, să le acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul lor conţinut, în vederea stabilirii pedepsei celei mai corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.
Ori, faptele pentru care inculpatul I.P. a fost condamnat de instanţa de fond, condamnare menţinută şi de instanţa de control judiciar este neîndoielnic gravă, astfel că în operaţiunea complexă a individualizării tratamentului penal, înalta Curte având în vedere activităţile ilicite desfăşurate, astfel cum au fost descrise anterior, precum şi importanţa şi specificul valorilor sociale ocrotite de legea penală, consecinţele grave ale acţiunilor sale şi, nu în ultimul rând, circumstanţele personale ale inculpatului (atitudinea cu privire la faptele comise, antecedenţa penală, situaţia familială şi materială, ş.a) apreciază că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin sancţiunile aplicate de prima instanţă, atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare.
Totodată, înalta Curte reţine că dacă asemenea fapte nu ar fi urmate de o ripostă corespunzătoare a organelor în drept s-ar întreţine climatul infracţional şi s-ar crea inculpatului menţionat impresia că poate ignora în continuare valorile ocrotite de lege, prin normele speciale, fără a accepta să-şi corijeze comportamentul, putându-se ajunge în final în atare mod la lipsă de efect educativ a pedepselor aplicate.
Aşa fiind, concluzia care se desprinde este aceea că s-a acordat suficientă şi echilibrată importanţă gradului de pericol social al infracţiunii, dar şi poziţiei procesuale a inculpatului, astfel că pedeapsa aplicată de instanţa de fond, atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare este justă şi proporţională, în măsură să asigure funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al sancţiunii.
Prin urmare, faţă de cele învederate înalta Curte in baza art. 38515 pct. 2, lit. a) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 73 din 08 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I Penală, privind pe intimatul inculpat I.P. , va casa decizia penală atacată şi va menţine sentinţa penală nr. 799 din 22 noiembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a ll-a penală.
În temeiul art. 192 pct. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de procuror, rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 73 din 08 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I Penală, privind pe intimatul inculpat I.P.
Casează decizia penală atacată şi menţine sentinţa penală nr. 799 din 22 noiembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a ll-a penală.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, pentru intimatul inculpat I.P., în sumă de 25 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de procuror, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2920/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2927/2012. Penal → |
|---|
