ICCJ. Decizia nr. 3992/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3992/2012
Dosar nr. 278/45/2012
Şedinţa publică din 4 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 88 din 17 mai 2012 Curtea de Apel Iaşi a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.l. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 9 februarie 2012 dispusă în Dosarul nr. 395 /P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, reţinând, în esenţă, că din actele premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat indicii că ar fi fost comise fapte de natură penală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul, solicitând casarea sentinţei şi rejudecând, admiterea plângerii aşa cum a fost formulată.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.
Din economia textului menţionat rezultă însă că hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a soluţionat plângerea petentului împotriva rezoluţiilor procurorului de netrimitere în judecată la 17 mai 2012, când a pronunţat Sentinţa nr. 88, aşa încât, în mod legal, hotărârea criticată a rămas definitivă, conform dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., aşa cum au fost ele anterior modificate, prin prevederile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010.
Prin urmare, Sentinţa penală nr. 88 din 17 mai 2012, fiind pronunţată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, nu face parte dintre hotărârile arătate în cuprinsul art. XXIV alin. (1) din legea menţionată, astfel că nu e supusă căilor ordinare de atac.
În consecinţă, recursul declarat de petentul M.I. este inadmisibil, întrucât a fost îndreptat împotriva unei hotărâri definitive, conform art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., aşa cum era acest text în vigoare la data pronunţării sentinţei atacate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul M.I. împotriva Sentinţei penale nr. 88 din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4235/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3991/2012. Penal → |
|---|
